Criza financiară din 2007-2008 şi recesiunea mondială care i-a urmat nu au adus nicio atingere globalizării, dar au ajutat să ajungă la putere lideri precum Donald Trump, preşedintele SUA, care propovăduieşte inversarea acesteia. Coronavirusul dă şi mai multă putere argumentelor lor. Un think tank, Foreign Policy In Focus, aminteşte că gripa spaniolă a ajutat la prăbuşirea primului val al globalizării moderne.
Tendinţele de deglobalizare erau vizibile înainte de izbucnirea epidemiei din China, notează The New York Times. Administraţia de la Casa Albă a ordonat multinaţionalelor americane să abandoneze China şi să-şi producă bunurile în fabricile americane. Marea Britanie a părăsit Uniunea Europeană, ceea ce va duce aproape sigur la reapariţia controalelor vamale de pe ambele părţi ale Canalului Mânecii. O creştere a numărului de refugiaţi care fugeau din unele dintre cele mai periculoase locuri de pe pământ – Siria, Afganistan, America Centrală – a produs o reacţie împotriva imigrării în multe ţări dezvoltate. În Europa, criza refugiaţilor a fost o trambulină pentru ascensiunea partidelor de extremă dreapta, care promit că vor închide porţile. Preşedintele Trump voia construirea unui zid de-a lungul graniţei cu Mexicul în timp ce căuta să-i împiedice pe musulmani să intre în ţară. Discursuri antimusulmani pot fi auzite şi în Europa. Premierul Ungariei, Viktor Orban, îşi creează imaginea de cavaler care apără cultura creştină de presiunile musulmane. Orban a construit chiar garduri la graniţe pentru a-i ţine pe refugiaţi afară din ţară. Coronavirusul a accelerat şi intensificat presiunile contra conexiunilor globale. Epidemia a semănat haos în lanţurile de aprovizionare globale care leagă fabricile peste graniţe şi oceane permiţând uzinelor de produse finite să aducă piese, componente şi materii prime din întreaga lume. Multe companii caută acum furnizori alternativi în ţări care par mai puţin vulnerabile la perturbări.
Epidemia a oferit partidelor de dreapta ale Europei o nouă oportunitate de a suna alarma cu privire la frontierele deschise. Virusul ţine blocaţi milioane de oameni în comunităţile lor şi chiar în casele lor, oferindu-le timp să reflecteze dacă globalizarea este într-adevăr o idee atât de grozavă.
„Întăreşte toate temerile legate de frontierele deschise”, spune Ian Goldin, profesor de globalizare şi dezvoltare la Universitatea Oxford şi autor al unei cărţi din 2014 care a anticipat un atac asupra liberalismului prin intermediul unei pandemii, „Defectul fluturelui (The Butterfly Defect): globalizarea creează riscuri de sistem şi ce să faci în acest caz“.
„În America de Nord şi Europa există o recalibrare, o dorinţă de angajare pe o bază mai selectivă”, a explicat el. Goldin apreciază că virusul este doar ultima forţă care dezvăluie deficienţele globalizării aşa cum aceasta s-a dezvoltat în ultimele decenii – o formă de interconectare insuficient reglementată şi plină de complicaţii care a lăsat comunităţile vulnerabile la o serie de ameninţări puternice. De la criza financiară mondială din 2008 şi până la schimbările climatice, oamenii obişnuiţi au ajuns la concluzia că nu pot avea încredere în autorităţi pentru protejarea siguranţei lor. Acest lucru le-a permis politicienilor să atace probleme legitime cu soluţii simpliste, cum ar fi protecţionismul comercial şi blindarea frontierelor.
Acum spaima creată de coronavirus a agravat tendinţa. „Nu cred că vreun perete nu poate fi suficient de înalt pentru a oferi protecţie faţă de o pandemie sau o schimbare climatică sau oricare dintre celelalte mari ameninţări cu care se va confrunta umanitatea în viitor”, a spus Goldin. Procesul de globalizare este departe de a se fi terminat. Legăturile comerciale care produc bunurile din epoca modernă, de la computere la automobile, implică atât de multe persoane care coordonează atât de multe procese încât o industrie doar locală pare acum de neimaginat la scară extinsă. Coronavirusul în sine nu respectă frontierele, necesitând coordonare internaţională, proces facilitat de infrastructura globalizării.
Dar, pe măsură ce măştile chirurgicale devin obiecte tot mai rare şi dorite, în timp ce şcolile din Japonia şi până în Irlanda stau închise, pe măsură ce companiile aeriene suspendă zborurile internaţionale, show-urile comerciale sunt anulate şi pieţele bursiere se prăbuşesc, producând pierderi de miliarde de dolari, panica pare să modifice contururile globalizării.
Cel mai evident impact este asupra comerţului. Epidemia a determinat o reexaminare a dependenţei lumii de China ca punct central pentru producţie, o tendinţă care se manifesta deja în timpul războiului commercial pornit de Trump contra Beijingului. Pentru Trump, orice produs importat din China în SUA înseamnă un muncitor american fără activitate.
Războiul comercial nu a reuşit să creeze locurile de muncă promise de preşedinte, rezultând în schimb o încetinire a producţiei în Statele Unite. Unele companii multinaţionale au mutat producţia din China în Vietnam, Bangladesh şi Mexic.
Oficialii administraţiei Trump au considerat epidemia de coronavirus ca fiind un impuls pentru a-şi creşte presiunea asupra companiilor de a părăsi China. „Va ajuta la accelerarea revenirii locurilor de muncă în America de Nord”, a declarat secretarul de stat pentru comerţ, Wilbur Ross, la sfârşitul lunii ianuarie. Zilele trecute, principalul consilier comercial al lui Trump, Peter Navarro, care a scris o carte numită „Moarte prin intermediul Chinei”, a folosit coronavirusul ca pe un avertisment că Statele Unite au permis prea multă producţie industrială să părăsească teritoriile americane. „O mare parte din ea este în China“, a spus el pentru Fox News. „Trebuie să o recuperăm.” Mesaje asemănătoare, dar mai moderate, au putut fi auzite şi de la oficiali francezi, frustraţi de faptul că Franţa importă măşti chirurgicale din China. Mulţi din lumea manufacturieră resping astfel de discuţii ca fiind demagogie politică cu aromă de politică economică. Indiferent de ceea ce se va întâmpla, este foarte puţin probabil ca americanii să se bată pe locuri de muncă în care vor sta în spatele maşinilor de cusut sau aplecaţi peste liniile de asamblare a plăcilor cu circuite electrice. Însă este posibil să accelereze o mutare marginală a muncii de la fabricile chineze la cele din alte ţări cu salarii mici.
„Oamenii au înţeles din războiul comercial că nu se pot baza prea mult pe China”, spune Sebastien Breteau, directorul executiv al Qima, o companie din Hong Kong care inspectează fabrici de îmbrăcăminte, electronice şi de alte bunuri produse pentru mărci internaţionale importante. De la începutul anului, a explicat el, numărul inspecţiilor făcute de Qima a crescut cu jumătate atât în Vietnam, cât şi în Bangladesh.
Epidemia a evidenţiat că fabricile şi operaţiunile de retail din întreaga lume au devenit atât de dependente de China încât o criză acolo se poate transforma rapid în probleme aproape peste tot. Economiştii presupun că în săptămânile şi lunile următoare vor apărea penurii de piese după epuizarea stocurilor.
Producătorii din India şi Japonia se bazează pe China pentru 60% din componentele lor electronice importate, potrivit Fitch Ratings. Producătorii americani cumpără din China aproximativ jumătate din piesele electronice importate. În Italia, autorităţile au pus în carantină comunităţile industriale de la sud de Milano deoarece coronavirusul s-a răspândit acolo, ameninţând să amplifice problemele lanţurilor mondiale de aprovizionare. Italia este un furnizor major de piese auto, ceea ce înseamnă că perturbările din fabricile sale vor fi probabil resimţite în Germania şi în restul Europei.
Însă, spun economiştii, morala acestei poveşti nu este că globalizarea e în mod obligatoriu periculoasă, ci că forţele pieţei lăsate nesupravegheate au devenit un pericol. O parte a vulnerabilităţii lumii la întreruperea lanţului de aprovizionare provine din îmbrăţişarea excesivă a aşa-numitului mod de producţie just-in-time: în loc să păstreze depozitele pline cu piesele necesare, asigurând că există suficiente rezerve orice s-ar întâmpla, fabrica modernă foloseşte internetul pentru a comanda piese pe măsură ce apare nevoia, în timp ce se bazează pe reţele globale de transport aerian şi maritim pentru a le livra sincron cu producţia. La fel cum criza financiară a demonstrat că băncile împrumutau sume uriaşe de bani fără a păstra rezerve suficiente pentru acoperirea creditelor toxice, coronavirusul a evidenţiat modul în care producţia globală a funcţionat prea neatentă, fără a ţine cont de riscuri precum cutremure, epidemii şi altele dezastre. Această situaţie este rezultatul direct al supremaţiei intereselor acţionarilor în economia globală, cu tot ceea ce produce profituri pe termen scurt, lăsând pe plan secund consideraţiile prudente cu privire la riscurile pe termen lung.
„Costă să ai pe stoc”, a spus Goldin, expertul de la Oxford. „Ai presiunea pieţei şi raportări trimestriale, iar analiştii îţi respiră în ceafă. Nu poţi spune: «Bine, avem profituri mai mici, dar mai multă rezistenţă».” Dar, dacă unii sunt înclinaţi să folosească coronavirusul ca o oportunitate pentru a scrie epitaful globalizării, alţii spun că acest lucru ar ignora faptul că focarul a apărut într-un centru de producţie global, a fost propulsat de călătoriile aeriene moderne şi răspândit de impulsul uman de a se deplasa. „Acesta e doar un indiciu că globalizarea este ceea ce este“, a declarat Maria Demertzis, economist şi director adjunct la Bruegel, o instituţie de cercetare din Bruxelles. „Oamenii vor dori întotdeauna să călătorească. Ei vor dori întotdeauna să facă comerţ. Răspunsul este să nu construiţi din nou ziduri. Aveţi nevoie de mai multă cooperare şi informaţii clare.”
Pentru Will Hutton, editorialist la The Guardian, coronavirusul înseamnă că o formă de globalizare, de piaţă liberă nereglementată, cu predispoziţie la crize şi pandemii, este cu siguranţă pe moarte. Însă se naşte o altă formă care recunoaşte interdependenţa şi primatul acţiunii colective bazate pe dovezi.