Tag: Eminescu

  • Papa Francisc a recitat din Eminescu şi a salutat mulţimea în limba română, la Iaşi

    Papa Francisc şi-a început predica de pe scena din faţa Palatului Culturii din Iaşi salutând oamenii în limba română.

    „Dragi fraţi şi surori, bună seara!”, a spus Papa Francisc.

    În timpul discursului său, Suveranul Pontif a făcut apel la pace şi dragoste şi a recitat chiar versuri scrise de poetul Mihai Eminescu.

    „Tinerii înfloresc când se simt iubiţi. Toţi înflorim când ne simţim iubiţi pentru că iubirea prinde rădăcini şi ne cheamă să ne înfigem aceste rădăcini în viaţa celorlalţi. Aşa cum ne spun acele frumoase cuvinte ale poetului vostru naţional care dorea dulcii sale Românii <fii săi trăiască numai în frăţie, ca a nopţii stele>”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Glumele făcute la adresa Jandarmeriei, de ziua lui Eminescu, nu au fost pe placul purtătorului de cuvânt al instituţiei. Militaru: Trebuie să fii neapărat în trend, să critici orice

    „După ce am văzut şi citit întreaga sarabandă de ironii la adresa unei postări făcute pe pagina de socializare a institutuţiei în care lucrez (şi acum vă rog să-mi scuzaţi postarea subiectivă), m-am gândit astăzi la Patul lui Procust. Ştiu deja sau intuiesc, o să spuneţi că sunt jandarm, eventual analfabet şi că n-are rost să fac pe deşteptul, din moment ce pumnii mei minte n-are! Este acel pat îngust în care, dacă ai neşansa să nimereşti, şi mai grav, să nu încapi în el, se taie din tine fără milă, ca să respecţi tiparul. Vrem tipare, cu orice preţ! Dacă nu respecţi tiparul va fi rău. Trebuie să fii neapărat în trend.

    Trebuie să critici, orice, dar să critici cu multă abnegaţie. Un tipar a cărui concizie, din păcate, impune şi o doză mare radicalism, care de cele mai multe ori exclude nuanţele. Pentru cei care astăzi au trimis mesaje pe pagina de socializare, au ironizat, au creat, au făcut catrene, unele foarte reuşite, îmi confirmă încă o data, că românii sunt oameni spirituali, inteligenţi şi creativi. Mă bucur să ştiu că activitatea noastră este urmărită de astfel de oameni. Pentru încheiere, aş apela tot la Eminescu…“de aproape două mii de ani ni se predică să ne iubim, iar noi ne sfâşiem”, a scris Marius Militaru, pe pagina de Facebook.

    Cititi mai multe pe www.medaifax.ro

  • Explozie de umor, în versuri, pe pagina de Facebook a Jandarmeriei, după o postare despre Eminescu. „Ale tale coaste toate numai eu ştiu să le rup”

    Jandarmeria Română este ironizată pe Facebook, după ce instituţia a transmis un mesaj de ziua lui Mihai Eminescu. Internauţii au răspuns cu mesaje care fac trimitere la versurile poetului, dar în care Jandarmeria este ironizată pentru abuzuri.
     
    „Un ceai nu e doar o licoare caldă, care te încălzeşte în zilele geroase, ci devine hrană pentru suflet atunci când ai alături oameni frumoşi şi pe Eminescu în gând”, a scris, luni, Jandarmeria Română pe Facebook.
     
    La scurt timp, internauţii au „bombordat” pagina cu mesaje care fac trimitere la poeziile lui Mihai Eminescu, dar care sunt, de fapt, ironii la adresa Jandarmieriei, după evenimentele din 10 agust 2018.

     

  • Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?

    La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii nationale, ale carei interese si implicatii depaseau la acea vreme granitele tarii noastre. Nu exista nicio indoiala asupra valorii operei eminesciene, fie ca vorbim despre poezie, fie ca vorbim despre proza. Insa cat de multe lucruri stim noi, romanii, despre activitatea jurnalistica a lui Eminescu?

    Cine este Eminescu?

    Din articolele lui Eminescu scrise in perioada in care profesa ca redactor pe la diferite ziare, dar mai ales din vremea in care ocupa functia de redactor-sef la ziarul conservatorilor, Timpul, transpare nu numai o mare putere de analiza, un spirit critic si intrasingent, neiertator cu cei corupti si lacomi, dar mai ales, spiritul scrierilor sale aduce in lumina reflectoarelor un mare nationalist.

    Acesta va face tot ceea ce ii sta in puteri pentru a-i sustine pe moldoveni si pe ardeleni, care luptau, separat, impotriva marilor puteri care se pregateau sa ii absoarba, va crea o societate secreta, va ignora toate avertismentele primite de la apropiati, si se va intoarce chiar si impotriva conducerii Partidului Conservator si, implicit, a lui Maiorescu. Tocmai acest nationalism si patriotismul sau aproape naiv in acel context politic aveau sa-l piarda. Informat asupra a ceea ce i se pregatea, Eminescu nu a incetat sa lupte pana la sfarsit.

    Ce informatii au parvenit generatiilor urmatoare de elevi si de studenti despre cel mai mare poet al Romaniei? Stim ca Eminescu este poetul national, si in acelasi timp, grad de comparatie absolut (mai toti marii poeti romani sunt pe locul 2 dupa Eminescu. Locul 3 nu exista). Stim ca a innebunit brusc la varsta de 33 de ani, doar pentru a se stinge cativa ani mai tarziu intr-un ospiciu, si (cu perdea) ca suferea de sifilis.

    Insa stim prea putine despre activitatea lui jurnalistica (care are marele merit de a-l releva pe Omul Eminescu, fata de Visatorul Eminescu, asa cum ne parvine din poeziile sale), si stim si mai putine lucruri despre contextual politic din acea perioada, care a jucat un rol major nu numai in viata lui Eminescu, ci si in scenariul mortii lui. La 126 de ani de la moartea lui Eminescu, o multime de informatii surprinzatoare ies la suprafata, informatii de natura sa zugraveasca in alte culori epoca si situatia jurnalistului politic, care departe de a fi “bietul”, reprezenta tinta unor puteri interne si internationale.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • De ce creşte numărul analfabeţilor funcţional în România

    “Nu putem să nu observăm că rolul culturii scade pe zi ce trece (…) în ciuda propunerii unui preşedinte al Academiei să cinstim cultura naţională de ziua lui Eminescu”, a spus luni acad. Pop, la simpozionul “Cultura română la ceas aniversar – Centenarul Marii Uniri”, organizat de Academia Română cu prilejul Zilei Culturii Naţionale.

    El a atras atenţia asupra creşterii numărului “analfabeţilor funcţional” printre tinerii români care învaţă în şcoală. “Sigur că nu ne putem reprima nu numai tristeţea, când auzim aşa ceva, dar nu ne putem reprima o întrebare: ‘Cum s-a ajuns la o asemenea situaţie?’. Aceşti oameni nu pot exprima şi nu pot explica ceea ce citesc. Lucru extraordinar de grav într-o lume care se pregăteşte pentru viitor”, a spus acad. Ioan Aurel Pop, potrivit realitatea.net.

  • Cum traduc specialiştii bombele fiscale ale PSD: „Pe principiul poporului, tot în boul care munceşte dai”

     „Bietul Eminescu ştia ce ştia. E uşor să scrii măsuri şi să iei angajamente şi să crezi că răstorni lumea, după care să constaţi că lumea nu se răstoarnă chiar cum vrei tu şi nu funcţionează chiar cum ţi-ai închipuit tu. Şi atunci mai schimbi o dată”, crede Pârvan, care arată că nu se poate ca mediul de afaceri să nu fie îngrijorat de aceste schimbări, mai ales că ele au fost făcute fără o consultare prealabilă şi, mai mult, nu sunt susţinute nici de cifre care să arate ce impact ar avea asupra economiei ţării. „Nu se poate să nu aibă impact în economie astfel de măsuri, impactul este major”, explică şi Ionuţ Dumitru, şeful Consiliului Fiscal, care crede că mai întâi ar trebui să-i lăsăm pe guvernanţi să se lămurească ei între ei, din moment ce s-au iscat astfel de discuţii.

    Pe scurt, situaţia din domeniul fiscal este explicată popular de Cristian Pârvan: „tot în boul care munceşte dai”. Impozitarea pe cifra de afaceri este „un nonsens economic”, iar micşorarea TVA – o măsură la care ar trebui să se renunţe total pentru că şi-a epuizat deja impactul, susţine Dumitru, care şi-ar dori şi ca, înainte de majorarea salariului mediu, să vadă şi un studiu de impact pe care l-au avut creşterile destul de abrupte din ultimii ani. Schimbările anunţate de PSD prin noul program de guvernare publicat în aceeaşi zi în care miniştrii au fost învestiţi în funcţie au stârnit reacţii în lanţ în mediul de afaceri, iar vineri cele mai mari companii din România au convocat o întâlnire de urgenţă, în vreme ce Camera de Comerţ a avertizat că „modificarea netransparentă a fiscalităţii va conduce la un sistem instabil şi impredictibil”.

    Impozitul pe cifra de afaceri este o măsură care trebuie tratată cu multă precauţie, la fel ca şi celelalte modificări fiscale propuse de PSD prin noul program de guvernare publicat odată cu învestirea noului Cabinet, mai ales că nici guvernanţii nu sunt foarte convinşi de ceea ce vor să facă şi se contrazic între ei, crede preşedintele Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru. Una dintre măsurile care a stârnit cele mai multe controverse în aceste zile este trecerea de la impozitul pe profit la impozitul pe cifra de afaceri, o prevedere despre care Dumitru arată că nu poate fi sub nicio formă aplicată la modul general, dintr-un motiv foarte simplu: nu ne lasă directivele europene.

    Citeste continuarea pe www.gandul.info

  • Cum a ajutat Mihai Eminescu Brazilia să obţină cea mai mare creştere economică din lume

    Prima reacţie la o astfel de ştire poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

    Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Puţini ştiu că printre studiile românului se află şi unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

    Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmaţie  surprinzătoare:  “Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume.”

    Jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmaţia ambasadorului brazilian, a vorbit despre această descoperire în cadrul emisiunii TV Adevăruri Tulburătoare : Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, “Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

    Cititi mai multe pe www.www.cunoastelumea.ro

  • Profesoara care nu mai vrea să predea Eminescu sau Creangă: ”Nu le cer elevilor să înveţe pe dinafară, eu cred că educaţia se face prin bucurie şi joc”

    ”Autodenunţ:

    Subsemnata, profesoară de română, declar că nu respect, în mod premeditat, programa şcolară de limba română, asemenea unui element duşmănos: nu citesc cu elevii mei poeziile de Eminescu, „Amintirile” lui Creangă, baladele populare, pastelurile de 150 de ani, nuvelele lui Slavici; nu dictez comentarii, nu arunc în braţe interpretări şi nu le cer să înveţe pe dinafară teorie literară despre genuri şi specii. Declar de asemenea că, în schimb, citesc cu elevii mei poezii frumoase de Magda Isanos sau Tudor Arghezi, texte din literatura universală ca „Micul Prinţ” sau „Cartea junglei”, fragmente din marii autori ai literaturii universale ca Cervantes sau Shakespeare, exersăm lectura activă, ne exprimăm opiniile, le motivăm, învăţăm să fim sinceri, asertivi.

    Fac cunoscut că nu voi respecta nici viitoarea programă care îmi cere să selectez numai texte ale autorilor români clasici menţionaţi mai sus. Voi continua să propun elevilor mei numai lecturi care să-i atragă spre literatură, să sădesc în ei o sămânţă de bucurie a lecturii.
    Recunosc că lucrez cu elevii mei mai ales exerciţii de gramatică normativă pentru învăţarea scrierii corecte, că sar peste noţiuni de gramatică teoretică pentru care elevii mei nu sunt pregătiţi la un moment dat.

    Pentru că eu cred că educaţia se face prin motivare pozitivă, bucurie, joc, stârnirea curiozităţii, prin colaborare şi comunicare vie între profesor şi elev într-o limbă actuală şi pornind de la ceea ce-i este cunoscut şi drag copilului, prin deschiderea spre cultura naţională şi universală”, a scris Cristina Tunegaru pe Facebook.

    Postarea sa a devenit virală, având peste 600 de share-uri.

    Ulterior, profesoara a revenit cu un alt mesaj, precizând că va fi inspectată în urma ”autodenunţului”.

    ”Înţeleg că în urma „autodenunţului” meu urmează să fiu inspectată. Pesemne s-au rezolvat toate problemele din învăţământul gimnazial, astfel încât există energie şi pentru cercetarea opiniilor de pe Facebook ale profesorilor. Probabil că nu mai avem o cincime dintre elevi care abandonează şcoala şi nici 42% dintre absolvenţii de gimnaziu analfabeţi funcţional. Ar fi extraordinar !

    Ce mă intrigă e că verificare se va axa pe hârtiile produse şi că nu interesează progresul elevilor mei, rezultatul final al activităţii didactice. În învăţământul românesc hârtiile par să fie totul.

    Eu îi aştept pe domnii inspectori la ore să vadă entuziasmul copiilor care au citit prima carte din viaţa lor, să vadă scânteia din ochii lor când descoperă că la disciplina limba română contează opiniile şi ideile lor, şi nu reproducerea a ceea ce au spus alţii. Cred că asta ne dorim în clase, nu câte 25 de prizonieri ai comentariilor scorţoase care aşteaptă cu înfrigurare clopoţelul eliberator”, a scris Cristina Tunegaru, screi Gandul.info

  • Cine l-a ucis pe geniul Eminescu. Dovada care demonstreză că nu era nebun şi trebuia redus la tăcere

    În data de 15 iunie 1889, a încetat din viaţă Luceafărul poeziei româneşti, poetul Mihai Eminescu.

    Născut Mihail Eminovici, poetul este considerat cel mai important reprezentant al literaturii romantice din România. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea şi a lucrat ca redactor la “Timpul”. A debutat la vârsta de 16 ani cu poezia “De-aş avea” în revista “Familia”. (n. 15 ianuarie 1850).

    La prima vedere, pare greu de crezut ca tocmai Eminescu, marele poet national, sa faca subiectul uneia dintre cele mai mari conspiratii.

    Vezi aici dovada care demonstreză că nu era nebun şi trebuia redus la tăcere

  • Cum a ajutat Mihai Eminescu Brazilia să obţină cea mai mare creştere economică din lume

    Prima reacţie la o astfel de ştire poate să fie cea de neîncredere. Vorba aia, Eminescu a fost poet. Ce treabă ar avea el cu avântul economic al unui stat modern?!

    Eminescu a fost şi jurnalist, a fost şi sociolog sau politician. Puţini ştiu că printre studiile românului se află şi unul care poartă numele de Teoria Statului Organic, viziune care a stat la baza exploziei economice a Braziliei in perioada 2000 – 2012.

    Ca o confirmare a acestui lucru, Jeronimo Moscardo, ambasador al Braziliei în România, a făcut în anul 2003, cu ocazia decernării de către Academia Română a titlului Doctor Honoris Cauza, o afirmaţie  surprinzătoare:  “Mulţumesc României şi în special domnului Eminescu pentru faptul că Brazilia a cunoscut cea mai mare creştere economică din lume.”

    Jurnalistul Miron Manega, un om care a investigat afirmaţia ambasadorului brazilian, a vorbit despre această descoperire în cadrul emisiunii TV Adevăruri Tulburătoare : Mihail Manoilescu, unul dintre cei mai mari economişti români, fost Guvernator al Băncii Naţionale, a încorporat într-o celebră lucrarea de-a sa, “Noua teorie a protecţionismului economic internaţional”, Teoria Statului Organic a lui Eminescu.

    Cititi mai multe pe www.www.cunoastelumea.ro