Tag: Duraziv

  • Duraziv, a doua afacere înfiinţată de antreprenorul Daniel Guzu, a ajuns la vânzări de 80 de milioane de lei

    Duraziv este a doua afacere fondată de antreprenor, care anterior a fondat, dezvoltat şi ulterior a vândut afacerea Guzuchim (acum Fabryo) către fondul de investiţii Oresa Ventures.

    “În 2014, obiectivul principal a fost creşterea diviziei de vopsele în cadrul întregului business Duraziv. Am intensificat investiţiile începute în 2013, am crescut numărul de maşini de colorat, am lansat noua cartelă ColorPRO şi am relansat siteul companiei”, spune Marga Carp, director de marketing la Duraziv.

    În 2014, divizia de vopsele a înregistrat o creştere de 23% faţă de 2013, reprezentând în prezent un sfert din veniturile companiei. Evoluţia s-a datorat, în principal, creşterii numărului de showroom-uri şi, implicit, a numărului de maşini de colorat la peste 120. În paralel, compania a lansat noua cartelă ColorPRO, a relansat gama de pigmenţi pulbere Duraziv Essenza şi a susţinut prezentări de produse pentru meseriaşi, în parteneriat cu distribuitori locali şi reţele de bricolaj.

    Segmentul de adezivi a avut în 2014 o evoluţie de 14%, deţinând o pondere mai mare de o treime din total cifră de afaceri, în creştere faţă de anul precedent. Cu o pondere de 40%, segmentul de profile metalice s-a menţinut anul trecut la nivelul celui din 2013.

    “În 2014 aşteptările constructorilor au fost mai mari decât realitatea pieţei. Am resimţit mult mai acut lupta care se duce la nivel de prim preţ între producători, dar şi o stagnare a lucrărilor de termoreabilitare în a doua jumătate a anului şi o încetinire a investiţiilor private în construcţii noi. Suntem optimişti în privinţa anului 2015, dar rămânem racordaţi la piaţă şi continuăm să investim în diviziile care s-au dovedit eficiente”, spune Marga Carp.

    Fondată în urmă cu 11 ani sub denumirea Bau Profil şi axată pe producţie de profile metalice şi accesorii pentru gips carton, afacerea s-a extins în domeniul adezivilor şi mortarelor pentru construcţii, a vopselor şi tencuielilor decorative, oferind astfel sisteme complete de finisaj. Compania a ajuns în 2014 la o cifră de afaceri de circa 80 milioane lei şi peste 180 de angajaţi.

  • Duraziv estimeaza venituri de 2 mil. euro din vanzari in retelele de bricolaj

    Compania este prezenta acum in magazinele Hornbach si Praktiker
    atat cu gama de adezivi, cat si cu vopselele Duraziv. De asemenea,
    Duraziv a semnat un contract de furnizare cu Leroy Merlin.

    “Acesta a fost unul dintre principalele obiective ale companiei
    pentru anul 2011, respectiv listarea in lanturile de DIY”, a
    declarat Daniel Guzu, proprietarul Duraziv. “Acum, produsele
    companiei sunt accesibile direct si pentru consumatorul final, dupa
    ce o buna bucata de timp am lucrat indeaproape cu partenerii din
    constructii si mesterii care ne-au ajutat sa dezvoltam produse”,
    afirma Guzu.

    Proprietarul estimeaza ca in 2-3 ani se va ajunge ca o pondere de
    minimum 10% din cifra de afaceri a companiei sa fie reprezentata de
    vanzari in retelele DIY. Anul acesta, parteneriatele cu aceste
    magazine nu vor avea o influenta semnificativa asupra businessului
    companiei.

    Compania isi propune pentru acest an o majorare a veniturilor cu
    25%, dupa ce anul trecut a inregistrat o cifra de afaceri de 13,5
    milioane de euro, mai mare cu 50% decat in anul precedent.

    Duraziv este prezenta in magazinele de retail cu o gama larga de
    produse. Pe langa vopsele, compania va comercializa catre aceste
    lanturi si alte produse cu Kauciuc – tencuieli decorative,
    coloranti, amorse, gleturi, adezivi pentru polistiren, adezivi
    pentru placari interioare si exterioare, mortare hidroizolante si
    alte mortare.

    Duraziv a fost infiintata in 2003, sub denumirea de Bau Profil, de
    catre antreprenorii Daniel si Irina Guzu. Compania produce adezivi,
    profile metalice, vopsele, produse pentru finisari interioare si
    exterioare, sisteme complete de termoizolare si hidroizolare.

    Divizia producatoare de adezivi s-a lansat in urma unei investitii
    de peste 7 mil. euro intr-o fabrica la Popesti-Leordeni a carei
    capacitate de productie este de 200.000 de tone pe an.

  • Daniel Guzu investeste un milion de euro pentru promovarea Duraziv

    “Suma alocata promovarii reprezinta o investitie si nu se va
    revedea in pretul final al produsului. De aceea, chiar daca vom
    inregistra cresteri, ma astept sa intram pe profit abia din 2011.”
    Daniel Guzu, Director General Duraziv.

    In 2009 Duraziv a realizat o cifra de afaceri de noua milioane
    de euro, cele mai bune canale de vanzare pentru produsele companiei
    fiind magazinele de profil si distribuitorii. Adezivul pentru
    polistiren a fost vedeta vanzarilor pe divizia de adezivi pentru
    constructii, compania producand si livrand aproximativ 20.000 de
    tone de adeziv pentru polistiren in 2009.

    Pentru 2010, Daniel Guzu se asteapta la o crestere de
    aproximativ 10 % pentru segmentul de adezivi, crestere care ar urma
    sa se bazaze pe lansarea unor noi produse.

    Principalii concurenti ai Duraziv pe segmentului adezivilor sunt
    Henkel, Baumix si AdePlast.

  • Daniel Guzu: Nu voi mai investi in imobiliare nici daca va fi cel mai mare boom posibil

    Nu voi mai investi in imobiliare nici daca va fi cel mai mare
    boom posibil, nici peste zece ani. Mi-am incalcat principiile si
    filozofia si am pierdut. Daca se urmareste avantajul financiar se
    va ajunge la pierdere pe termen mediu si lung. Trebuie sa faci ceva
    ce iti place si la care te pricepi. Iar eu sunt inginer, imi place
    productia.

    Voi incheia anul cu o pierdere, dar este acceptabila, Este
    evident ca nu putem produce acum la capacitate maxima la fabrica de
    mortare a Duraziv, inaugurata in acest an, insa este o investitie
    pe termen mediu si va fi buna. Acum insa mergem cu frana trasa si
    cea mai mare frica in piata este de neincasare a creantelor.

    Aceasta este si cea mai mare temere pentru 2010: supravietuirea
    clientilor nostri, in special depozite si firme. Eu mai am niste
    agoniseli si pot sa mai rezist, dar altii…

    Daniel Guzu detine producatorul de materiale de constructii
    Duraziv si o serie de proiecte imobiliare de mici dimensiuni si
    afaceri viticole.

    Cititi si:


    Bogdan Putinica, Enea: 2009 a fost cel mai incert an pe care il
    stiu


    Constantin Tampiza, Lukoil: Aproape in fiecare zi a plecat cate un
    sofer fara sa plateasca


    Petru Craciun, Cegedim: Deciziile guvernamentale au avut efecte
    mult mai nocive decat criza economica


    Valentin Ilie, Coldwell Banker: A fost un an fabulos


    Ioan Niculae: A fost un an care a inceput prost, dar s-a terminat
    bine


    Razvan Gheorghe, Cushman & Wakefield: Cand ai 100 de oameni pe
    care trebuie sa ii motivezi sa castige bani, nu ai voie sa
    clachezi


    Marius Ghenea: Am vazut in acest an mult mai multi parinti
    petrecand timp suplimentar cu copiii lor

  • Guzu atinge afaceri de 9 mil. euro cu noul sau business Duraziv

    “Avand in vedere ca Duraziv activeaza pe piata materialelor de
    constructii, prin ambele divizii – adezivi pentru constructii si
    profile metalice pentru structuri de gips-carton – efectele crizei
    le resimtim si noi. Insa, strategia noastra este sa tratam aceasta
    conjunctura ca pe o oportunitate, in special pentru divizia de
    adezivi, divizie cu care suntem in crestere. Aceasta crestere este
    de natura expansiva, prin activarea cat mai multor clienti pe
    aceasta categorie de produse”, a declarat Daniel Guzu.

    Compania s-a lansat pe piata de adezivi, la inceputul lui 2009,
    in urma unei investitii de peste sapte milioane de euro intr-o
    fabrica moderna cu o capacitate de peste 300.000 de tone pe an.
    Segmentul de profile metalice a adus un aport de aproximativ 70% la
    realizarea cifrei de afaceri, restul apartinand diviziei de
    adezivi.

    Pentru anul viitor, Guzu isi propune sa obtina cu Duraziv o
    crestere a afacerii cu 5-7%, mizand pe imbunatatirea conditiilor de
    creditare si pe continuarea celor doua mari proiecte la nivel
    national – Prima Casa si Termoizolarea fatadelor (anveloparea), dar
    intr-un ritm mult mai alert.

    Bau Profil a fost infiintata in 2003, din acest an fiind
    inceputa si productia de adezivi, sape si gleturi. In 2007, cand
    s-au pus bazele noii divizii – adezivi pentru constructii – in
    afacere a intrat si fondul de investitii Oresa Ventures. La
    inceputul lui 2009 Daniel Guzu a iesit din afacerea Fabryo si a
    preluat pachetul majoritar la Bau Profil, iar Oresa si-a facut
    exitul din afacerea Bau Profil si a preluat in intregime
    Fabryo.

    Principalii concurenti ai Duraziv pe segmentului adezivilor sunt
    Henkel, Baumix si AdePlast.