Tag: expeditie

  • NASA caută să încheie parteneriate cu mai multe companii private pentru a cumpăra mostre de sol de pe Lună

    NASA a anunţat că plănuieşte să încheie o serie de parteneriate cu mai multe companii private pentru a colecta mostre de sol de pe Lună, scrie The Guardian.

    Astfel, preţul unei mostre cu o greutate cuprinsă între 50 şi 100 de grame va depăşi 15.000 de dolari şi poate ajunge până la 25.000 de dolari.

    Jim Bridenstine, administratorul NASA, a declarat că mostrele vor face parte dintr-un program de dezvoltare tehnologică prin care astronauţii ar simula viitoarele misiuni de pe Lună sau alte zone din spaţiu.

    Agenţia americană a stabilit deja termenul pentru următoarea expediţie pe Lună, astronauţii urmând să decoleze în 2024.

    Bridenstine spune că acţiunile de colectare a mostrelor se vor conforma Tratatului Spaţiului Cosmic din 1967, care spune că explorarea spaţiului se va face în beneficiul şi interesul tuturor ţărilor, indiferent de nivelul de dezvoltare al economiei. Tratatul mai spune că nicio ţară nu are dreptul de a revendica Luna sau alte corpuri cereşti.

     

  • Patagonia, cea mai nouă încercare pentru românii care au stabilit un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic

    Cei patru concurenţi din echipa Climbing the World – Dr. Vasile Osean, Ionut Olteanu, Monica Manicuta, Alex Diaconu – vor traversa peste câmpii, munţi, gheţari, păduri indigene, mlaştini, râuri, lacuri şi canale, ghidaţi doar de minte şi spirit, dar conduşi de rezistenţă şi experienţă fizică. 

    Ajunsă la cea de-a 13-a ediţie, cursa urmează un format de expediţie, în care echipele, formate din patru concurenţi, trebuie să interpreteze o hartă a cursei. Harta este prezentată cu 24 de ore înainte de concurs, iar cu ajutorul ei, concurenţii vor găsi un traseu care să ghideze echipa în mod autonom între activităţi – caiac, trekking, mountain bike şi altele, pentru a ajunge la linia de sosire în limita maximă de 10 zile. Factorii-cheie pentru finalizarea cursei sunt strategia, munca în echipă şi abilităţile de orientare. Cursa va avea loc în perioada 17-30 noiembrie 2018.

    Susţinută de AQUA Carpatica, echipa românească Atlantic4 a stabilit, la începutul acestui an, un nou record mondial de traversare a Oceanului Atlantic pentru cea mai rapidă ambarcaţiune de tip Pure din categoria de 4 membri. Prima echipă din România şi totodată din Europa de Est participantă la cea mai grea cursă de canotaj din lume, Talisker Whisky Atlantic Challenge, a plecat din La Gomera (Spania) la data de 14 decembrie 2017 şi a ajuns în Antigua (Caraibe) la 22 ianuarie 2018, în jurul orei 4-5 dimineaţa, ora României.

    Componenţii echipajului Atlantic4 au traversat Oceanul Atlantic cu scopul strângerii de fonduri pentru construirea, la Adunaţii Copăceni, a unui centru HOSPICE socio-medical, destinat copiilor diagnosticaţi cu boli rare sau limitatoare de viaţă.
     

  • Unul dintre cei mai puternici oameni de afaceri a fost dat DISPĂRUT

    Karl-Erivan Haub, 58 ani, este co-CEO al grupului Tengelmann şi a fost văzut ultima dată sâmbătă dimineaţă pe pârtia de ski, potrivit poliţiei din Valais. 

    În cadrul unei scrisori către angajaţi, publicată de ziarul german Handelsblatt, fratele directorului şi co-CEO-ul  companiei, Christian Haub, a confirmat dispariţia acestuia. El a transmis că, deşi familia nu îşi pierde speranţa, se aşteaptă ca acesta să fie absent pentru mult timp.

    “Bineînţeles că familia noastră este pregătită pentru o asemenea situaţie, încât business-ul să poată continua într-o manieră obişnuită”, a transmis acesta.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • 13 ani de Business Magazin: Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

    Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.

    Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.

    Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

    L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“.  La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.

    Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.

    Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.

    A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.

    În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.

    Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“

  • (P) O expediţie la propriu şi la figurat alături de METAXA şi Mike Horn

    „Australia este locul perfect pentru o astfel de aventură: ţinuturile, flora şi fauna tărâmului din emisfera sudică fac parte din topul listelor cu cele mai râvnite destinaţii ale oricărui explorator. Destinaţie versatilă, Australia se potriveşte perfect atât cu caracterul autentic al renumitului explorator Mike Horn, cât şi cu cel al băuturii sale preferate, METAXA 12 stele”, declară reprezentanţii METAXA.   
     
    Această aventură reprezintă atât continuarea campaniei ce îl are pe Mike Horn drept Ambasador METAXA 12 stele, cât şi a experienţei digitale create pe dontdrinkexplore.com. Fanii METAXA 12 stele au fost invitaţi să exploreze prin intermediul celor cinci simţuri nu doar licoarea lor preferată, ci şi lumea din jur.
     
    Experienţa senzorială propusă are rolul de a inspira caracterele curajoase să-şi găsească propriile drumuri. Prin intermediul mai multor clipuri video propuse pe site-ul menţionat mai sus, Mike Horn îndeamnă fanii să trateze fiecare moment ca pe o oportunitate de explorare şi descoperire. La finalul experienţei digitale, utilizatorilor li se propune să se alăture unei aventuri care urma să se desfăşoare într-un loc nedezvăluit. Dintre miile de participanţi din întreaga lume care s-au înscris în această aventură, şapte exploratori amatori pasionaţi au câştigat un bilet pentru o expediţie reală. Experienţele aventurierilor METAXA pot fi urmărite în timp real pe canalele digitale METAXA de Facebook, Instagram şi Twitter.
     
    Mike Horn este considerat astăzi unul dintre cei mai mari exploratori ai timpurilor noastre, dorinţa lui de a descoperi lumea fiind adânc înrădăcinată în mentalitatea şi felul lui de a fi. De la parcurgerea fluviului Amazon înot de unul singur, la înconjul globului pe la Ecuator fără suport şi mijloace motorizate, lista de realizări ale lui Mike ca explorator solitar este neegalată până acum. Mike Horn este de asemenea primul om care a traversat continentul Antarctica de unul singur în 57 de zile, timp în care a parcurs 5.100 km pe schiuri, tractat cu ajutorul pânzei unui kitesurf.
     
    Casa METAXA a fost înfiinţată de Spyros METAXA în 1888, licoarea fiind un amestec de distilate învechite şi vinuri Muscat obţinute din insulele mării Egee. METAXA datorează fineţea gustului său vinurilor aromatice, obţinute din recolte de struguri îngrijiţi şi culeşi manual, crescuţi sub soarele de la malul mării. 
     
    METAXA 12 stele, creată de al cincilea Maestru METAXA, Constantinos Raptis, dezvăluie un gust complex cu arome bogate şi un caracter distinct.
  • Adevărul din spatele ,,Piramidei” misterioase apărute în Antarctica ,,Este forma unei piramide, însă nu este construită de oameni”

    Cu ajutorul Google Earth, în Antarctica a fost descoperită o piramidă misterioasă. Deşi au apărut noi teorii ale conspiraţiei în jurul formaţiunii, experţii au descoperit despre ce este vorba de fapt. ,,Piramida” a fost descoperită în timpul expediţiei britanice din anii 1910-1913. A fost ţinută secret, prin utilizarea poreclei de ,,Piramida” , nume care a fost utilizat pe tot parcursul obsevaţiilor geologice.

    Geologii se considerau isteţi atunci, dar nu şi-au imaginat ce se va întâmpla peste 100 de ani.

    Vezi aici adevărul din spatele ,,Piramidei” misterioase apărute în Antarctica ,,Este forma unei piramide, însă nu este construită de oameni”

     

  • De ce au sponsorizat sovieticii o expediţie către interiorul unei scobituri a pământului?

    Pe data de 23 decembrie 1923, doi călători au ajuns în Darjeeling, India, în intenţia de a găsi ceea ce, teoretic, se consideră că nu există. Pe parcursul călătoriei lor au fost ajutaţi de către spioni sovietici, ocultişti vestici şi rebeli mongoli. Cu toate acestea, timp de câteva luni nu s-a mai aflat absolut nimic cu privire la această expediţie, dar când cei doi au apărut din nou în atenţia publicului, au avut de dezvăluit secrete fascinante şi poveşti uimitoare cu privire la campania lor.

    Vezi aici de ce au sponsorizat sovieticii o expediţie către interiorul unei scobituri a pământului?

  • Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

    Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.

    Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.

    Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

    L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“.  La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.

    Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.

    Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.

    A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.

    În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.

    Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“

  • Ce vedem la cinema: În voia mării

    Regizorul Ron Howard (”O minte sclipitoare“) aduce din 4 decembrie pe marile ecrane aventura ”În inima mării“, o poveste dramatică despre expediţia balenierei Essex, inspirată din bestsellerul omonim semnat de Nathaniel Philbrick.

    În iarna anului 1820, vasul Essex este atacat şi distrus de o balenă uriaşă cu o voinţă distrugătoare, aparent raţională. Dezastrul maritim care s-a întâmplat în realitate îl va inspira pe Herman Melville să scrie ”Moby-Dick“. însă, cartea nu relatează decât jumătate din poveste.

    O producţie Warner Bros. Pictures, filmul ”În inima mării“ reuneşte o distribuţie de excepţie din care fac parte Chris Hemsworth, Owen Chase, Benjamin Walker, Cillian Murphy sau Tom Holland.

  • Atracţia marţiană. Cine şi când va ajunge pentru prima oară pe planeta roşie

    „Suntem prinşi într-o mare de gheaţă. Ne-am spus toate poveştile care ne-au trecut prin cap, reale şi imaginare. Timpul cântăreşte greu deasupra noastră, în timp ce întunericul avansează încet“, a scris Frederick Cook pe 21 martie 1898 în jurnalul său de călătorie. Cook se înscrie astfel în şirul nesfârşit de eroi prin care omenirea şi-a depăşit fragilitatea şi a îmblânzit sălbăticia.

    Frederick Cook a făcut parte din primul echipaj care a explorat pe timp de iarnă Antarcticul. El a fost doctorul echipajului şi s-a aventurat alături de alţi 18 oameni în această expediţie. Echipa era format din nouă belgieni, şase norvegieni, doi polonezi, un român şi un american. Biologul român Emil Racoviţă a fost primul care a studiat viaţa animalelor din Antarctic. Acesta a rămas în istoria ştiinţei ca descoperitor al balenei cu cioc. A fost o expediţie grea, în condiţii de neimaginat, pe durata căreia un tânăr belgian de 21 de ani şi-a pierdut viaţa.

    La mai bine de o sută de ani distanţă, NASA a anunţat că a găsit semne care indică prezenţa apei pe planeta Marte. Aceste semne sunt dovezi spectrale ale prezenţei sărurilor hidratate pe planeta roşie, fâşii de sare hidratată ce apar pe scoarţa planetei şi sunt în mod direct asociate cu fluxurile de apă care curg în mod periodic pe Planeta Roşie, ceea ce ar duce la posibilitatea susţinerea vieţii omeneşti în viitor.

    Descoperirea a stârnit reacţii în lumea întreagă şi a readus în prim-plan expediţia omului pe Marte. NASA a trimis vehicule automate în 2004 şi în 2012, Opportunity şi Curiosity. Maşinării care chiar acum explorează suprafaţa planetei şi studiază climatul şi evoluţia scoarţei planetei, iar în 2020 se plănuieşte trimiterea unui alt vehicul menit să testeze tehnologia extragerii oxigenului din atmosfera planetei, iar prima misiune de explorare cu echipaj uman pe orbită este programată pentru anul 2033, urmată de aterizarea în 2039.

    Între timp însă SpaceX, programul spaţial al lui Elon Musk, ar putea ajunge primul pe Marte. Musk a declarat că vrea să trimită 1 milion de oameni pe Marte, iar primii ar trebui să ajungă până în 2030. Acesta şi-a anunţat planurile de a trimite oameni pe planeta roşie încă din 2007, iar în 2014 SpaceX a început să lucreze la Mars Colonial Transporter, o navă care ar putea trimite în spaţiu 100 de oameni. Elon Musk a promis să ofere mai multe detalii despre modul cum vrea să realizeze acest lucru la finalul anului. Conform unei case de pariuri din Las Vegas, SpaceX are cele mai mari şanse să ajungă pe Marte, cu o cotă de 5 la 1, pe când NASA are o cotă de 80 la 1.

    Şi alte entităţi şi-au manifestat dorinţa de a trimite oameni pe Marte. Mars One este una dintre ele şi vrea ca, peste 10 ani, un grup de patru oameni să aterizeze pe suprafaţa aridă şi prăfuită a lui Marte. Este proiectul care a făcut vâlvă, mai ales atunci când au anunţat că 200.000 de oameni s-au oferit voluntari pentru o misiune fără întoarcere. Număr care se pare că a cam fost umflat de vreo 10 ori, cel real fiind undeva la 2.000 de oameni, conform lui Joseph Roche, unul dintre candidaţii care şi-au povestit experienţa în cadrul Mars One.

    Roche are un doctorat în fizică şi astrofizică şi a ajuns pe o listă de 100 de candidaţi selectaţi pentru această călătorie. Te-ai gândi că, pentru a călători în spaţiu, este nevoie de oameni bine pregătiţi şi testaţi riguros. Ei bine, aici lucrurile devin tragicomice. Procesul de selecţie al Mars One este unul simplu: candidatul completează un chestionar, încarcă un videoclip pe site-ul companiei şi este supus unei examinări medicale din partea unui doctor, pe care chiar candidatul trebuie să-l găsească. Iar la final este supus unui interviu de 10 minute prin Skype. În comparaţie, şi testarea la Masterchef este mai riguroasă. Pe lângă asta au apărut multe probleme, care fac ca proiectul să pară mai mult o glumă proastă decât ceva realist, printre care faptul că Mars One crede că are nevoie de doar 6 miliarde de dolari pentru a realiza această călătorie şi faptul că le cere tuturor candidaţilor bani pentru sponsorizare, iar proiectul chiar avea în spate un reality show, care s-a retras de curând.

    În plus fizicianul teoretician, Gerard ’t Hooft, care apare pe site-ul Mars One în calitate de consultant, a spus că planul de a începe colonizarea pe Marte din 2025 este unul nerealist. O expediţie umană pe Marte o să aibă loc în următorii 100 de ani, nu peste 10 ani, după cum se laudă Mars One, şi va fi nevoie de mult mai mulţi bani, este de părere Hooft.

    Popularitatea Planetei Roşii a crescut şi mai mult datorită Hollywoodului. Marte a fost surprinsă pe film încă din 1924 prin pelicula Aelita: Queen of Mars, apoi alte zeci de producţii şi-au imaginat lumea Planetei Roşii, fie ca pe un wild west cu alieni şi mutanţi precum în Total Recall, fie ca pe una pustie ca în Red Planet. Cea mai recentă producţie este The Martian (regizat de Ridley Scott, cel care ne-a adus Alien), o peliculă în care astronautul Mark Watney, interpretat de Matt Damon, a rămas singur pe planetă şi trebuie să supravieţuiască şi să găsească un mod de a contacta oamenii de pe Pământ.

    Întrebarea rămâne, odată ajuns acolo, ce este de făcut? Cu toţii ştim că Planeta Roşie nu este prietenoasă, ci chiar un pic mortală. Însă nu tot timpul a fost aşa, în urmă cu miliarde de ani Marte se asemăna foarte mult cu Pământul, avea o atmosferă densă, avea râuri şi emisfera de nord era acoperită de un ocean cu o adâncime de 11 metri. Între timp, apa a îngheţat, iar atmosfera s-a subţiat, în prezent fiind compusă în proporţie de 95% din CO2.

    Dacă oamenii ar ajunge pe Marte, aceştia ar supravieţui doar într-un fel acvariu care i-ar proteja de radiaţii şi de atmosfera toxică, dar omenirea nu se poate dezvolta într-un asemenea mediu şi am fi nevoiţi să modelăm planeta după chipul şi asemănarea Pământului: terraformarea planetei. Iar primul pas ar fi introducerea unor gaze de seră care să încălzească şi eventual să topească gheaţa, apoi după ce clima ar deveni mai caldă ar urma cultivarea plantelor pentru fotosinteză, lucru care ar transforma CO2 în oxigen. Odată cu eliberarea oxigenului, în atmosferă se va forma un strat de ozon în jurul planetei care va proteja omenirea de razele ultraviolete.

    Viitorul umanităţii este în spaţiu, o spune şi Stephen Hawking. Poate peste 100 de ani nu o să vorbim doar de o „ploaie în luna lui Marte“, ci de una chiar pe Marte.