Tag: emigranti

  • Victor Ponta: UE trebuie să încerce să integreze emigranţii, nu să-i respingă sau să-i lase să moară pe mare

    “Este inacceptabil pentru Uniunea Europeană, care promovează valorile omului, să spună că nu putem face nimic decât să-i respingem pe aceşti oameni şi cred că noile fonduri alocate de ţările membre şi noi politici sau strategii pentru ajutorarea acestora este singurul răspuns bun (…) Cred că toate ţările europene îşi permit să primească emigranţi, pentru că aduc valoare adăugată în societate, muncind şi adaptându-se foarte repede. Sigur, politicienii populişti şi extremişti folosesc tema migraţiei în lupta politică, dar cred că aceasta este împotriva valorilor europene şi oricine vine şi respectă valorile europene este un bun cetăţean al Europei”, a spus Ponta, la Al Jazeera TV.

    Şeful Guvernului se află într-un turneu în ţări arabe din Golf.

    El a adăugat, în intervenţia TV, că a fost constatată o creştere a numărului de emigranţi care vin prin Bosfor sau Marea Neagră, care până în prezent nu erau rute tradiţionale în acest sens, şi că sunt de aşteptat noi valuri de emigranţi, amintind şi că două milioane de sirieni sunt cazaţi în prezent în Turcia, ceea ce reprezintă o presiune şi o provocare pentru statul turc.

    “Ideea, însă, de doar a-i respinge sau a-i lăsa să moară pe mare este absolut inacceptabilă. Este datoria noastră să găsim o soluţie pentru toţi aceşti oameni care fug de o situaţie dificilă”, a conchis Ponta.

    Premierul efectuează, în perioada 30 aprilie-5 mai, un turneu în ţări arabe din Golf, având programate discuţii cu oficiali din Arabia Saudită, Qatar, Kuweit şi Emiratele Arabe Unite.

  • Faţa nevăzută a crizei în Irlanda: oameni care îşi iau lumea-n cap

    Ultimele date statistice oficiale, preluate de presa irlandeză, arată că 397.000 de persoane au emigrat în ultimii şapte ani, majoritatea în Marea Britanie, Australia şi Canada, în timp ce 277.400 s-au întors ori s-au mutat în Irlanda.

    Anul acesta, soldul net al migraţiei a fost de minus 33.100 persoane, comparativ cu un sold de plus 104.800 persoane în 2007, ultimul an dinaintea începutului crizei. Din aprilie 2012 până în aprilie 2013, 10 persoane pe oră au plecat definitiv din Irlanda, spre a-şi găsi de lucru.

    Rata şomajului se situează la 13,7%, circa o treime dintre tinerii între 15 şi 24 de ani nu au de lucru, ţara a intrat din nou în recesiune în T1, iar datoria publică este aşteptată să treacă de 120% din PIB la finele anului.

  • Oficial BCR: “Romanii din strainatate trimit sume mai mici de bani, dar mai des”

    “Comportamentul de transfer al clientilor BCR s-a schimbat in contextul ultimilor ani. Romanii din strainatate trimit sume mai mici de bani, dar mai des. Totodata, se observa ca de la inceputul anului pana acum s-a diminuat numarul tranzactiilor primite din Spania Italia si Marea Britanie. Interesanta este in schimb cresterea importanta, aproape dubla, a trimiterilor din Romania catre aceste tari. Solidaritatea romanilor se reconfirma. Acum cei din tara ii ajuta pe cei plecati in strainatate ca urmare a contextului economic dificil”, a declarat Catalina Zincenco, sefa Departamentului Produse de Economisire si Investitii, BCR.

    De asemenea, BCR si MoneyGram au facut investitii importante pentru injumatatirea timpului necesar efectuarii unei tranzactii in conditii de cost avantajoase pentru client. “Cei care primesc bani nu platesc niciun fel de comision de incasare a sumei. Operatiunea este foarte simpla, nu este necesara completarea niciunui formular sau detinerea unui cont bancar”, a adaugat Catalina Zincenco.

    “MoneyGram are cele mai mici preturi din piata de remiteri din Romania pentru leu, euro sau dolar. De asemenea pregatim pentru clienti nostri noi servicii si ii vom ghida catre unitatile BCR pentru a afla mai multe despre aceste servicii”, a adaugat Radu Pojoga, Country Manager MoneyGram International pentru Romania & Bulgaria.

    MoneyGram este disponibil in peste 194 de tari si teritorii si in mai mult de 275.000 de agentii in intreaga lume. Prin MoneyGram banii ajung la destinatie in circa 10 minute. De asemenea, serviciul MoneyGram va ofera posibilitatea de a trimite cu fiecare transfer un mesaj de 10 cuvinte, gratuit.

    BCR, cea mai mare banca din Romania dupa active, este principalul partener MoneyGram inca din anul 1997, iar in prezent ofera acest serviciu prin toate unitatile operative.

  • Băsescu: Ar trebui să găsim stimulente fiscale pentru ca marile industrii să nu se mai delocalizeze către Asia

    Traian Băsescu participă luni la Consiliul European informal de la Bruxelles, unde va ridica subiectul delocalizării multinaţionalelor spre Asia, unde costurile cu forţa de muncă sunt mai mici.

    “Sigur, în ceea ce ne priveşte, încă nu avem un proces de delocalizare alarmant, cu excepţia Nokia, care nici măcar nu s-a delocalizat, ci pur şi simplu s-a închis. Problema noastră este să creăm IMM-uri. Dar, dacă ne batem pentru libera circulaţie a forţei de muncă, trebuie să ştim că, indiferent ce se întâmplă în Franţa sau în Germania sau în Italia, afectează şi forţa de muncă din România, care-şi găseşte mai greu un loc de muncă”, a spus preşedintele.

    “Până unde mergem cu delocalizarea? Pentru că numai IMM-urile nu pot rezolva problema ocupării forţei de muncă, mai ales că, priviţi în România, cea mai mare parte din IMM-uri sunt legate în funcţionarea lor de marile companii. Priviţi la Dacia, câte IMM antrenează pe orizontală! Priviţi la Şantierul Naval Constanţa sau Mangalia, sau la SIDEX Galaţi, sau la orice mare întreprindere! Dacă vom continua cu delocalizarea, în mod categoric nu vom putea crea atâtea IMM-uri încât să garantăm un nivel de ocupare a forţei de muncă mai bun la nivelul Uniunii Europene”, a adăugat şeful statului.

    În context, el s-a referit la circulaţia liberă a forţei de muncă, remarcând că “vorbim de o piaţă unică europeană, dar România încă are restricţii pentru forţa de muncă în nouă state ale Uniunii Europene”. Ceea ce România doreşte de la Consiliul European este deci să fie adoptate măsuri de stimulare a creşterii economice – pe de o parte prin liberalizarea pieţei muncii la nivel european, pe de altă parte prin stimularea cu bani europeni a înfiinţării şi dezvoltării de întreprinderi mici şi mijlocii.

    “Dacă eurozona intră în recesiune, aşa cum mulţi analişti prognozează, în partea a doua a anului 2012, România va fi în dificultate şi creşterea noastră economică va fi frânată”, a avertizat preşedintele. Evaluările de creştere pentru 2012, care sunt în momentul de faţă legate de o cifră în jurul a 1,5% din PIB pentru anul acesta, au în vedere exact o posibilă recesiune în zona euro.

    “Eu nu îi invit pe români să plece la muncă în străinătate, dar tot mai mult discutăm de o piaţă globală a forţei de muncă”, a precizat Traian Băsescu.

  • Ce trebuie să ştiţi despre recensământul populaţiei

    Faţă de celelalte recensăminte, cel din 2011 are o serie de particularităţi, a explicat Vergil Voineagu, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, întrucât are în vedere statistici care se referă nu doar la numărul populaţiei, ci şi la structura ei, respectiv variabile de natură demografică, condiţii de locuit şi migraţia populaţiei.

    Pentru perioada 2011-2013, costul generat de organizarea recensământului se va ridica la 193 milioane de lei, la colectarea datelor participând peste 120.000 de persoane.

    La acest recensământ, a precizat Voineagu, datele sunt înregistrate pe libera declaraţie şi nu se cere nici un act atunci când recenzorul merge să înregistreze date. De asemenea, “populaţia trebuie să fie conştientă că datele sunt confidenţiale şi nu folosesc nici justiţiei, nici fiscalităţii, nici unui partid sau altuia, sunt date de natură statistică. Nu avem variabile, caracteristici de natură politică sau sugerate de un partid sau altul”, a spus Voineagu, ci doar variabile normale, stabilite în acord cu regulamentul internaţional şi cu mediul academic.

    Pentru persoanele plecate temporar, recenzorii au posibilitatea să folosească şi surse indirecte, “de la celelalte persoane care au rămas acasă, de la vecini, de la primar, de la secretarul primăriei, de la preot, pentru că ne interesează să vedem câţi suntem şi, la un moment dat, legat de migraţie, şi pe unde suntem”, a adăugat şeful INS.

    Rezultatele preliminare vor fi date publicităţii în primul trimestru al anului 2012, iar rezultatele finale după 27 de luni, adică în 2014.

    Nu se aplică sancţiuni pentru persoanele care nu primesc în casă recenzorul, pentru că procedura nu prevede ca acesta să intre în casa cetăţeanului, însă persoanele care refuză să declare date pentru recensământ sunt sancţionate contravenţional cu sume între 2.000 şi 5.000 de lei.

    Recenzorii sunt selectaţi şi angajaţi de prefecturi şi primării (vezi aici condiţiile), pe baza unor teste, pentru că în unele judeţe sunt mai multe persoane care doresc să fie recenzori decât numărul de locuri, în timp ce în alte judeţe sunt mai puţini candidaţi, astfel încât va fi nevoie să se apeleze acolo la cadrele didactice, a mai spus Voineagu. Toţi recenzorii încheie convenţii civile unde sunt specificate obligaţiile pe care le au, iar când colectează datele trebuie să aibă asupra lor legitimaţii şi genţile speciale de recensământ cu documentele pe care le prezintă cetăţenilor.

    Procesul decurge astfel, potrivit lui Vergil Voineagu: există o vizită preliminară, în care persoanei intervievate i se anunţă data la care soseşte recenzorul. “Dacă persoana care ar trebui să fie intervievată nu poate la data de, la ora de, comunică la ce oră poate. Şi recenzorul revine până când înregistrează datele”. Persoanele care sunt temporar absente dintr-o localitate sunt obligate ca până la sfârşitul lunii octombrie să se prezinte la Comisia locală de recensământ, spre a declara datele cerute.

  • Romania, printre tarile al caror numar de cetateni din M.Britanie a crescut spectaculos fata de 2004

    Potrivit Daily Mail, noile date arata ca 49.000 de slovaci au
    venit sa locuiasca in Marea Britanie in 2010, ceea ce reprezinta o
    crestere de 513 la suta fata de 2004, cand au venit 8.000 de
    persoane. Polonia are 521.000 de cetateni in Marea Britanie, ceea
    ce inseamna o crestere de 448 la suta fata de 95.000 care au ajuns
    aici in 2004. Ea este devansata de Letonia, care a inregistrat o
    crestere de 457 la suta fata de 2004.


    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Romanii din strainatate au trimis in tara anul trecut 4,51 mld. dolari

    Pentru comparatie, fluxul net de investitii straine a fost anul
    trecut de 13,9 miliarde de dolari.

    Autorii studiului estimeaza numarul de emigranti proveniti din
    Romania la 2,77 milioane de oameni (13,1% din populatia tarii),
    care au plecat cu precadere in Italia, Spania, Ungaria, Israel,
    SUA, Germania, Canada, Austria, Franta si Marea Britanie.

    Studiul Bancii Mondiale calculeaza ca fluxurile de bani trimise de
    emigranti catre tarile in curs de dezvoltare din care provin au
    crescut la 325 de miliarde de dolari in 2010, de la 308 miliarde in
    2009 si sunt asteptate sa creasca in urmatorii doi ani cu rate mai
    scazute decat inainte de criza, dar mai constante, de 7-8%, urmand
    sa ajunga in 2013 la 404 miliarde de dolari.

    In Europa de Est si zona Asiei Centrale, unde totalul remiterilor a
    crescut usor, de la 35 la 36 de miliarde, piata slaba a muncii din
    Europa de Vest creeaza presiuni in directia reducerii migrarii,
    afirma studiul Bancii Mondiale. In plus, atat aici, ca si in alte
    parti ale lumii, cresterea influxului de bani n-a tinut pasul cu
    majorarea accelerata a preturilor in tarile de origine ale
    emigrantilor.

    In a doua parte a anului trecut, remiterile de la emigranti au
    scazut din nou fata de prima jumatate a anului, remarca Banca
    Mondiala: fluxurile de bani dinspre Marea Britanie, Spania si
    Italia au scazut, ceea ce a facut ca in tari ca Polonia, Romania si
    Bosnia, tari cu o emigratie puternica spre aceste tari din Vest,
    influxul de bani sa ramana in teritoriu negativ.

  • Vrei sa emigrezi? Topul tarilor care te primesc cu bratele deschise

    Forbes a realizat recent topul celor mai prietenoase tari din
    lume, pe baza unui studiu al HSBC Bank International`s Expat
    Eplorer, in ceea ce priveste sociabilitatea cetatenilor, usurinta
    de vorbire a limbii unei tari, capacitatea turistilor de a se
    integra in cultura si comunitatea locala.

    Studiul a fost realizat in perioada aprilie – iunie 2010 si la el
    au participat 4.127 de imigranti din peste 100 de tari.

    Cititi mai multe pe www.incont.ro.

  • Rromii romani care ocupasera bazilica San Paolo din Roma au fost preluati de o organizatie catolica

    Organizatia catolica de binefacere Caritas le-a trimis initial
    un camion cu biscuiti, gustari si apa, ca ajutor pana ii gasesc un
    alt loc de sedere. Ulterior, Caritas a difuzat un comunicat conform
    caruia “organizatia ii va transfera pe rromi in alte adaposturi
    provizorii, administrate de cooperativa sociala Domus”. Operatiunea
    urma sa aiba loc duminica seara, cu sprijinul aceleiasi politii a
    Vaticanului.

    Cei 150 de rromi se refugiasera in bazilica si in jurul acesteia
    vineri, dupa ce tabara lor ilegala de la Casal Bruciato, la
    periferia Romei, fusese demontata de autoritati. Municipalitatea
    le-a oferit cate 500 de euro de persoana ca sa plece din zona si sa
    accepte repatrierea in Romania, insa numai 20 dintre ei au acceptat
    oferta.

    Purtatorul de cuvant al Vaticanului si seful Centrului de
    Televiziune al statului papal, Federico Lombardi, a salutat
    demersul celor de la Caritas, declarand ca spera ca “solutia
    temporara” a organizatiei catolice sa fie premisa unei “solutii
    stabile si adecvate de instalare a acestor familii”. Ziarul catolic
    La Croix relateaza ca Papa Benedict al XVI-lea l-a trimis pe
    Fernando Filoni, loctiitor pentru afaceri generale la Secretariatul
    de Stat al Vaticanului, pentru a-si exprima solidaritatea fata de
    familiile rromilor.

    “In prezent sunt 22.000 de oameni fara adapost in Roma, refugiati,
    tigani, solicitanti de azil si altii. Nu putem risca sa transformam
    orasul intr-o adunatura de baraci”, a declarat Gianni Alemanno,
    primarul Romei. Planul lui Alemanno a fost sa disperseze taberele
    de rromi in jurul capitalei italiene, trimitand femeile si copiii
    in adaposturi, dar nu si pe barbati, ceea ce a starnit protestele
    rromilor, care au acuzat municipalitatea ca vrea sa le desparta
    familiile.

  • Trei sferturi dintre britanici ar dori sa emigreze

    Un sfert dintre britanicii intervievati denunta lipsa
    perspectivelor de gasire a unui loc de munca, iar noua la suta
    doresc sa isi schimbe stilul de viata.
    Sondajul, realizat de institutul Currency UK pe un esantion
    reprezentativ de 1.029 de persoane, arata ca o treime dintre
    britanici ar dori sa se mute in Australia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro