Tag: Eventures

  • Campania de trecere la brandul “T”: Agenţia Eventures şi Cosmote îşi dispută o aplicaţie de mobil

    Într-un punct de vedere remis MEDIAFAX, Eventures spune că, în primăvara anului 2013, s-a întâlnit pentru prima oară cu operatorul de telefonie mobilă Cosmote, în vederea încheierii unui parteneriat pentru dezvoltarea unei reţele de socializare, pe care Eventures o gândise şi concepuse cu câteva luni înainte şi pentru care căuta un partener.

    “În acest sens, în data de 30 aprilie 2013, Eventures a transmis companiei Cosmote o prezentare detaliată privind conceptul proiectului şi a purtat o serie de discuţii cu reprezentanţii companiei de telecomunicaţii. Întrucât discuţiile nu au generat un răspuns de angajament din partea Cosmote, Eventures a dezvoltat mai departe ideea cu fonduri şi resurse proprii, sub denumirea de myprojekts şi lansând-o în noiembrie 2013 pe www.myprojekts.com“, se mai spune în punctul de vedere remis de reprezentanţii agenţiei Eventures.

    Aceştia susţin că, în data de 29 august 2014, Cosmote a lansat, “în cadrul campaniei de promovare a rebranding-ului său sub umbrela Telekom, aplicaţia Hai! – o aplicaţie de mobil identică din punct de vedere concept, funcţionalitate şi scop cu ideea prezentată de către Eventures în luna aprilie a anului 2013”.

    Potrivit acestora, “myprojekts se află în acest moment într-o situaţie extrem de delicată: în primul rând din cauza investiţiilor însemnate care s-au făcut până în prezent pentru realizarea platformei, iar în al doilea rând în raport cu viitorii parteneri şi investitori din SUA şi Marea Britanie, cu care reprezentanţii companiei au purtat discuţii pentru dezvoltarea şi lansarea reţelei la nivel internaţional”.

    De asemenea, Eventures precizează că a notificat compania Cosmote printr-o scrisoare oficială, însă nu a primit niciun răspuns din partea reprezentaţilor operatorului.

    Contactaţi de agenţia MEDIAFAX, reprezentanţii companiei Cosmote au spus că, în prezent, fac cercetări în legătură cu acest subiect şi vor reveni cu informaţii în momentul în care vor avea o perspectivă clară asupra situaţiei.

    “La acest moment, vă putem comunica faptul că aplicaţia Hai! a fost achiziţionată de Cosmote de la un furnizor extern. Aplicaţia Hai! face parte din campania de migrare către noul brand al Romtelecom şi Cosmote România, de pe 13 septembrie. În ziua evenimentelor, aplicaţia va permite celor prezenţi să interacţioneze cu ceea ce se întâmplă pe scenă, indiferent că se află în respectivele locaţii sau la distanţă”, au spus reprezentanţii companiei Cosmote.

    Aceştia au mai spus că în toate acţiunile sale compania Cosmote menţine “o conduită etică şi profesională” cu partenerii săi. “La fel am acţionat şi în cazul de faţă, când am răspuns solicitării Eventures de a stabili o întâlnire pentru a clarifica situaţia, însă aceştia nu au aşteptat să discutam direct elementele pretinse în scrisoare, ceea ne determină să punem la îndoială buna lor credinţă”, au mai spus reprezentanţii companiei Cosmote.

    Romtelecom şi Cosmote Romania vor comunica de la mijlocul lunii septembrie sub brandul “T” al grupului german Deutsche Telekom, care deţine 40% din OTE Grup (Grecia), acţionarul majoritar al celor doi operatori telecom locali. Trecerea la noul brand va fi sărbătorită de Romtelecom şi Cosmote România prin mai multe evenimente, care se vor desfăşura pe 13 septembrie, iar aplicaţia Hai! a fost dezvoltată pentru promovarea acestor manifestări de lansare a brandului “T”.

    Agenţia Eventures este deţinută de Amalia Năstase şi Răzvan Vasilescu. În acest an, Eventures a fost afiliată la Havas Sports & Entertainment (HS&E), reţeaua de brand engagement a grupului Havas, unul dintre cele cele mai mari grupuri de comunicare la nivel internaţional.

  • Cele mai puternice femei din România: Amalia Năstase, Eventures

    Din 2008 Amalia Năstase este managing partner al agenţiei de publicitate eventures, agenţie care a creat şi pus în practică proiecte pentru branduri ca Burberry, Moët & Chandon, Dom Perignon, Citibank, Mengotti, Bacardi, adidas, Givenchy, Philip Morris, Automobile Bavaria.

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Business Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Îmi place să cred că în 2013 lumea este mult mai deschisă atunci când vine vorba de statutul femeii în business. În continuare există prejudecăţi, dar consider că dacă ştii cum să impui respect, dar în acelaşi timp să fii diplomat, drumul nu o să mai pară atât de greu. Acest lucrul e valabil atât pentru femei, cât şi pentru bărbaţi.

    Business Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere?
    Nu cred că am un stil anume de a conduce, dar mă implic direct în toate proiectele agenţiei, săptămânal mă întâlnesc cu clienţii, lucrez cu brand-uri variate şi dezvolt alături de echipa mea proiecte care fiecare în parte are un element unic. Suntem parolişti şi livrăm la timp. Astfel că, atunci când preiau frâiele, de fapt mă adaptez pentru fiecare situaţie, ascult argumentele şi încerc să găsesc cea mai bună soluţie.

    Business Magazin: Care sunt calităţile feminine care ajută în business?
    O combinaţie între seriozitate, consecvenţă, încrederea în forţele proprii, dar şi delicateţea cu care gestionezi situaţii de criză, atenţia minuţioasă pe care o acorzi fiecărui proiect şi înţelegerea pe care o arăţi celor din jur. Poate că aceste lucruri caracterizează mai mult pentru o femeie de business, însă, sincer, mi-ar plăcea să regăsesc aceste calităţi la toţi din jurul meu.

    Business Magazin: Branduri preferate: parfum, haine, accesorii.
    Apreciez calitatea materialelor, lucrurile unice şi confortul oferit de câteva branduri consacrate, iar ca accesorii folosesc brăţările şi eşarfele. Sunt consecventă în privinţa parfumurilor; parfumul preferat Dahlia Noir de la casa Givenchy.

    Business Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Iarna aceasta pentru mine şi ai mei a fost un paradis… pe pârtie. De dimineaţa până seara am coborât şi am urcat, ne-am dat cu ski-urile şi snowboard-ul, iar la sfârşitul vacanţei am fi vrut să o luăm încă o dată de la capăt. Nu am o destinaţie preferată, atâta timp cât sunt alături de cei dragi, locul unde mergem pare mai puţin important: timpul pe care îl petrec cu familia este, pentru mine, vacanţa ideală.
    New York-ul rămâne oraşul meu de suflet.


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul va fi disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.