EMILIAN DUCA este managing partner al Tax & Business Solutions SRL.
Evenimente precum insolvenţa Hidroelectrica şi cvasi-falimentul Oltchim au arătat cât de strânsă este legătura dintre economie şi politică. Poate că şi din această cauză ştiinţa economică poartă denumirea de economie politică.
Dacă nu ai încredere în politicieni şi în stat, dacă nimeni nu este responsabil pentru promisiunile neîndeplinite, atunci de ce să votezi sau, mult mai radical, de ce să transferi o parte din venituri (impozite) către oameni în care nu ai încredere?
Entuziasmul distructiv şi asaltul imposturii în aparatul de stat fac ca lipsa de viziune a guvernanţilor (foşti, actuali şi viitori) să pară o problemă minoră. Totuşi, cum poţi să ai încredere într-un politician care nu ştie încotro se îndreaptă? Dacă încrederea este liantul societăţii umane, cum poţi face să progreseze o societate ca a noastră? Încrederea în politicieni ar putea explica secretul datorită căruia unele state au tendinţa de a progresa în timp ce altele (ca România) ajung să involueze.
Lipsa de încredere este extrem de dăunătoare şi pentru economie. Să ne imaginăm ce ar însemna, în acest moment, pierderea încrederii în sistemul bancar. Acest prim scenariu ar trebui să dea fiori oricărui politician responsabil, însă comportamentul majorităţii politicienilor arată că nu au înţeles mare lucru din criza în care, vrem-nu vrem, ne afundăm în loc să ieşim.
Un alt scenariu care ar trebui să ne preocupe este acela în care companiile de stat ar pierde accesul la finanţarea bancară. De aici până la faliment nu este decât un pas…Exemplul cvasi-falimentului de la Oltchim (“ajutat” şi de insolvenţa Hidroelectrica) se poate replica în oricare dintre companiile naţionale pentru că băncile nu mai au încredere în acestea. Iar salvarea acestora prin finanţarea de la bugetul de stat este din ce în ce mai improbabilă. Chiar dacă scenariul părea imposibil la începutul anului, acesta a devenit dureros de realist deoarece bugetul de stat nu mai poate garanta pentru aceste companii.
Care ar fi soluţiile pentru a evita astfel de scenarii? Nu sunt foarte multe şi, mai mult, depind de o schimbare de atitudine a politicienilor.
În primul rând, este vorba de credibilitate. Aşa cum ştim cu toţii, încrederea se câştigă greu şi se pierde uşor. În general, încrederea se câştigă dacă promisiunile făcute sunt şi îndeplinite. De aceea este atât de important să promiţi doar ceea ce poţi face.
În al doilea rând, este vorba de a oferi o viziune celor pe care îi conduci. Aici nu este loc de ezitări – vrem în UE şi NATO sau în spaţiul “gri” post-sovietic în care am stat până în 2007?
În al treilea rând, oricare ar fi viziunea propusă, aceasta trebuie concretizată într-o strategie economică coerentă. În acest context, trebuie să fim drepţi şi să recunoaştem că politicienii nu pot fi experţi în macroeconomie, însă este responsabilitatea lor principală să îşi aleagă cei mai buni consilieri economici. Mai trebuie menţionat că apartenenţa unui consilier la mediul academic sau calitatea de membru de partid nu este nici necesară şi nici suficientă pentru a produce idei de valoare.
În fine, toate promisiunile, viziunea economică şi strategiile sunt inutile dacă nu poţi avea încredere în instituţiile statului. Într-adevăr, lipsa de încredere în instituţiile statului este prezentă peste tot, iar soluţia pentru această problemă întârzie să apară în ciuda nenumăratelor reforme începute şi neterminate (ori anulate imediat după implementare). Poate că soluţia este să încetinim ritmul schimbărilor şi să trecem (în sfârşit!) la treabă, aşa cum ne-a îndemnat nu demult un român simplu, dar talentat. Sunt convins că după un an de stabilitate legislativă (fără ordonanţe de urgenţă sau asumări de răspundere), în care instituţiile statului ar lucra pe baza legilor existente (bune sau proaste), ne-am simţi cu toţii mult mai bine. Atunci am putea să evaluăm mai bine care sunt instituţiile care funcţionează bine şi care sunt cele care au nevoie de îmbunătăţiri. Aşadar, dragi concetăţeni, să trecem la treabă!
