Tag: edituri

  • FOCUS: Noutăţile şi surprizele editoriale ale anului 2018 în România

    Astfel, peste 150 de titluri noi vor apărea anul acesta la Humanitas, în colecţiile şi seriile de autor ale editurii. Printre surprizele editoriale ale noului an se numără al patrulea volum din “Jurnalul” lui Mircea Cărtărescu, un nou volum de Horia-Roman Patapievici, “Anii urii”, un volum de solilocvii de Gabriel Liiceanu, o nouă carte de Ioana Pârvulescu, “Dialoguri secrete. Cum se roagă scriitorii şi personajele lor”, şi o colecţie de texte tăioase de Radu Paraschivescu cu titlul “Două mături stau de vorbă. Scene româneşti”.

    Încă din primele luni ale lui 2018, în seria dedicată Centenarului Marii Uniri, în care au fost publicate până în prezent 13 cărţi esenţiale despre România în Primul Război Mondial, vor apărea: “Parlamentul în pribegie (1916-1918): Amintiri, note şi impresii”, de Grigore Procopiu, ediţie realizată de Daniel Cain; “Jurnal. 1917-1918”, de Alexandru Dona, cu ilustraţii de Niculina Henrieta Delavrancea; “Vechiul Regat şi Marele Război”, de Daniel Cain; Însemnări din războiul României Mari”, de Vasile Bianu.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • R&R Partners Bucharest a câştigat o contestaţie la CNSC împotriva adresei de excludere din procedura de atribuire a manualelor şcolare pentru clasa a V-a

    În urmă cu două săptămâni, ministrul Liviu Pop anunţa că va adopta o măsură prin care doar editura de stat, „Editura Didactică şi Pedagogică”, va fi însărcinată să se ocupe de realizarea manualelor. În urma acestei decizii, proprietarii editurilor au făcut în total 27 de contestaţii, dintre care 20 au fost admise de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC).

    „Am câştigat contestaţia în urma unor confruntări juridice dificile. După ce clientul nostru a fost eliminat din procedura de atribuire a manualelor şcolare, fără o justificare solidă, autoritatea contractantă a continuat să emită mai multe acte prin care îi refuza dreptul de a concura. Cu câteva săptămâni în urmă, părea că ne luptăm cu morile de vânt. Dar în cele din urmă am reuşit – CNSC a făcut o aplicare corectă şi riguroasă a legii, oferindu-ne câştig de cauză. Astfel, clientul nostru a fost reintrodus în procedura de atribuire a manualelor şcolare”, declară Ruxandra Vişoiu, avocat R&R Parteners Bucharest. Conform declaraţiilor sale, aceasta este o reuşită fără precedent pe acest gen de caz.

    „Este adevărat că procedura de atribuire a manualelor şcolare a prezentat  numeroase probleme. Faptul că 20 din 27 de contestaţii ale editurilor au fost admise nu face decât să confirme acest lucru. Dar soluţia nu poate fi eliminarea concurenţei prin folosirea unei edituri unice. Nu aceasta este direcţia pe care ar trebui să o luăm într-un stat de drept, cu economie de piaţă, care doreşte să evolueze”, conchide Ruxandra Vişoiu.

    R&R Partners Bucharest este o societate formată din profesionişti în domeniul juridic, care s-au dezvoltat în unele dintre cele mai mari firme de avocatură din ţară.Ruxandra Vişoiu, specializată în drept comercial, este avocat definitiv şi membru în Baroul Bucureşti din 2014. Înainte de a-şi deschide propriul cabinet de avocatură, a lucrat în domeniul corporate şi real estate.

    Pe lângă activitatea juridică propriu-zisă , R&R Partners Bucharest susţine prezentări şi seminarii de informare juridică (paşii de urmat pentru deschiderea unui start-up; sesiune de informare pe proprietate intelectuală), precum şi seminarii/traininguri interne dedicate tinerilor antreprenori din cadrul hub-urilor si acceleratoarelor din Bucureşti (Nod Makerspace, Universitatea Alternativa, Innovations Crossrider).

     

  • Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie îl va transforma în milionar

     
    Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor) a românului stabilit în Marea Britanie Eugen Chirovici va fi publicat simultan în Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii în ianuarie 2017, iar într-un interval de aproximativ şase luni după această dată şi în celelalte ţări care au cumpărat drepturile de publicare (Germania, Franţa, Italia, Spania, Portugalia, Olanda, Brazilia, Israel, Rusia, Japonia, China, Ungaria, Cehia, Polonia, Grecia, Danemarca, Finlanda, Suedia, Norvegia şi Indonezia), potrivit informaţiilor publicate de autor pe pagina sa personală de Facebook. Cartea va fi publicată în România de editura Rao în februarie 2017, după cum arată şi informaţiile de pe pagina editurii.
     
    Romanul de mister The Book of Mirrors (Cartea Oglinzilor), ar putea să îl transforme pe românul Eugen Chirovici în milionar, potrivit publicaţiei britanice The Guardian. 
     
    Jurnaliştii de la The Guardian redau povestea românului: Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală. 
     
    Chirovici are 52 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.
     
    ”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.
     
    Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţia care a acceptat să lucreze cu el – Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”
     
    ”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.
     
    Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”
     
    Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.
     
    El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”
  • Un român a publicat 10 cărţi în România fără succes, iar prima publicată în Marea Britanie l-a transformat în milionar

    Jurnaliştii de la The Guardian redau povestea românului (într-un articol publicat iniţial la finalul anului 2015): Eugen Chirovici s-a stabilit în Marea Britanie în urmă cu doar trei ani; acolo, la prima sa încercare de a scrie un roman în limba engleză, a devenit o senzaţie globală. 
    Cartea sa a fost preluată de publisheri din 23 de ţări – cu licitaţii pentru publicarea acesteia de până la 11 edituri în fiecare teritoriu.
     
    Chirovici are 51 de ani şi a scris 10 cărţi de mister în România în ultimele două decenii. Potrivit The Guardian, această piaţă era mult prea mică pentru el astfel încât să îşi permită să trăiască exlusiv din activitatea de scriitor, astfel că a fost şi jurnalist. Acum, specialiştii din întreaga lume se aşteaptă ca Eugen Chirovici să ajungă milionar (”să ajungă la venituri de şapte cifre” – este formularea folosită de jurnaliştii britanici) doar din negocierile legate de publicarea romanului.
     
    ”Nu sunt sigur dacă realizez ceea ce se întâmplă. Este copleşitor şi neaşteptat”, spune Eugen Chirovici în interviul acordat jurnaliştilor britanici.
     
    Autorul, care se semnează ”EO Chirovici” este reprezentat de prima agenţie care a acceptat să lucreze cu el – Peters Fraser şi Dunlop (PFD), după ce a fost respins de şase alţi agenţi din Statele Unite ale Americii. În articolul publicat de The Guardian, el rememorează respingerile: ”Nu au explicat de ce.”
     
    ”The Book of Mirrors este un roman de mister cu un conflict extrem de bun (…). Este un roman incredbibil, sofisticat. Nu ai şti niciodată că a fost scris de o persoană a cărei limbă vorbită nu este engleza”, spune Rachel Mills, de la PFD.
     
    Acţiunea romanului se petrece în zilele noastre şi redă povestea din spatele uciderii unui profesor carismatic al universităţii Princeton, la finalul anilor ’80. Romanul începe cu primriea de către un agent de literatură din New York a unui manuscris parţial, ce poartă numele Cartea Oglinzilor. Autorul manuscrisului – student la Princeton la momentul crimei – oferă câteva indicii referitoare la cel care a săvârşit crima. Scriitorul moare înainte ca agentul să afle mai multe pe această temă şi începe căutarea ucigaşului. ”Începutul cărţii este foarte bun. Există şi o scrisoare alăturată manuscrisului, în care autorul spune că acest manuscris îţi va spune ce se va întâmpla cu adevărat”
     
    Chirovici a mai spus că inspiraţia lui în literatură este ”foarte clasică” şi îi include pe Ernest Hemingway, John Steinbeck şi William Goulding.
     
    El s-a mutat în Marea Britanie deoarece fiul său studiază la universitatea Cardiff, iar soţia sa este analist financiar. ”Intenţia mea a fost să devin un scriitor în regim full time.”
  • Un autor român are şansa istorică să aiba un roman best-seller internaţional

    Eugen Ovidiu Chirovici, un român de 51 de ani a scris prima carte care ar putea deveni un fenomen global. Cartea “The Book of Mirrors” scrisă de un român stabilit în Marea Britanie, a fost deja luată de edituri din 23 de ţări, de la unele dintre ele primind chiar şi cereri de la 11 edituri, scrie The Guardian.

    După numai 3 ani după plecarea din ţară, Eugen Chirovici, a lansat un roman poliţist plin de suspans, având în centru o poveste impresionantă care va apărea pe rafturile librăriilor abia în 2017.

    Citiţi mai multe pe www.zf.ro

  • Cum s-au transformat zeii indieni în supereroi (GALERIE FOTO, VIDEO)

    Zeităţile reprezentate tradiţional în posturi contemplative, îmbrăcate în straie modeste şi cu siluete mai pline, par să fi fost puse la cură de slăbire şi trimise la sala de forţă, astfel încât în imagini apar acum cu muşchi şi umeri laţi.

    Vishnu, zeul conservării şi al protecţiei, spre exemplu, este prezentat într-o bandă desenată ca doborând un monstru cu nişte raze laser care-i izvorăsc din ochi. Publicul apreciază transformarea aspectului zeităţilor, considerând că în versiunea modernă acesta este mai apropiat de caracterul lor.

    Un exemplu în acest sens este Rama, care, conform mitologiei, a dus o mulţime de bătălii şi în prezent este reprezentat ca un războinic cu umeri laţi. La rândul lui, zeul-maimuţă Hanuman pare, într-o bandă desenată, coborât dintr-un film SF, fiind dotat cu armură şi conducând ceva ce seamănă a batmobil.

    Modernizarea aspectului zeilor este bine primită de tineri, deoarece aceştia se raportează altfel decât părinţii lor la tradiţie, explică sociologii. Chiar dacă există şi critici la adresa acestei tendinţe, unii susţin că transformarea zeităţilor hinduse în supereroi nu e ceva rău atâta vreme cât aceasta se face cu respect şi fără a-i schimba caracterul divinităţii respective.

    Editurile care publică romane grafice şi filme de animaţie bazate pe acestea afirmă că se străduiesc să dea dovadă de respect în prezentarea zeilor hinduşi în paginile cărţilor lor, chiar dacă le schimbă aspectul, făcându-i să pară mai puternici. Mai mult, cei interesaţi pot găsi tot felul de materiale cu reprezentări tradiţionale ale acestora, dacă vor să vadă cum arătau altădată.

    Shiva – The Legends of the Immortal:

  • Federaţia Editorilor din România: Rezultatele licitaţiei de manuale pentru clasele I şi a II-a sunt viciate, cerem anularea

    Federaţia Editorilor din România (FER) reclamă, într-un comunicat remis miercuri agenţiei MEDIAFAX, uilizarea unor criterii eliminatorii inexistente în caietul de sarcini al licitaţei.

    De asemenea, FER susţine că unii ofertanţi au venit cu preţuri mult mai mici decât preţurile şi aşa reduse estimate de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare (CNEE) şi, astfel, au fost în măsură să ia cele mai mari punctaje la criteriul preţ. Totodată, FER a semnalat existenţa unor greşeli de calcul care au calificat eronat doi dintre câştigători.

    Alte critici au ca obiect tolerarea preţurilor suspecte de dumping, eliminarea abuzivă a aproape tuturor ofertelor, pe motive tehnice minore; nerespectarea calendarului asumat, dar şi netransparenţa cu privire la numele şi calificările evaluatorilor.

    În acest context, FER apreciază că această licitaţie de manuale a fost organizată defectuos din punct de vedere managerial şi s-a dovedit prin sutele de clarificări şi contestaţii o “adevărată catastrofă administrativă”, drept pentru solicită demisia directorului CNEE şi a ministrului Educaţiei.

    Nouă proiecte de manuale şcolare pentru clasele I şi a II-a au fost selectate de Ministerul Educaţiei, după evaluarea ofertelor depuse de 21 participanţi, în urma căreia nu au fost alese proiecte pentru şapte discipline, între care Limbă modernă şi Religie.

    La licitaţia pentru noile manuale, care vor fi disponibile şi în variantă digitală, au participat 21 de ofertanţi, individual sau în asociere. Cele mai multe oferte s-au înregistrat la Matematică şi explorarea mediului clasa I (13 oferte), urmată de Comunicare în limba română clasa I (12).

    Iată lista celor nouă proiecte câştigătoare, dată publicităţii, luni, de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN):

    1. Comunicare în limba română clasa I: SC CD Press SRL (oferta 1), SC CD Press SRL (oferta 2) şi asocierea Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO România SA

    2. Comunicare în limba maternă maghiară clasa I: Editura Corvin Deva

    3. Comunicare în limba română clasa a II-a: SC CD Press SRL

    4. Matematică şi explorarea mediului clasa I: SC CD Press SRL, Grup Media Litera SRL+ Grup Editorial Litera SRL+SC SIVECO România SA

    5. Matematică şi explorarea mediului clasa a II-a: SC CD Press SRL

    6. Limba modernă clasa I – limba engleză: SC Edu Soft Marketing Srl + SC Cromatic Tipo SRL

    Potrivit MEN, nu au fost selectate oferte la următoarele discipline: Comunicare în limba română pentru minorităţi clasa I, Comunicare în limba română pentru minorităţi clasa a II-a, Comunicare în limba maternă maghiară clasa a II-a, Limba modernă clasa I (limba germană), Limba modernă clasa a II-a (limba engleză, limba franceză, limba spaniolă, limba germană, limba italiană), Religie clasa I şi Religie clasa a II-a.

    La licitaţie nu au fost depuse oferte pentru 12 loturi, dintre care şase pentru comunicare în limbile materne ale minorităţilor pentru clasa I şi tot atâtea pentru comunicare în limbile materne ale minorităţilor pentru clasa a II-a.

    MEN informează că va organiza o nouă procedură de achiziţii pentru loturile pentru care nu s-au depus oferte şi pentru loturile pentru care nu există încă oferte câştigătoare.

    Din momentul comunicării rezultatelor, participanţii pot depune contestaţii, timp de 10 zile. Acordurile-cadru cu ofertanţii selectaţi urmează să fie semnate după 11 zile de la comunicarea rezultatelor procedurii. Contractarea se va realiza după ce se vor centraliza comenzile de manuale făcute de unităţile de învăţământ.

    Manualele câştigătoare vor fi încărcate pe platforma www.manuale.edu.ro la 10 zile de la comunicarea rezultatelor procedurii.

    Cadrele didactice vor putea accesa platforma şi vor selecta acele manualele pe care doresc să le utilizeze în fiecare şcoală, iar comenzile vor fi realizate online de către unităţile de învăţământ pentru noile manuale, începând cu data de 15 august.

    Manualele noi vor ajunge în şcoli până la 15 septembrie 2014, mai anunţă MEN.

    Ministerul mai precizează că noile manuale (în format clasic şi în format digital) înlocuiesc manualele existente până la această dată, aprobate prin Ordinul de Ministru nr. 3885/2004, România fiind printre primele ţări europene care implementează manualele digitale, care vor fi disponibile şi online.

    Procesul de achiziţie a manualelor şcolare noi pentru clasele I şi a II-a, destinate anului şcolar 2014 – 2015, a fost lansată la 8 martie de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

    Federaţia Editorilor din România şi SC Grand Media Print SRL au depus, în 30 aprilie, contestaţii la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC), care vizau documentaţia privind procedura de atribuire a manualelor realizată de Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare din cadrul ministerului.

    Contestaţiile au fost respinse, decizia CNSC fiind contestată de Federaţia Editorilor din România şi SC Grand Media Print SRL la Curtea de Apel Bucureşti.

    În 2 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a respins definitiv, ca nefondate, plângerile împotriva deciziei CNSC privind documentaţia de atribuire a manualelor.

  • Milionară la 26 de ani, sau de ce e bine să te refuze editurile

    Tânăra Amanda Hocking, în vârstă de 26 de ani, care s-a specializat pe cărţi de dragoste cu tentă paranormală, în care apar vampiri, trolli şi zombi, nu s-a dat bătută în faţa refuzului editurilor şi a decis să-şi încerce norocul cu o carte din care a reuşit să vândă în prima lună 36 de exemplare. A perseverat, iar vânzările cărţilor ei, disponibile la preţuri cuprise între 99 de cenţi şi 2,99 dolari, au crescut, în ciuda faptului că nu au fost sprijinite de campanii de publicitate, doar datorită cititorilor care le-au cumpărat şi apoi le-au recomandat şi altora.

    Amanda Hocking vinde în prezent, 9.000 de cărţi pe zi, iar succesul online i-a adus şi o ofertă din partea unei edituri tradiţionale, prin intermediul căreia va ajunge la cititorii ce preferă să cumpere cartea în ediţie tipărită dintr-un magazin clasic. Cartea va apărea anul viitor, fiind prima dintr-o nouă trilogie, pentru care Hollywoodul a achiziţionat deja drepturile de ecranizare.

  • Placerea lecturii la copii, cultivata cu e-readere

    Dupa sarbatori, o serie de edituri au remarcat o crestere a
    vanzarilor de titluri care se adreseaza cititorilor mai mici ca
    varsta, cum ar fi “Cronicile din Narnia”, dar nu numai lor. Aceasta
    tendinta s-ar datora, se pare, cresterii numarului de modele de
    e-readere disponibile pe piata, precum si ieftinirii lor, ceea ce
    le face atragatoare si pentru copii si adolescenti, care descopera
    placerea cititului ajungand sa-si treaca pe lista de lecturi nu
    numai ultimele titluri adresate lor, ci si opere clasice
    disponibile gratuit pe internet dupa expirarea drepturilor de autor
    asupra lor.

    Desi nu se stie inca daca micii lectori nu se vor plictisi repede
    de cititoarele electronice, parintii par hotarati sa profite de
    noua tendinta, incurajati si de profesorii care le permit copiilor
    sa ia dispozitivele si la scoala, daca astfel ii vor convinge sa
    citeasca. E-readerele au fost adoptate pana si de acei adolescenti
    care preferau sa cumpere carti din seria Harry Potter sau alte
    serii foarte populare, in format cartonat, pentru a le imprumuta
    prietenilor de la care sa ia alte carti; ei citesc acum pur si
    simplu in grup pe dispozitive electronice.