Tag: escrocherie

  • A crezut că are o relaţie online cu Brad Pitt şi a pierdut 830.000 de euro

    Este cea mai mare sumă furată vreodată într-o înşelătorie de acest tip în Franţa, potrivit TF1 INFO.

    Totul a început în februarie 2023, când Anne s-a înscris pentru prima dată pe Instagram pentru a posta fotografii din vacanţa petrecută la Tignes cu familia. A fost contactată de o persoană care pretindea că este Jane Etta Pitt, mama actorului. Curând după aceea, a început să comunice cu cineva care se prezenta drept Brad Pitt, primind poezii, cântece de dragoste şi chiar o cerere în căsătorie.

    Escrocii au folosit tehnologia inteligenţei artificiale pentru a crea videoclipuri deepfake şi au construit o reţea complexă de personaje false, inclusiv presupuşi membri ai familiei şi parteneri de afaceri ai actorului.

    Pentru a face povestea mai credibilă, au exploatat momentul dificil prin care trecea Anne în căsnicie şi au folosit scuza potrivit căreia conturile lui Brad Pitt erau îngheţate din cauza procesului cu Angelina Jolie.

    Cea mai mare parte din bani – 775.000 de euro primiţi ca despăgubire după divorţ – a fost transferată într-un cont din Turcia sub pretextul tratării unui presupus cancer la rinichi al actorului. Fiica lui Anne, studentă la drept, a încercat să-i deschidă ochii, dar fără succes.

    Victima şi-a dat seama de înşelătorie abia în toamna lui 2023, când a văzut în presă că adevăratul Brad Pitt avea o nouă relaţie. Devastată de pierdere, Anne a încercat să se sinucidă de trei ori şi a fost internată într-o clinică specializată în depresii severe. În prezent, locuieşte la o prietenă, şi-a vândut mobila şi i-au mai rămas doar 40.000 de euro din economii.

    Cazul face parte dintr-un fenomen îngrijorător – peste 1.200 de escrocherii amoroase au fost raportate în Franţa în 2023. Anne a depus plângere şi a lansat o strângere de fonduri online pentru a-şi acoperi cheltuielile juridice.

  • O escrocherie de amploare îi vizează pe fanii Eurovision

    Booking.com a confirmat pentru BBC News că „unii parteneri de cazare au fost vizaţi de e-mailuri de phishing”, dar a negat că a suferit o breşă de securitate a datelor.

    Ca urmare, clienţii sunt sfătuiţi să vorbească direct cu hotelurile lor dacă au îngrijorări legate de cazare.

    Compania de turism a mai spus că „mai multe conturi” au fost afectate de atacuri cibernetice care au fost „rapid blocate”.

    De asemenea, unele unităţi hoteliere şi-ar fi „compromis accidental propriile sisteme interne accesând linkurile conţinute în mesajele capcană”.

  • O nouă escrocherie. Românilor li se promit moşteniri şi apartenenţa la familii nobiliare

    Reprezentanţii Muzeului Naţional de Istorie îi informează pe cetăţeni despre situaţia creată, astfel încât aceştia să nu devină victimele escrocilor. Aceştia se recomandă ca fiind angajaţii unei instituţii din subordinea muzeului şi, contra unei sume de bani, le promit celor interesaţi documente care să îi ajute să devină membrii unei familii nobiliare şi să aibă dreptul la moşteniri.

    „Muzeul Naţional de Istorie a României avertizează cu privire la o tentativă de înşelătorie făcută în numele instituţiei. Ne-a fost semnalată existenţa unei scrisori cu conţinut îndoielnic, în care, o persoană ce pretinde a fi angajată a unei aşa-zise instituţii subordonate muzeului – Arhivele Naţionale ale Nobilimii Româneşti – promite destinatarului, contra unei sume de bani, înlesnirea obţinerii unor documente care atestă apartenenţa la o familie nobiliară şi dreptul de a revendica o moştenire”, au explicat reprezentanţii Muzeului de Istorie.

    Reprezentanţii instituţiei mai spun că Muzeul Naţional de Istorie a României nu are nicio legătură cu această persoană, nu are în componenţă sau în subordine o asemenea entitate şi nu încurajează astfel de practici. De aceea, cetăţenii care primesc astfel de scrisori sunt îndemnaţi să se adreseze poliţiştilor.