Tag: Emil Hossu

  • Actorul Emil Hossu a fost înmormântat în aplauzele a sute de persoane

    Slujba de înmormântare a început după ora 14.00, la capela mare a Cimitirului Bellu. Ceremonia din capela a fost una privată, incluzând şi discursuri ale apropiaţilor. Sute de persoane au venit să îşi ia rămas bun de la cunsocutul actor de teatru şi film. Printre cei prezenţi s-au numărat, alături de soţia actorului, Catrinel Dumitrescu, şi fiul lui, Mircea Diaconu, Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, George Ivaşcu, Ducu Darie, Ion Dichiseanu, Florin Zamfirescu, Constantin (Bebe) Cotimanis, Vladimir Găitan şi Valentin Teodosiu. În jurul orei 15.30, sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului a fost scos din capelă în aplauzele sutelor de oameni prezenţi. De asemenea, cei prezenţi au scandat “Milu, Milu” şi “Milu, te iubim”, înainte ca sicriul să fie purtat pe Aleea Artiştilor, unde actorul a fost înmormântat.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Actorul Emil Hossu a murit

    Actorul Emil Hossu a decedat, miercuri seară, din cauza unui stop cardiorespirator, după ce medicii SMURD chemaţi la Teatrul Nottara nu au mai putut să-l resusciteze. Decesul a fost declarat la 19.13.

    Potrivit site-ului Teatrului Nottara, Emil Hossu trebuia să joace în această seară rolul Helmuth von Sachs în piesa “Aniversarea”, la sala “George Constantin” a teatrului, alături de Alexandru Repan, Catrinel Dumitrescu, Ion Grosu, Dan Bordeianu. Piesa ar fi trebuit să înceapă la ora 19.30.

    Emil Hossu a fost actor la Teatrul Nottara din Bucureşti şi a jucat în numeroase filme, printre care “Toamna bobocilor”, “Iarna bobocilor”, “Bună seara, Irina”, “Secretul lui Bacchus”, “Cel mai iubit dintre pământeni” şi “Balanţa”.

    Emil Hossu avea 70 de ani. A fost căsătorit cu actriţa Catrinel Dumitrescu, tot de la Teatrul Nottara.