Tag: eurodeputat

  • Eurodeputat PSD, către Juncker: E nedrept că România a rămas cu MCV. Se foloseşte dubla măsură

    „Având în vedere importanţa şi rolul respectării statului de drept şi a luptei împotriva corupţiei la nivel european, în calitate de membru al Parlamentului European care reprezintă România, doresc să vă semnalez câteva aspecte esenţiale prin intermediul acestei scrisori deschise.

    Cu toţii suntem de acord că fenomenul corupţiei este foarte important şi aduce prejudicii grave economiei şi societăţii în ansamblul său. Tocmai fiind conştientă de gravitatea fenomenului corupţiei, Comisia Europeană a adoptat, în iunie 2011, Comunicarea privind combaterea corupţiei în UE, în care s-a anunţat elaborarea Raportului Anticorupţie al UE, menit să monitorizeze şi să evalueze eforturile statelor membre în acest domeniu. Raportul a fost publicat o singură dată în 2014, stabilindu-se atunci că vor fi publicate alte rapoarte o dată la doi ani. În 2017, Raportul a fost oprit de la publicare, dar România şi Bulgaria au rămas cu Mecanismul de Cooperare şi Verificare”, se arată în scrisoarea trimisă de Claudia Ţapardel, document remis MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputat: Dacă menţinem drumul, se va ajunge la mecanismul aplicat Poloniei şi Ungariei

    „Discuţia din prima sesiune din octombrie despre situaţia din România este decisivă. Dacă Guvernul de la Bucureşti doreşte să meargă pe drumul pe care a apucat-o, sunt convins că se va ajunge la acelaşi tip de mecanism aplicat Poloniei şi de acum Ungariei, indiferent că procedura va fi iniţiată de Comisie sau de Parlament”, a declarat Cristian Preda, la RFI.

    Preda avertizează că România riscă să se confrunte cu activarea articolului 7 din Tratatul UE, pe model ungar şi polonez: „Eu am încercat să avertizez acum câteva luni că asta se va întâmpla. Am fost tratat de trădător de ţară. Semnalul meu era un semnal de alarmă”.

    În opinia sa, „e important ca în sesiunea de la începutul lunii octombrie, premierul României să vină în PE şi să explice ce face Guvernul României pentru a se întoarce la statul de drept, pentru a se întoarce la domnia legii, pentru că toată lumea a văzut, în ultimele luni, mai ales, că deriva statului de drept este una care afectează de acum direct cetăţenii şi pe unii îi afectează, ca să zic aşa, la modul fizic”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputatul Cătălin Ivan: Reguli dure împotriva spălării banilor adoptate de Consiliul European. Îi dau fiori reci pe şira spinării lui Dragnea,

    Europarlamentarul Cătălin Ivan a scris că „indiferent ce se va întâmpla cu legile justiţiei din România, atâta timp cât ţara noastră va rămâne în Uniunea Europeană, aceste legi vor trebui să fie în acord cu legislaţia europeană. Ieri, pe 14 mai, Consiliul European a adoptat reguli noi, mult mai dure, împotriva spălării banilor şi finanţării terorismului. Aceste noi reguli (…) îi dau fiori reci pe şira spinării lui Dragnea, dar şi tuturor hoţilor care au devalizat ţara de la Revoluţie până astăzi şi care şi-au găsit adăpost în toate partidele politice, nu doar în PSD”, a scris, marţi, pe pagina de facebook, Cătălin Ivan.

    Potrivit europarlamentarului, regulile noi prevăd acces la toate informaţiile legate de beneficiarii finali ai companiilor care activează pe teritoriul oricărui stat membru al Uniunii Europene, transparenţă sporită privind acţionariatul companiilor şi trusturilor, dar şi cooperare mai strânsă între Oficiile pentru prevenirea şi combaterea spălarii banilor.

    „Sunt convins că legea prin care ANAF-ul are acces la informaţii sensibile, confidenţiale, va fi schimbată sub presiunea pusă de celelalte Oficii similare din Europa. Deci va pica şi smecheria cu omul de la Teleorman pus în conducerea ANAF pentru a afla din timp dacă “şefu” este vizat de vreo posibilă anchetă”, a mai scris Ivan.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • În fruntea Uniunii Europene

    Business Magazin a difuzat prima ediţie din „Punctul pe business“, o emisiune cu un format dinamic, de tip talk-show, care tratează teme de interes general pentru lumea businessului şi nu numai. Mai mulţi invitaţi reprezentativi sau relevanţi pentru tema în cauză răspund unei serii de întrebări, încercând să ajungă la o concluzie în ceea ce priveşte cauzele, desfăşurarea şi consecinţele unui eveniment.

    Siegfried Mureşan a devenit europarlamentar în 2014, având deja experienţă în zona diplomaţiei internaţionale. A ajuns la Bruxelles în 2009, lucrând în cadrul Parlamentului European, iar în 2011 a obţinut prin concurs postul de consilier politic pentru probleme economice şi sociale al Partidului Popular European (PPE). Trei ani mai târziu, el devenea consilier politic principal al aceleiaşi formaţiuni politice. Scurta sa incursiune prin politica românească s-a consemnat tot în 2014, când a candidat din partea Partidului Mişcarea Populară (PMP) la alegerile europarlamentare. Siegfried Mureşan a obţinut un mandat de cinci ani în Parlamentul European şi a fost ales vicepreşedintele Comisiei pentru bugete; în 2017, el a fost numit raportor pe buget, coordonând realizarea proiectului de buget al Uniunii Europene pe anul 2018.

    Invitat în cadrul emisiunii Punctul pe business, eurodeputatul a explicat că preşedinţia Consiliului Uniunii Europene este cea mai bună oportunitate pe care o are România de a influenţa mersul Uniunii. ”Ce trebuie să faci când deţii preşedinţia? Trebuie să ajuţi cele 28 de state membre să ajungă la poziţii comune, să coordonezi tot procesul legislativ. Tu vei vorbi în numele întregului Consiliu, în numele a 28 de state, iar pentru a o putea face trebuie să fii credibil. Evident, ai nevoie de oameni competenţi, dar, pe lângă competenţă, credibilitatea este esenţială. Toţi trebuie să aibă încredere că în momentul în care îţi încredinţează un dosar sau un punct de vedere, acela este bine reprezentat“, a spus el.

    Pe durata preşedinţiei române se vor întâmpla în Uniunea Europeană o serie de lucruri foarte importante, aminteşte el. ”În primul rând, la sfârşitul lunii mai vor avea loc alegerile europarlamentare. Asta înseamnă că în lunile aprilie şi mai europarlamentarii vor fi în campanie electorală, iar instituţiile Uniunii Europene vor lucra mai puţin, deci tocmai de aceea pregătirea preşedinţiei române este esenţială. Toată munca legislativă pe care vrem să o facem pe durata celor şase luni trebuie terminată în ianuarie sau februarie, pentru că după aceea nu vei mai avea cu cine să negociezi în Parlamentul European, iar Comisia Europeană se apropie de finalul mandatului. De facto vom avea doar trei luni, trei luni şi jumătate pentru munca legislativă. În luna iunie, Europa va începe să se reaşeze instituţional, politic; cine va fi viitorul preşedinte al Comisiei Europene? Cine va fi viitorul preşedinte al Parlamentului European? Care vor fi temele principale în următorii cinci ani? Dacă deţii preşedinţia, acolo poţi influenţa mersul lucrurilor“, povesteşte Mureşan.

    30 martie 2019 este data la care Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, iar acest moment cade la mijlocul preşedinţiei României. Întrebările fundamentale, notează Siegfried Mureşan, sunt următoarele: vom avea acorduri tranzitorii cu Marea Britanie? Cum va arăta relaţia dintre Uniune şi Marea Britanie? Ce impact va avea acel moment asupra economiei? ”Ceva se va întâmpla, vor exista efecte asupra economiei, asupra întreprinzătorilor, asupra producătorului de automobile de la Craiova care importă motoare diesel din Marea Britanie, spune eurodeputatul. Va trebui să fim pregătiţi să gestionăm toate aceste lucruri. În plus, toată dezbaterea legată de viitorul Uniunii Europene – care sunt temele pe care se vor concentra cele 27 de state rămase, de la ce domenii aşteptăm mai mult – va avea loc sub preşedinţia noastră“, remarcă el.

    Eurodeputatul spune că România ar trebui să pună pe agenda europeană şi alte teme regionale, de interes pentru noi. ”Eu cred că trebuie să abordăm şi relaţia cu Republica Moldova; acum, preşedinţia bulgară discută mult despre statele din Balcanii de Vest şi cum le putem ajuta să devină parte a Uniunii Europene – este o idee pe care şi noi ar trebui să o preluăm“, notează Siegfried Mureşan. ”Trebuie însă să prezentăm toate aceste teme dintr-o perspectivă europeană, pentru că dacă încercăm să folosim preşedinţia doar pentru a ne rezolva noi mici probleme, atunci vom eşua. Trebuie să le prezentăm într-o formă relevantă pentru Europa şi prin care să putem câştiga încrederea regiunii europene – dacă Europa nu are încredere în tine, nu vei putea face nimic pe durata celor şase luni.“

    Poate România să-şi sporească influenţa în cadrul Uniunii Europene în timpul perioadei ianuarie-iunie 2019 sau problemele din justiţie, remarcate de instituţiile externe, vor umbri acest moment? La cum merg lucrurile în acest moment, şansa ca MCV (mecanismul de cooperare şi verificare – n.red.) este zero, spune Mureşan. ”Iar dacă guvernul insistă cu acest plânset, că nu putem executa preşedinţia cu MCV-ul în vigoare, va pierde încrederea şi nu va reuşi nimic. Acesta va fi ridicat doar în momentul la care ne vom fi împlinit toate obiectivele şi la care progresul din justiţie va fi suficient şi ireversibil. Rapoartele recente spun că instituţiile statului îşi fac tot mai bine treaba, dar politicienii reprezintă în continuare un risc pentru justiţie, încercând să folosească instituţii ale statului după bunul plac. Preşedinţia este însă o oportunitate de a te pune pe harta Uniunii Europene, de a te pune ca ţară cu toată diversitatea geografică, regională sau culturală. Eu sper că guvernul va «deschide» România cu ocazia preşedinţiei.“

    În ceea ce priveşte capacitatea actualilor membri ai cabinetului Dăncilă de a prezida întâlnirile ministeriale, Siegfried Mureşan evită să comenteze situaţia, spunând doar că nu crede că aceştia sunt pregătiţi pentru o astfel de sarcină. ”Nu le-aş face cinste dacă aş spune cât este de mare diferenţa între dânşii şi miniştri din alte state, care într-adevăr au dus Europa înainte de-a lungul ultimilor ani“, remarcă el. ”Va trebui să organizăm o serie de întâlniri ministeriale, iar guvernul vrea ca toate să aibă loc la Palatul Parlamentului. Eu cred că acestea trebuie organizate în provincie, şi cred asta din două motive: în primul rând, toată România trebuie pusă pe harta Uniunii, nu doar Casa Poporului. Dacă se merge în oraşe necunoscute, lumea va cunoaşte România cu tot specificul ei. În al doilea rând, putem aduce Europa aproape de oameni. Oamenii din oraşe vor afla mai multe despre Uniunea Europeană, iar informarea este cea mai puternică armă împotriva populismului. Şi unde e mai bine să faci o reuniune a miniştrilor din zona de IT? La Casa Poporului sau la Cluj, unde ai un sector IT vibrant?“

    A exercita pentru prima dată preşedinţia Consiliului Uniunii Europene nu e simplu, lucru vizibil în prezent cu preşedinţia bulgară, spune eurodeputatul. ”Ar trebui însă să fie mai uşor pentru noi, fiind al şaptelea cel mai mare stat din Uniune, cu ministere suficient de mari – e mai dificil pentru Malta sau Cipru, state cu o populaţie de sub 2-3 miloane de oameni şi administraţie publică de mici dimensiuni. În mod normal, nu ar trebui să fie peste măsură de dificil. Sigur, întrebarea e şi cum priveşte guvernul această preşedinţie, şi sper să nu o vadă doar ca pe ceva organizat de câţiva diplomaţi şi politicieni, o preşedinţie de care să scăpăm repede şi ieftin. Eu sper să o ia ca o investiţie, ca o oportunitate de a discuta despre România, de a prezenta ţara aşa cum e, cu oameni care ies în stradă pentru dreptate şi justiţie şi care vor valori europene“, încheie Siegfried Mureşan.

  • Eurodeputatul Siegfried Mureşan: “Ministrul Justiţiei se cere la întâlniri cu uşile închise pentru a convinge Europa că Legile justiţiei sunt bune”

    „Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, se află încă de ieri la Strasbourg în contextul în care Parlamentul European dezbate mâine, în plen, situaţia justiţiei din România ca urmare a încercărilor PSD şi ALDE de a slăbi sistemul judiciar. Cu toate acestea, nu ştim nimic oficial despre programul ministrului Tudorel Toader de la Strasbourg”, notează Siegfried Mureşan. “Un ministru are datoria să informeze cetăţenii cu privire la activităţile sale, nu să se ascundă. Această atitudine a guvernării în miez de noapte şi după uşi închise este în total acord cu practica PSD – ALDE de până acum. Europa este în alertă şi încercările PSD – ALDE de a slăbi justiţia nu vor trece neobservate. Tudorel Toader nu va putea convinge niciun oficial european că modificările PSD – ALDE sunt bune şi că zecile de mii de oameni care au protestat în stradă împotriva lor greşesc.”.

  • Siegfried Mureşan, propunerea PMP pentru premier: “Viorica Dăncilă a avut nevoie de 8 ani de mandat pentru primul raport în Parlamentul European”

    “Deşi este unul dintre cei mai vechi europarlamentari români, fiind membră a Parlamentului European din ianuarie 2009, Viorica Dăncilă s-a remarcat mai degrabă printr-o activitate slabă şi prestaţii publice la limita ridicolului. Are un singur raport încheiat ca raportor general în Parlamentul European, care datează de acum 2 luni, din octombrie 2017, adică după mai bine de 8 ani de la începerea activităţii sale în PE. Noua propunere de prim-ministru este, totodată, la coada clasamentului în ceea ce priveşte prezenţa la sesiunile de vot ale Parlamentului. Cu o prezenţă de doar 73,28% din totalul sesiunilor, europarlamentarul teleormănean se situează pe locul 28 din cei 32 de europarlamentari români, respectiv, pe locul 700 din totalul de 751 de europarlamentari, conform site-ului de specialitate VoteWatch.eu”, mai spune Mureşan, care a ocupat anul trecut funcţia de raportor pentru bugetul Uniunii Europene.

    Declaraţia sa continuă:

    “În spaţiul public european s-a evidenţiat mai mult prin prestaţiile sale la limita ridicolului. Când nu era ocupată să apere «Ordonanţa penalilor» în Parlamentul European, făcea gafe majore vorbind despre Iran şi Pakistan ca fiind state membre ale Uniunii Europene şi uimea jurnaliştii de la Politico.eu prin modul în care evita răspunsurile la nişte simple întrebări, spre exemplu, să numească o carte care a inspirat-o. Un astfel de profil de prim-ministru este, probabil, perfect pentru PSD şi pentru preşedintele său infractor, dar este dăunător României.

    Un prim-ministru care completează lipsa de competenţă cu servilismul faţă de propriul partid nu este ce are nevoie România. Ţara noastră are nevoie de un prim-ministru care să guverneze cu gândul la cetăţeni, şi nu la interese de partid; să repare ce s-a stricat într-un an de guvernare PSD – ALDE, să reducă deficitul bugetar, să ia măsurile necesare pentru a stabiliza economia şi, mai mult, să absoarbă fondurile europene şi să facă investiţii în infrastructură pentru a atrage investitori care să creeze noi locuri de muncă mai bine plătite. Să ia acele măsuri care cresc bunăstarea oamenilor. România are, totodată, nevoie de un prim-ministru capabil să organizeze cu succes Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene de la începutul anului viitor. Nu trebuie să cadă nimeni în capcana că, dacă a fost 9 ani europarlamentar, Viorica Dăncilă are capacitatea de a coordona cu succes o preşedinţie de Consiliu. Doar un europarlamentar bun, cu rezultate, poate organiza o preşedinţie bună, nu şi un europarlamentar slab. Cu Viorica Dăncilă prim-ministru, România se adânceşte şi mai mult în criza politică şi economică declanşate de PSD – ALDE.”.

  • Eurodeputatul Siegfried Mureşan: PSD – ALDE guvernează cu mâinile în buzunarele românilor

    “În timp ce majoritatea parlamentară votează pe bandă rulantă legi prin care slăbesc justiţia şi care favorizează infractorii şi suspecţii de infracţiuni, colegii lor din Guvernul României iau măsuri care cresc povara de pe umerii românilor. Politicile fiscale falimentare ale PSD – ALDE de încurajare a consumului şi tăierea investiţiilor, coroborate şi cu introducerea de noi taxe, precum supraacciza de 32 de bani la carburant, au dus la o creştere bruscă a inflaţiei în 2017, aceasta ajungând la un nivel-record în ultimii 4 ani, de 3,2%. Mai grav este că această creştere a ratei inflaţiei duce la o creştere şi mai mare a ratei dobânzii la creditele ipotecare în lei ale românilor deoarece afectează direct dobânda la care se împrumută băncile româneşti între ele”, notează Mureşan.

    “Creşterea dobânzii de împrumut duce automat la creşterea indicelui ROBOR şi am văzut că acest lucru s-a întâmplat deja încă de acum câteva luni, iar românii plătesc rate cu mult mai mari decât o făceau la începutul anului. S-au scumpit, totodată, şi ratele în euro, din cauza devalorizării leului provocată în mare parte tot de politicile consumeriste ale PSD – ALDE. Cu toate acestea, tăierile de investiţii şi supraaccizele nu au fost suficiente pentru a acoperi cheltuielile nesăbuite ale actualului Guvern”, mai spune eurodeputatul, care spune că acesta este motivul pentru care PSD şi ALDE au trebuit să se împrumute, în numele românilor, astfel încât datoria externă a României a crescut, numai în primele 10 luni ale anului, cu 1,3 miliarde de euro.

    “Vorbim de datorii făcute de actualul Guvern şi pe care tot noi, românii de rând, vom trebui să le plătim în anii următori. În perioade de creştere economică, aşa cum este cazul României astăzi, guvernele responsabile reduc deficitul şi datoria publică pentru a avea economiile pregătite în faţa viitoarelor crize economice. Guvernul PSD – ALDE face fix pe dos, într-o perioadă de creştere economică, se împrumută tot mai mult, ceea ce vulnerabilizează România în faţa unei viitoare crize tot mai des invocată de marii economişti ai lumii. Nu trebuie să-i mai lăsăm să ne fure şi să-şi bată joc de munca noastră! Trebuie să apelăm la toate pârghiile democratice de care dispunem pentru a ne asigura că acest guvern şi actuala majoritate parlamentară nu vor mai petrece şi anul 2018 cu mâinile în buzunarele noastre!”.

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Un eurodeputat eurosceptic britanic, Steven Woolfe, este în stare critică după ce s-a bătut cu un coleg din cadrul formaţiunii radicale Partidul Independenţei Marii Britanii (UKIP) la o reuniune desfăşurată la sediul Parlamentului European.

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurodeputat britanic, în stare critică după o altercaţie cu un coleg la sediul Parlamentului European

    Nigel Farage, liderul interimar al Partidului Independenţei Marii Britanii (UKIP), Steven Woolfe şi restul membrilor grupului parlamentar al formaţiunii din PE au participat la o reuniune desfăşurată în sediul din Strasbourg al Legislativului UE.

    La finalul întrevederii, între doi eurodeputaţi UKIP a avut loc o altercaţie.

    Steven Woolfe, favorit pentru preluarea conducerii UKIP, s-a prăbuşit după ce a fost lovit cu pumnul de un coleg, au declarat surse citate de cotidianul The Telegraph.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INCREDIBIL! Propunerea SINISTRĂ venită din Ungaria pentru a scăpa de imigranţi

    Ungaria a fost criticată, în ultimul an, pentru aplicarea unor măsuri dure pentru oprirea imigranţilor extracomunitari. 

    Printre măsurile luate de Guvernul de dreapta condus de Viktor Orban se numără construirea unor garduri metalice la frontierele Ungariei cu Serbia şi Croaţia.

    VEZI AICI PROPUNEREA EURODEPUTATULUI DE A ÎI ÎMPIEDICA PE IMIGRANŢI