Tag: emisii de gaze

  • Noile surse de bani la buget: amenzile de mediu pentru operatorii aerieni si taxa pe ambalaje

    Guvernul a adoptat o ordonanta de urgenta care modifica si
    completeaza OUG 196/2005 privind Fondul pentru mediu, care
    introduce aceasta penalizare.

    De asemenea, companiile si institutiile care introduc pe piata
    ambalaje de desfacere si bunuri ambalate vor plati o contributie de
    2 lei/kg pentru diferenta dintre cantitatile de deseuri de ambalaje
    corespunzatoare obiectivelor de valorificare sau incinerare si
    cantitatile de deseuri de ambalaje efectiv valorificate sau
    incinerate.

    Ambele reglementari vor aduce o noua sursa la venitul Fondului de
    Mediu, a declarat ministrul Mediului si Padurilor, Laszlo Borbely.
    “Totodata, prin aceasta ordonanta finantam programul de dezvoltare
    a retelei nationale de monitorizare a calitatii aerului. Sunt peste
    140 de asemenea monitoare in toata tara si avem posibilitatea sa
    finantam functionarea acestor monitoare prin Fondul de Mediu”, a
    spus Borbely.

    In luna ianuarie sau februarie va incepe si un program pentru piste
    de biciclisti, finantat pentru prima oara din Fondul de
    Mediu.

    Cat priveste impaduririle, ministrul spune ca anul acesta au fost
    alocati de 6 ori mai multi bani de la buget decat in anul 2009
    pentru impaduriri. “In total, circa 150 de milioane de lei au fost
    angajati sau cheltuiti pentru impadurire, care este foarte
    importanta, stiti foarte bine”, a adaugat ministrul, la briefingul
    de presa de dupa sedinta Guvernului.

    Laszlo Borbely a mai precizat ca noul cuantum al taxei auto, care
    va fi mai mare pentru masinile mai vechi de 8-9 ani, va fi stabilit
    in sedinta de saptamana viitoare a Guvernului.