Preţul luat în calcul de Audi include asumarea unor datorii de 800 milioane euro ale Ducati, au declarat pentru Bloomberg surse apropiate situaţiei. Constructorul german are până la mijlocul lunii aprilie dreptul de primă ofertă pentru preluarea Ducati. Preşedintele Volkswagen, Fedrinand Piech, şi-a exprimat pentr prima dată public intenţia de a prelua Ducati în aprilie 2008, însă a pierdut atunci cursa în favoarea Investindustrial. Grupul Volkswagen deţine în prezent nouă mărci, precum Volkswagen, Audi, Skoda, Seat, Lamborghini, Scania şi MAN, însă nu are nicio marcă de motociclete.