BusinessMagazin

Tag: Editura Meronia

  • Un altfel de Guinness Book

    Aflăm că există “cea mai mare insulă din cel mai mare lac de pe cea mai mare insulă din cel mai mare lac cu apă dulce”, “cea mai migratoare insulă”, “cel mai înalt munte submarin” etc. Practic toate elementele majore ale cadrului natural sunt “întoarse” pe toate feţele pentru a surprinde realitatea extremelor în toată complexitatea ei. La fel şi rezultatele intelectului şi muncii omului (cea mai mare hidrocentrală, cea mai înaltă clădire, cel mai lung pod, cea mai mare navă maritimă aflată în folosinţă, cel mai lung tunel ş.a.).

    La mai bine de trei decenii de la prima ediţie, volumul rămâne aceeaşi sinteză indispensabilă a tuturor acestor elemente/realităţi. Cu menţiunea – esenţială – că au fost aduse la zi informaţiile privitoare la “isprăvile” de vârf ale ştiinţei şi tehologiei (şi au fost introduse noi recorduri privitoare la elemente/componente ale mediului natural înconjurător eludate în ediţiile anterioare (ex. cel mai bătrân arbore, cea mai nordică pădure ş.a.). De asemenea, a fost amplificată informaţia privind acele elemente naturale şi/sau antropice care şi-au păstrat supremaţia până în zilele noastre. De aceea, lucrarea s-a transformat dintr-o sursă valoroasă de curiozităţi, dar şi într-un adevărat instrument de lucru, la îndemâna celor care vor să evalueze dinamica lumii contemporane. Avem în vedere, desigur, elementele de excepţie “create” de mâna omului care – puse pe o hartă – evidenţiază “deplasarea” multora dintre ele din spaţiul ţărilor dezvoltate (SUA, Europa Occidentală, Japonia) în cel al ţărilor “emergente” din Asia de Est (China) şi de Sud-Est (Malaiezia, Singapore).

    Ilustraţia color aduce sub ochii cititorului 30 dintre cele mai spectaculoase elemente ale naturii sau create de om, amplificând, cumva, dorinţa de a le cunoaşte de visu; lucru perfect realizabil în zilele noastre (în 24 ore poţi ajunge, cu avionul, în Australia – un continent care deţine o sumedenie de recorduri). Asta în condiţiile în care, în urmă cu două veacuri, un voiaj la antipozi dura… şase luni. Modificările tehnologice sunt atât de rapide, de intense, dar şi atât de apropiate şi de lesne asimilabile, încât de multe ori le pierdem noima superlativă.

    S. Neguţ, I. Nicolae, “Superlativele Terrei – o enciclopedie a recordurilor”, Editura Meronia, 2012

  • Lumea de la “breaking news” şi cea din spatele ei

    Dacă dăm la o parte din acest amalgam tot ceea ce înseamnă invazie în spaţiul public a atâtor scene private şi ne referim doar la secvenţele referitoare la ce se întâmplă într-adevăr în lume, faptele prezentate rămân doar scurte trepidaţii de suprafaţă. Să luăm doar un exemplu, aparent paradoxal: într-o lume definită tot mai mult ca un “sat global”, procesul de retrasare a graniţelor, în cea mai mare măsură rezultat al secolului 20, continuă şi astăzi. Dispar şi apar frontiere şi, odată cu ele, noi surse de instabilitate, noi tensiuni, adversităţi sau noi alianţe. Cum, din ce cauze, cu ce consecinţe? În mare măsură, acest proces este tributar memoriei istorice, şi, implicit, redefinirii identităţii naţionale. Astfel încât a te informa asupra istoriei diferitelor state nu înseamnă doar a-ţi satisface o simplă curiozitate enciclopedică, ci a dobândi o perspectivă utilă, deseori absolut necesară pentru a înţelege desfăşurarea evenimentelor de pe scena contemporană, scenă ai cărei nu doar spectatori suntem noi înşine.

    Un excelent ghid pentru toţi cei interesaţi de această perspectivă o constituie recent apăruta Enciclopedie de istorie universală semnată de Horia C. Matei, consacrată exclusiv istoriei celor 196 de entităţi statale de astăzi. O istorie multipolară, în care evoluţiile din spaţiul politic primesc luminile datelor economice şi sociale. O carte pe care ar trebui să o avem alături ori de câte ori privim şi primim “breaking news”. Căci, cum spunea Croce, “orice istorie este istorie contemporană” sau, ca să îl parafrazăm pe Cicero, istoria rămâne şi în epoca atotputernicei televiziuni, “magistra vitae”.

    Horia C. Matei, “Enciclopedie de istorie universală”, 672 pag., Editura Meronia, Bucureşti, 2012

  • De 650 de ori femeie

    Dublă ca volum faţă de lucrarea precedentă, enciclopedia este împărţită în două părţi distincte, egale ca întindere: personalităţi din trecut, care aparţin deja istoriei, şi personalităţi contemporane, în plină activitate. Le însoţeşte şi recomandă, printr-un elegant cuvânt-înainte intitulat “În lumea femeilor”, academicianul Marius Sala. Dacă, aşa cum spune domnia-sa, imaginile de femei din istoria noastră pe care le avem în minte sunt mult literaturizate, mai degrabă sublimări şi personalizări, întruchipări ale “eternului feminin” sau ale “misterului feminin”, cele peste 650 de portrete din această enciclopedie sunt ale unor “persoane reale, individualizate, cu aspiraţii, opţiuni, experienţe şi experimente, cu trăiri, sfidări, erori, adică făpturi concrete, cu biografii mai line sau mai zbuciumate”.

    Paleta îndeletnicirilor acestora, se poate vedea, este tot mai largă odată cu evoluţia şi modernizarea societăţii, astfel încât vom găsi aici de la soţiile şi fiicele de domnitori ale perioadei medievale până la doamne ale societăţii mondene interbelice, scriitoare, cercetătoare, pictoriţe, muziciene, balerine, actriţe, sportive, militante pentru drepturile femeii, disidente anticomuniste, dar şi slujitoare ale regimului comunist, ziariste, politiciene, prezentatoare şi realizatoare de radio şi televiziune. Unele sunt pioniere pe plan mondial în domeniul lor de activitate. Prima femeie inginer din Europa a fost, aflăm, o româncă, ca şi prima femeie neuro¬chirurg din lume, ca şi prima femeie din lume care a obţinut licenţa şi titlul de doctor în drept etc. Nu ar trebui să lipsească din această enumerare numeroasele artiste lirice şi balerine, care au smuls aplauzele lumii întregi. “Sensibilitate, angajare, devotament, rezistenţă, profesionalism, sunt calităţi pe care le regăsim reunite în atâtea destine de femei… Este de datoria noastră să le cunoaştem vieţile şi carierele. Să ne mândrim cu ele”, ne îndeamnă autorul cuvântului-înainte.

    George Marcu, Rodica Ilinca, “Enciclopedia personalităţilor feminine din România”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • Secrete din istoria Bucureştilor

    Acest amestec bizar care îmbină elementele arhitectonice vechi tradiţionale, orientale cu modele arhitectonice occidentale, s-a datorat extinderii oraşului, efervescenţei activităţii comerciale, dar şi politice şi culturale, favorizate de ridicarea României de la rangul de Regat, în 1881, mai apoi de poziţia dominantă dobândită după Marea Unire, aceea de capitală a României Mari.

    Prezentul dicţionar ne propune descoperirea oraşului prin monumentele şi locurile sale reprezentative, păstrate fizic sau doar în memoria colectivă. Cele 200 de articole referitoare la lăcaşuri de cult, instituţii administrative, economice, de cultură şi învăţământ, case şi palate, hoteluri şi hanuri, restaurante şi cafenele, pieţe comerciale şi pieţe publice, străzi şi bulevarde, statui şi monumente ne prezintă o altfel de istorie, o istorie în care monumentele şi locurile au amintiri, mărturisind despre oameni, vremuri şi întâmplări, dar şi despre schimbările pe care le-a cunoscut oraşul, de la cele care au făcut din el o capitală europeană până la mutilările sfârşitului epocii comuniste, şi mai grav, postdecembriste. Istoria acestora întregeşte istoria oraşului, în permanentă refacere, reconstrucţie după multele cutremure şi incendii devastatoare, atacuri anunţate sau neaşteptate, demolări justificate sau abuzive.

    Lucrarea oferă informaţii despre situarea, contextul istoric al apariţiei, evoluţia istorică, detaliile arhitecturale şi starea actuală a monumentelor din Capitală, aducând la zi toate modificările intervenite în ultimii doi ani, modificări care ţin de restaurare (de exemplu, Hotel Continental) sau schimbarea locului (de exemplu, Lupoaica Capitolină sau statuile din Piaţa Universităţii).

    Structura lucrării, cea de dicţionar, în care articolele sunt prezentate în ordine alfabetică, după denumirea cea mai cunoscută, fie cea iniţială, fie cea actuală, materialele adăugate (lista primarilor, scurta cronologie şi un index al monumentelor tratate), precum şi bibliografia cuprinzătoare, fac din ea un instrument util şi accesibil de cunoaştere. Este o lucrare documentată, sursă de informaţii şi ghid de orientare în Bucureştiul de astăzi şi de odinioară. Este o lectură obligatorie şi plăcută pentru cititorul, născut aici sau doar în trecere, interesat de locurile pe lângă care trece şi care sunt investite cu celebritate.

    Valentina Bilcea şi Angela Bilcea, “Dicţionarul locurilor şi monumentelor celebre din Bucureşti”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • Cum să ne înţelegem mai bine istoria

    Iată o perspectivă care poate converti un dicţionar de personalităţi istorice într-o carte de lectură pasionantă. Mai ales când acestea sunt, ca în cazul “Enciclopediei şefilor de stat şi de guvern ai României”, deţinătorii puterii supreme, responsabilii de decizii prin care – sau poate, uneori, împotriva cărora – s-a construit România modernă, de la Cuza şi Kogălniceanu până astăzi.

    Biografiile lor, prezentate cu imparţialitatea istoricului experimentat, ne pot ajuta să le înţelegem mecanismele şi mobilurile, ştiind de la început că niciunul nu are o singură cauză, că au fost oameni şi au fost “sub vremi”, cum zicea cronicarul, în anumite condiţii sociale, politice, geopolitice.

    Toate acestea sunt prezentate sintetic în lucrare, astfel că, prin cele 72 biografii, avem sinteza celor 150 de ani de istorie a României de astăzi. Avem la îndemână un instrument de evaluare ce nu poate fi contestat în cazul unui om de stat: măsura în care, în contextul dat, a servit interesul ţării sale.

    Nu de puţine ori, aceasta s-a făcut prin pierderea de popularitate sau de sprijin, împotriva presiunilor externe sau interne, atrăgând şi suportând, în numele unei idei, blamuri de tot felul. Să amintim aici secularizarea, în 1863, a averilor mănăstireşti de către Cuza şi Kogălniceanu, atribuită de lumea preoţească nefastelor idei revoluţionare franceze, care a adus însă în circuitul economiei naţionale 25% din suprafaţa ţării. Sau introducerea de către Carol I a principiului rotativei guvernamentale, cu rezultate benefice pentru ţară, prin implicarea celor două forţe politice într-un program continuu, acela al modernizării.

    Într-un cuvânt, un dicţionar ce nu ar trebui doar consultat, la nevoie, ci citit, privit în el, ca într-o oglindă. O oglindă utilă şi pentru cei ce alegem, la fiecare patru sau cinci ani, pe liderii care iau decizii în numele nostru, dar şi pentru ei. Să nu uităm nici noi, nici ei, că, aşa cum spunea Richard Nixon, “politicianul urmează poporul, dar poporul îl urmează pe omul de stat”.

    Nicolae C. Nicolescu, “Enciclopedia şefilor de stat şi de guvern ai României (1862-2011)”, Editura Meronia, Bucureşti, 2011

  • Străinii din istoria românilor

    Monarhi, principi, şefi de state şi de guverne, comandanţi militari, diplomaţi, secretari particulari de domni etc. Veniţi să cucerească şi să supună, să impună sau să negocieze, să slujească sau să instruiască, ei au marcat direct, în bine sau în rău, istoria acestor meleaguri.

    Dicţionarul “Personalităţi străine în istoria românilor” se constituie într-o adevărată punte către cei din afară, oferind tabloul persoanelor marcante, dintr-o ţară sau alta, care au fost într-o relaţie cu românii sau spaţiul românesc. Indirect, el este şi un mijloc de cunoaştere a măsurii în care personalităţile străine au contribuit la desfăşurarea istoriei noastre naţionale. Când şi cum au influenţat oficialii străini destinul istoric al românilor şi al strămoşilor lor, din Antichitate până la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, aflăm din cele 250 de articole care, într-un prim segment, înfăţişează datele biografice ale personalităţilor respective, şi apoi detaliază acţiunile lor concrete în contact cu românii.

    Criteriul de selecţie l-a constituit prezenţa nemijlocită pe sol românesc, fie ea şi episodică, a tuturor personajelor incluse în dicţionar şi implicarea lor directă în deciziile politice, militare sau diplomatice ale acestui spaţiu.

    Unii s-au acoperit de glorie sau de ruşine în confruntările respective. Diplomaţii marilor puteri au reprezentat uneltele prin care acestea şi-au impus interesele în spaţiul românesc. Unii s-au ataşat de aceste locuri şi de firea ospitalieră a românilor, alţii au pus în practică cu detaşare, sau exces de zel, în anumite situaţii, sugestiile sau ordinele primite de la superiorii lor.

    O carte care poate fi consultată ca un dicţionar, în funcţie de interesul punctual faţă de o personalitate sau alta, dar care, în acelaşi timp, poate fi citită ca o naraţiune caleidoscopică, plină de aventuri şi palpitante răsturnări de situaţie.

    Ioan Stănel (coordonator), “Personalităţi străine în istoria românilor. Dicţionar biografic”, Editura Meronia, 2011

  • A avut Bucurestiul un Wall Street?

    Aici, in zona strazilor Lipscani, Selari, Smardan, Gabroveni,
    Covaci se adunasera omogen, pana in preajma ultimului razboi
    mondial, cele mai importante banci, institutii de credit si
    societati de asigurare ale tarii (aproape doua sute in total),
    intr-un grup de cladiri care, fara sa fie omogen, dadea masura
    stralucirii arhitecturale a Bucurestiului.

    Faptul ne este amintit de Cristina Turlea (doctor in arhitectura,
    arhitect in cadrul BNR) intr-un recent aparut album, care
    reconstituie cu minutie, nostalgie dar si, cum se va vedea, spirit
    proiectiv imaginea unui Bucuresti puternic, care isi controla sever
    destinul urban si care isi binemerita titlul de capitala in Vechiul
    Continent.

    Volumul “Centrul istoric financiar-bancar al Bucurestilor” este o
    carte cu povesti si imagini (de la fotografii de epoca la
    reprezentari actuale, de la harti la documente de arhiva) care ne
    calauzeste cu rabdare printre vestigii, ne deseneaza conturul unor
    institutii disparute, aratandu-ne, in acelasi timp, traiectoria
    unui posibil viitor la aceleasi cote de excelenta.

    Volumul este prefatat de guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei,
    Mugur Isarescu, care insista pe acesta ultima idee: “In conditiile
    in care in jurul Bancii Nationale sunt multe cladiri construite
    special pentru a asigura o buna functionare a unor institutii
    bancare, consider ca lucrul cel mai bun este ca aceste cladiri sa
    fie repuse in drepturile lor firesti. (…) Faptul ca dna Cristina
    Turlea, in cartea de fata, scoate in relief cladirile grupate in
    centrul istoric al Bucurestilor, destinate institutiilor
    financiare, redeschide dezbaterea asupra unei probleme extrem de
    importante: ce destinatie vor dobandi in viitorul apropiat aceste
    cladiri”.

    Cristina Turlea, “Centrul istoric financiar-bancar al
    Bucurestilor”, Editura Cadmos & Editura Meronia, Bucuresti
    2011