Tag: evergrande

  • Problemele nu se mai termină pentru Evergrande: Un director de top al diviziei de maşini electrice a fost arestat de autorităţile chineze. Acţiunile companiei au scăzut cu 23% pe bursa din Hong Kong

    Acţiunile diviziei de maşini electrice a Evergrande, unul dintre cei mai mari dezvoltatori imobiliari chinezi, s-au prăbuşit cu peste 23% luni după ce compania a dezvăluit că un director de-al său a fost arestat, titrează CNBC.

    Într-un anunţ către bursa din Hong Kong, Evergrande NEV a comunicat că: „directorul executiv Liu Yongzhuo a fost reţinut în conformitate cu prevederile legale pentru suspiciunea de a fi comis ilegalităţi”.

    Documentul nu se referă la natura infracţiunilor imputate lui Yongzhuo şi nici la momentul arestării acestuia.

    Săptămâna trecută acţiunile Evergrande NEV au scăzut cu 18% după ce o potenţială vânzare de acţiuni în SUA a eşuat.

  • Care este cea mai îndatorată companie a planetei este tot mai aproape de faliment

    Acţiunile companiei Evergrande au scăzut cu până la 25% luni, după firma a anunţat că întârzie procesul de restructurare a datoriei, scrie CNBC.

    Indicele Hang Seng Mainland Properties a pierdut puţin peste 4% din capitalizare, tot sectorul imobiliar chinez fiind în scădere. Country Garden a scăzut cu 7,69%, Logan Group cu 7,95%, în timp ce R&F Properties a pierdut 6,62% din valoare.

    Evergrande a explicat că „veniturile grupului nu au fost în concordanţă cu aşteptările”, compania trecând în prezent printr-un amplu proces de restructurare a datoriei.

    Astfel, Evergrande „consideră că este necesară reevaluarea termenilor acordului de restructurare pentru a îndeplini obiectivele companiei şi aşteptările creditorilor”.

    În august, compania a solicitat declanşarea procedurii de faliment în SUA conform capitolului 15, care permite unei instanţe din SUA să intervină în cazuri de insolvenţă în afara graniţelor.

    Tianji Holdings, o filială a Evergrande, şi o subsidiară, Scenery Journey, au depus de asemenea o cerere similiară către un tribunal din Manhattan.

  • Problemele gigantului imobiliar Evergrande, ale cărui acţiuni s-au oprit din tranzacţionare în ultimele două săptămâni, duc valoarea acţiunilor îngheţate din Hong Kong la un nivel record, 61 miliarde de dolari

    Îndelunga suspendare a acţiunilor Evergrande a ridicat valoarea acţiunilor îngheţate din Hong Kong la un nivel record de 61 de miliarde de dolari, notează Financial Times.

    Dezvoltatorul de real estate Evergrande şi-a oprit din tranzacţionare acţiunile listate în Hong Kong pe data de 4 octombrie, întrerupând între timp şi acţiunile diviziei de servicii imobiliare. Compania a declarat că mişcarea vine în urma unei „posibile oferte generale” pentru totalul valorilor mobiliare.

    Însă la două săptămâni de la anunţ, societatea nu a dezvăluit nimic despre acord şi nu a lansat nicio declaraţie cu privire la cele cinci emisiuni de obligaţiuni pe care nu a putut să le acopere, în valoare de 275 de milioane de dolari.

    Experţii susţin că piedicile puse de Evergrande investitorilor au afectat reputaţia Hong Kongului de a furniza o bază de investiţii în Republic Populară Chineză, cu fundamente în normele financiare internaţionale. Între timp, criza de lichiditate a Evergrande rămâne intens monitorizată de pieţele globale.

    Oprirea proceselor de tranzacţionare a dus valoarea acţiunilor îngheţate pe bursa din Hong Kong la 61 de miliarde de dolari, de la doar 3,9 miliarde la sfârşitul lui 2020.

    „Drepturile acţionarilor minoritari sunt erodate de la o zi la alta… Evergrande rămâne un barometru pentru Hong Kong”, a declarat Jane Moir, director de cercetare al Asociaţiei pentru Guvernanţă Corporativă din Asia.

    O persoană apropiată de deţinătorii de obligaţiuni offshore a descris lipsa de informaţii cu privire la lichiditate drept „stranie şi impertinentă”. Bondurile offshore ale Evergrande se tranzacţionează la 20 de cenţi pe dolar, sugerând că investitorii se aşteaptă la un default.

    Default-urile plutesc deasupra tot mai multor dezvoltatori imobiliari chinezi. Beijingul încearcă să calmeze investitorii în ceea ce priveşte situaţia Evergrande

    Regulile de listare din Hong Kong spun că orice oprire a acţiunilor „ar trebui să fie efectuată pentru o perioadă cât se poate de scurtă”. Însă lista de acţiuni îngheţate ajunge acum la 140, conform datelor Refinitiv, reprezentând 6% din totalul pieţei.

    Suspendarea proceselor de tranzacţionare poate să dureze 18 luni înainte ca o societate să fie delistată de pe bursa din Hong Kong. Prin comparaţie, limita impusă de bursa din Londra este de trei ori mai mică.

     

  • Evergrande pedepseşte şase executivi care au încasat banii generaţi de produsele de investiţii ale companiei, în condiţiile în care gigantul imobiliar se confruntă cu datorii de peste 300 mld. dolari

    Şase directori Evergrande care au încasat devreme banii generaţi de produsele de investiţii ale gigantului imobiliar au returnat recent întreaga sumă, spune compania chineză, conform Reuters.

    Cei şase au fost pedepsiţi şi vor fi traşi la răspundere, reiese dintr-o declaraţie a Evergrande, care însă nu prezintă mai multe detalii cu privire la subiect. Luna trecută, firma a anunţat că va impune „pedepse severe” în acest sens.

    Executivii au efectuat operaţiuni de răscumpărare asupra a 12 produse de wealth management din 1 mai până pe 7 septembrie, în condiţiile în care societatea se confruntă cu datorii de peste 300 de miliarde de dolari şi a declarat că are nevoie de mai mult timp pentru a-şi plăti miile de investitori de retail care au cumpărat astfel de produse, potrivit China Morning Post.

    Un acţionar al Evergrande se va delista de pe Bursa din Hong Kong, după ce compania a fost contaminată de problemele gigantului imobiliar

    Evergrande nu a oferit numele produselor. De asemenea, divizia de wealth management a grupului a devenit ţinta unui val de critici, întrucât a ispitit investitorii cu rate ridicate ale dobânzilor, în timp ce i-a supus unui set opac de termeni.

    Mai mulţi oameni care au realizat respectivele investiţii nu erau conştienţi de felul în care vor fi folosiţi banii sau de modul în care îşi vor asigura profiturile, într-un sector în care dezvoltatorul imobiliar continua să obţină credite pentru a-şi alimenta expansiunea de-a lungul Chinei. Seria de împrumuturi a încetat anul acesta, când autorităţile i-au ordonat companiei să îşi plătească datoriile.

    În prezent, Evergrande se confruntă cu o criză majoră de lichiditate şi se chinuie să acopere investiţiile a peste 80.000 de oameni care au cumpărat produse de wealth management de 6 miliarde de dolari, incluzând aici o bună parte din angajaţii societăţii.

    Investitorii sunt pe picior de război, Evergrande încercând să le ofere apartamente, spaţii de parcare şi birouri, în loc de cash. Mai mult, având în vedere declinul Evergrande, companiile chinezeşti ar urma să aibă probleme dacă vor intenţiona să vândă produse de wealth management cu niveluri ridicate de risc şi profit, scrie Business Insider.

    Un dezvoltator imobiliar chinez ratează plata unor bonduri de peste 200 de milioane de dolari, pe măsură ce presiunile se răspândesc dincolo de criza Evergrande

     

  • Un acţionar al Evergrande se va delista de pe Bursa din Hong Kong, după ce compania a fost contaminată de problemele gigantului imobiliar

    Chinese Estates Holding, o firmă de investiţii listată pe bursa din Hong Kong, a anunţat o ofertă prin intermediul căreia intenţionează să devină companie privată, în contextul în care acţiunile s-au prăbuşit luna trecută ca urmare a expunerii la grupul de real estate Evergrande, potrivit Financial Times.

    Compania, deţinută majoritar de familia miliardarului Joseph Lau (cu o avere netă de 6,7 miliarde de dolari), a declarat că acţionarii care exercită control asupra societăţii vor cumpăra celelalte 25 de procente din acţiunile pe care nu le deţin, la un preţ de 0,51 dolari/acţiune.

    Joi, acţiunile Chinese Estates au obţinut un raliu de 31,7%.

    Decizia de a deveni companie privată este o altă dovadă a riscurilor generate de criza de lichiditate a dezvoltatorului Evergrande, unde Chinese Estates era unul dintre principalii investitori înainte să îşi vândă masiv din poziţii în ultimele săptămâni.

    Situaţia din interiorul Evergrande a trimis o undă de şoc de-a lungul pieţelor globale în luna septembrie, după ce compania a ratat plata unor dobânzi pentru obligaţiuni în valoare de aproape 84 de milioane de dolari. Administraţia preşedintelui Joe Biden a analizat miercuri problemele dezvoltatorului chinez, secretarul de stat Antony Blinken declarând că Republica Populară Chineză trebuie să „acţioneze responsabil” pentru a gestiona potenţialele consecinţe.

    În piaţa din Hong Kong, eforturile realizate de Chinese Estates pentru a-şi limita expunerea au semnalat faptul că până şi cei mai apropiaţi suporteri ai preşedintelui Evergrande, Hui Ka Yan, şi-au pierdut încrederea în companie, unde datoriile depăşesc 300 de miliarde de dolari.

    Hui obişnuia să joace cărţi cu un grup de magnaţi din Hong Kong, incluzându-l aici şi pe Lau, al cărei familii a investit în afacerile Evergrande, inclusiv în divizia de maşini electrice, care valora la un moment dat mai mult decât grupul american Ford.

    Evergrande a pierdut anul acesta circa 80% din capitalizare, iar faptul că a ratat plata obligaţiunilor a alimentat estimările privind unul dintre cele mai ample procese de restructurare din istoria Chinei.

    Acţiunile Evergrande se opresc din tranzacţionare: Gigantul chinez se pregăteşte să strângă cash printr-o vânzare parţială a diviziei de servicii imobiliare, în valoare de 5 miliarde de dolari

    Directorii Chinese Estates au fost „precauţi şi îngrijoraţi în ceea ce priveşte cele mai recente evoluţii ale grupului Evergrande, inclusiv anumite dezvăluiri cu privire la lichiditate”, spune compania, referindu-se la un raport Evergrande de la sfârşitul lunii august, în care dezvoltator avertiza că riscă să demareze procedurile de default.

     

  • Un dezvoltator imobiliar chinez ratează plata unor bonduri de peste 200 de milioane de dolari, pe măsură ce presiunile se răspândesc dincolo de criza Evergrande

    În contextul crizei datoriilor Evergrande, există tot mai multe temeri cu privire la situaţia pieţei imobiliare din China, după ce un dezvoltator nu a reuşit să efectueze astăzi plata unor obligaţiuni, relatează CNBC.

    Agenţiile de rating au retrogradat dezvoltatorii chinezi Fantasia Holdings şi Sinic Holdings, decizie luată pe fondul fluxurilor tot mai mici de cash ale celor două companii.

    Fantasia nu s-a încadrat în plata unor bonduri de 206 milioane de dolari, care au ajuns la maturitate ieri, 4 octombrie, reiese dintr-un raport depus la bursa din Hong Kong. Acţiunile firmei s-au oprit din tranzacţionare începând cu 9 septembrie, de vreme ce s-au prăbuşit cu aproape 60% de la începutul anului.

    Totuşi, efectele generate de Fantasia nu ar fi la fel de mari precum cele provocate de Evergrande, care are datorii de peste 300 de miliarde de dolari. Prin comparaţie, datoriile Fantasia ajung la „doar” 12,8 miliarde de dolari.

    Într-un raport publicat zilele trecute, agenţia de rating Fitch a subliniat existenţa unui plasament privat de obligaţiuni care nu a fost prezentat în rapoartele financiare ale firmei, susţinând că Fantasia a realizat o plată târzie de 100 de milioane de dolari.

    „Suntem de părere că existenţa acestor bonduri înseamnă că lichiditatea companiei este mult mai mică decât am crezut iniţial. Mai mult, plata târzie ridică semne de întrebare cu privire la abilitatea companiei de a achita odată ce obligaţiunile au ajuns la maturitate”, spune Fitch.

    Guangzhou R&F este un alt dezvoltator de real estate care a apărut pe radarul investitorilor internaţionali. Societatea a declarat luna trecută că va strânge până la 2,5 miliarde de dolari prin împrumuturi acordate de acţionarii majoritari şi prin vânzarea unei subsidiare.

    Acţiunile Evergrande se opresc din tranzacţionare: Gigantul chinez se pregăteşte să strângă cash printr-o vânzare parţială a diviziei de servicii imobiliare, în valoare de peste 5 miliarde de dolari

    Experţii din interiorul industriei se tem că declinul Evergrande ar putea contamina creşterea economică a Chinei. Sectorul imobiliar chinez reprezintă circa 15% din produsul intern brut al ţării.

    Marţi, S&P Global Ratings i-a oferit grupului Sinic Holding un rating  „CC”, de la „CCC+”. Conform site-ului agenţiei, „CCC” înseamnă că firma este vulnerabilă şi se bazează pe condiţii economice favorabile pentru a-şi respecta angajamentele financiare. „CC” înseamnă că firma este extrem de vulnerabilă şi, dacă încă nu s-au demarat procedurile de default, analiştii se pot aştepta la acest lucru dintr-un moment într-altul.

    Sinic are datorii de 14,2 miliarde de dolari, tranzacţionarea acţiunilor fiind suspendată din 20 septembrie. De la începutul anului, compania a înregistrat un minus de 87% pe bursă.

     

  • Divizia de maşini electrice a Evergrande, care valora la un moment dat mai mult decât grupul Ford, anulează listarea pe bursa din Shanghai, în contextul în care gigantul imobiliar se confruntă cu o criză majoră de lichiditate

    Acţiunile diviziei de vehicule electrice a Evergrande au scăzut considerabil în Hong Kong, după ce compania a renunţat la o listare secundară pe aşa-numita Star Market din Shanghai, în condiţiile în care deţinătorii de obligaţiuni au fost aruncaţi în uitare pe măsură ce dezvoltatorul imobiliar a ratat deadline-ul pentru plata unei dobânzi de aproape 84 de milioane de dolari, scrie Financial Times.

    Decizia reprezintă cea mai recentă lovitură pe care a încasat-o divizia Evergrande, ce înregistra la un moment dat o valoare de piaţă mai mare decât gigantul american Ford. Totodată, ştirea vine într-un moment în care criza de lichiditate din cadrul Evergrande a trimis o undă de şoc de-a lungul pieţelor globale şi a provocat o serie de temeri în rândurile investitorilor internaţionali, care spun că nu vor fi acoperiţi dacă firma va intra în incapacitate de plată.

    Săptămâna trecută, grupul chinez nu a reuşit să plătească dobânzi pentru obligaţiuni în valoare de 83,5 milioane de dolari, Evergrande având o perioadă de 30 de zile înainte să declanşeze în mod oficial procedurile de default.

    Cel puţin două guverne locale din China au preluat controlul asupra veniturilor din vânzări generate de proprietăţile Evergrande, prevenind în aşa fel un potenţial abuz al fondurilor.

    Acţiunile Evergrande New Energy Vehicule au scăzut astăzi cu până la 25%, aflându-se în prezent pe minus cu aproximativ 10%. Vineri, divizia a semnalat un „deficit grav de fonduri” şi a recunoscut că nu a putut efectua plata întregilor salarii. De altfel, grupul NEV nu s-a încadrat în plata mai multor furnizori de echipament, subliniind problemele tot mai mari de lichiditate din interiorul societăţii.

    Divizia, ală cărei acţiuni au scăzut cu aproape 94% anul acesta, erau văzute în trecut drept una dintre cele mai importante perspective de creştere ale Evergrande. Acţiunile subsidiarei au crescut puternic în ianuarie datorită unei injecţii de capital de 3,4 miliarde de dolari. Suma a inclus investiţii realizate de indivizi asociaţi cu Hui Ka Yan, fondatorul dezvoltatorului imobiliar.

    Banca centrală elveţiană: Criza prin care trece Evergrande nu reprezintă o mică problemă locală

    Însă Evergrande a avertizat că, fără o injecţie rapidă de capital, lipsa acută de cash ar putea afecta „operaţiunile zilnice şi ar înrăutăţi abilitatea companiei de a plăti salariile angajaţilor şi de a acoperi alte cheltuieli”.