Tag: escorta

  • Băsescu a uitat de “javră ordinară” şi circulă din nou sub escorta Poliţiei Rutiere

    La sosirea preşedintelui, marţi dimineaţă, la Monumentul eroilor căzuţi la datorie, unde a participat la un eveniment ocazionat de Ziua Armatei, un motocist al Poliţiei Rutiere a asigurat culoarul liber pentru coloana prezidenţială. După eveniment, coloana preşedintelui a fost escortată de un autoturism marca BMW, pe care era inscripţionat “Poliţia”. Preşedintele Traian Băsescu a dat dispoziţie, în septembrie 2010, când ministru de Interne era Vasile Blaga, ca efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor să nu mai participe la asigurarea protecţiei sale, decizia fiind luată în contextul participarii unor angajaţi ai ministerului la un marş de protest. Potrivit protocoalelor legale, Administraţia Prezidenţială este deservită de Jandarmerie (protecţie şi pază), Poliţia Rutieră (agenţi însoţitori în deplasări) şi Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (salvare, pompieri-n.r.), instituţii aflate în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, susţin surse oficiale. În septembrie 2010 a avut loc un miting al poliţiştilor, care a adunat aproximativ 6.000 de poliţişti şi alţi sindicalişti din structurile de ordine publică, inclusiv penitenciare, şi fusese programat să se desfăşoare în Piaţa Victoriei, conform autorizaţiei emise de Primărie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Basescu a trecut cu Logan-ul pe langa Guvern; la semafor a fumat si a vorbit la telefon

    Aflat la volanul autoturismului sau Logan, seful statului trecut
    pe langa sediul Guvernului. El a oprit la semafor si, asteptand
    culoarea verde, a fumat si a vorbit la telefon.El a refuzat sa faca
    declaratii jurnalistilor aflati acolo.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Grabit sa calce pe urmele lui Basescu, Boc a trecut pe rosu, fara sa-i fie deschis drumul de Politie. A incalcat legea?

    Reactia Guvernului ridica insa cateva semne de intrebare.
    Vicepresedintele Cartel Alfa, Toader Paraschiv, a declarat pentru
    Mediafax, ca sambata noapte (aproximativ ora 4.00- n.r.), la
    intoarcerea din vizita oficiala de la New York, Boc a refuzat
    deplasarea cu Politia rutiera, ceea ce inseamna incalcarea legii.
    Toader Paraschiv a adaugat ca detine aceasta informatie de la
    colegii sai din Politie, care au vazut cum a plecat premierul de la
    Aeroportul Henri Coanda, din Otopeni. “Premierul isi da astfel cu
    stangul in dreptul. Comite o ilegalitate, pentru ca masina SPP-ului
    este masina Politiei, iar ofiterul SPP care o conduce este imbracat
    in uniforma de Politie. Sambata seara, insa, aceasta masina a avut
    aprinse lampile albastre, nu cele rosii si nu avea voie sa treaca
    pe culoarea rosie a semaforului”, a declarat Paraschiv.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info