Tag: ecuador

  • Ţara din care toată lumea vrea să fugă: “Ne-am putea confrunta cu un caz asemănător Siriei”

    De când Nicolas Maduro a devenit preşedinte al Venezuelei, lucrurile merg din ce în ce mai prost pentru statul sud-american. Pe 19 august, 1.000 de venezueleni au fugit din satul Pacaraima după ce alţi localnici i-au atacat cu pietre şi beţe de lemn.

    Cu o zi înainte, autorităţile din Ecuador au anunţat că venezuelenii care intră în ţară prin Columbia trebuie să prezinte paşapoarte valabile, nu doar cărţi de identitate. Aceeaşi măsură a fost anunţată şi de Peru începând cu 25 august.

    Exodul a fost determinat de starea economiei, inflaţia ajungând recent la peste 80.000% şi transformând produse de bază ca pâinea sau ouăle în lucruri de lux.

    “Ne-am putea confrunta cu o situaţie similară cu cea din Siria”, au avertizat mai mulţi analişti economici.

    Venezuela a suferit din cauza fenomenului de hiperinflaţie încă de când Maduro a preluat preşedinţia ţării în 2013 – an în care preţurile petrolului au scăzut drastic şi o serie de dezechilibre macroecnomice a dus la criza economică din ţara sud-americană.

    Din acest punct de vedere, ţara este victima unui „război economic” iniţiat de Statele Unite.

    Maduro a fost reales pentru încă un mandat de şase ani în luna mai în cadrul unor alegeri pe care atât Naţiunile Unite cât şi Uniunea Europeană le-a numit frauduloase.

    Fondul Monetar Internaţional a estimat că inflaţia la sfârşitul anului va ajunge la 1.000.000% în Venezuela, iar PIB-ul ţării va scădea cu 18%.

    „Situaţia din Venezuela este similară cu cea a Germaniei din 1923 şi cea din Zimbabwe din anii 2000”, scrie FMI în raport.

  • FELICITĂRI! Alpinista Alexandra Marcu din România a cucerit vârful Chimborazo (6.268m), din Anzi. „A fost o ascensiune extrem de dificila dar am reusit! ”

    Alexandra a plecat în această expediţie din Munţii Anzi la jumătatea lunii septembrie împreună cu tatăl său, Dan Marcu, cel care o însoţeşte, de regulă, în ascensiunile montane, informează stiri.tvr.ro.

    Pe Facebook, Alexandra Flavia Marcu a scris: „A fost o ascensiune extrem de dificila, cu ore intregi de urcus pe o panta foarte inclinata si temperaturi extrem de joase dar am reusit! Judetul Hunedoara, din nou, la inaltime! Varful Chimborazo, Muntii Anzi, Ecuador, la peste 6000m altitudine!

    Expeditie sustinuta de : #ConsiliulJudeteanHunedoara, #GraficaPlus, #Nahanny, #ROConnect, #Enotech, #ScoaladeSchisiSnowboardStraja, #ComplexMontanaStraja, #ScarpaTimisoara, #FacultateadeGeografieUBBClujNapoca. In curand, vom posta mai multe fotografii si veti putea vedea locurile, oamenii si experienta prin care am trecut. :)”

    Vârful Chimborazo este situat în Cordiliera Occidentală din Anzi, în centrul Ecuadorului, la 150 km sud-sud-vest de capitala Quito.

    Tânăra alpinistă Alexandra Marcu, din Deva, este cunoscută pentru faptul că a escaladat primii şase dintre cei mai înalţi vulcani ai lumii.

    În ianuarie 2015, ea reuşea să cucerească, la numai 17 ani, cel mai înalt vulcan din lume, Ojos del Salado (6.893 metri), fiind astfel cea de-a treia femeie din lume care reuşeşte să escaladeze cu succes acest vulcan din Chile.

    Alexandra Marcu este şi cel mai tânăr alpinist din Europa care a urcat pe vulcanul Pico de Orizaba (Mexic) şi cel mai tânăr român care a escaladat masivul Kazbek, din Georgia.

  • Everest NU mai este cel mai înalt munte din lume. Cercetătorii au descoperit şi alte ”înălţimi”

    Cu o înălţime de 8.848 metri deasupra nivelului mării, Everestul este depăşit de alte vârfuri înalte. Dacă e să măsurăm această distanţă de la centrul Pământului, prin crusta ridicată din apropierea Ecuatorului, Muntele Chimborazo din Ecuador este de departe “cel mai înalt munte”.

    Măsurând doar ce se află deasupra nivelului mării, aceast munte are numai 6.268 de metri înălţime, dar când măsurătoarea se face de la Nucleul Pământului, înălţimea ajunge cu 2.168 metri peste cea a Everestului. Acest lucru înseamnă că, deşi Everestul poate fi cel mai înalt vârf de pe Pământ, Chimborazo poate fi cel mai proeminent, ceea ce înseamnă că “iese” înn evidenţă mai mult decât oricare altul.

    Dar mai există şi Mauna Kea, un vulcan adormit de pe insula Hawaii. Cu cei 4.207 metri deasupra nivelului mării, aceasta nu se poate apropia nici de Everest, nici de Chimborazo.  Dar dacă  apa din jurul muntelui este îndepărtată, atunci înălţimea acestui munte va ajunge la 9.330 de metri.

    Motivul pentru care acest vulcan vechi este atât de înalt este că acesta stă aşezat pe crusta oceanică, care e mai densă decât crusta continentală pe care stă Everestul. Iar crusta oceanică poate suporta greutatea unor munţi mai înalţi decât crusta continentală.

    În orice caz, acest lucru păleşte în comparaţie cu adâncimile celui mai adânc punct din ocean. Challenger Deep, găsit la sudul arhipelagului japonez, de 10.984 metri sub suprafaţa oceanului. Cu această adâncime, groapa este cu 2.136 de metri mai adâncă decât înălţimea Muntelui Everest.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Goana după aur: minarea de monede virtuale consumă energie electrică cât Islanda sau Ecuador

    Minarea de monede virtuale consumă tot atâta energie electrică cât o ţară cu 17 milioane de locuitori. Bitcoin şi mai nou Ethereum, aşa numitele monede virtuale alternative, au dat naştere uneia dintre cele mai dinamice bule speculative din ultimii ani. Aceasta este întreţinută pe de o parte de dorinţa celor aflaţi la baza piramidei de a obţine profit rapid creând ceva din nimic folosind mijloace aflate uşor la îndemână şi aşteptările altora de a se îmbogăţi, colecţionând cât mai multe monede virtuale pentru a revinde apoi în câştig, când preţul raportat la bani reali a crescut suficient de mult.

    Citeşte mai multe pe www.go4it.ro

  • Bilanţul seismelor din Ecuador depăşeşte 600 de morţi. 130 de persoane rămân dispărute

    Autorităţile din Ecuador au comunicat că 602 persoane au murit, alte 12.492 au fost rănite, iar 130 sunt dispărute, în urma seismului de 7,8 grade pe scara Richter produs acum o săptămână şi a sutelor de replici telurice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CUTREMUR de 7,8 grade în Ecuador: 77 de morţi şi aproape 600 de răniţi “Ce s-a întâmplat în Pedernales este catastrofic”

     Bilanţul cutremurului cu magnitudinea de 7,8 grade, produs în Ecuador sâmbătă noapte, a ajuns la 77 de morţi şi 588 de răniţi, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, potrivit BBC News online.

    Cutremurul s-a produs sâmbătă la ora locală 18.58 (01.58) ora României, în apropiere de oraşul Muisne de pe coasta de vest a ţării, fiind resimţit în aproape toată ţara.

    Cea mai afectată este provincia Manabi (vest), pagube importante înregistrându-se şi în oraşul Guayaquil, la 300 de kilometri de epicentrul cutremurului.

    Stare de urgenţă a fost declarată în şase provincii din ţară, iar membrii Gărzii Naţionale au fost mobilizaţi pentru a participa la operaţiunile de căutare şi salvare a victimelor.

    “Din păcate, potrivit informaţiilor pe care le avem în acest moment, 41 de cetăţeni şi-au pierdut viaţa (…) Acest bilanţ va creşte în următoarele ore”, a anunţat vicepreşedintele ţării, Jorge Glas, adăugând că este cel mai puternic cutremur care a lovit Ecuadorul din 1979.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aceasta este cea mai bună ciocolată din lume

    Compania Amedei a ieşit pentru a şasea oară consecutiv câştigătoarea premiului Academiei de Ciocolată „Golden Bean”

    Compania Amedei a ieşit pentru a şasea oară consecutiv câştigătoarea premiului Academiei de Ciocolată „Golden Bean” şi a obţinut titlul de cea mai bună ciocolată, cea mai cremoasă textură şi cele mai multe arome. Proprietarul Amedei, Cecilia Tessieri, a explicat tehnicile care stau în spatele celei mai delicioase ciocolate din lume, scrie Bloomberg.

    Boabele de cacao provin de la plantaţiile din Venezuela şi Ecuador şi sunt alese individual de către experţi în agricultura locală, care monitorizează culegerea, fermentarea, uscarea şi expedierea acestora. Din America de Sud, ele sunt trimise la fabrica Amedei din Pontedera, Toscana, un drum care poate dura mai mult de 20 de zile.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • Brad Pitt, invitat de preşedintele Ecuadorului să viziteze regiunile poluate din jungla amazoniană

    Starul hollywoodian se pregăteşte să realizeze un film despre disputa – care datează de câteva decenii – dintre guvernul din Ecuador şi compania americană, informează contactmusic.com.

    Presa internaţională afirmă că Brad Pitt a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii “Law of the Jungle”, de Paul Barrett, care detaliază lupta dusă în justiţie de autorităţile ecuadoriene în ultimele două decenii împotriva companiei Chevron, din cauza exploatării petroliere din Lago Agrio.

    Guvernul ecuadorian şi localnicii supun că Texaco, firma cumpărată de grupul Chevron în 2001, a cauzat pagube serioase pădurii ecuatoriale, în perioada în care căutau petrol şi efectuau foraje în această ţară sud-americană, între 1964 şi 1992.

    Un judecător a decis în 2011 că managerii grupului Chevron trebuie să plătească o amendă de 18,2 miliarde de dolari, însă acea sumă a fost redusă ulterior la 9,5 miliarde de dolari de cea mai înaltă instanţă din Ecuador. Decizia judecătorească a fost contestată prin numeroase acuzaţii formulate de firma americană, potrivit cărora avocaţii reclamanţilor, coordonaţi de Steven Donziger, se fac vinovaţi de dare de mită, fraudă, şantaj şi obstrucţionarea justiţiei, pentru a obţine acea decizie judecătorească. Aceste acuzaţii au fost negate cu tărie de tabăra ecuadoriană, dar, totuşi, grupul Chevron a refuzat să plătească acea amendă uriaşă.

    Sâmbătă, preşedintele ecuadorian Rafael Correa l-a invitat în mod oficial pe Brad Pitt să vină în ţara sa şi să viziteze zonele poluate din bazinul amazonian. De asemenea, politicianul sud-american a făcut apel la “conştiinţa socială” a starului hollywoodian.

    Făcând acest anunţ în raportul său săptămânal în faţa naţiunii, preşedintele Rafael Correa a spus că Brad Pitt a fost “folosit” de directorii grupului Chevron, care au finanţat publicarea cărţii scrise de Paul Barrett, în care se spune că locuitorii din Ecuador sunt “sălbatici” angajaţi în “acte de corupţie”.

    “Dacă el (Brad Pitt) are vreun dubiu (în privinţa acelor acuzaţii), îl invităm să vină în Ecuador şi să îşi afunde mâinile în acele bazine poluate şi să verifice astfel faptul că, la 30 de ani după ce acea companie coruptă şi corupătoare (Texaco) a părăsit ţara, ea continuă să ne otrăvească jungla”, a adăugat preşedintele din Ecuador.

    Deocamdată, Brad Pitt nu a oferit un răspuns oficial acestei invitaţii prezidenţiale.

    Starul american este interesat de ecologie şi a înfiinţat fundaţia de caritate Make It Right cu scopul de a ajuta familiile rămase fără locuinţe după inundaţiile catastrofale care au afectat oraşul New Orleans, din statul american Louisiana, în timpul uraganului Katrina din anul 2005.

    Brad Pitt a înfiinţat organizaţia Make it Right în 2007 şi a ajutat la construirea a sute de case. Fiecare locuinţă este ridicată cu tehnici ecologice, izolată termic, această caracteristică reducând drastic costurile pentru energie.

    Brad Pitt, în vârstă de 51 de ani, este actor şi producător de film. El a primit un Glob de Aur, dar şi patru nominalizări la Oscar, pentru rolurile din filmele “Strania poveste a lui Benjamin Button”, “Armata celor 12 maimuţe” şi “Moneyball”. Actorul american a mai jucat, printre altele, în “Ticăloşi fără glorie/ Inglorious Basterds” (2009), de Quentin Tarantino, şi a primit, anul trecut, primul său premiu Oscar din carieră, în calitate de producător al lungmetrajului “12 ani de sclavie/ 12 Years a Slave”.