Tag: Europa emergenta

  • Despre CDS, de data asta numai de bine

    La polul opus, costul CDS a scăzut cel mai mult pentru Abu Dhabi, Qatar, Noua Zeelandă, Irlanda şi Islanda. În Europa Emergentă, costul CDS a crescut pe ansamblu cu 16%, în special din cauza problemelor din sistemul bancar al Sloveniei şi din cauza situaţiei macro negative din Ucraina, Ungaria şi Croaţia.

    România a avut un trimestru remarcabil de stabil, încheiat cu un cost al CDS de 238,4 puncte de bază (faţă de 211 puncte la sfârşitul anului trecut, 316 la sfârşitul lui septembrie 2012 şi 411 la finele lui iunie 2012).

  • Graficul săptămânii: Topul riscului

    În clasamentul ţărilor cu cea mai mare probabilitate estimată de incapacitate de plată, întocmit de CMA Datavision, România ocupă acum locul 21 (cu o probabilitate cumulată de 20,3%), în ameliorare faţă de finele anului trecut, când ocupa locul 16 (27,3%). Pentru comparaţie, Ungaria ocupă locul 9 (32,2%).

    Sursa: CMA Datavision

  • IIF: Fluxurile de capital spre Europa emergenta vor creste cu cca 100 mld. dolari. Riscurile pentru Romania

    “Daca fluxurile de capital contribuie la cresterea economica in
    economiile emergente, ele ridica in acelasi timp probleme pentru
    acele tari care deja se confrunta cu presiuni inflationiste,
    crestere puternica a creditului si scumpiri ale activelor”,
    apreciaza IIF, principala asociatie internationala a institutiilor
    financiare, cu aproape 400 de membri din peste 70 de tari.

    “Ungaria si Romania vor ramane cele mai vulnerabile din zona la
    fluctuatiile din perceptia pietelor”, noteaza IIF, ceea ce se
    traduce prin riscul, evidentiat de BNR in ultima vreme, ca
    fluxurile de capital sa plece la fel de repede precum intra in
    tara, destabilizand moneda si preturile. In cazul Ungariei,
    vulnerabilitatea este explicata prin impunerea taxei asupra
    bancilor si a altor multinationale, apreciaza IIF. In cazul
    Romaniei, vulnerabilitatea e legata de apropierea alegerilor din
    2012, care “vor testa consecventa fragilei coalitii de guvernamant
    de a mentine masurile nepopulare de austeritate care au fost
    esentiale pentru ajustarea fiscala de anul trecut pana acum”.

    Ungaria, Polonia si Romania raman primele expuse la contagiune
    in urma unei extinderi a problemelor din zona euro, insa riscurile
    in cazul Poloniei si al Romaniei sunt limitate de acordurile cu FMI
    ale celor doua tari.

    Europa emergenta este singura regiune pentru care IIF prevede o
    sporire a influxurilor de capital in 2011. Atat in Asia emergenta,
    cat si in America Latina, fluxurile de capital privat sunt estimate
    sa scada usor, iar pentru Africa/Orientul Mijlociu se prevede o
    scadere mai accentuata.

    Intrarile nete de capital strain vor creste cel mai mult in
    Polonia si in special Turcia, unde cresterea economica si-a
    revenit, dobanzile sunt atractive, iar pietele sunt cel mai
    lichide, anticipeaza IIF. In ciuda masurilor de descurajare a
    fluxurilor speculative pe termen scurt, cu potential daunator
    pentru economie, Turcia va atrage in continuare un volum
    semnificativ de capitaluri.

    IIF noteaza ca aproape o treime din cresterea fluxurilor spre
    Europa emergenta va reflecta majorarea investitiilor straine
    directe, in special prin reinvestirea profiturilor, in dauna
    imprumuturilor de la bancile comerciale occidentale cu filiale in
    tarile din Est. Aceste imprumuturi vor ramane sub nivelul dinainte
    de criza, din cauza incertitudinii privind resursele de lichiditate
    ale bancilor, in conditiile problemelor financiare din zona euro.
    In Bulgaria, Romania si Ungaria, creditarea bancara catre sectorul
    privat nu si-a revenit inca, spre deosebire de restul zonei.

    “Europa emergenta” cuprinde, in acceptiunea IIF, Bulgaria, Cehia,
    Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina.

    Europa emergenta a atras in 2008 un flux de 257,7 miliarde de
    dolari, care s-a redus la numai 56 de miliarde in 2009. Anul
    trecut, cifra a crescut la 148,4 miliarde.

    In total, volumul capitalului atras de economiile emergente din
    toata lumea este estimat sa ajunga anul acesta la 1.041 miliarde de
    dolari, fata de 989,8 miliarde in 2010. Cresterea nu mai este insa
    nici pe departe la fel de importanta precum cea din 2010, care a
    marcat un adevarat salt de la 643,7 miliarde in 2009.

    Pentru 2012, IIF estimeaza ca Europa emergenta va continua sa
    atraga un volum mai mare de capitaluri (300 de miliarde). Tot
    volume mai mari ar urma sa atraga si Africa/Orientul Mijlociu, in
    timp ce atractivitatea Asiei emergente si a Americii Latine va
    scadea in continuare.

  • FMI: economia Romaniei scade cu 1,9% anul acesta, creste cu 1,5% anul viitor

    Estimarea de acum este aceeasi cu cea formulata in ultimele luni
    de Jeffrey Franks, seful misiunii FMI in Romania, insa radical
    diferita de cea cu care Fondul si Guvernul au inceput anul,
    respectiv iesirea din recesiune si o crestere a PIB de 1,3% pentru
    2010.

    Inflatia este asteptata sa ajunga la 5,9% in 2010 si 5,2% in
    2011, deficitul balantei de cont curent se va adanci anul acesta la
    5,1% din PIB (fata de 4,5% anul trecut), pentru a se reduce usor la
    anul, la 5,4%, in timp ce rata somajului ar urma sa urce de la 8,2%
    in 2009 la 9,8% in acest an si sa scada aproape imperceptibil in
    2011, la 9,2%.

    “In Europa emergenta, cresterea in tarile care au avut de-a face
    cel mai putin cu efectele crizei (Polonia) si in cele care au
    intampinat criza cu o piata interna si un sector bancar relativ
    solide (Turcia) este asteptata sa capete amploare, sustinuta de
    normalizarea fluxurilor comerciale si de capital la nivel global”,
    noteaza FMI. “In schimb, tarile care au traversat perioade de avant
    economic nesustenabil (Bulgaria, Letonia) sau au vulnerabilitati la
    nivelul datoriei publice sau private (Ungaria, Romania) sunt
    asteptate sa-si revina mai lent. Aceste probleme au limitat serios
    marja de manevra a guvernelor din tarile respective.” FMI adauga ca
    majorarile de TVA sunt estimate sa duca la o inflamare temporara a
    inflatiei in tari ca Polonia sau Romania.

    Pe ansamblul Europei Centrale si de Est, dintre pietele considerate
    emergente, cea mai mare crestere ar urma s-o aiba anul acesta
    Turcia, cu 7,8%, si Polonia, cu 3,4%, urmate de Estonia, cu 1,8%,
    si Lituania, cu 1,8%. Economia bulgareasca va stagna, iar Ungaria
    va reusi o crestere neinsemnata, la 0,6%. Romania, Letonia (-1%) si
    Croatia (-1,5%) sunt singurele economii cu scadere. De notat insa
    reperul la care se raporteaza aceste cifre: anul trecut, toate cele
    trei tari baltice au avut parte de adevarate prabusiri ale PIB,
    intre 13% si 18%, in timp ce Romania a consemnat un declin economic
    de 7,1%. Un alt reper la care se pot raporta previziunile este
    estimarea din iunie a Bancii Mondiale, conform careia, pe ansamblul
    Europei Centrale si de Est, Romania si Letonia erau singurele
    economii asteptate sa scada anul acesta – Letonia cu 3,5%, Romania
    insa mai putin, cu 0,5%.

    Conform criteriilor FMI, Cehia, Slovacia si Slovenia sunt
    considerate economii avansate, toate urmand sa aiba in 2010
    crestere. Pe ansamblul economiilor europene avansate, liderele vor
    fi Suedia (4,4%), Slovacia (4,1%) si Germania (3,3%). FMI prevede
    continuarea recesiunii in Grecia (-4%), Islanda (-3%), Irlanda si
    Spania (-0,3%).

  • IIF: Romania si Ucraina vor ramane dependente de finantarea FMI si in 2011

    IIF noteaza ca, pe ansamblul regiunii, creditarea din surse
    bancare isi revine lent, cu exceptia Turciei, in conditiile in care
    scaderea cererii si standardele mai stricte de acordare a
    imprumuturilor au reorientat bancile in primul rand spre
    rambursarea propriilor datorii, inclusiv pe cele catre
    grupurile-mama.

    In ce priveste creditarea prin emisiuni de euroobligatiuni, aceasta
    a fost sustinuta de scaderea perceptiei de risc, care a atras
    fluxuri de capital pe termen scurt, in special spre tarile cu rate
    mari ale dobanzilor si monede in curs de apreciere, ca Rusia si
    Turcia.

    IIF estimeaza ca anul acesta, Europa emergenta va atrage in total
    fluxuri de capital de 182,5 miliarde de dolari (peste 132 de
    miliarde de euro), fata de 60,7 miliarde in 2009, in special pe
    seama investitiilor in actiuni, a investitiilor straine directe si
    a celor de la creditori privati nebancari. Estimarea este usor
    inferioara celei din aprilie, cand IIF prevedea fluxuri de 179,4
    miliarde de dolari.

    In 2011, cifra ar urma sa creasca la aproape 230 de miliarde de
    dolari, iar creditarea din partea bancilor comerciale sa se
    majoreze de la 12,5 miliarde anul acesta la 33,6 miliarde de
    dolari.

    “Europa emergenta” cuprinde, in acceptiunea IIF, Bulgaria, Cehia,
    Ungaria, Polonia, Romania, Rusia, Turcia si Ucraina.

    Cresterea economica a grupului va fi anul acesta de 4,1%, cu media
    ridicata de Turcia (8,5%) si de Rusia (3,5%). “Perspectiva regiunii
    este strans legata de cea a Europei de Vest, asa incat o eventuala
    incetinire a cresterii in Occident se va reflecta inevitabil si in
    Est, desi problema datoriilor publice din zona euro a avut pana
    acum efecte remarcabil de limitate in afara ei”, apreciaza
    IIF.

    In ce priveste fluxurile de capital catre toate pietele emergente
    (Asia, America Latina, Europa, Orientul Mijlociu si Africa),
    acestea ar urma sa se situeze anul acesta la 825 de miliarde de
    dolari (aproape 600 de miliarde de euro), fata de 581 de miliarde
    in 2009. Estimarea din aprilie (709 miliarde de dolari) a fost
    revizuita, in special pe seama Asiei si a Americii Latine, care ar
    urma sa concentreze cea mai mare parte din banii disponibili ai
    investitorilor si ai creditorilor.

    Pentru China, IIF estimeaza o crestere economica de 10% in acest an
    si de 9,5% la anul. SUA vor avea o crestere a PIB de 2,8%,
    respectiv 1,7%, in timp ce pentru zona euro, cifrele sunt de 1,7%,
    respectiv 1,4%. Economia Japoniei va avansa cu 3% anul acesta si cu
    1% in 2011.

    Institutul International de Finante, infiintat in 1983, este
    principala asociatie internationala a institutiilor financiare, cu
    aproape 400 de membri din peste 70 de tari.

  • Analistii straini, pesimisti in privinta Romaniei si a Europei emergente

    Efectele dure ale masurilor de austeritate fiscala sunt de
    asteptat sa adanceasca Romania intr-o a doua faza a recesiunii,
    apreciaza Institutul International de Finante (IIF), intr-o
    cercetare publicata la inceputul acestei luni. “Impreuna cu
    reducerea drastica a cheltuielilor, majorarea TVA ar urma sa
    sustina restrangerea deficitului bugetar, conform planurilor, insa
    avand in vedere ca ajustarile fiscale se bazeaza in majoritate pe
    masuri luate ad-hoc, riscul unor derapaje in politicile economice
    va creste direct proportional cu apropierea alegerilor din 2012”,
    noteaza IIF.

    Expertii Institutului – principala asociatie internationala a
    bancilor si a institutiilor financiare, cu aproape 400 de membri
    din peste 70 de tari – nu sunt singurii care aduc in discutie
    riscurile legate de perioadele electorale: analistii de la Danske
    Bank scriu, intr-o cercetare de luna trecuta, ca “nemultumirea
    publica fata de masurile de austeritate este in crestere, iar
    riscurile de ordin politic reprezinta un semn de intrebare esential
    in raport cu perspectiva consolidarii fiscale din Romania”.

    La randul lor, analistii JP Morgan Chase au inrautatit
    estimarile pentru Romania, care in opinia lor va fi singura tara
    din Europa de Est cu scadere economica notabila in 2010. Fata de
    precedenta estimare, de la inceputul lunii iulie, care lua in
    calcul o scadere economica de 1% in 2010, urmata de o crestere de
    2,5% la anul, JP Morgan Chase si-a modificat previziunea, in
    raportul aferent lunii august, la -2% anul acesta, respectiv 1,5%
    in 2011. Banca americana are deci aceeasi viziune ca si FMI, care
    ia in calcul o scadere a economiei romanesti de 2% in acest an.

    Pe ansamblul Europei de Est, JP Morgan mai anticipeaza doar in
    cazul Bulgariei un usor declin pentru 2010, respectiv 0,5%, urmat
    insa de o crestere de 4%, in 2011.

    Referitor la inflatie, banca prevede pentru Romania o inflatie
    anuala de 8% la sfarsitul acestui an si de 7,2% la sfarsitul lui
    iunie 2011.

    Cat priveste sansele economiei romanesti de a iesi din
    recesiune, Danske Bank isi declara ingrijorarea cu privire la
    perspectiva consumului privat, a investitiilor si a ritmului de
    majorare a creditelor neperformante, adaugand insa ca “exista semne
    relativ puternice de redresare in sectorul productiei, avand in
    vedere ca exporturile sustin revenirea industriei”. Conform
    Eurostat, productia industriala a Romaniei a crescut cu 7,9% in
    luna iunie fata de aceeasi luna din 2009, dupa o crestere de 2,8%
    in luna mai, iar fata de mari 2010 a crescut cu 1,9%, unul dintre
    cele mai bune ritmuri din UE.

    Mai vechiul scepticism al Danske privind posibilitatea ca leul
    sa-si pastreze stabilitatea fata de euro si dolar avand in vedere
    continuarea recesiunii ii face pe bancherii danezi sa anticipeze o
    depreciere lenta a leului pe parcursul urmatorului an, de la
    nivelul actual de 4,23 lei/euro spre 4,50 lei/euro peste sase luni
    si 4,55 lei/euro peste 12 luni. In privinta raportului leu/dolar,
    acesta ar urma sa ajunga de la 3,29 lei/dolar in prezent la 3,75
    peste sase luni, pentru a-si reveni insa ulterior la 3,58 lei/dolar
    peste 12 luni.

    PARIURI PENTRU ECONOMIA GLOBALA

    Europa emergenta se confrunta cu aversiunea investitorilor fata
    de risc, care a dus pana acum la deprecierea mai multor monede din
    regiune, si cu nesiguranta privind iesirea din recesiunea a
    economiei globale, apreciaza la randul lor analistii IIF. Daca
    ratele dobanzilor raman relativ scazute in regiune, fiindca nici
    asteptarile privind inflatia nu sunt prea mari, cea mai mare
    incertitudine ramane insa cea privind reluarea creditarii de catre
    bancile care opereaza aici, adauga IIF.

    In privinta zonei euro si a economiei americane, IIF dovedeste
    un scepticism similar: daca perspectiva pe termen scurt arata mai
    bine, gratie performantei Germaniei, cresterea pe ansamblu a zonei
    euro este de asteptat sa fie mai slaba in 2011 decat in 2010, avand
    in vedere ca atunci va disparea efectul stimulentelor economice
    acordate in primii ani dupa criza, iar masurile de austeritate
    fiscala anuntate de guvernele occidentale vor incepe sa-si faca
    efectul. Acelasi va fi si modelul dupa care va evolua economia
    americana, asa incat pentru prima jumatate a anului viitor este de
    asteptat ca resorturile cresterii sa fie foarte slabe, cu
    posibilitati de ameliorare abia in a doua jumatate a lui 2011.

    In aceste conditii, previziunile IIF vorbesc de o crestere de 6,7% pentru
    economiile in curs de dezvoltare in 2010, realizata in mare parte
    pe seama Asiei si a Americii Latine, in timp ce Europa de Est va
    evolua sub asteptarile de pana acum. Economiile din tarile
    dezvoltate vor reusi doar o crestere de 2,5%.

    In opinia analistilor de la JP Morgan, foarte asemanatoare cu
    cea a IIF, economiile in curs de dezvoltare vor creste cu 6,8% anul
    acesta, iar cele dezvoltate cu 2,5%. Europa emergenta (tarile din
    Europa Centrala si de Est plus Rusia si Turcia) ar urma sa aiba o
    crestere de 3,9%, sustinuta de Turcia (5,9%), Rusia (5%) si Polonia
    (3,5%), in timp ce zona euro ar reusi doar o crestere de 1,3%,
    trasa in sus de Germania (2,2%). SUA vor termina anul cu un avans
    de 3%, China – 10%, India – 8,3%, iar America Latina va beneficia
    de o crestere de 5,4%.

    In functie de astfel de previziuni ar trebui citite si
    perspectivele de investitii de portofoliu in pietele analizate: IIF
    apreciaza ca influxurile de capital catre pietele din Asia sau
    America Latina vor ramane substantiale, gratie dobanzilor
    atractive, comparativ cu cele din economiile dezvoltate, iar cei de
    la JP Morgan si-au majorat estimarea privind fluxurile de
    investitii concentrate pe titlurile cu venit fix emise de statele
    in curs de dezvoltare din aceleasi zone, de la 50-55 de miliarde de
    dolari la 70-75 de miliarde in 2010. Inca o data, acest optimism nu
    se refera la Europa Centrala si de Est, singurele state bine cotate
    din vecinatatea acestei regiuni fiind Rusia si Turcia.

  • IIF: Investitiile straine directe in Europa emergenta vor depasi anul acesta 88 mld. dolari

    Investitiile straine directe vor ajunge anul acesta la 88,3
    miliarde de dolari (65 mld. euro), finantarile acordate de banci se
    vor situa la 17,8 miliarde de dolari, cele din partea institutiilor
    financiare internationale la 17,1 miliarde, iar investitiile de
    portofoliu vor atinge 18 miliarde.

    Pentru Europa emergenta, “veriga slaba ramane Ucraina”,
    apreciaza IIF, care nu va reusi sa atraga suficiente finantari
    externe, avand in vedere dependenta de bancile rusesti, grevate de
    cresterea creditelor neperformante. Problemele Greciei ar putea sa
    fi antrenat efecte mai curand pozitive decat negative pentru tari
    ca Polonia, Ungaria si Romania, care au deja programe de creditare
    cu FMI, sau pentru Cehia, Turcia si Bulgaria, unde nivelurile
    datoriei externe si ale deficitului bugetar sunt sub control.
    Guvernele din Europa Centrala, Rusia si Turcia vor putea emite
    obligatiuni in valuta, profitand de conditiile mai favorabile de pe
    piata, iar veniturile din privatizare vor creste “intrucatva”
    fluxurile de capital in Polonia si Turcia. Investitiile de
    portofoliu vor creste numai in Rusia, Turcia si Polonia, singurele
    tari din zona cu piete de capital suficient de mari.

    Cresterea economica a Europei emergente ar urma sa fie anul
    acesta de 4,1% si anul viitor de 3,2%, fata de o scadere estimata
    la 5,8% anul trecut.

    Pentru ansamblul economiilor emergente (Asia, Europa, America
    Latina, Africa si Orientul Mijlociu), IIF prevede o crestere
    economica de 6,3% pentru 2010, comparativ cu o crestere estimata la
    1,4% in 2009. In schimb, economiile mature (SUA, zona euro si
    Japonia) ar urma sa atinga doar o crestere de 2,5%, raportat la un
    declin de 3,5% estimat pentru 2009.

    Fluxurile de capital privat catre pietele emergente vor ajunge
    anul acesta la 709 miliarde de dolari, respectiv la 746 miliarde in
    2011. Estimarea din aprilie a IIF este in usoara scadere fata de
    cea din raportul din ianuarie, care avea in vedere fluxuri de 722
    de miliarde de dolari in 2010. Anul trecut, volumul fluxurilor de
    capital privat spre pietele emergente a fost de circa 352 de
    miliarde de dolari, cu mult sub valoarea din 2008 (591 de
    miliarde).

    IIF apreciaza ca pe parcursul lui 2010, cel mai bine se vor
    comporta economiile emergente din Asia, in special China, unde
    cererea interna de finantare este in crettere si exista si
    suficiente surse locale pentru a o satisface, inclusiv din partea
    bancilor locale. In schimb, pentru alte regiuni, intre care si
    Europa emergenta, redresarea ceva mai lenta a fluxurilor de
    capital, determinata de intarzierea redresarii in economiile
    mature, va continua sa puna probleme.

    Din totalul fluxurilor de capital catre pietele emergente,
    investitiile directe vor reprezenta anul acesta 435 de miliarde,
    iar investitiile de portofoliu – 94 de miliarde. Bancile vor
    furniza doar aproape 50 de miliarde. Finantarile acordate de
    creditorii bilaterali ar urma sa reprezinte 26,5 miliarde de
    dolari, iar cele provenind de la institutiile financiare
    internationale – 28,7 miliarde.

    Institutul International de Finante, infiintat in 1983, este
    principala asociatie internationala a institutiilor financiare, cu
    circa 380 de membri din peste 70 de tari.