Tag: economia europeană

  • Pesimist în privinţa economiei europene, FMI menţine prognozele pentru România

    FMI a menţinut, în perspectivele asupra economiei europene lansate miercuri, o prognoză stabilă pentru economia României, cu o creştere economică de 4% în acest an şi o inflaţie de 4,2%. 

    Prognozele sunt acelaşi din ediţia din octombrie a World Economic Outlook şi cele făcute publice la finele lunii august, după vizita de evaluare a unei misiuni a instituţiei la Bucureşti.

    În Regional Economic Outlook: Europe, prezentat miercuri, FMI avertiează Europa să pregătească planuri de urgenţă pentru o criză economică, pe măsură ce riscurile afectează perspectiva regiunii iar politicile monetare şi-au epuizat arsenalul. „Având în vedere riscurile ridicate, planuri de urgenţă ar trebui să fie gata de pus în aplicare în cazul în care aceste riscuri se vor materializa, nu numai în contextul în care domeniul de acţiune efectivă a politicii monetare s-a diminuat”, a declarat FMI. „Un răspuns fiscal sincronizat” poate fi necesar, spune fondul în raport, subliniind pericolele generate de protecţionismul comercial, de Brexitul haotic şi de către geopolitică.

    Avertismentele vin după ce ultimele date economice au arătat că economia zonei euro dovedeşte mai multă rezistenţă decât s-a anticipat, din cauza expansiunii robuste din ţări precum Franţa. Totuşi, Germania a intrat probabil într-o recesiune tehnică în ultimul trimestru, în timp ce piaţa muncii din cea mai mare economie a continentului a început să se deterioreze.

     

  • Ritmul de creştere al economiei europene scade, responsabile sunt Franţa şi Marea Britanie

    Economia Europei şi-a pierdut ritmul în primul trimestru, pe măsură ce creşterile economice ale ţărilor din regiune au încetinit din Franţa până în Marea Britanie, unde economia a prezentat cea mai slabă performanţă din ultimii 5 ani.

    Cifrele din întreaga regiune au indicat o tendinţă mai lentă la începutul anului, iar datele primului trimestru din Statele Unite au arătat, de asemenea, o activitate slăbită în cea mai mare economie din lume. Totuşi, creşterea SUA anuală de 2,3% a bătut depăşit estimările economiştilor, care anticipau că va o creştere de 2%.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aplicaţiile mobile ar putea adăuga 63 miliarde euro la economia europeană

    Un raport GIGAOM prezentat la Bruxelles arată că dezvoltatorii de aplicaţii din America de Nord şi Europa au o pondere egală(42%) în veniturile generate la nivelul pieţelor din Uniunea Europeană şi Statele Unite, relatează Businessrevieweurope.com.

    În acest moment, industria susţine un milion de dezvoltatori şi încă 800.000 de persoane ce se ocupă cu marketing sau vânzări. Până în 2018, însă, numerele ar putea creşte la 2.7 milioane, respectiv 2.1 milioane. Cumpărătorii şi publicitatea în aplicaţii au adus 6.1 miliarde euro, sumă ce ar trebui să ajungă la aproape 19 miliarde în următorii cinci ani.

    Studiul a arătat, printre altele, că primele 28 de companii din Uniunea Europeană au creat 40% din aplicaţiile prezente pe pieţele din Europa şi Statele Unite. Pe de altă parte, una din principalele griji ale dezvoltatorilor europeni este ritmul de implementare a tehnologiei 4G, necesară pentru o mai bună conectivitate şi rulare a aplicaţiilor.

  • Corupţia prejudiciază economia europeană cu aproape 120 de miliarde de euro pe an

     “Corupţia subminează încrederea cetăţenilor în instituţiile democratice şi în statul de drept, ea provoacă pagube economiei europene şi privează puterile publice de venituri fiscale de care acestea au o nevoie acută”, a subliniat, citat într-un comunicat, comisarul european însărcinat cu Afaceri Interne Cecilia Malmström.

    “Statele membre au făcut mult, în decursul ultimilor ani, în lupta împotriva corupţiei, dar raportul publicat astăzi (luni) arată că aceste eforturi sunt departe de a fi suficiente”, subliniază ea.

    Raportul, primul de acest tip, nu stabileşte un clasament al ţărilor europene în domeniul corupţiei, ci relevă principalele lacune observate în lupta împotriva corupţiei la nivel european.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Zece industrii care o duc bine în agitata economie europeană

    Dar, pe de altă parte, unele zone economice par a nu simţi criza. Este vorba de turism, de sectorul de lux, de industria filmului sau cea aeronautică.

    Zece industrii care o duc bine în Europa, în viziunea ibtimes.com:

    – Turismul: din 1990 Franţa a devenit principala destinaţie turistică a lumii. Autorităţile au comunicat că 78 de milioane de oameni au vizitat Hexagonul, iar veniturile au ajuns la 45 de miliarde de euro.
    – Tutunul: cele mai recente date din Germania arată că vânz-ările de ţigări şi produse din tutun sunt excelenteAlison Cooper, CEO al Imperial Tobacco, a declarat că au crescut atât segmentul ţigaretelor, cât şi a produselor specializate.
    – Luxul: marile companii – PPR, LVMH Moet Hennessy Louis Vuitton sau Cie. Financiere Riechemont (care deţine Cartier) au creşteri solide ale veniturilor şi, un alt semn de sănătate financiară, au ieşit să cumpere alte companii. Pinault-Printemps-Redoute (PPR), care deţine Gucci, a cumpărat bijutirul italian Pomellato SpA, holdingul Only the Brave a preluat marca italiană Marni iar Swatch Group AG a cumpărat cu un miliard de dolari bijutierul american Harry Winston.
    – Industria aeronautica: Airbus a avut un an bun, perste rivalii de la Boeing, iar recent a primit o comandă uriaşă, de 24 de miliarde de dolari, de la Lion Air din Indonezia. Totalul comenzilor companiei franco-germane a ajuns la 410 avioane în primul trimestru, în timp ce Boeing a primit doar 209.
    – Entertainment şi cinema: piaţa europeană a ajuns la 32,8 miliarde euro, iar estimările indică creşteri de 0,5% în fiecare din următorii cinci ani; în 2016 ar urma să ajungă la 34 de miliarde de euro.
    – Tehnologia: Gigantul Qualcomm se extinde în zona euro, cu o unitate importantă care va fi deschisă în Irlanda. Este un semnal pozitiv din partea unei companii care foloseşte 26.000 de angajaţi în 188 de ţări ale lumii.
    – Transporturile: Piaggio, fabricantul italian de scutere, a devenit, se pare, preferatul navetiştilor din întreaga lume, Vânzările companiei au depăşit pe cele ale rivalilor de la Honda şi au crescut cu 7,6% în primul trimestru.
    – Servicii financiare – Luxemburgul, una dintre destinaţiile de top pentru servicii financiare, câştigă teren în faţa Londeri sau a Elveţiei, devenind locul unde companiile şi banii se mută.
    – Construcţia de nave: Este una dintre industriile de succes ale Europei, în special în Olanda şi Germania. Şantierul Lurssen din Germania tocmai a lansat la apă cel mai mare superiaht din lume.
    – Ciocolata belgiană: pralinele lor, inventate în 1912, sunt copiate de atât de mulţi cofetari din întreaga lume încât fabricanţii belgieni au fost nevoiţi să ceară protecţie, la fel ca producătorii francezi de şampanie sau cei de şuncă din Parma. Exporturile de ciocolată belgiană au crescut cu 60 de procente în Asia şi cu 82% în Africa, între 2007 şi 2011, iar tendinţa continuă.
     

  • China îşi reafirmă încrederea în euro şi în economia europeană

    Purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe Hong Lei a declarat, într-o conferinţă de presă, că China va continua să considere Europa drept o importantă piaţă de investiţii.

    “China a avut întotdeauna încredere în economia europeană şi în zona euro şi a sprijinit măsurile luate de FMI şi de ţările zonei euro. Considerăm că Europa are capacitatea şi înţelepciunea să depăşească dificultăţile actuale, să lase criza în urmă, şi sperăm de asemenea că Europa va asigura siguranţa investiţiilor chineze de acolo”, a arătat el, reiterând poziţia oficială a guvernului de la Beijing.

    De la declanşarea crizei datoriilor de stat în 2010, China a arătat de mai multe ori că are încredere în zona euro şi a promis că va cumpăra obligaţiunile emise de unele state europene cu probleme.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro