In urma cu doar cateva zile, in Virginia, Teresa Lewis a fost
ucisa cu o injectie letala si nimeni n-a intrat la inchisoare,
deoarece aceasta doamna a fost in mod legitim condamnata la moarte.
A incercat sa-si omoare sotul si fiul adoptiv si a facut acest
lucru fara a avea permisiunea s-o faca. Cei care au executat-o au
facut-o insa cu aprobarea autoritatilor. Ca atare, ar trebui sa
reformulam cea de-a cincea porunca drept “Sa nu ucizi fara
permisiune”. In fond, de secole binecuvantam steagurile soldatilor
care, trimisi la razboi, au licenta de a ucide, precum James
Bond.
Acum se pare ca Ahmadinejad, cel care dintr-o clipa in alta va
lapida o femeie (daca nu cumva a facut-o deja in momentul cand
cititi acest editorial) ar fi reactionat la apelurile venite din
Occident, spunand: “Voi protestati ca noi vrem sa omoram in mod
legal o femeie iraniana, in timp ce omorati in mod legal o femeie
americana?”.
Bineinteles, i s-a replicat ca femeia americana a incercat sa-si
omoare sotul, in vreme ce iraniana n-a facut decat sa-i puna
coarne. Si ca americana a fost omorata intr-un mod nedureros, in
timp ce iraniana ar fi ucisa intr-un mod extrem de chinuitor.
Insa un raspuns de acest soi lasa sa se subinteleaga doua lucruri:
ca este corect sa omori o asasina, dar ca in cazul unei femei
adultere ar fi de-ajuns un divort fara pensie alimentara; si ca
poti ucide in mod legal, daca faci acest lucru provocand doar
putina suferinta. In schimb, ceea ce ar trebui sa sustinem noi,
daca gandurile nu ne-ar fi tulburi, este faptul ca nu trebuie
omorata nici macar o asasina si nu trebuie infaptuit un omor nici
conform legii si nici daca executia este nedureroasa, ba chiar nici
daca ar surveni prin injectarea unui drog ce provoaca o delicioasa
stare de extaz.
Cum reactionezi daca tari mai putin democratice ne cer noua –
cetateni ai tarilor democratice – sa nu ne mai ocupam de pedepsele
lor capitale, avand in vedere ca avem si noi pedepsele noastre cu
moartea?
Situatia este foarte jenanta si mi-ar placea chiar sa stiu daca
acelasi numar de occidentali, printre care pana si o prima doamna
franceza, care au protestat impotriva pedepsei cu moartea iraniene,
au protestat si impotriva pedepsei cu moartea americane. As zice ca
nu, intrucat ne-am obisnuit cu condamnarile la moarte in Statele
Unite, ca sa nu mai spun de cele din China, in schimb este normal
ca ideea unei femei masacrate cu pietre sa impresioneze mai tare.
Imi dau seama ca atunci cand mi s-a cerut sa dau o semnatura pentru
a impiedica lapidarea femeii iraniene am facut-o imediat, dar mi-a
scapat din vedere ca, intre timp, o virginiana era omorata.
Am fi protestat la fel daca femeia iraniana ar fi fost condamnata
la o pacifista injectie letala? Ne indigneaza lapidarea ori moartea
provocata unei persoane care nu a incalcat a cincea porunca, ci pe
cea de-a sasea. Nu stiu; fapt este ca reactiile noastre sunt
adeseori instinctive si irationale.
In luna august a aparut pe net un site unde se explicau diverse
metode de a gati o pisica. Gluma sau lucru serios, orice o fi fost,
toti aparatorii drepturilor animalelor din lume s-au razvratit. Eu
sunt un devotat al pisicii (una dintre putinele fiinte vii ce nu se
lasa folosita de stapan, ci dimpotriva, se foloseste de el cu un
cinism olimpian si al carei atasament fata de casa prefigureaza o
forma de patriotism), prin urmare m-as feri cu oroare de un stufat
de pisica. Insa il consider la fel de gratios, chiar daca poate mai
putin inteligent, pe iepure, si totusi il mananc fara vreo
opreliste mentala.
Ma scandalizez vazand casele chinezilor unde cainii haladuiesc in
libertate, poate chiar jucandu-se cu copiii, si toata lumea stie ca
vor fi mancati la sfarsitul anului, dar prin fermele noastre se
plimba purceii, cei despre care mi se spune ca sunt animale extrem
de inteligente, si nimanui nu-i pasa ca vor ajunge
prosciutto.
Ce ne face sa consideram anumite animale ca fiind de nemancat,
altele protejate de o caracteristica a lor aproape antropomorfa si
altele cat se poate de apetisante, cum sunt viteii de lapte si
mieluseii, cu toate ca vii ei ne inspira atata duiosie?
Suntem cu adevarat (noi) animale foarte ciudate, capabile de mari
iubiri si cinisme inspaimantatoare, gata sa protejam un pestisor
rosu si sa fierbem de vie o langusta, sa strivim fara remuscari un
miriapod, dar sa judecam ca barbara uciderea unui fluture. Asa se
face ca ne servim de doua greutati si doua masuri pentru doua
condamnari la moarte, cu alte cuvinte ne scandalizam pentru una si
ne prefacem ca nu stim de cealalta.
Uneori, exista tentatia de a-i da dreptate lui Cioran si de a crede
ca Geneza, scapata din maini de Dumnezeu, a fost la cheremul unui
Demiurg neindemanatic si carpaci, probabil putin cam cherchelit,
care s-a apucat de treaba cu ideile destul de neclare.