Cum era înainte de 1989 Dumnezeu, pentru ortodocşi şi catolici deopotrivă, aduşi împreună nu de aceeaşi religie, ci de suferinţă şi violenţe? „Dumnezeu era la fel şi atunci ca şi acum”, răspunde Ioan Robu, iar cheia a fost mai simplă decât ar crede oricine şi rămâne, şi în zilele noastre, un concept pe care îl înţelegem din în ce mai puţin, ideea de „a fi împreună”. Mai departe, democraţia a adus cu sine un paradox. O Biserică liberă să-şi predice învăţăturile, în care se investesc şi astăzi bani grei, dar care pare tot mai departe de enoriaşii săi, în special de cei tineri.
Raportul dintre Dumnezeu şi credincioşi apare acum ca un fel de „troc”, în care fiecare îşi face datoria. Divinitatea, pe cea implicită, pentru că „ne-a chemat la existenţă” şi ne poate conduce, în final, „să vedem ceea ce nu am putut cu mintea noastră să ne închipuim”, spune Ioan Robu, citând din Apostolul Pavel. Oamenii, însă, trebuie să treacă un test ceva mai greu. Continuarea dialogului cu Dumnezeu, început în momentul botezului, care poate fi închis în câteva cuvinte simple: rugăciune, participarea la Tainele Bisericii şi, nu în ultimul rând, iubire. O provocare imensă într-o lume a tentaţiilor.