Tag: Eugen Sinca

  • Eugen Sinca, BCR: Privatizările de succes le depăşesc pe cele care s-au transformat în eşec, în ultimii 20 de ani

    Continuarea privatizărilor şi după anul 2007 ar fi făcut ca numărul companiilor de stat cu probleme financiare să fie mult mai mic în prezent, iar dacă ne uităm în ultimii 20 de ani putem spune în mod clar că privatizările de succes le depăşesc pe cele care s-au transformat în eşec, consideră Eugen Sinca, economist-şef al BCR.

    „Din păcate în prezent avem un număr mic de companii de stat care pot fi adevăraţi campioni în domeniile lor de activitate şi de aceea alternativele la privatizări sunt puţine. Dacă privatizarile ar fi continuat şi după anul 2007, numărul companiilor de stat cu probleme financiare ar fi fost mult mai mic în prezent“, afirmă Sinca.

    El a dat ca exemplu Polonia, care a reuşit să evite recesiunea şi a atras sume din privatizări de peste 5 mld. euro în ultimii patru ani, în timp ce în România sumele nu depăşesc câteva sute de milioane de euro. Dacă ne uităm în ultimii 20 de ani, putem spune în mod clar că privatizările de succes le depăşesc pe cele care s-au transformat în eşec, în opinia analistului-şef al BCR. Industria auto, metalurgia, telecomunicaţiile sau explorarea hidrocarburilor sunt doar câteva domenii în care investitorii străini realizează exporturi semnificative, contribuie cu sume mari la bugetul de stat şi angajează zeci de mii de oameni.

    Toate stirile sunt pe zf.ro

  • Cei mai bogaţi 16.000 de români pe care se bat bancherii au 3,7 mld. euro în depozite

    Circa 16.500 de per­soa­ne aveau la sfâr­şitul anului tre­cut depozite mai mari de 100.000 de euro, cu o valoare cumulată de 16,2 miliarde de lei (echivalentul a 3,7 mld. euro) potrivit celor mai recente date publicate de Fondul de Garantare a Depozitelor. Depozitele bancare sunt ga­ran­tate în cazul falimentului in­sti­tuţiei de credit doar în limita a 100.000 de euro, riscul pentru su­me­le care depăşec acest plafon fi­ind asumat integral de către client. Numărul deponenţilor care au în cont sume de peste 100.000 de euro a crescut cu 30% în ultimii doi ani, dar volumul total al depozitelor a scăzut cu echi­va­lentul a 200 mil. euro, astfel că va­loarea medie a unui depozit s-a redus de la peste 300.000 de euro la circa 225.000 de euro. Aceasta înseamnă că o parte din clienţi şi-au împărţit econo­mi­ile în depozite mai mici pentru a intra sub schema de garantare, în timp ce alţii au ales plasamente mai profitabile.

    Toate stirile sunt pe zf.ro