Cum stă cabinetul Ponta cu colectarea la bugetul statului de către ANAF? În ultimele 30 de zile ce s-a întâmplat, sunt mai mulţi bani? l-au întrebat săptămâna trecută ziariştii pe premierul Victor Ponta, după prima lună de guvernare.
“Da. Este o colectare superioară”, a răspuns Ponta, fără a da cifre. După care a adăugat, ca să se ştie că greaua moştenire s-a dus şi că noua putere are toată bunăvoinţa: “Şefului ANAF, domnul Şerban Pop, pe care ştiţi că nu l-am schimbat din funcţie, adică l-am lăsat din vechea guvernare după ce a căzut de la putere faimosul Blejnar – aşa mi se părea normal, să nu politizăm ANAF-ul – i-am dat acest termen de graţie pentru a vedea în două, trei luni cum stă activitatea ANAF, nu doar din punctul de vedere al încasărilor, dar mai ales din punctul de vedere al reducerii corupţiei instituţionalizate pe care Blejnar o condusese, o corupţie şi un mod de colectare de taxe pentru partid. Dacă domnul Pop are performanţă, rămâne în funcţie, dacă nu, îl schimb.”
Simpla acuzaţie de sifonare de bani pentru fosta guvernare nu aduce însă la buget şi banii socotiţi ca pierduţi, iar promisiunea că noul şef al ANAF va fi schimbat şi el dacă nu va fi eficient nu încălzeşte cu nimic un buget care se pregăteşte de rectificarea din luna iulie având în faţă o perspectivă de creştere economică între 1,2% (Banca Mondială) şi 1,5% (ministrul de finanţe Florin Georgescu), faţă de 2,1%, cât era estimat în noiembrie trecut. Guvernarea Ponta n-a mai propus nici ţinte de felul celei trasate ANAF de fosta guvernare, ca în două luni să aducă la buget 2 miliarde de euro (1,5% din PIB) din combaterea evaziunii fiscale. Ce ştim până acum de la fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, e că pe primele trei luni s-au colectat în plus 850 mil. euro, adică 0,8% din PIB, dar că o ţintă de 2 miliarde în două luni e nerealistă, din două motive – nu există încă un sistem informatic complet integrat al ANAF şi una e să identifici prin controale sume care trebuie plătite şi alta e să le încasezi efectiv.
Mai departe, de la succesorul lui Blejnar, Şerban Pop, ştim că marile probleme pe care le-a moştenit la ANAF sunt două – “gradul ridicat de subiectivism în actul de control, pentru că procedurile au permis ca deciziile de a verifica un contribuabil sau un altul să fie lăsate la latitudinea unor oameni, fără să fie stabilite criterii foarte clare, care să oblige reprezentanţii fiscului să se îndrepte către contribuabili în funcţie de gradul de risc”, respectiv faptul că “există grupuri evazioniste cu o capacitate financiară importantă, care pot susţine sisteme relaţionale capabile să atingă cel mai înalt nivel al administraţiei fiscale” şi că “aceste grupuri se vor opune prin toate mijloacele unei reforme a ANAF şi unei aplicări corecte a legii, bazându-se pe posibilităţile financiare şi de influenţă pe care le au”. Dacă aceasta e situaţia, atunci cum poate România să abordeze uriaşa problemă a evaziunii fiscale, pe care preşedintele Curţii de Conturi, Nicolae Văcăroiu, o estima anul trecut la 50 mld. euro anual, într-o declaraţie făcută în faţa Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor?
La recentele discuţii de la Club BUSINESS Magazin pe tema “Economie formală vs. economie informală”, la care au fost invitaţi economişti şi manageri din economia reală, cel mai tare a ieşit în evidenţă faptul că, deşi fiecare guvernare a vorbit de combaterea evaziunii, e o chestiune de lipsă de voinţă politică realitatea că aceasta nu s-a redus niciodată în mod decisiv. “Ministerul Finanţelor nici măcar nu se îngrijeşte să calculeze cât de mare e evaziunea în anumite sectoare. Se pare că nu au vrut niciodată să existe acel sistem informatic prin care să se monitorizeze drumul unui produs de la intrarea în ţară şi cât TVA se colectează până la consumatorul final”, afirmă Radu Timiş, preşedintele Cris-Tim, care estimează că numai în agricultură evaziunea la plata TVA e de 90%.
