Tag: Esca virtuala

Faptul ca Google a cumparat serviciul YouTube semnaleaza ca dominatia informatiei textuale in web se apropie de sfarsit. Urmeaza epoca multimedia si convergenta dintre Internet si televiziune.

In urma cu zece ani, ideea de „presa personalizata“ nu era decat o contradictie flagranta: presa fiind mass media, se adreseaza prin definitie „maselor“ si, prin urmare, nu are cum sa fie personalizata. Acelasi continut este furnizat tuturor receptorilor, indiferent de nevoile specifice ale acestora, ideea centrala fiind sa satisfaca un set de cerinte pe care realizatorii il considera specific grupului tinta vizat. Internetul a inceput sa rastoarne aceasta ecuatie. Pe masura ce tot mai multe publicatii traditionale si-au creat o replica pe web, cititorii au acces nu doar la o paleta mai larga de optiuni, ci si la o serie de instrumente care sa le permita sa-si „personalizeze“ intr-un fel continutul. Daca un cititor on-line da peste o stire despre un conflict din Orientul Mijlociu, e posibil sa nu cunoasca contextul si este evident ca stirea s-ar putea sa fie irelevanta pentru cineva care este complet ignorant in privinta istoriei si geografiei regiunii. Noutatea pe care o aduce web-ul este ca sursele complementare – cele capabile sa furnizeze background-ul, cunostintele de context – sunt mereu disponibile. A fost o adevarata revelatie cand serviciul Wikinews a inceput sa lege termenii importanti ai fiecarei stiri de intrarile corespunzatoare din enciclopedia Wikipedia: cititorul era astfel la un clic distanta de informatiile de context. De data aceasta insa cititorul nu este un simplu receptor, ci este implicat in organizarea informatiei pe care o primeste. Este, intr-o oarecare masura, el insusi editor.

In urma cu vreo cinci ani a inceput sa se impuna o noua paradigma in furnizarea de continut prin web: sindicalizarea. Ideea este extrem de simpla si se bazeaza pe o descriere a continutului intr-un format standardizat (RSS sau Atom), care permite preluarea articolelor nou aparute in mod automat.

Sindicalizarea a adus si metadate relevante, astfel incat „presa personalizata“ a devenit cu adevarat posibila. Acum, browser-ul meu porneste direct cu profilul meu din NetVibes.com, iar mecanismele de agregare imi prezinta imediat, intr-o maniera personalizata, informatiile relevante: intr-un prim „panou“ am ales cateva fluxuri de stiri generale, in urmatorul principalele noutati din lumea tehnologiei, in urmatorul cateva bloguri pe care le urmaresc, apoi cateva fluxuri specializate din del.icio.us, LiveJournal si alte surse. Totul combinat cu acces la e-mail, la motoare de cautare, enciclopedii si dictionare on-line si multe altele. Practic, in cateva minute pot sa parcurg titlurile zilei si rezumatele celor care ma intereseaza, iar sansa de a rata o stire importanta este minima. Saptamana trecuta, de exemplu, aproape toate sursele de stiri prezentau in „prima pagina“ achizitionarea serviciului YouTube de catre Google pentru suma de 1,35 miliarde de dolari.

Mai e ceva de facut pe tema presei personalizate? Etichetarea mai riguroasa a continutului – fie de catre editori, fie de catre public (folksonomie) – ne va permite o selectie si mai personalizata a continutului pe care dorim sa-l primim (odata cu riscul de a ne cantona voluntar in „ghetouri informationale“). Editorii au gasit cai noi de a ne facilita accesul la datele de context, adaugand sistematic trimiteri la informatii conexe (uneori ni se ofera chiar o „harta“ a conexiunilor), iar principala tendinta pare sa fie combinarea diferitelor tipuri de continut (text, imagini, audio si video, animatii etc.) in conglomerate informationale de o factura cu totul noua.

Si totusi, la ora sapte ne asezam in fata televizorului si ne lasam bombardati de stiri, exact ca si in urma cu zeci de ani. In acest domeniu nu se intampla nimic? Cercetatorii de la Northwestern University au dezvoltat un sistem (numit chiar „News At Seven“) care creeaza in mod complet autonom un program de stiri de trei minute, selectand informatii din fluxuri de stiri, comentarii din bloguri, secvente video, imagini si animatii – totul intr-o maniera coerenta si atractiva, intr-un format similar unei emisiuni de stiri obisnuita. Cu diferenta ca prezentatoarea este un „avatar“ al unui personaj din jocurile in retea, inarmata cu pistoale, care intre doua stiri mai impusca cate-un zombi. Pasul urmator il reprezinta personalizarea continutului si probabil ca nu va mai trece mult pana cand vom putea sa-i cerem acestei Andreea Esca virtuale sa ne arate o harta sau sa ne prezinte pe scurt biografia unui personaj.