BusinessMagazin

Tag: Editura Humanitas

  • Tulipomania, sau când oamenii îşi pierd minţile pentru o floare

    M-a atras “Mania lalelelor” pentru că subiectul este inedit – practic, povestea uneia dintre primele, dacă nu chiar prima, bulă speculativă din istoria omenirii -, dar şi pentru că ştiam destul de puţine lucruri despre acel moment. Iar Mike Dash povesteşte minunat, documentat şi cu lux de amănunte povestea nebuniei lalelelor, ce a avut loc între 1633 şi 1637, cu un punct culminant în toamna şi iarna anilor 1636 şi 1637, perioadă în care preţurile bulbilor de lalea au atins valori de neimaginat, şi o cădere abruptă a valorii florilor în februarie 1637.

    De ce spun valori de neimaginat? Iată: într-o perioadă în care 150 de litri de coniac franţuzesc costau 60 de guldeni, iar un meseriaş calificat, de genul unui dulgher, câştiga pe an 150 de guldeni, cel mai mare preţ plătit pentru un bulb de lalea, atestat şi verificat, a fost de 5.200 de guldeni. Alte comparaţii de preţuri: Rembrandt a primit pentru “Rondul de noapte” 1.600 de guldeni, în 1642, iar venitul anual mediu al unui mare negustor era, în 1630, de circa 3.000 de guldeni. Şi totuşi, ce s-a petrecut atunci? De unde această nebunie? De unde preţurile, cine şi ce au alimentat-o?

    Olanda a traversat atunci o aşa-zisă “perioadă de aur”, de înflorire economică şi culturală, care a alimentat gustul oamenilor pentru frumos, pentru excentric şi pentru lucruri speciale. Iar lalelele erau, atunci, cu totul şi cu totul speciale – mult mai frumoase decât ce găsim astăzi în florării, decorând grădini, case, rochii sau corsete, iscând pasiuni şi dorinţe şi lăcomii. Iar nebunia tranzacţionării bulbilor de flori a generat nu numai episodul speculativ, ci a pus şi bazele unei întregi ştiinţe a tranzacţiilor: acceptând să achiziţioneze bulbi care nu puteau fi livraţi decât peste câteva luni, negustorii de atunci au creat ceea ce se numeşte astăzi piaţa livrărilor la termen.

    Mike Dash nu se mulţumeşte să relateze date şi momente. El creează figuri, umanizează povestea, îi dă dimensiuni geografice, economice, culturale şi artistice. “Cât despre tulipomanie… ei bine, virusul acesta nu avea să dispară niciodată definitiv. Este pur şi simplu o boală a omului, alimentată de două instincte complementare: admiraţia pentru tot ce e frumos şi lăcomia pentru bani; iar maladia irumpe din când în când”, scrie Dash.

    În Franţa, în 1838, când oamenii au iscat o nebunie pentru dalii, în 1912, pentru gladiolele olandeze, sau în 1985, în China, pentru crinul-păianjen roşu. Nu rataţi “Mania lalelelor”, mai pasionantă, în felul ei, decât “Laleaua neagră” a lui Dumas.

    Mike Dash – “Mania lalelelor”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014

  • Cu ce bani se făcea presa politică pe vremea lui Arghezi

    În privinţa izbânzilor din prima arie de preocupări pomenită – cea de critic – se cuvine amintită activitatea sa de cronicar neobosit pentru revistele Contemporanul, Viaţa românească sau Gazeta literară, dar şi aceea de conducător al cenaclului universitar Junimea, calitate în care a lansat nume, devenite de referinţă, ale prozei româneşti contemporane şi în care a alcătuit una dintre cele mai răsunătoare antologii de debut apărute vreodată pe meleagurile noastre: Desant 83. Istoricul literar Crohmălniceanu este, înainte de orice, autorul Istoriei literaturii române dintre cele două războaie, un op capital atât pentru studioşii în litere, cât şi pentru amatorii de excursii intelectuale delectante.

    S-ar putea crede, văzând titlul acestui volum (apărut pentru întâia oară în 1994) că Ov.S. (devenit Ovăz sub condeiul maliţios al lui Gh. Grigurcu) a părăsit vremelnic straiele sacerdoţiului critic, spre a-şi verifica sprinteneala de spirit în domeniul beletristicii. Că aceste pagini sunt cât se poate de “literare” e neîndoielnic (mai mult, Ioana Pârvulescu, îngrijitoarea şi prefaţatoarea volumului, îl consideră, fără vreo urmă de ezitare, “cea mai frumoasă carte a celui care a semnat Ov.S. Crohmălniceanu), atâta doar că depănarea memorialistică este una în care criticul nu înţelege să se retragă, practic, niciodată în culise.

    Amintirile sale (“deghizate” tocmai pentru că s-au născut din actul exegezei literare) sunt, de fapt, portrete admirabile/ memorabile ale marilor scriitori pe care i-a cunoscut nemijlocit: Camil Petrescu, Tudor Arghezi, Ion Barbu, G. Călinescu, Marin Preda, Paul Celan, Ion Caraion, dar şi mai tinerii desantişti sau optzecişti, de la Mircea Nedelciu la Mircea Cărtărescu. E, dacă vreţi, un alt fel de istorie literară, în care scriitorii nu mai dispar îndărătul operei, în care li se relevă omenescul, firescul, ezitările, fluctuaţiile umorale, bolile şi slăbiciunile trupeşti, mizeriile interioare dar şi, uneori, eroismul convingerilor. Mulţi dintre “marii” literelor româneşti vor fi, cu siguranţă, văzuţi în altă lumină – nu rareori crudă -, după lectura acestei cărţi.

    Deşi nu privilegiază anecdotica, cele câteva anecdote pe care Crohmălniceanu le pescuieşte din înspăimântătoarea sa memorie sunt în stare să stârnească râsul în hohote. Vom pomeni una singură, spre a vă stârni pofta de lectură. Îl are ca protagonist pe Arghezi: “Un grup de tineri liberali se răzvrătise împotriva bătrânilor conducători ai partidului şi era pe cale să iniţieze o acţiune disidentă. Anunţaseră că va apărea curând o gazetă a lor, în care cititorii vor găsi zilnic semnătura lui Arghei. I.G. Duca l-a poftit la el pe poet. După ce s-a interesat cum o duce cu sănătatea şi care-i sunt proiectele literare, a abordat chestiunea noii publicaţii: «domnule Arghezi, am auzit că veţi apărea zilnic la gazeta tinerilor noştri.» «Da, a răspuns poetul, sunt băieţi buni, patrioţi!» «Îi cunoaşteţi de mult?» a vrut să ştie Duca. «Bineînţeles, l-a asigurat prompt Arghezi, sunt băieţi buni, patrioţi.» «Şi cât vă plătesc colaborarea?» – a insistat Duca. «Atâta şi atâta» – a precizat Arghezi. «Nu e puţin?» – a îndrăznit Duca. «Da – a convenit interlocutorul său -, dar sunt băieţi buni, patrioţi.» «Domnule Arghezi – a revenit la atac şeful partidului liberal, înscriind ceva pe o hârtie. Treci d-ta cu asta pe la casierie. E de trei ori cât ţi-ar oferi ei un an întreg. Lasă-i în plata Domnului şi vezi-ţi d-ta de literatură.» La această propunere, Arghezi nu stătu nicio clipă pe gânduri. «Aveţi dreptate, răspunse, dă-i în p… mamei lor de lichele», şi întinse mâna după hârtie.”

    Ov. S. Crohmălniceanu, “Amintiri deghizate”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

  • Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa: o nouă biografie a lui Isus

    Miracolele pe care le-a săvârşit, discursurile despre credinţă, despre iubirea de oameni şi de Dumnezeu au durat, potrivit consemnărilor din Noul Testament, doar trei ani. Îndeajuns pentru a stârni furia, teama şi invidia preoţilor Iudeei, care, cu acordul autorităţilor romane, l-au răstignit şi, după moarte, l-au îngropat. Ceea ce ar fi trebuit să fie sfârşitul poveştii a devenit însă începutul unei lumi, cea a creştinismului, a cărei piatră de temelie este tocmai învierea Mântuitorului.

    Ei bine, Paul Johnson este credincios. El ne spune povestea vieţii lui Cristos nu doar cu talentul scriitorului, cu grija pentru amănunt a jurnalistului şi cu acurateţea istoricului, ci şi cu dragostea celui care crede în Înviere.

    Cunoscut ziarist şi istoric britanic, autor a zeci de cărţi care acoperă milenii întregi de civilizaţie (n. 1928), Johnson a studiat la Stonyhurst şi Oxford, a lucrat o vreme la Paris ca redactor-şef adjunct al publicaţiei lunare Realités, apoi la Daily Mail şi The Spectator, inclusiv în calitate de corespondent de presă. A publicat în multe dintre cele mai cunoscute ziare şi reviste din Marea Britanie şi a vizitat toate cele cinci continente pentru a scrie reportaje. A fost consilier al lui Margaret Thatcher şi i-a scris nu puţine discursuri publice.

    Cartea sa este o biografie emoţionantă a lui Isus, care foloseşte toate sursele documentare disponibile, dar pe care le topeşte în creuzetul propriei sensibilităţi şi iubiri faţă de subiectul său. O carte care scoate la iveală multe dintre amănuntele insuficient cunoscute despre anii tinereţii Mântuitorului şi care discută sentimentele personale ale lui Isus, observă calităţile învăţăturilor lui, în special cele din pilde, examinează Patimile, Învierea şi perioada care a urmat până la Înălţare. O carte care poate aduce un spor de lumină în preajma sărbătorilor pascale şi care se încheie cu o afirmaţie neliniştitoare: “Dacă Isus ar fi să se arate astăzi, putem fi siguri nu numai că ar avea nenumăraţi discipoli, ci şi că ar fi persecutat şi omorât”.

    Paul Johnson, “Viaţa lui Isus povestită de un credincios”, Editura Humanitas, Bucureşti, 2012

  • Cărtărescu tradus în bandă desenată

    Lectura textului cărtărescian este una empatică şi spontană, fără îndoială, eficientizată de existenţa unor “capilare” comune spre lumea visului. Dar nu numai atât. Baudoin se documentează, citeşte “Travesti” în diverse registre, vine la Bucureşti pe urmele scriitorului şi încearcă să-i priceapă nu doar literatura, ci şi biografia. Mai mult, intervine el însuşi în text cu reflecţii personale.

    Romanul este de fapt o plonjare în universul de năluci al unui adolescent care se visează scriitor, o suită de exorcizări şi de scene reale, intersectate de proiecţiile imaginare ale unui ego efervescent.

    Mircea Cărtărescu, Edmond Baudoin, “Travesti”, Editura Humanitas, Editura Jumătatea plină, Bucureşti, 2011

  • CULTURA LA ZI: Un nou roman de Rui Zink

    Rui Zink este este profesor de literatură la Universidade Nova din Lisabona. Volumul a apărut în colecţia “Cartea de pe noptieră”, în traducerea Micaelei Ghiţescu. Este a treia carte semnată de Zink care apare la Humanitas, după “Cititorul din peşteră” şi “Aşteptarea”.

    La lansare vor vorbi: Rui Zink, Ioana Pârvulescu, Micaela Ghiţescu, Daniel Perdigao, director al Institutului Camoes din Bucureşti, şi Radu Paraschivescu. Lansarea va fi urmată de o sesiune de autografe.