Tag: extragere

  • Virgil Popescu: Am putea începe să extragem gaze din Marea Neagră în 2022

    Ministrul Economiei, Energiei, Turismului şi Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, a declarat că România ar putea să extragă gaze din Marea Neagră în 2022, dacă legea va fi aprobată în următoarea sesiune parlamentară care va începe în februarie.

    „Eu ştiu că începe sesiunea parlamentară la 1 februarie, suntem într-o vacanţă parlamentară, avem o sesiune extraordinară acuma. Deci practic o dată cu începerea sesiunii parlamentare noi putem discuta cu colegii din Parlament de la celelalte grupuri politice, referitor la acest aspect. Dacă în această sesiune parlamentară legea va fi aprobată, am putea discuta de scoaterea gazului din Marea Neagră în 2022. Teoretic asta ar fi dacă reuşim să finalizăm în această sesiune parlamentară care începe în februarie şi ţine până în iunie”, a precizat ministrul la HotNews.

    Gazele extrase ar putea fi utilizate pentru extinderea distribuţiei de gaze pentru încălzirea populaţiei, aflate în prezent la un nivel de 36%.

    „Avem nevoie de gaz pentru a construi noi centrale, apoi avem distribuţia de gaz pentru încălzirea populaţiei, avem un procent de 36% în România al penetrării distribuţiei la populaţie faţă de 90-95% cât are Ungaria şi care nu este producătoare de gaz. Deci avem foarte mult creşterea distribuţiei de gaze naturale. Ministrul Boloş a spus că va negocia o linie de finanţare de vreo 800 de milioane de euro pentru distribuţia de gaze în următorul exerciţiu financiar”, a adăugat Virgil Popescu.

  • Adoptat de Senat: Se schimbă modul de acordare a premiilor la loteria bonurilor fiscal

    Senatorii au adoptat, în data de 16 octombrie 2019, proiectul de lege care prevede modifică modul de acordare a premiilor la loteria bonurilor fiscale şi prin care majoritatea premiilor vor fi acordate pentru bonurile cu valoare mică şi restul pentru bonurile cu valoare mare.

    Mai exact, este vorba despre propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, precum şi pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

    Această propunere vine după ce Ministerul Finanţor a constatat că actualul sistem favoriza desemnarea drept câştigătoare a bonurilor cu valori mari, de peste 100 de lei. 

    Pentru ca propunerea legislativă anterior menţionată să între în vigoare, această trebuie să fie adoptată şi de Camera Deputaţilor, ca mai apoi să fie promulgată de preşedintele României şi publicată în Monitorul Oficial.

    Datele statistice referitoare la dispersia pe intervale valorice a bonurilor fiscale în raport cu valorile extrase arată că doar în cazul a 6 extrageri (10,17%) din cele 59 organizate în perioada aprilie 2015 – iulie 2019, bonul fiscal câştigător a avut o valoare mică, din intervalul 1-99 lei, arată ministerul.

    Din datele disponibile rezultă că, ponderea bonurilor fiscale pe intervale valorice, în total bonuri fiscale emise de operatorii economici din Romania, este următoarea: bonuri fiscale cu valori cuprinse în intervalul 1 – 99,99 lei : 83%; bonuri fiscale cu valori cuprinse în intervalul 100 – 999,99 lei : 17%

    Astfel, probabilitatea scăzută, confirmată de datele statistice prezentate, a extragerii unor valori mici, aferente achiziţiilor uzuale de bunuri cu amănuntul şi servicii, în condiţiile în care operatorii economici eliberează, preponderent bonuri fiscale cu valori de până la 100 lei (aprox. 83%), poate determina o diminuare a popularităţii Loteriei bonurilor fiscale, întrucât deţinătorii de bonuri fiscale cu valori mici, care sunt majoritari numeric, au şanse reduse să devină câştigători, nefiind astfel stimulaţi prin acest instrument să solicite şi să păstreze bonurile fiscale pentru participarea la Loteria bonurilor fiscale, arată expunerea de motive a actului normativ pus în dezbatere publică de minister.

    Propunerea stabileşte acordarea a maximum 80 de premii pentru intervalul valoric 1-99 lei şi a cel mult 20 de premii pentru intervalul valoric 100-999 lei.

    Extragerea aleatorie de numere, se va face astfel: a) câte un număr din intervalele valorice 1-99 lei inclusiv, respectiv 100-999 lei inclusiv. Fiecare număr extras reprezintă valoarea totală a bonului fiscal, fără subdiviziunile leului, inclusiv taxa pe valoarea adăugată şi rezultă în urma extragerii succesive a două, respectiv trei serii de cifre, după caz, cuprinse între 0 şi 9; b) un număr reprezentând ziua emiterii bonului fiscal; c) un număr reprezentând luna emiterii bonului fiscal, în cazul extragerilor ocazionale.

  • Oraşul din România care are străzile pavate cu aur. „Oriunde ai păşi, sigur găseşti o cantitate mică de aur”

    România chiar este de poveste şi se poate lăuda cu un oraş cu străzi pavate cu aur.

    Este vorba de Baia Sprie din judeţul Maramureş. Aici s-a extras aur de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană. Cea mai prolifică perioadă pentru extragerea aurului se pare că a fost în jurul anului 1700, când, spun documentele vremii, existau 75 de exploatări aurifere. Aurul a fost extras până în 2006, când s-a închis ultima mină.

    „Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară.  Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • Vezi dacă ai CÂŞTIGAT. Loteria Bonurilor Fiscale şi Loteria Fiscală Specială. Care sunt bonurile câştigătoare duminică, 16 aprilie

    Pe 16 aprilie a avut lor atât Loteria Bonurilor Fiscale, cât şi Loteria Fiscală Specială.

    Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

    După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    VEZI CARE AU FOST BONURILE CÂŞTIGĂTOARE

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

  • Loteria Bonurilor Fiscale – A fost stabilit bonul CÂŞTIGĂTOR. Vezi dacă te afli printre cei norocoşi

    Fondul de premiere pentru extragerea lunară este de un milion de lei, din care vor fi acordate cel mult 100 de premii.

    După centralizarea bonurilor câştigătoare, dacă numărul acestora este mai mare de 100, va fi organizată cea de a doua extragere pentru determinarea a maximum 100 de bonuri câştigătoare.

    A fost stabilit bonul CÂŞTIGĂTOR. Vezi dacă te afli printre cei norocoşi

    CITEŞTE CONTINUAREA PE MEDIAFAX.RO

  • Oraşul din România care are străzile pavate cu aur. „Oriunde ai păşi, sigur găseşti o cantitate mică de aur”

    România chiar este de poveste şi se poate lăuda cu un oraş cu străzi pavate cu aur.

    Este vorba de Baia Sprie din judeţul Maramureş. Aici s-a extras aur de pe timpul dacilor, fiind o zonă liberă de ocupaţia romană. Cea mai prolifică perioadă pentru extragerea aurului se pare că a fost în jurul anului 1700, când, spun documentele vremii, existau 75 de exploatări aurifere. Aurul a fost extras până în 2006, când s-a închis ultima mină.

    „Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară.  Ne-am întreabat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele.

    Cititi mai multe pe www.one.ro

  • LOTERIA BONURILOR FISCALE: Bonurile de 706 lei emise în 7 decembrie sunt câştigătoare

    Duminică, 22 ianuarie 2017, a avut loc o nouă extragere a Loteriei Bonurilor Fiscale – emise în perioada 1-31 decembrie 2016 – în urma căreia au ieşit câştigătoare bonurile cu valori cuprinse între 706 şi 706,99 lei emise în data de 7 decembrie 2016.