BusinessMagazin

Tag: expat

  • Expat în România: Expat 5 zile din 7

    Înainte de a alege oraşul de pe Bega, a studiat temeinic ţara, dintr-un capăt în altul. S-a stabilit la Timişoara în urmă cu şapte ani. însă, slovacă fiind, nu duce dorul tărâmurilor natale, căci merge acasă aproape în fiecare weekend. Ce plusuri şi minusuri remarcă în ţara noastră Ivana Martinakova, aflată la cârma operaţiunilor locale ale retailerului german dm drogerie markt?

     

    Am ajuns în România pentru prima dată în vara anului 2016. Am străbătut ţara cu maşina, de la vest la est, unde am văzut diferenţe mari în dezvoltarea fiecărei regiuni. Am venit cu gândul să vizitez înainte de a mă hotărî să rămân în Timişoara, însă oraşul m-a cucerit. Acum, ca şi atunci, văd în Timişoara un oraş în plină dezvoltare”, povesteşte Ivana Martinakova, CEO al dm drogerie markt. România rurală, la rândul ei, a impresionat-o total, cu toate că a sesizat şi aici discrepanţe punctul de vedere al dezvoltării de la o regiune la alta a ţării. „Acum, la şapte ani de când locuiesc aici, infrastructura încă mi se pare o provocare, cel puţin atunci când vine vorba de călătorit în ţară.” Din punctul de vedere al locurilor de vacanţă preferate, recomandă Delta Dunării, Poiana Braşov, Cluj-Napoca sau Iaşi – oraşele sale preferate pentru un city-break.

    Făcând o comparaţie între români şi compatrioţii săi, executiva spune că slovacii sunt un pic mai exigenţi şi reţinuţi cu produsele nou apărute pe piaţă şi performanţa acestora. „Aici, oamenii sunt mai deschişi să încerce produse noi, chiar din primele zile ale apariţiei pe piaţă. Oamenii urmăresc lansările, sunt documentaţi şi dispuşi să le testeze.”

    Ea mai spune despre români că sunt relaxaţi, spontani, capabili să se bucure de viaţă, creativi, „şi m-a impresionat faptul că majoritatea cunosc bine mai multe limbi internaţionale”. Nu admiră în mod special o singură figură românească, ci se declară „încântată în general de felul de a fi al românilor” şi se lasă inspirată de oamenii din jurul său.

    „Cuvântul «potenţial» îmi este cel mai la îndemână când mă gândesc la România. Această ţară este plină de oameni inteligenţi, care ştiu ce îşi doresc şi astfel pot realiza orice. România are potenţialul de ajunge pe cele mai înalte culmi, indiferent de domeniu, iar acest lucru l-a demonstrat în repetate rânduri, în aproape toate domeniile”, adaugă executiva.

    Acasă merge des, datorită proximităţii. „Sunt norocoasă din acest punct de vedere, deoarece mă duc acasă în Slovacia aproape în fiecare weekend. Distanţa îmi permite să nu simt dorul de casă, iar de câte ori mă întorc la origini profit la maximum.”

    Ca expat spune că nu are beneficii în plus faţă de un salariat din ţară, „deoarece sunt angajată ca salariat român – plătesc aceleaşi taxe şi impozite şi am aceleaşi beneficii”.

    În ceea ce priveşte preparatele locale, spune că întotdeauna găseşte ceva bun indiferent de regiunea în care se află. „Mănânc cu plăcere la restaurantele din ţară şi toţi cunoscuţii mei au fost plăcut impresionaţi de restaurantele din România şi revin cu drag aici. În afară de preparatele tradiţionale româneşti, apreciez mult influenţele italiene din bucătăria românească, foccacia cu buratta fiind un preparat pe care îl regăsesc mai mereu la restaurantele mele preferate din ţară. Ştiu că e cu specific italian, însă preparat de bucătari români devine unul cu totul special.” Consideră totodată că vinurile româneşti sunt, de asemenea, excepţionale. „Am descoperit în România vinul meu preferat: Sauvignon Blanc produs de cramele locale.”

     

    Birocraţia, luptă grea. Întrebată ce ar îmbunătăţi aici, executiva spune că birocraţia este încă o luptă grea în România, cu documente pe care e nevoie să le duci personal la ghişee, cu acte de care statul are nevoie şi aşa mai departe. „Cu toate că pandemia ne-a învăţat multe, ne-a deschis calea către digitalizare şi am făcut paşi mari în această direcţie, cred că mai avem de lucru aici şi cred că este nevoie de o investiţie serioasă în digitalizarea agenţiilor guvernamentale. Şi, aşa cum am spus şi mai sus, infrastructura este un alt punct slab al ţării, este mare nevoie de dezvoltarea reţelei de autostrăzi şi avem nevoie de acestea pentru transporturi, turism şi pentru economia ţării.” Consideră, de asemenea, şi că legislaţia din România ar putea fi îmbunătăţită pentru a permite accesul mai facil al investiţiilor.

     

    Mereu în mişcare. Vorbind despre felul în care se desfăşoară o viaţă obişnuită din viaţa sa în rolul actual, Martinakova spune că munca sa este una dinamică, împărţită între birou şi deplasări în ţară sau în UE. „Nicio zi nu seamănă cu cealaltă, mereu în mişcare şi mereu o provocare. De cele mai multe ori, când mă aflu la birou, ziua este plină de întâlniri naţionale, dar şi internaţionale, cu partenerii din concern. Însă astfel de zile sunt mai rare decât cele în care călătoresc în interes de muncă.” Potrivit ei, singurul dezavantaj la deplasările dese este faptul că în viaţa privată nu mai călătoreşte, ci preferă să-şi petreacă timpul în natură alături de câinele său, cu plimbări menite să-i consolideze atât sănătatea fizică, cât şi cea mentală. „Provocarea ultimilor doi ani a fost, fără doar şi poate, pandemia, care ne-a luat pe toţi pe nepregătite şi am fost nevoiţi să găsim soluţii eficiente din mers, în timp foarte scurt, cu o mulţime de limitări. Alături de echipă, am reuşit să gestionez situaţiile apărute atunci. Acum, dacă ar fi s-o luăm de la capăt, lucrurile ar arăta altfel, am fi mult mai pregătiţi.”

     

    Un an al schimbărilor. Anul 2022 povesteşte că a fost unul epuizant din punct de vedere personal. „Fiica mea a decis să studieze în afara ţării, iar din acest motiv am simţit un gol, atât în casă, cât şi în suflet, iar acest lucru a însemnat o mare schimbare pentru viaţa mea personală.” Pe de altă parte, din punctul de vedere al afacerilor spune că acestea au fost foarte reuşite – „ne-am urmat consecvent strategia, iar acest lucru a adus roade”. Ea aminteşte că luna septembrie a anului trecut compania a lansat şi magazinul online dm.ro, unde clienţii au posibilitatea de a comanda produse din confortul casei, cu livrare la nivel naţional, lansare urmată, la două luni distanţă, şi de lansarea aplicaţiei de mobil.

    „În 2023, ne dorim să continuăm să aducem produse noi, tendinţe şi surprize, cu o calitate foarte bună, la preţuri cât mai joase, dar întotdeauna cu o perspectivă sustenabilă asupra pământului şi naturii din jurul nostru. (…) Dorim să inspirăm oamenii din mediul nostru cu privire la sustenabilitate socială şi ecologică şi vrem să fim un exemplu în comunitate.”

    Totodată, spune că se concentrează de fiecare dată pe nevoile oamenilor – colegi, prieteni, clienţi, familie. „Scopul meu este de a le oferi lor sprijin pentru a-şi atinge propriile obiective şi visuri. Simt nevoia de armonie în cercul celor apropiaţi, atât în familie, cât şi în mediul profesional.”

    Îşi doreşte aşadar să construiască doar relaţii bazate pe încredere. „De aceea, consider că un an se poate numi complet atunci când la sfârşit trag linie şi constat că mi-am îndeplinit obiectivele atât în viaţa privată, cât şi în cea profesională. De fiecare dată urmăresc să realizez acţiuni pe tot parcursul anului, astfel încât, la final de an, în perioada sărbătorilor de iarnă, să simt împlinire şi recunoştinţă.”

     

    Greşelile, episoade de învăţare. În privinţa echipei, executiva spune că pune accentul pe autenticitatea fiecărei persoane şi pe dialog. „Un adevărat lider are limbajul clar, concis, orientat către obiectiv. Totodată, sunt importante interesul pentru inovaţie şi curiozitatea faţă de informaţii noi, care să te ajute să-ţi clădeşti un mod de gândire mai bun pentru cei pe care-i conduci. Există o diferenţă clară între un lider adevărat şi un simplu şef, iar noi încercăm mereu să fim aproape de membrii echipei, să dezvoltăm împreună compania. (…) Pentru mine important este să înţeleg care sunt motivele pentru care un om doreşte să lucreze în dm. Valorile şi obiectivele de viaţă ale unui viitor membru al echipei provenite din motivaţia interioară îmi arată dacă acestea sunt în concordanţă cu cele ale companiei.”

    La polul opus, susţine că nu poate tolera minciuna şi nu-i plac certurile inutile, ci mai degrabă apreciază soluţiile aduse într-un moment tensionat. „Consider că doar cine nu este implicat cu adevărat nu poate greşi, de aceea încurajez rezolvarea problemelor prin comunicare, încrederea fiind foarte importantă pentru cooperare şi soluţionarea conflictelor.”

    La acest capitol are însă şi o filosofie puternică de viaţă, „şi nu văd lucrurile ca pe greşeli sau probleme gestionate defectuos, ci ca pe episoade de învăţare”. Le percepe ca pe nişte provocări pe care toată lumea le întâlneşte de-a lungul carierei, inclusiv ea. „Astfel, pot spune că nu am făcut greşeli, ci doar am acumulat experienţă, am aflat informaţii noi şi am găsit căi inovatoare pentru a rezolva problemele sau situaţiile apărute în business. Din fiecare decizie am avut câte ceva de învăţat, iar pentru asta sunt recunoscătoare. Nu aş schimba nimic în cariera mea, cred că fiecare obstacol a dus la drumul pe care înaintez acum.”

    Tinerilor profesionişti, Ivana Martinakova le transmite că motivul interior este cel mai important, indiferent de domeniu sau de poziţia în scara ierarhică a unei companii. „Lucrurile pe care le faci sunt cele care dau sens, într-o formă sau alta, vieţii tale. Decizia de a urma o anumită profesie, decizia de a lucra într-un loc sau altul, de a urma cursuri de formare profesională sau pentru a învăţa ceva nou – sunt toate necesare şi trebuie să fie în acord cu sensul din interiorul tău. E important să nu-ţi calci pe propriile valori niciodată pentru a nu te simţi de parcă îţi conduce altcineva viaţa. Şi foarte important este să nu faci lucrurile pentru că «trebuie» făcute, ci pentru că îţi doreşti să le faci şi, iarăşi important, să nu faci lucrurile «aşa cum trebuie făcute», ci să le faci bine.”  

     

    Carte de vizită

    Ivana Martinakova, CEO, dm drogerie markt

    1. Este absolventă a  Brno International Business School;

    2. Primul său job a fost ca asistent achiziţii la dm Slovacia, între anii 1996 şi 1999;

    3. S-a angajat apoi ca manager de marketing la Seagrams, tot în ţara natală;

    4. În 2000 s-a întors în echipa dm Slovacia, ca director logistică, vânzări şi procurist;

    5. În 2016 a preluat operaţiunile locale ale dm România.

  • Antreprenor în mediul corporate. Cum arată viaţa unui expat plecat din România într-una dintre cele mai frumoase capitale europene

    Sunt aproape trei ani şi jumătate de când executivul român Lucian Vilău a acceptat prima sa poziţie de expat şi s-a mutat, împreună cu familia, în Cehia, la Praga, unul dintre cele mai frumoase oraşe din Europa. Cum este însă să locuieşti într-un oraş asaltat de turişti din toate colţurile lumii şi ce înseamnă să fii executiv de top într-o ţară străină? Există planuri de revenire în ţară? Acestea sunt doar câteva dintre întrebările la care a răspuns Lucian Vilău, cel care astăzi este vice-president finance and IT şi CFO în cadrul Albert, parte a Ahold-Delhaize, grup de retail care deţine local Mega Image.

    Fiul meu spune că Praga este un oraş foarte chill. Este un oraş foarte sigur, cu transport bine organizat şi e un oraş în care îţi face plăcere să trăieşti”, spunea recent executivul român. Totuşi, el recunoaşte că traficul e unul din subiectele comune de care se plâng oamenii aproape oriunde ar fi. La fel se întâmplă şi cu praghezii, însă diferenţa faţă de Bucureşti e semnificativă.

    „Drumul spre birou e unul de 12 kilometri prin oraş, un drum pe care îl parcurg în 20-25 de minute. Reţeaua de străzi e bine dezvoltată, oraşul e destul de întins, iar un tunel ce străbate Praga de la nord la sud şi centura cu regim de autostradă te ajută să te mişti uşor în orice punct al urbei, aproape la orice oră.”

    Lucian Vilău locuieşte în Cehia, la Praga, din mai 2018, după ce înainte, timp de 13 ani, şi-a construit cariera în România, în cadrul retailerului Mega Image unde a deţinut diferite poziţii, ultima fiind cea de CFO şi vice-president finance & indirect procurement. Când a decis să ac-cepte prima sa poziţie de expat, a ales să rămână în cadrul aceluiaşi grup – Ahold-Delhaize – cel care deţine local Mega Image, iar în Cehia reţeaua de magazine Albert, cu peste 320 de unităţi, conform datelor de pe site-ul companiei.

    Şi-a început cariera profesională în anul 2000, după absolvirea ASE-ului în Bucureşti, iar de atunci  – deşi a activat în mai multe industrii – numitorul comun a fost retailul unde a acumulat mai mult de 18 ani de experienţă.

    „După cei 13 ani petrecuţi la Mega Image, o perioadă de dezvoltare susţinută, în care cifra de afaceri a crescut de 20 de ori şi reţeaua locală a devenit cea mai profitabilă companie a Ahold Delhaize din Europa, am ajuns să conduc acum departamentele de financiar şi IT în Albert Cehia.”

    Retailerul are acum prezenţă naţională, operează supermarketuri şi hipermarketuri, şi are o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de euro, potrivit executivului român.

    „Parcursul până aici a fost unul plin de neprevăzut, alternând rolurile din zona financiară cu cele din zona logistică şi acumulând experienţă în domenii adiacente ca strategie, project management sau sisteme de cost.” Au fost câteva elemente comune ce au caracterizat toate rolurile deţinute până acum şi unul dintre acestea ar fi pionieratul – fie că a fost vorba de construirea primului depozit propriu în cadrul Mega Image sau de restructurarea portofoliului de magazine în cadrul Albert.

    „Toate au fost acţiuni, deschizătoare de drumuri care au contribuit decisiv la creşterea companiei şi a rezultatelor financiare.”

    Antreprenoriatul, spune Lucian Vilău, a fost un alt element comun al locurilor sale de muncă, prin simplificarea modului de lucru şi eliminarea birocraţiei dar, în acelaşi timp, şi acceptând riscul ca parte integrantă a accelerării creării de valoare. Crede că Mega Image l-a învăţat ce înseamnă antreprenoriatul într-un mediu corporate. E este o şcoală din punctul acesta de vedere. La fel se întâmplă şi în Cehia.

    „Nu în ultimul rând, a fost vorba de inovaţie – adoptarea de tehnologii noi (ca de exemplu RPA – robotic process automation) sau de moduri de lucru noi (agile) şi în acelaşi timp de constanta adaptare a proceselor învechite la realităţile curente.” 

    Îi place să activeze în medii dinamice şi în care este nevoie de decizii rapide şi de flexibilitate. De aceea, nu întâmplător, a iniţiat în cadrul Albert implementarea modului de lucru agile, care reprezintă pe lângă provocarea organizaţională şi o schimbare culturală faţă de modul de lucru tradiţional.

    Uitându-se în urmă la cariera sa, spune că a fost întotdeauna deschis la a explora alte ţări şi alte medii de lucru. A tatonat cu ani în urmă variante ca Noua Zeelandă, Australia sau Thailanda, dar oportunitatea care s-a şi materializat a venit de abia cu câţiva ani în urmă, într-o ţară mult mai apropiată geografic şi cultural de România.

    „Era la începutul lui 2018 când am fost sunat de Jeff Carr (CFO-ul Ahold Delhaize de la momentul respectiv) să mă întrebe dacă mă interesează o mutare la Albert Cehia, iar răspunsul meu imediat a fost da. În aprilie 2018 eram deja la Praga, luând primul contact cu realităţile businessului local.”

    Ceea ce l-a determinat să accepte mutarea a fost pe de o parte dorinţa de explorare, cunoaşterea unui alt mediu şi a unei alte culturi, iar pe de altă parte potenţialul (neexploatat) pe care îl vedea în companie.

    „Acest potenţial am reuşit să îl punem în valoare în ultimii ani, când am cunoscut o evoluţie spectaculoasă a rezultatelor companiei (cele mai bune din istoria de 30 de ani), dar şi o repoziţionare a brandului Albert în piaţă.” Departamentele pe care le coordonează Lucian Vilău în Albert acoperă în principal zonele de financiar şi IT, dar pe lângă acestea sunt incluse şi alte aspecte cum ar fi strategie, PMO (project management al birourilor) sau asset protection (protejarea activelor – trad.).

    „De asemenea, la nivel european, coordonez grupul de lucru pe partea de sustenabilitate şi cum echipele din financiar pot contribui la definirea, urmărirea şi atingerea indicatorilor de profil.” Aceasta este cea mai nouă activitate de care se ocupă şi declară că este extrem de interesantă deoarece grupul e încă la început de drum, la fel ca toate celelalte companii, deopotrivă producători şi retaileri. Astfel, această activitate constituie o muncă de pionierat.

    „Rolul meu în organizaţie, prin prisma activităţilor pe care le conduc, este acela de a asigura un ritm alert de dezvoltare a companiei. Eu trebuie să mă asigur că se menţine ritmul inovaţiei şi că investiţiile pe care le facem aduc beneficii atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung.” De asemenea, adaugă el, joacă rolul de facilitator, făcând toate eforturile necesare pentru a asigura finanţarea proiectelor care pot ajuta Albert să crească şi să se diferenţieze de ceilalţi jucători din piaţă.

    O zi obişnuită a săptămânii de lucru începe la 5:54, cu un sfert de oră de meditaţie şi cu pregătirea pentru birou. Micul dejun este întotdeauna parte din program. Şedinţele încep la ora 08:00 şi ocupă mare parte din zi, în general, până spre 17:30, după care mai rămâne doar partea de follow-up. „Închei o zi de lucru între 18:30 şi 20:30, în funcţie de perioadă. Îmi păstrez zilele de weekend pentru a descoperi ţara în care locuiesc.”

    Cehia oferă extrem de multe variante de petrecerea timpului liber şi executivul român încearcă să îşi menţină mentalitatea de turist, planificând cât mai des ieşiri în locuri noi: fie că e vorba de o cafenea, un oraş, un traseu de alergat sau de bicicletă. „Ah, sau un castel nou. În Cehia poţi vizita câte un castel în fiecare zi timp de cinci ani de zile şi tot nu le-ai termina.”

    Cafeaua e un nou trend în ultimii ani în ţara adoptivă a lui Lucian Vilău, după cum spune el. Deşi cehii erau cu câţiva ani în urmă consumatori de ceai şi cafea în egală măsură, acum cafeaua câştigă teren. Sunt multe cafenele noi, deschise în ţoaţă ţara, cu design modern şi ambianţă relaxantă. „Îmi place să descopăr în fiecare weekend câte un astfel de spaţiu (deşi nu sunt consumator de cafea). Singurul criteriu aplicat în alegerea cafenelei este: un loc în care nu am mai fost niciodată până acum.”

    Din punct de vedere culinar, bucătăria tradiţională din Cehia e simplă, pe stil german. Dar şi aici, în ultimii ani, se vede o schimbare de trend, apărând din ce în ce mai multe restaurante italieneşti şi nu numai.

    „Cehii încep să aprecieze rafinamentul mâncării şi acest lucru este benefic atât pentru sectorul HoReCa, cât şi pentru noi în retail.”

    În ultimul an şi jumătate însă, pandemia de Covid-19 a venit să dea peste cap libertatea de mişcare şi modul de lucru. Cum a resimţit aceste schimbări Lucian Vilău?

    „Pandemia a adus schimbări profunde în modul în care lucrăm.” Dacă anterior, în cadrul Albert, exista un regim de lucru de acasă pentru doar două zile pe lună, compania a trecut – de pe o zi pe alta – la a lucra exclusiv de la domiciliu, timp de luni de zile. „Acomodarea cu acest nou mod de lucru a fost înlesnită de platforma tehnologică pe care am avut-o la dispoziţie şi care ne-a ajutat enorm să facem trecerea fără bariere în comunicare.” S-a creat însă, în timp, un alt tip de bariere, aduse de distanţa faţă de colegi şi de lipsa micilor interacţiuni zilnice. În acelaşi timp, ritmul a fost unul mai intens, ceea ce a dus la supraîncărcare, deşi acest lucru nu a fost uşor de perceput.

    „Anul acesta am revenit însă, treptat, la birou. În prima fază am lucrat alternativ – o săptămână de acasă şi una de la birou, împărţiţi pe echipe.” Planul este ca din toamnă, dacă totul decurge normal, să existe un regim mixt de trei zile pe săptămână la birou şi două zile de lucru de acasă.

    „Este clar că pandemia a accelerat adoptarea lucrului de acasă (de fapt l-a forţat) contrazicând orice temeri legate de performanţă.”

    Executivul român recunoaşte că ultimul an şi jumătate a fost o provocare uriaşă pentru întreaga lume, fiecare industrie fiind afectată în mod diferit. În retailul alimentar, provocările au venit mai ales din partea de accelerare, volumele tranzacţionate crescând considerabil, dar odată cu asta şi costurile de operare.

    „Un alt efect cu care ne-am confruntat a fost presiunea exercitată asupra personalului din magazine, cu indisponibilitatea forţei de muncă şi cu necesitatea găsirii unui mod de operare care să asigure atât continuitate, cât şi siguranţă colegilor noştri.”

    Un al treilea efect a fost acela al presiunii pe lanţul de aprovizionare, odată cu variatele restricţii ce au fost impuse în diferite ţări.

    „A fost un an în care am fost testaţi din multe puncte de vedere.”

    Cea mai bună decizie pe care a luat-o în acesta perioadă Lucian Vilă a fost accelerarea dezvoltării în zona de digital şi online, ceea ce a dus la accelerarea unei noi etape de dezvoltare a companiei. La polul opus, cele mai dificile decizii au fost cu siguranţă cele legate de prognoza vânzărilor şi a rezultatelor financiare în general.

    „Am lucrat cu multe scenarii şi cu multe variabile, iar în cele din urmă am reuşit să menţinem traiectoria pozitivă pe care s-a înscris compania în ultimii ani.”

    Simte că la un moment dat se va întoarce în ţară, asta cu siguranţă. Când însă? „Aceasta este o întrebare la care nu ştiu răspunsul deocamdată. Misiunea mea în Cehia continuă, iar următorul pas ar putea fi oriunde în lume. Mi-aş dori, desigur, să pot continua descoperirea unor locuri şi culturi noi.”

    În România a fost ultima dată în decembrie 2019, înainte de pandemie. La momentul respectiv l-a impresionat ritmul în care se construieşte în Bucureşti.

    „E un ritm extrem de alert, nu întotdeauna însă coerent şi coordonat cu infrastructura.” Acesta este şi lucrul de care se teme, ca acest punct forte să nu pună şi mai multă presiune pe funcţionalitatea oraşului.

    Consideră, de altfel, că infrastructura e cel mai important aspect ce trebuie îmbunătăţit în România. Restul vine, după aceea, de la sine. Educaţia şi sănătatea sunt, de asemenea, extrem de importante, doar că el consideră că o infrastructură bine pusă la punct ar înlesni dezvoltarea tuturor sectoarelor economice. Lucian Vilău spunea recent că ce putem învăţa noi ca români din Cehia este partea de organizare, planificare. Se simte stilul german, influenţa germană. Se vede chiar şi în modul de reacţie la pandemie, totul a fost extrem de eficient.

    „Aş spune că este un joc colectiv, jocul de-a ţara, de-a Cehia, în care fiecare contribuie, progresul este constant. Nimeni nu încearcă neapărat să ardă etape şi dezvoltarea se face pas cu pas, dar direcţia e clar în sus.”

    Pe de altă parte, ce putem noi ca români să îi învăţăm pe cehi este creativitatea.

    „Cu siguranţă, cel mai mult simt depărtarea faţă de părinţi (pe care desigur şi ei o resimt) şi de prieteni. Îmi lipsesc şi vechii colegi de la Mega (Image – n.red.) şi spiritul companiei care e cu adevărat unic.”

    Doar că, uitându-se la potenţialul pe care îl are România, se realizează mult prea puţine. Nu îi lipsesc astfel lipsa de direcţie pe care o are România, incapacitatea de a livra proiecte, înapoierea din punct de vedere tehnologic a administraţiei şi discuţiile interminabile în contradictoriu între partidele politice.

    „Nu cred că există îndoială că ceea ce îmi lipseşte cel mai puţin din România este mediul politic. Cred că sunt puţine ţări în lume în care aprecierea faţă de clasa politică să fie cu adevărat ridicată, şi sunt multe altele în care lucrurile merg mai rău ca la noi.” 

    Toate acestea nu îl împiedică însă pe Lucian Vilău să vrea să se întoarcă în ţară. Nu ştie însă dacă va reveni în postura de angajat sau de antreprenor.

    „Ambele variante sunt posibile. Mă atrage antreprenoriatul şi, cu siguranţă, la un moment dat voi încerca şi aceasta ipostază”, conchide el.

  • Povestea unei tinere care a renunţat la visul de a fi avocat pentru a lucra pentru unul dintre cele mai mari lanţuri hoteliere din lume. Care este motivul pentru care nu s-ar mai întoarce în ţara noastră

    Industria financiară, sectorul restaurantelor şi barurilor, iar apoi hotelăria. România, Marea Britanie, Maldive şi acum Emiratele Arabe Unite. Cam aşa s-ar putea rezuma pe foarte scurt cariera Gabrielei Petra, în prezent director asociat de vânzări pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite. Ce urmează?

    Cu entuziasm şi visând să schimb lumea, mi-am început cariera în România în sistemul financiar”, povesteşte Gabriela Petra. În 2009, afectată de situaţia generală şi rămasă fără loc de muncă, ea a decis să plece în Jersey, o insulă din Canalul Mânecii, unde a început de la zero, chiar minus, pentru că datora 30 de euro. „Aşa a debutat marea aventură şi noua mea carieră. În Jersey am început să lucrez la o cafenea pe plajă, ca ospătăriţă.

    Apoi, uşor-uşor, mutându-mă de la o companie la alta, un an mai târziu, m-am angajat ca recepţioner la Somerville Hotel unde am rămas în următorii doi ani şi jumătate.” A lucrat în acelaşi timp, doar peste weekend, ca barman în Kasbar, un cunoscut club pe insulă. În mare parte din cauza vremii, plus alte motive specifice vârstei de 20 de ani, Gabriela Petra a căutat apoi să plece către o destinaţie plină de soare şi a găsit un job în Maldive, la Anantara Dhigu – un resort din grupul Anantara, activ pe piaţa de lux.

    „Am stat doar trei luni pentru că din păcate condiţiile erau insuportabile. Am avut noroc şi am găsit rapid un job în Dubai, la hotelul Meydan, unde am început în front office ca guest relations officer.”A urmat un an plin de aventuri şi peripeţii, de planificări şi de învăţat, an în care a decis ce vrea să facă mai departe. „Am pus la punct un plan cu ce urma să realizez în fiecare an şi cum voi reuşi să ajung la rezultatele dorite.” Şi aşa a început să lucreze în vânzări în turism.

    Planul suna cam aşa: în 2014, de la administrator va promova în poziţia de coordonator al echipei de vânzări. În 2015, va trece de la acest nivel, la sales executive (în departamentul de vânzări pro-active). În anul următor va deveni manager, poziţie unde va rămâne cel puţin doi ani, iar apoi va ajunge senior sales manager. În 2019, cel târziu, urma să promoveze ca director asociat de vânzări şi va schimba compania. „Decisesem că voi lucra pentru un brand internaţional, voi avea achipa mea. Mai mult, setasem că voi fi director de vânzări până în 2022.”

    O destinaţie puţin cunoscută

    Un nou emirat caută să se dezvolte după modelul Dubai care a devenit unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. Este vorba de Ras Al Khaimah care mizează puternic în perioada următoare pe industria turismului. În România aceasta este o destinaţie puţin cunoscută, în 2020 Ras Al Khaimah fiind vizitat de doar 1.082 de călători locali, de câteva zeci de ori mai puţini ca în Dubai. Spre comparaţie, în 2019 au fost peste 1.500 de români în acest emirat, scăderea de anul trecut fiind pusă pe seama pandemiei de Covid-19. Totuşi, oficialii din emirat pariază pe o creştere puternică a numărului de turişti din România în următorii ani. Mai exact, e vorba de un plus 50% în 2021 şi de un avans de 250% în următorii cinci ani. Rezultatele vor depinde însă de restricţiile de circulaţie şi de coridoarele aeriene. Această destinaţie e deservită de aeroportul din Dubai.

    Până în prezent, totul a fost punct ochit, punct lovit. Iar acum lucrează către targetul propus pentru 2022. Gabriela Petra este în prezent Cluster Assistant Director of Sales (director asociat de vânzări) pentru o serie de hoteluri din grupul Hilton în Emiratele Arabe Unite.

    Este vorba de hotelurile DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah Corniche Hotel & Residences şi Hampton by Hilton Marjan island. Acesta din urmă urmează să se deschidă în acest an. DoubleTree by Hilton Resort & Spa Marjan Island, deschis în 2014, numără 723 de camere, 14 restaurante şi baruri, opt piscine şi alte facilităţi. Este primul hotel din lume din gama DoubleTree by Hilton de 5 stele, cu plajă privată şi concept all-inclusive. De regulă, sub acest brand e vorba de hoteluri corporate, amplasate în oraşe şi clasificate la 4 stele. Hampton by Hilton Marjan Island, ce se va deschide în iulie 2021, va fi primul hotel din lume din gama Hampton de 4 stele. În general acestea sunt clasificate la 3 stele, sunt low budget şi sunt poziţionate în apropiere de aeroporturi. Cel din Marjan Island va avea plajă privată, 515 camere, şapte restaurante şi va opera tot sub conceptul all-inclusive.

    Spre comparaţie, DoubleTree by Hilton Ras Al Khaimah se află în inima oraşului, în apropiere de centrul de expoziţii, de mall-uri şi vestitele soukuri (pieţe tradiţionale). Este un hotel boutique cu 154 de camere, potrivit pentru clienţii corporate. Celelalte sunt mai degrabă potrivite pentru familii. „Încă de când am ajuns în această ţară am fost uimită de cum arată turismul în general, de câte investiţii se fac, de cât se construieşte pentru această industrie. În afară de bine-cunoscutele hoteluri pe care le găsim în destinaţie, cu toate clasificările posibile, de la 3 stele lângă aeroport, până la vestitul Burj Al Arab de 7 stele, construit pe mare, Emiratele oferă o gamă variată de activităţi pentru turişti precum safari în deşert, parcuri de distracţie, tiroliană, tururi ale unor locuri unice în lume, precum Burj Khalifa – cea mai înaltă clădire din lume, moscheea Sheikh Zayed şi oraşul vechi în Dubai.”

    Hotelurile de care se ocupă executivul sunt în emiratul Ras Al Khaimah, unul dintre cele şapte din Emiratele Arabe Unite, cele mai cunoscute fiind Dubai şi Abu Dhabi. Dubaiul este una dintre cele mai populare destinaţii din lume, fiind vizitat atât de turiştii care caută să meargă la plajă tot timpul anului (deşi vara e foarte cald), cât şi de cei care vor să facă shopping sau să descopere ceva din cultura arabă. Ras Al Khaimah mizează însă pe un turist cu un profil mai degrabă de aventurier sau care caută să viziteze natura locului. Totuşi, este în continuare o destinaţie de plajă, motiv pentru care agenţiile construiesc pachete turistice aici şi lansează chartere. „Localizat în partea nordică a ţării, emiratul oferă plaje curate, mangrove, deşert, oaze verzi şi privelişti uimitoare ale munţilor Hajar, inclusiv cel mai înalt vârf montan al ţării -Jebel Jais – unde temperaturile sunt cu aproximativ 10 grade mai mici decât la nivelul mării.” Ca director asociat de vânzări pentru segmentul de leisure, Gabriela Petra se ocupă de vânzările internaţionale, de contractele cu touroperatori, de operaţiunile tip charter, dar şi de pachetele de vacanţă pentru călătorii individuali. „Mă ocup de pieţele europene şi de America Latină. În general, călătoresc foarte mult, sunt prezentă la toate târgurile de turism şi alte activităţi asemănătoare.”

    Iar dacă este în Dubai se întâlneşte zilnic cu clienţii ce se află aici. Ziua ei începe la 5:45 dimineaţa, cu exerciţii timp de 40 de minute, urmate de foarte multă cafea. „Mă pregătesc, iar la cel târziu 8:30 ies din casă. Am 2-3 întâlniri dimineaţa, mă opresc pentru o cafea şi câteva e-mailuri, iar apoi vin alte 2-3 întâlniri.” Termină până la 17:00, când se opreşte la încă o cafea şi foarte multe e-mail-uri. „Ziua de muncă se termină pe la 19:00-20:00 şi începe distracţia. Glumesc, de cele mai multe ori merg acasă şi sfârşesc prin a citi câteva pagini ori mă uit la un film.” De câteva ori pe săptămână, Gabriela Petra merge la volei, singurul obicei pe care l-a păstrat încă din copilărie, când juca pentru Constructorul IOR. Peste weekend se vede cu prietenii şi dacă are energie iese. „Ieşim pe undeva şi ne pierdem noaptea de vineri în oraşul ce nu doarme niciodată.” Uitându-se în urmă, spune că motivul pentru care a plecat din ţară a fost acela că şi-a pierdut locul de muncă în criza financiară anterioară şi nu a găsit altul în acelaşi domeniu ori într-un sector unde se plătea la fel. „Astrele s-au aliniat diferit.”

    Despre România mai spune că nu s-ar întoarce, nu definitiv cel puţin. Sau nu acum. „Decizia depinde de foarte multe variabile. De ce sunt sigură este că voi lua în considerare orice oportunitate şi voi lua o decizie când şi dacă se iveşte.”

    Viaţa ei s-a dovedit a fi foarte diferită de ce îşi planificase pe la 20 de ani. Visa să fie avocat, să îşi facă stagiatura alături de tatăl său, care practica la vremea respectivă. „Voiam să ne deschidem biroul nostru de servicii juridice. Totuşi, 15 ani mai târziu, sunt pe un alt continent şi lucrez în turism. Ce pot spune e că în viitorul apropiat nu planific o întoarcere.” Ultima vizită acasă a fost anul acesta în februarie.

    În general, ajunge acasă o dată pe an şi speră ca acest obicei să continue. Spune că foarte multe s-au schimbat în ţară în ulimul deceniu, în special drumurile din Bucureşti. „Poate mulţi vor dori să mă contrazică, însă am realizat acest fapt în urmă cu patru ani când am avut o călătorie foarte plăcută de la aeroport până în Drumul Taberei. Îmi amintesc momentul în care încercam să gândesc dacă am luat vreo groapă şi nu puteam.” Gabriela Petra spune totodată că România este foarte avansată în ceea ce priveşte aplicaţiile şi serviciile oferite prin intermediul acestora, cel puţin comparativ cu vecinii săi. „Cred că este un lucru nemaipomenit să ai servicii bancare, livrări şi transport la îndemână. Viaţa devine mai simplă, mai uşoară.”

    Totuşi, ca orice capitală din Europa, Bucureştiul este supra-aglomerat, cu un trafic îngrozitor la orele de vârf. „Nu este însă mai rău decât în Roma ori Berlin. E normalitatea metropolelor.” Când vine vorba de România, executivul român spune că îi e dor de natură şi de comunitate în general. La polul opus, nu îi e dor de birocraţie. „Însă am înţeles că s-a îmbunătăţit situaţia şi la acest capitol. Este foarte diferită viaţa pe meleaguri străine, cred că întotdeauna va fi. Oricât de mult iubesc ţara în care trăiesc, România va fi întotdeauna acasă.” Plus că, în ceea ce priveşte mâncarea, nimic în lume nu se compară cu cea de acasă şi nu crede că acest sentiment se va schimba vreodată. „Neîntrecute sunt ciorba de fasole la ţest, mămăliguţa cu brânză şi smântână, tochitura şi, bineînţeles, mâncărurile festive (sarmalele, mucenicii şi nu numai).” Gabriela Petra spune că i-ar plăcea să nu mai audă, atunci când vine în România, că „ţara e frumoasă, păcat că e mâncată de corupţie”. Recunoaşte însă că în ultimii 12 ani nu s-a lovit de nimic extraordinar de problematic şi pentru că nu a avut nevoie de nimic din România, la nivel de acte sau altceva. Şi speră să nu fie cazul!

  • Povestea executivului român care a preferat să lucreze în altă ţară deşi recunoaşte că jobul din România era mai interesant

    Executivul român Adrian Pascu şi-a construit aproape întreaga carieră în industria lactatelor, cea mai mare parte a timpului lucrând pentru grupul francez Danone. Prima dată a plecat din ţară acum circa şapte ani, la Moscova, pentru ca în ianuarie 2020 să se mute la Kiev, în capitala Ucrainei, pentru a fi general manager pentru businessul aceluiaşi producător de lactate, Danone, pe piaţa aflată la nord de România. A învăţat multe în acest periplu şi recunoaşte că i se potriveşte viaţa de expat, astfel că momentan nu are planuri să se întoarcă prea curând acasă. Care sunt planurile lui Adrian Pascu însă, ne spune chiar el.

    Nu se află departe de ţară din punct de vedere geografic, distanţa dintre Bucureşti şi Kiev fiind de sub 1.000 de kilometri (distanţă ce poate fi parcursă în mai puţin de două ore cu avionul sau în peste 12 ore cu maşina, potrivit Google Maps, din cauza lipsei autostrăzilor, cel puţin în cazul României). Totuşi, diferenţele culturale dintre cele două pieţe sunt mari. Ucraina este o piaţă cu peste 40 de milioane de locuitori – de peste două ori mai mulţi ca în România -, cu o putere de cumpărare mai mică decât cea de pe plan local, o ţară întinsă despre care nu se ştiu foarte multe.

    Cum a ales Adrian Pascu această destinaţie? „Am refuzat o poziţie foarte interesantă, dar aflată în Bucureşti, alegând-o pe cea actuală, şi am convingerea că voi continua să aleg la fel, dacă voi avea ocazia, cu condiţia să pot vizita des România şi să nu existe alte constrângeri legate de nevoile familiei”, spune el. Referitor la întoarcerea acasă, recunoaşte că depinde totul de oportunităţile şi de modul de a privi situaţia în momentul respectiv.

    Momentan îşi doreşte să mai beneficieze de dezvoltarea legată de deschiderea culturală şi profesională fantastică pe care o oferă viaţa de expatriat, atât pentru sine, cât şi pentru familia sa, aşa încât nu se gândeşte la întoarcerea în România. Despre oraşul său adoptiv, spune că există similitudini între acesta şi Bucureşti. Mai exact, traficul este asemănător, adică aglomerat şi problematic; nu sunt mari diferenţe, deşi populaţia Kievului e cu aproximativ 50% mai numeroasă. Nu sunt mari diferenţe nici în zona culinară, în sensul calităţii şi al serviciilor.

    În ambele capitale există aceeaşi bucurie a petrecerii timpului împreună, pe terase sau în cafenele şi restaurante, calitatea fiind ridicată.  „Aş vedea o oportunitate în România legată de bucătăria caucaziană şi de cea a Asiei centrale, Georgia şi Uzbekistan fiind recunoscute pentru varietatea şi specificul culinar. Astfel, probabil, e loc de o prezenţă mai robustă a bucătăriei asiatice.” Adrian Pascu vine des acasă alături de familia sa, ultima dată fiind aici în perioada sărbătorilor de iarnă.

    Tocmai de aceea, recunoaşte că nu percepe schimbări majore pe piaţa locală. „Îmi amintesc de şocul pozitiv al schimbărilor percepute în Moscova într-un interval de doar doi ani cât am lipsit.” În Bucureşti încă mai aşteaptă să sesizeze o schimbare în amenajarea celui mai important parc al ţării, Herăstrău, mândria Capitalei. A ales acest exemplu pentru că e cel mai des privit prin ochi de expatriaţi cu termene de comparaţie prin lume şi şi-ar dori să ajungă să fie mândru de ce oferă şi Capitala noastră. „Mai sper încă.”

    E de părere că în România ar trebui îmbunătăţite în primul rând infrastructura, sistemul educaţional şi de sănătate. „Aş adăuga o politică internă şi externă, având ca obiectiv creşterea economică, cea capabilă să finanţeze cele de mai sus.” Se declară impresionat de parteneriatele încheiate de actuala sa ţara gazdă cu China (majorare enormă a exporturilor, balanţă comercială pozitivă), de cursa în care s-au înscris Ucraina, Slovacia şi Ungaria pentru a construi la graniţă huburi logistice care să preia şi de unde să transporte în toată Europa containerele cu mărfuri care curg deja pe Drumul Mătăsii spre vestul Europei, de parteneriatele cu ţări puternice precum SUA, Franţa şi Turcia.

    Menţionează şi investiţii interne majore, în valoare de 1,2 miliarde de euro din ajutorul pentru Covid-19, bani ce au fost alocaţi pentru crearea de locuri de muncă în infrastructură, având ca rezultat 4.800 km de şosele naţionale reabilitate în 2020, urmând alţi peste 7.000 km în 2021. Nu în ultimul rând, aminteşte de programul naţional de digitalizare pe modelul Ţărilor Baltice. „În contextul în care (în Ucraina – n.red.) problemele legate de corupţie sau absenţa statului de drept sunt evocate în continuare şi în contextul în care nu există fonduri structurale europene care să aştepte să fie accesate, rezultatele de mai sus sunt vizibile şi nu doar la nivel declarativ. Sunt convins că se poate şi la noi.” Din România îi e dor – pe lângă familie şi prieteni sau locuri minunate în care are amintiri frumoase – de gustul alimentelor. Această situaţie a fost mai pregnantă în Rusia, pe când Ucraina, Adrian Pascu recunoaşte că e mai apropiată de gustul pe care-l ştie el şi familia sa.

    „Într-o notă pozitivă, aş menţiona apariţia unor reprezentanţi ai puterilor locale care s-au remarcat în ultimii ani în implementarea unor proiecte cu impact semnificativ asupra nivelului de trai în oraşele sau judeţele respective. Probabil că soluţia e să votăm un număr majoritar de astfel de performeri.”

    În Moscova, lăsând la o parte specificul culinar, sursa de legume e centrată pe Asia şi în special Caucaz şi astfel totul e diferit. În unele cazuri, descoperi gusturi deosebite cum ar fi tomatele din Uzbekistan – o potenţială afacere viitoare în România, crede el –, însă pentru celelalte, diferenţa majoră devine în timp puţin frustrantă. „Aşa cum spuneam, (nu mi-e dor de – n.red.) nimic major, am fost în ţară relativ des în ultimii ani.” Recunoaşte însă că nu-i e dor de modalitatea în care se face politică, cu rezultatul, anticipabil de altfel, al lipsei de schimbare reală în abordarea naţională a problemelor economice şi sociale. „Într-o notă pozitivă, aş menţiona totuşi apariţia unor reprezentanţi ai puterilor locale care s-au remarcat în ultimii ani în implementarea unor proiecte cu impact semnificativ asupra nivelului de trai în oraşele sau judeţele respective. Probabil că soluţia e să votăm un număr majoritar de astfel de performeri.” Adrian Pascu a terminat Facultatea de Fizică în 1994, o perioadă pe care o descrie ca fiind a tuturor posibilităţilor, dar şi a nevoii de reinventare personală, având în vedere că întreaga pregătire anterioară avea puţină legatură cu lumea în care ne aflam (şi ne aflăm). „Am profitat de intervalul de doi ani de profesorat în Suceava – oraşul meu natal – necesar pentru examenul de definitivat în învăţământ, pentru a înţelege mai bine ce direcţie profesională m-ar pasiona în viitor.” A avut, în paralel, multe poziţii de entry level – în cei doi ani fiind permanent angajat de trei entităţi -, profitând de faptul că încă nu se cerea experienţă în mediul privat. Astfel, a deţinut multe poziţii, de la agent de asigurări, la reprezentant comercial al unei companii care vindea echipamente pentru HoReCa. Ulterior a fost agentul de vânzări al distribuitorului naţional Wrigley (gumă de mestecat) şi Henkel (produse cosmetice şi de curăţenie). „Ştiam că nu mă pot cantona într-un sistem de stat unde raportul dintre performanţă şi recompensă este distorsionat. Ştiam că voi alege una din posibilităţile oferite de noul context.”

    Adrian Pascu
    „În contextul în care (în Ucraina – n.red.) problemele legate de corupţie sau absenţa statului de drept sunt evocate în continuare şi în contextul în care nu există fonduri structurale europene care să aştepte să fie accesate, rezultatele de mai sus sunt vizibile şi nu doar la nivel declarativ. Sunt convins că se poate şi la noi.”

    După examenul de definitivat a cochetat şi cu antreprenoriatul, însă una peste alta, a fost o perioadă de învăţare şi autodescoperire care l-a ajutat ulterior să recupereze timpul pierdut, odată ce a decis că direcţia logică de focus este cariera într-o companie care din punct de vedere cultural se potrivea cu valorile sale. „Am fost primul român director de vânzări pentru Danone România şi Republica Moldova. Apoi, după eliminarea poziţiei de general manager din Serbia, care acoperea toată regiunea Adriaticii, mi s-a propus şi provocarea de a readuce pe baze profitabile operaţiunile din zona respectivă.” Era anul 2012, iar executivul român devenea director comercial pentru România şi business development director pentru zona Adriatică. Avea biroul la Bucureşti, potrivit profilului său de pe reţeaua de socializare de business LinkedIn. A fost o experienţă unică, având în vedere puternica atomizare a regiunii, cu strategii total diferite stabilite pentru ţări cu populaţie redusă, unde obţinerea masei critice în business reprezenta o mare provocare, spune el. „Am amintiri frumoase din Chişinău, Tirana, Skopje, Pristina, Sarajevo şi evident Belgrad, atât profesionale, cât şi personale, fiind profund recunoscător pasiunii extraordinare a oamenilor cu care am lucrat în această perioadă şi împreună cu care am învăţat şi experimentat foarte mult.” Experienţa Belgrad nu a fost însă prima sa poziţie de expat. Prima dată a plecat din ţară în decembrie 2013, ca director de vânzări pentru regiunea Moscova, Rusia, la Danone. Această regiune reprezenta peste 35% din cifra de afaceri a businessului Danone Rusia şi era de patru ori mai mare ca vânzări decât businessul din România, spune Adrian Pascu. Spre comparaţie, în 2019, Danone România, liderul pieţei de iaurturi, a terminat anul cu o cifră de afaceri de 612 milioane lei (circa 125 mil. euro), mai mare cu aproximativ 10% comparativ cu 2018, conform datelor de la Ministerul de Finanţe. „Şcoala românească de vânzări era, la acel moment, foarte apreciată, (…) astfel încât s-a considerat că pot să contribui la obiectivul de creştere (din Rusia – n.red.).” Pe de altă parte, după trei ani pe poziţia respectivă se punea problema unui pas următor pentru care probabil era nevoie de o validare suplimentară a capacităţii sale de a se adapta şi performa, fiind complet imersat într-o altă cultură, într-un business cu procese şi dinamică internă mult mai complexe, spune Adrian Pascu. Astfel, în 2015, a preluat responsabilităţi complete pentru Europa de Sud-Est, adăugându-se la geografia experienţei sale anterioare Bulgaria şi Grecia. „Din nou, multe poveşti memorabile şi oameni minunaţi, reorganizări majore de businessuri şi rezultate bune.” În 2017 a primit propunerea să preia întreaga responsabilitate pentru departamentul comercial al Danone Rusia, o poziţie de executiv, iar după trei ani, începând cu ianuarie 2020, a devenit director general pentru businessul producătorului de lactate în Ucraina. „Sunt responsabil pentru operaţiunile Danone pe partea de lactate, în Ucraina.” Danone este cunoscut în special pentru businessul de lactate, dar are şi alte segmente mari de business în portofoliu, precum cel de ape minerale, cu branduri cunoscute precum Evian. În ceea ce priveşte desfăşurarea unei zile, probabil nimic nu se mai poate numi obişnuit în prezent, e o combinaţie interesantă de timp acordat familiei şi profesiei, cu adaptarea specifică la lucrul parţial de acasă, parţial de la birou, deplasări în ţară, în special la cele două fabrici, şi participarea la diferite evenimente externe din viaţa comunităţii economice ucrainene, spune el. Când nu munceşte şi nu călătoreşte pentru business, Adrian Pascu şi familia sa vin în ţară relativ des, avantajaţi şi de faptul că sunt mai puţin de 600 km cu maşina până la Suceava, oraşul său natal, „pe şosele care încep să fie foarte bune în urma investiţiilor masive în infrastructură şi a vitezei de implementare impresionante – pentru un român obişnuit cu ritmul nostru. A fost un mare avantaj în pandemie, astfel că exceptând perioada iniţială de lockdown, venirea în ţară nu a fost o problemă”.

  • O companie, 23 de ani, 15 roluri diferite, cinci ţări în care a locuit şi peste 50 de ţări de care a fost responsabilă. Acum conduce mii de angajaţi şi un grup cu venituri de miliarde de dolari

    O companie, 23 de ani, 15 roluri diferite, cinci ţări în care a locuit şi peste 50 de ţări de care a fost responsabilă în diferite momente şi funcţii. Aşa îşi defineşte Bianca Bourbon în cifre cariera conturată în cadrul The Coca-Cola Company, pentru care lucrează şi astăzi ca VP operations Asia-Pacific Group. Pentru noua funcţie executivul a luat un zbor doar dus cu direcţia Singapore, de unde îşi coordonează activitatea actuală. Este prima relocare în afara graniţelor Bătrânului Continent pe care îl cunoaşte foarte bine şi unde are gânduri să se întoarcă şi nu oriunde, ci chiar acasă, în România. Dar nu acum.

    Am crescut în Bucureştiul anilor ’80-’90. Revoluţia m-a prins la începutul liceului, deci am avut timp să mă reorientez.” Aşa îşi începe Bianca Bourbon povestea. A ales să studieze Relaţii Economice Internaţionale pentru a avea o şansă să lucreze şi în afară ţării, aşa cum visau mulţi copii la acea vreme. Scenariul ideal ar fi fost să lucreze într-o ambasadă, însă acest scenariu nu s-a materializat.

    „Puţin dezamăgită, am apelat la serviciiile unei agenţii de recrutare, care m-a ajutat să găsesc o poziţie temporară la Coca-Cola în România.” Era vorba de două săptămâni în care ea urma să înlocuiască pe cineva care era în vacanţă. Cele două săptămâni s-au transformat în 23 de ani, pentru că executivul român şi-a construit întreaga carieră în cadrul aceleiaşi companii.

    „Am început în echipa de marketing din România şi am crescut, ajungând responsabilă pentru mai multe branduri, dar şi pentru ţări din jurul României.” După această perioadă din marketing, ea a schimbat funcţia, a trecut la general management şi a condus businessul The Coca-Cola Company din Europa Centrală şi apoi din Germania, Danemarca şi Finlanda.

    „Anul trecut am decis să-mi îmbogăţesc experienţa în afara Europei şi am ajuns în Asia, responsabilă pentru operaţiunile Coca-Cola din grupul Asia Pacific. În numere, carieră mea ar fi: o companie, 23 de ani, 15 roluri diferite, cinci ţări în care am locuit, peste
    50 de ţări de care am fost responsabilă, în diferite funcţii.”

    Grupul Asia-Pacific are o contribuţie de 24% la vânzările companiei Coca-Cola. Conform raportului anual, în 2019 Asia-Pacific a adus venituri în valoare de 5,3 miliarde de dolari şi are aproximativ 2.900 de angajaţi, după cum spune chiar Bianca Bourbon.

    Uitându-se în urmă la cariera sa şi la modul în care aceasta a dus-o în diferite colţuri de lume, ea afirmă că visul din facultate, care era să găsească un job care să-i ofere şi oportunităţi internaţionale, s-a împlinit.

    „Lucrând într-o companie multinaţională, la un moment dat începi să primeşti oferte în afara ţării. În cazul meu, acest lucru s-a întâmplat de prin 2005.” La acel moment, motivaţia sa de a pleca era mult mai mică decât la început. Ajunsese într-un rol important pe plan local, businessul creştea de la o zi la alta, avea o echipă bine-conturată, cu care făcea „proiecte nebune şi foarte creative”.

    „Pe partea personală, soţul meu avea şi el un job important într-o companie mare, deci nu puteam să prioritizez doar cariera mea. Plus că ne cumpărasem apartamentul nostru în Bucureşti, puteam să mergem în vacanţe oriunde în lume.” Pe scurt, era într-un comfort total, atât personal cât şi profesional, aşa că a refuzat propunerile iniţiale de roluri în afara ţării. A făcut pasul acesta „în afară” abia în 2009, conştientă că mutarea îi oferă mai multe posibilităţi în viitor şi mânată totuşi de curiozitatea de a vedea cum este să trăieşti în altă ţară.

    SCURT CV Bianca Bourbon

    ♦  lucrează de 23 de ani pentru The Coca-Cola Company;

    ♦  momentan este VP operations Asia-Pacific Group, locuind în Singapore;

    ♦  anterior, de la Berlin, a fost franchise general manager pentru Germania, Danemarca şi Finlanda;

    ♦  prima plecare în afara ţării a fost în 2009 la Viena, când a devenit marketing director pentru Alpine & Adriatic business unit;

    ♦  primul său rol în companie a fost de marketing assistant pentru piaţa locală;

    ♦  a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE şi are un executive MBA la Harvard Business School.

    „A contat foarte mult faptul că era aproape – la Viena, la 1 oră şi jumătate cu avionul -, plus faptul că era unul dintre oraşele mele preferate. După Viena a urmat Budapesta, apoi Berlin şi acum Singapore, iar perioadele de acomodare în fiecare oraş s-au scurtat cu fiecare mutare.”

    În Singapore, una dintre cele mai dezvoltate ţări de pe glob, s-a mutat acum un an. Tot atunci a preluat şi funcţia de VP operations Asia-Pacific Group.

    „Jobul meu sprijină funcţional ţările din Asia-Pacific să-şi livreze obiectivele de afaceri. Eu ajut fiecare ţară din grup să-şi dezvolte strategiile de afaceri şi planurile comerciale, creez soluţii comune pe care ei să le folosească pentru a-şi creşte veniturile, profitul, pentru a crea noi modele de afaceri şi pentru a dezvolta capabilităţile comerciale şi de leadership.”

    O zi obişnuită de lucru – în condiţii normale – ar găsi-o călătorind din ţară în ţară, din magazin în magazin, lucrând cu colegii din echipele locale, cu partenerii îmbuteliatori şi cu clienţii pentru a înţelege nevoile locale şi a dezvolta noi soluţii.

    În condiţiile acestui an, o zi obişnuită o găseşte în faţa laptopului – lucrând virtual cu aceiaşi oameni, găsind soluţii pentru a ajuta clienţii să aceseze produsele Coca-Cola şi în timp de pandemie.

    Cum s-a văzut şi s-a resimţit pandemia din acel colţ de lume?

    „Pandemia a început în Asia, aşa că discuţiile aici au debutat mult mai devreme. În plus, lumea avea experienţa pandemiilor anterioare, aşa că măştile erau deja o obişnuinţă şi autorităţile erau mult mai pregătite pentru situaţia de urgenţă care s-a creat.” Experienţele, crede ea, au fost diferite în fiecare ţară, în funcţie de nivelul de disciplină locală, de cultura statului, de felul în care oamenii trăiesc în aglomeraţiile urbane.

    În Singapore, lucrurile au început foarte ok, doar cu câteva măsuri de distanţare socială. A urmat însă un val mare de cazuri importate, care au generat apoi o transmisie locală. Această situaţie a condus la impunerea unui lockdown, care ulterior a fost relaxat treptat. „Statisticile sunt însă impresionante – la un număr total de aproximativ 58.000 de cazuri, au fost doar 28 de decese. Da, testarea s-a făcut rapid, urmată de izolare sau tratament în spitale performante.” Plus că lumea respectă regulile în continuare şi, ca urmare, de două săptămâni (la final de noiembrie) nu există nici un caz de transmisie locală.

    „Sigur, nu a fost plăcut faptul că n-am putut merge în vacanţă nicăieri în afară ţării, însă Singapore nu este cel mai rău loc din lume pentru a-ţi petrece timpul liber. În plus, sentimentul de siguranţă când vorbim despre virus este „priceless“ în acest moment.”

    În acest context, se gândeşte Bianca Bourbon să se întoarcă în ţară? În vizită sau definitiv?

    „Sigur că da. Întoarcerea acasă este întotdeauna o opţiune pe care o luăm în considerare atunci când ne hotărâm să ne mutăm într-o altă ţară. Nu m-aş întoarce acum, pentru că mai am mult de învăţat, de experimentat în alte zone din lume. În cazul în care m-aş întoarce, cred că toate opţiunile – antreprenor, investitor, manager – sunt încă pe masă.” În mod normal venea acasă în vizită cel puţin o dată pe an. Acum cu pandemia şi mutările, nu a mai fost de la sfârşitul anului lui 2018.

    În toţi aceşti ani de când a plecat prima dată s-au schimbat multe, însă din nefericire mai mult la nivel estetic.

    „M-aş fi aşteptat la mult mai multe schimbări, pe baza lucrurilor pe care le-am văzut în alte ţări.”

    Sigur, observă de fiecare dată noi restaurante, magazine, câteva clădiri recente, pensiuni şi hoteluri cochete în zonele turistice. I-ar fi plăcut să vadă mai multe autostrăzi, un trafic mai civilizat, mai mult verde, mai multă curăţenie, reciclare şi un nivel mult mai mare de digitalizare în toate interacţiunile cu autorităţile.

    Spre comparaţie, spune că traficul din Singapore este probabil unul din cele mai civilizate din întreaga lume. E greu de comparat cu România.

    „În primul rând, infrastructura este impecabilă, ea fiind creată în paralel cu oraşul, aşa că străzile/autostrăzile sunt foarte bune, există parcări destule, dar şi un transport în comun excelent (nici nu prea ai nevoie de maşină personală). Iar lumea conduce foarte civilizat.” Numărul de maşini este limitat, costul unei maşini este foarte mare, iar costul transportului în comun (şi al ride-sharingului) este foarte mic.

    „Sunt foarte fericită că am învăţat să conduc „pe partea cealaltă”, dar ţara este mică, şi nu prea faci drumuri mai mari de 30 de minute.”

    Scena culinară este un alt plus pentru Singapore. Găseşti aproape toate bucătăriile din lume (din păcate nu şi cea românească), la o calitate excelentă. Specific pentru Singapore este conceptul de Hawker Centre – un loc în care găseşti mâncare locală, foarte ieftină, servită în condiţii igienice de excepţie (faţă de alte locuri asemănătoare din Asia).

    Şi totuşi îi e dor de România, de familie, de prieteni, de mâncare, de locuri cu amintiri, de petreceri. La polul opus, nu îi e dor de aşteptat ore la coadă la ghişeu, de “vă mai trebuie o hârtie”, de 200 km în 4 ore, de “merge şi aşa”, de “asta nu e treaba mea”, de “declaraţiile online se depun la ghişeul 2”, de bagatul în faţă.

    Astfel, în încheierea interviului, dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România ar spune o viziune pe termen lung care să nu se schimbe la fiecare patru ani, investiţii în câteva priorităţi precum infrastructură, turism şi agricultură, şi nu câte puţin pentru fiecare, şi un învăţământ pentru viitor.

    „Ne trebuie o schimbare fundamentală a învăţământului care să-l aducă în acest secol, gata să pregătească oameni pentru viitor, atât academic, cât şi profesional.”

    Schimbările sunt deci multe, mai ales văzute prin ochii unui expat care a trăit în diverse colţuri de lume.

  • Tânăra din România care a avut responsabilităţi în peste 50 de ţări. Acum conduce aproape 3.000 de angajaţi şi un grup cu venituri de miliarde de dolari

    O companie, 23 de ani, 15 roluri diferite, cinci ţări în care a locuit şi peste 50 de ţări de care a fost responsabilă în diferite momente şi funcţii. Aşa îşi defineşte Bianca Bourbon în cifre cariera conturată în cadrul The Coca-Cola Company, pentru care lucrează şi astăzi ca VP operations Asia-Pacific Group. Pentru noua funcţie executivul a luat un zbor doar dus cu direcţia Singapore, de unde îşi coordonează activitatea actuală. Este prima relocare în afara graniţelor Bătrânului Continent pe care îl cunoaşte foarte bine şi unde are gânduri să se întoarcă şi nu oriunde, ci chiar acasă, în România. Dar nu acum.

    Am crescut în Bucureştiul anilor ’80-’90. Revoluţia m-a prins la începutul liceului, deci am avut timp să mă reorientez.” Aşa îşi începe Bianca Bourbon povestea. A ales să studieze Relaţii Economice Internaţionale pentru a avea o şansă să lucreze şi în afară ţării, aşa cum visau mulţi copii la acea vreme. Scenariul ideal ar fi fost să lucreze într-o ambasadă, însă acest scenariu nu s-a materializat.

    „Puţin dezamăgită, am apelat la serviciiile unei agenţii de recrutare, care m-a ajutat să găsesc o poziţie temporară la Coca-Cola în România.” Era vorba de două săptămâni în care ea urma să înlocuiască pe cineva care era în vacanţă. Cele două săptămâni s-au transformat în 23 de ani, pentru că executivul român şi-a construit întreaga carieră în cadrul aceleiaşi companii.

    „Am început în echipa de marketing din România şi am crescut, ajungând responsabilă pentru mai multe branduri, dar şi pentru ţări din jurul României.” După această perioadă din marketing, ea a schimbat funcţia, a trecut la general management şi a condus businessul The Coca-Cola Company din Europa Centrală şi apoi din Germania, Danemarca şi Finlanda.

    „Anul trecut am decis să-mi îmbogăţesc experienţa în afara Europei şi am ajuns în Asia, responsabilă pentru operaţiunile Coca-Cola din grupul Asia Pacific. În numere, carieră mea ar fi: o companie, 23 de ani, 15 roluri diferite, cinci ţări în care am locuit, peste
    50 de ţări de care am fost responsabilă, în diferite funcţii.”

    Grupul Asia-Pacific are o contribuţie de 24% la vânzările companiei Coca-Cola. Conform raportului anual, în 2019 Asia-Pacific a adus venituri în valoare de 5,3 miliarde de dolari şi are aproximativ 2.900 de angajaţi, după cum spune chiar Bianca Bourbon.

    Uitându-se în urmă la cariera sa şi la modul în care aceasta a dus-o în diferite colţuri de lume, ea afirmă că visul din facultate, care era să găsească un job care să-i ofere şi oportunităţi internaţionale, s-a împlinit.

    „Lucrând într-o companie multinaţională, la un moment dat începi să primeşti oferte în afara ţării. În cazul meu, acest lucru s-a întâmplat de prin 2005.” La acel moment, motivaţia sa de a pleca era mult mai mică decât la început. Ajunsese într-un rol important pe plan local, businessul creştea de la o zi la alta, avea o echipă bine-conturată, cu care făcea „proiecte nebune şi foarte creative”.

    „Pe partea personală, soţul meu avea şi el un job important într-o companie mare, deci nu puteam să prioritizez doar cariera mea. Plus că ne cumpărasem apartamentul nostru în Bucureşti, puteam să mergem în vacanţe oriunde în lume.” Pe scurt, era într-un comfort total, atât personal cât şi profesional, aşa că a refuzat propunerile iniţiale de roluri în afara ţării. A făcut pasul acesta „în afară” abia în 2009, conştientă că mutarea îi oferă mai multe posibilităţi în viitor şi mânată totuşi de curiozitatea de a vedea cum este să trăieşti în altă ţară.

    SCURT CV Bianca Bourbon

    ♦  lucrează de 23 de ani pentru The Coca-Cola Company;

    ♦  momentan este VP operations Asia-Pacific Group, locuind în Singapore;

    ♦  anterior, de la Berlin, a fost franchise general manager pentru Germania, Danemarca şi Finlanda;

    ♦  prima plecare în afara ţării a fost în 2009 la Viena, când a devenit marketing director pentru Alpine & Adriatic business unit;

    ♦  primul său rol în companie a fost de marketing assistant pentru piaţa locală;

    ♦  a absolvit Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE şi are un executive MBA la Harvard Business School.

    „A contat foarte mult faptul că era aproape – la Viena, la 1 oră şi jumătate cu avionul -, plus faptul că era unul dintre oraşele mele preferate. După Viena a urmat Budapesta, apoi Berlin şi acum Singapore, iar perioadele de acomodare în fiecare oraş s-au scurtat cu fiecare mutare.”

    În Singapore, una dintre cele mai dezvoltate ţări de pe glob, s-a mutat acum un an. Tot atunci a preluat şi funcţia de VP operations Asia-Pacific Group.

    „Jobul meu sprijină funcţional ţările din Asia-Pacific să-şi livreze obiectivele de afaceri. Eu ajut fiecare ţară din grup să-şi dezvolte strategiile de afaceri şi planurile comerciale, creez soluţii comune pe care ei să le folosească pentru a-şi creşte veniturile, profitul, pentru a crea noi modele de afaceri şi pentru a dezvolta capabilităţile comerciale şi de leadership.”

    O zi obişnuită de lucru – în condiţii normale – ar găsi-o călătorind din ţară în ţară, din magazin în magazin, lucrând cu colegii din echipele locale, cu partenerii îmbuteliatori şi cu clienţii pentru a înţelege nevoile locale şi a dezvolta noi soluţii.

    În condiţiile acestui an, o zi obişnuită o găseşte în faţa laptopului – lucrând virtual cu aceiaşi oameni, găsind soluţii pentru a ajuta clienţii să aceseze produsele Coca-Cola şi în timp de pandemie.

    Cum s-a văzut şi s-a resimţit pandemia din acel colţ de lume?

    „Pandemia a început în Asia, aşa că discuţiile aici au debutat mult mai devreme. În plus, lumea avea experienţa pandemiilor anterioare, aşa că măştile erau deja o obişnuinţă şi autorităţile erau mult mai pregătite pentru situaţia de urgenţă care s-a creat.” Experienţele, crede ea, au fost diferite în fiecare ţară, în funcţie de nivelul de disciplină locală, de cultura statului, de felul în care oamenii trăiesc în aglomeraţiile urbane.

    În Singapore, lucrurile au început foarte ok, doar cu câteva măsuri de distanţare socială. A urmat însă un val mare de cazuri importate, care au generat apoi o transmisie locală. Această situaţie a condus la impunerea unui lockdown, care ulterior a fost relaxat treptat. „Statisticile sunt însă impresionante – la un număr total de aproximativ 58.000 de cazuri, au fost doar 28 de decese. Da, testarea s-a făcut rapid, urmată de izolare sau tratament în spitale performante.” Plus că lumea respectă regulile în continuare şi, ca urmare, de două săptămâni (la final de noiembrie) nu există nici un caz de transmisie locală.

    „Sigur, nu a fost plăcut faptul că n-am putut merge în vacanţă nicăieri în afară ţării, însă Singapore nu este cel mai rău loc din lume pentru a-ţi petrece timpul liber. În plus, sentimentul de siguranţă când vorbim despre virus este „priceless“ în acest moment.”

    În acest context, se gândeşte Bianca Bourbon să se întoarcă în ţară? În vizită sau definitiv?

    „Sigur că da. Întoarcerea acasă este întotdeauna o opţiune pe care o luăm în considerare atunci când ne hotărâm să ne mutăm într-o altă ţară. Nu m-aş întoarce acum, pentru că mai am mult de învăţat, de experimentat în alte zone din lume. În cazul în care m-aş întoarce, cred că toate opţiunile – antreprenor, investitor, manager – sunt încă pe masă.” În mod normal venea acasă în vizită cel puţin o dată pe an. Acum cu pandemia şi mutările, nu a mai fost de la sfârşitul anului lui 2018.

    În toţi aceşti ani de când a plecat prima dată s-au schimbat multe, însă din nefericire mai mult la nivel estetic.

    „M-aş fi aşteptat la mult mai multe schimbări, pe baza lucrurilor pe care le-am văzut în alte ţări.”

    Sigur, observă de fiecare dată noi restaurante, magazine, câteva clădiri recente, pensiuni şi hoteluri cochete în zonele turistice. I-ar fi plăcut să vadă mai multe autostrăzi, un trafic mai civilizat, mai mult verde, mai multă curăţenie, reciclare şi un nivel mult mai mare de digitalizare în toate interacţiunile cu autorităţile.

    Spre comparaţie, spune că traficul din Singapore este probabil unul din cele mai civilizate din întreaga lume. E greu de comparat cu România.

    „În primul rând, infrastructura este impecabilă, ea fiind creată în paralel cu oraşul, aşa că străzile/autostrăzile sunt foarte bune, există parcări destule, dar şi un transport în comun excelent (nici nu prea ai nevoie de maşină personală). Iar lumea conduce foarte civilizat.” Numărul de maşini este limitat, costul unei maşini este foarte mare, iar costul transportului în comun (şi al ride-sharingului) este foarte mic.

    „Sunt foarte fericită că am învăţat să conduc „pe partea cealaltă”, dar ţara este mică, şi nu prea faci drumuri mai mari de 30 de minute.”

    Scena culinară este un alt plus pentru Singapore. Găseşti aproape toate bucătăriile din lume (din păcate nu şi cea românească), la o calitate excelentă. Specific pentru Singapore este conceptul de Hawker Centre – un loc în care găseşti mâncare locală, foarte ieftină, servită în condiţii igienice de excepţie (faţă de alte locuri asemănătoare din Asia).

    Şi totuşi îi e dor de România, de familie, de prieteni, de mâncare, de locuri cu amintiri, de petreceri. La polul opus, nu îi e dor de aşteptat ore la coadă la ghişeu, de “vă mai trebuie o hârtie”, de 200 km în 4 ore, de “merge şi aşa”, de “asta nu e treaba mea”, de “declaraţiile online se depun la ghişeul 2”, de bagatul în faţă.

    Astfel, în încheierea interviului, dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România ar spune o viziune pe termen lung care să nu se schimbe la fiecare patru ani, investiţii în câteva priorităţi precum infrastructură, turism şi agricultură, şi nu câte puţin pentru fiecare, şi un învăţământ pentru viitor.

    „Ne trebuie o schimbare fundamentală a învăţământului care să-l aducă în acest secol, gata să pregătească oameni pentru viitor, atât academic, cât şi profesional.”

    Schimbările sunt deci multe, mai ales văzute prin ochii unui expat care a trăit în diverse colţuri de lume.

  • O româncă a fost nevoită să ia o decizie în doar 15 minute. Aceasta i-a schimbat toată viaţa, iar acum este responsabilă de dezvoltarea globală a unui produs folosit zilnic şi în România

    Alina Enache s-a mutat în Polonia acum şase ani, când a primit prima ei poziţie de expat. A acceptat-o fără să stea mult pe gânduri şi recunoaşte că este deschisă către noi experienţe similare în alte colţuri de lume. România mai poate să aştepte, nu se află pe lista ei de priorităţi momentan şi nici chiar în viitorul previzibil. Ce a învăţat mutându-se în afara ţării, cum e viaţa de expat şi ce are Polonia de oferit?

    Executivul român Alina Enache este astăzi senior global strategy manager în cadrul companiei franceze BIC, ocupându-se de categoria aparatelor de ras. Grupul este cunoscut pentru instrumentele sale de scris, pentru brichete şi pentru aparatele de ras, BIC fiind o companie de familie cu o istorie de 60 de ani, cotată la bursa din Paris. La totalul businessului, segmentul de aparate de ras contribuie cu 24%, arată un raport al companiei care în 2019 a avut afaceri totale de aproape 2 mld. euro şi circa 13.000 de salariaţi. Unul dintre ei este chiar Alina Enache, care lucrează pentru companie de aproape un deceniu.

    „Mi-am început cariera de pe băncile facultăţii. Eram în ultimul an la ASE când m-am angajat în Procter & Gamble – o adevărată şcoală de marketing şi o companie unde am învăţat foarte mult şi unde am crescut profesional”, îşi aminteşte ea.

    După aproape şase ani a fost recrutată de BIC şi după doar şase luni în poziţia de trade marketing manager lighters and shavers pentru România, Bulgaria şi Republica Moldova, a fost relocată în Polonia.

    „Aici cariera mea a luat avânt. Rolul local m-a ajutat să cunosc în detaliu una dintre cele mai mari pieţe din regiune, iar rezultatele m-au recomandat pentru o poziţie regională nou-creată, aceea de marketing manager pentru Europa de Est – o grupare de 31 de pieţe. În 2019 BIC a creat departamentul global de marketing şi eu am preluat responsabilitatea pentru categoria aparatelor de ras.”

    Despre jobul său actual ea spune că este extrem de versatil. Executivul român are responsabilitatea întregii categorii a aparatelor de ras la nivel global, astfel că se ocupă de strategia de brand, de strategia de comunicare, de strategia de piaţă, de P&L (contul de profit şi pierderi).

    „În fiecare zi călătoresc virtual pe un alt continent. Lucrez îndeaproape cu fabricile, cu departmentul de R&D (cercetare-dezvoltare – n.red.), iar colegii din echipă sunt localizaţi peste tot în lume.” O zi obişnuită începe cu un plan clar pe ore. Dimineaţa este de obicei împărţită între şedinţele cu colegii din Europa, India sau Australia, şi timp pentru proiecte. Pe la ora prânzului se „trezesc” Statele Unite şi America Latină, aşa că după-amiezele sunt pline de întâlniri cu colegii de acolo. Serile însă sunt pentru familie. Alina Enache şi soţul său au doi copii născuţi în Polonia, dar care vorbesc şi engleza şi româna, pe lângă poloneză.

    Prima poziţie pe care executivul român a deţinut-o în Polonia, cea mai dezvoltată economie din regiunea Europei Centrale şi de Est şi o ţară cu o populaţie de două ori mai numeroasă ca a României, a fost aceea de director de marketing. Se ocupa de Polonia şi ţările Baltice.

    „Decizia de a ne muta în Polonia am luat-o împreună cu soţul meu în 15 minute.” Se întâmpla în 2011. „Eram la o conferinţă în Berlin când şeful meu de la momentul acela m-a abordat cu propunerea de a prelua conducerea echipei de marketing din Polonia.” Alina l-a sunat pe soţul său şi au decis să nu rateze oportunitatea, pe principiul „no regrets”.

    „Dacă nu ne place, ne putem întoarce oricând în ţară unde avem casa şi restul familiei.” Iniţial, assignmentul a fost pentru doi ani. Circa 10 ani mai târziu, ei sunt tot în Polonia, iar experienţa le-a deschis apetitul pentru alte aventuri internaţionale. „Nu ştim unde vom face următorul pas, dar ştim că suntem deschişi”, spune Alina Enache.

    Ea şi soţul său au ajuns în Polonia acum aproape 10 ani. Ce a şocat-o la momentul acela a fost reticenţa oamenilor de a vorbi engleza. În timp a înţeles că această reticenţă vine nu din necunoaşterea limbii, ci din nesiguranţa de a vorbi o limbă straină atunci când nu o stăpâneşti foarte bine.

    De asemenea, acum 10 ani erau foarte puţini străini, cel puţin asta era percepţia noastră. Foarte multe s-au schimbat între timp. Infrastructura Poloniei s-a dezvoltat enorm – există autostrăzi care leagă Varşovia de aproape toate colţurile ţării. A crescut vizibil numărul de străini, astfel că în parcuri şi restaurante se aud frecvent discuţii în limbi străine. Iar Varşovia se dezvoltă de la an la an.”

    Alina Enache adaugă că Polonia este în mare parte o ţară foarte conservatoare, avortul este aproape complet interzis prin lege (inclusiv puţinele excepţiile încep să fie eliminate, motiv pentru care s-au organizat recent proteste masive). Tinerii sunt încurajaţi să nu locuiască împreună (cel puţin nu oficial) până la căsătorie, indiferent cât de liberali în gândire sunt părinţii. Pe de altă parte, este o ţară cu un puternic spirit antreprenorial şi naţionalist, şi cu o economie internă sănătoasă, adaugă executivul român.

    SCURT CV Alina Enache

    ♦ Lucrează pentru grupul francez BIC de circa 10 ani;

    ♦După doar şase luni în România a primit propunerea de a se reloca în Polonia unde se află şi azi;

    ♦De circa un an deţine poziţia de senior global strategy manager pentru categoria de aparate de ras BIC;

    ♦Anterior a lucrat circa şase ani pentru gigantul american P&G, despre care spune că a fost o adevărată şcoală de marketing;

    ♦ A absolvit Academia de Studii Economice Bucureşti, dar are şi o diplomă în Drept la Universitatea Bucureşti. A terminat şi un master, tot la ASE.

    Cum arată Polonia spre comparaţie cu România?

    Traficul în Bucureşti, în mod special, este foarte diferit de cel Varşovia. „În Varşovia suntem obişnuiţi să traversăm oraşul în 45 de minute, ceea ce permite un control destul de bun al agendei atunci când ai de făcut cumpărături sau ai diverse programări. Ultima oară când am venit în Bucureşti aveam de reînnoit documente şi am încercat să plănuim totul la oră.” După prima programare au decis că planul iniţial este nerealist întrucât să ajungi dintr-o parte în alta a oraşului s-a dovedit a fi o adevărată încercare.

    Pe de altă parte, în ceea ce priveşte scena culturală şi gastronomică, restaurante şi cafenele se găsesc la tot pasul în Varşovia, cu o ofertă extrem de variată – de la specific local polonez, la bucătărie internaţională, de la afaceri de familie, la restaurante cu stele Michelin sau incluse în ghidul Michelin. În această privinţă însă şi România s-a dezvoltat puternic în ultimii ani, până în 2020 când pandemia de Covid-19 a dat peste cap orice plan al industriei HoReCa de pretutindeni. Acum ieşirile în oraş sunt limitate, la fel şi călătoriile, atât locale, dar mai ales în străinătate. Dar nu va fi mereu aşa.

    În acest context, ce ar recomanda Alina Enache unui prieten sau cunoscut care vrea să viziteze Polonia ca turist?

    „Nu este doar o întrebare ipotetică, mi s-a întâmplat frecvent să primesc vizita prietenilor şi a familiei şi să le organizez un tur al celor mai importante/relevante obiective turistice. Polonia este o ţară superbă şi are foarte multe de oferit celor care o vizitează.” Pe lista obiectivelor „must see”- din punctul său de vedere – se găsesc Lagărul de concentrare de la Auschwitz – o experienţă marcantă din multe puncte de vedere – , Cracovia – un oraş care păstrează istoria vie – , localităţile Gdansk şi Hel la Marea Baltică şi Zielona Gora la munte.

    Alina Enache este ea însăşi o călătoare avidă, aşa că abia aşteaptă să descopere noi orizonturi – în scop personal sau profesional.