Uniunea Europeană a pornit cea mai agresivă ofensivă din istoria financiară modernă a Europei împotriva exceselor bancherilor, parlamentarii europeni şi guvernele stabilind un acord prin care bonusurile angajaţilor băncilor sunt limitate la cel mult dublul salariului fix. Înţelegerea obligă, de asemenea, ca începând cu anul 2015 toate instituţiile de credit din UE să raporteze profiturile, subvenţiile şi taxele realizate în fiecare ţară unde au activităţi. Acordul, convenit în negocierile privind modalitatea de implementare a reglementărilor “Basel III” – noul regulament internaţional privind sectorul financiar care are ca scop evitarea unei noi crize financiare – este provizoriu şi va trebui aprobat de guvernele şi parlamentele naţionale, însă comisarul european pentru servicii financiare Michel Barnier crede că nimeni nu va respinge acest compromis.
Tag: excese
-
De ce au chemat bucurestenii salvarea de sarbatori: probleme digestive si depresii
Managerul SABI, dr. Alis Grasu, a declarat, duminica, agentiei
MEDIAFAX, ca din cele 979 de urgente, 183 au fost pentru probleme
digestive, 35 pentru cazuti in strada, 12 tentative de suicid, cat
si aproape 30 de depresii si intoxicatii cu substante halucinogene.
De asemenea, alte 35 de solicitari au venit pentru persoane in
stari de inconstienta, 140 lipotimii si sincope, 48 de
traumatisme.Cititi mai multe pe www.mediafax.ro