BusinessMagazin

Tag: Editura Igloomedia

  • Despre arhitectura “office” din România, numai de bine

    Sunt acolo, ştim şi, cu toate că le simţim aproape şi le vedem desluşit silueta inedită, nu le-am rezervat niciodată un moment de reflecţie. Vă propun, în acest sens, două exerciţii: încercaţi să vă închipuiţi, bunăoară, intrarea în Bucureşti, prin nord. Nu-i aşa că dacă ar lipsi City Gate, cele două turnuri gemene din flancul Casei Presei Libere, aţi simţi că ceva nu e-n regulă?

    Dar mai există o cale de a medita asupra arhitecturii locale de ultimă oră. Răsfoiţi, cu atenţie, albumele din seria Igloo.best, editate de cea mai bravă, serioasă, creativă şi tenace revistă de arhitectură de la noi: Igloo, prin departamentul ei de carte, Igloomedia. Ele descriu eforturile din ultimii ani ale designerilor, ale arhitecţilor şi ale constructorilor noştri, publicând antologii tematice (clădiri de locuit, renovări inovatoare, birouri, clădiri de loisir), cu ilustraţii elocvente şi texte descriptive, vizând atât componenta tehnică a edificiilor, cât şi beneficiile pe care le-au adus, estetic şi funcţional, spaţiului public.

    Ultimul album din serie (“Birouri 2”, care descrie 15 clădiri) semnalează acum interesul din ce în ce mai mare pentru dimensiunea sustenabilă a arhitecturii de la noi, de la atenţia pentru materialele folosite până la integrarea unor tehnologii ecologice şi monitorizarea totală a clădirii, prin două proiecte exemplare – Swan Office & Technology Park – care deţine un sistem de management permanent al consumului energetic, şi Crystal Tower, care utilizează în premieră pe plan local faţada “double skin”. Alături de ele, clădiri care răspund unor ţesuturi urbane specifice, precum HQ Victoriei, Victoria Center sau Unirii Factory, dar şi dezvoltări pe orizontal ori verticală care au devenit repere urbane inconturnabile: Eurotower, Olympia Tower sau Petrom City.

    Viorica Buică (editor), “Birouri din România 2”, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2012

  • Cele mai frumoase clădiri restaurate din România

    Ne aflăm în faţa unui album care restituie 15 proiecte care au reuşit să devină modele de intervenţie în domeniul RE (restaurare, recuperare, reconversie, reabilitare, revitalizare…). Decizia de a le aduna într-un album din seria “Arhitecturi văzute prin Igloo” a venit astfel în mod firesc, spun autorii, şi reprezintă pe de o parte “un cumul de bune practici locale în domeniul restaurării şi al conservării, iar pe de altă parte o serie de recomandări pentru cei ce doresc să cunoască (şi să sprijine implicit) locuri valoroase ale ţării”.

    Raţiuni pragmatice i-au determinat pe antologatori să selecteze 15 proiecte din cele prezentate la rubrica de restaurare a revistei Igloo de-a lungul anilor, iar alegerea lor nu a fost uşoară: opţiunile s-au îndreptat către proiectele publice ample, multe dintre ele premiate la concursurile naţionale de arhitectură, şi la proiecte private, în care proprietari entuziaşti au parcurs cu răbdare şi înţelepciune etapele complicate şi migăloase ale unei restaurări/reabilitări de calitate. Toate au însă un caracter de exemplaritate şi reprezintă doar începutul unui proces de gestionare corectă şi creativă a relaţiei cu trecutul.

    Iată câteva dintre ele: Conacul Apafi din Mălâncrav, Casa Max din Sibiu, Bastionul Theresia din Timişoara, Conacul Bellu din Urlaţi, Castelul Haller din Ogra, sediul Bisericii evanghelice din Braşov, Bastionul Postăvarilor din Braşov, restaurantul Via din Cluj-Napoca, Turnul Croitorilor din Cluj sau reşedinţa regală dinn Valea Zălanului (vezi foto). Fiecare cu povestea şi istoria lui, cu problemele arhitecturale pe care le-a ridicat renovarea şi, desigur, cu o sumedenie de ilustraţii, care merg de la scheme tehnice la imagini ale straielor noi ale edificiilor. Un ghid profesional în domeniu, dar, în acelaşi timp, un splendid album de artă.

    Viorica Buică, Reka Ţugui (texte), Şerban Bonciocat, Cosmin Dragomir (foto), “15 RE”, Editura Igloomedia, 2012

  • Unde şi cum mai locuiesc românii?

    În anii ’70-’80 ai veacului trecut, blocul (sau cum frumos îi spun francezii – HLM, adică locuinţă cu chirie moderată) comunist, proliferant şi invaziv, orwellian repetitiv şi lipsit de stil sau personalitate, a compromis pe termen lung, la noi, ideea de locuinţă colectivă. Programul dezvoltat în acei ani prin grija partidului oferea, e drept, rapid şi ieftin o casă valului uriaş de noi orăşeni, veniţi să întărească dezvoltarea industrială a ţării (marea obsesie a lui Ceauşescu).

    Rezultatul este ştiut: zeci de mii de blocuri cu arhitectură primitivă, exclusiv funcţională, au invadat, într-o primă fază, zonele periferice ale oraşelor şi le-au nivelat, găzduind milioane oameni ai muncii. Ulterior, acelaşi tip de clădiri s-a năpustit asupra centrului urban, desfigurând, de această dată, profilurile marilor oraşe. Cel mai afectat a fost, desigur, Bucureştiul, care a găzduit faraonicul proiect al Centrului Civic, care a însemnat nu doar distrugerea unor vechi cartiere, ci şi construirea pe înalt a unor blocuri cu desen neinspirat şi, oricum, incongruent în raport de vecinătăţi.

    Contrareacţia, în primii ani ce au urmat momentului 1989, a fost aproape îndreptăţită: o creştere necontrolată, malignă, a suburbiilor, cu case înşiruite, grupate în comunităţi opace, care dădeau iluzia tihnei rurale şi zgândăreau orgoliul noilor îmbogăţiţi de a avea propria “bătătură”.

    În anii din urmă, oamenii au început însă să redescopere calitatea locuirii în oraş, în clădiri cu mai multe niveluri, iar ceea ce i-a atras au fost tocmai proiectele flexibile, individualizate şi orientate către client, care le ofereau prilejul de a-şi afirma identitatea.

    Recentul album editat de Igloomedia descrie, în imagini şi texte elocvente, 19 astfel de proiecte (fie că se numesc imobile rezidenţiale, ansamblu de locuinţe sau imobile de apartamente), care recuperează şi reinterpretează inspirat un anumit tip de ţesut urban, sau pur şi simplu oferă, după cum spune Viorica Buică, coordonatoarea volumului, “alte repere de confort în raport cu blocul comunist”, sau propun “alternativele la standardizare”. Funcţionale, dar şi atractive, aceste creaţii aparţin unor arhitecţi tineri şi vestesc apariţia, în viitor, a unor spaţii comune mai ample, care ar putea redefini fundamentele locuirii urbane.

    “Locuinţe colective din România”, Editura Igloomedia, Bucureşti, 2011