Tag: DSU

  • DSU îi răspunde lui Cîmpeanu: nu DSU a întocmit caracteristicile testelor de salivă

    DSU transmite că, potrivit deciziei CNSU din 8 octombrie, cantitatea necesară de teste de salivă a fost stabilitată la 70 milioane.

    Oficiul Naţional de Achiziţii Centralizate – ONAC, desemnat ca instituţie abilitată pentru organizarea şi derularea procedurilor de atribuire, în vederea încheierii de acorduri-cadru, a iniţiat demersurile. Achiziţia a fost împărţită pe 3 loturi, iar ONAC a semnat acordurile cadru cu societăţile comerciale câştigătoare.

    „Ca urmare a mai multor informaţii apărute în mass-media, conform cărora, caietul de sarcini ar fi fost elaborat de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, precizăm că NU reprezentanţii DSU sau IGSU au întocmit caracteristicile regăsite în caietul de sarcini elaborat în scopul achiziţionării dispozitivelor medicale despre care facem referire, ci reprezentanţi din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR), la solicitarea ONAC care prevedea nevoia stringentă de sprijin din partea unor specialişti, în scopul realizării documentului în discuţie. Ulterior, în baza prevederilor OUG 11/2020, Oficiul Naţional pentru Achiziţii Centralizate pune la dispoziţia Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă acordurile-cadru atribuite pentru punerea in aplicare a procedurilor specifice”, transmite DSU.

    „Până la acest moment, la nivelul IGSU au fost încheiate contracte subsecvente pentru furnizarea produsului teste de salivă astfel:

    – Lotul 1-

    contract subsecvent pentru cantitatea de 5.000.000. buc., cantitate ce a fost livrată integral

    Promitentul furnizor clasat pe locul I în cadrul Acordului Cadru aferent lotului nr. 1 nu s-a prezentat pentru semnarea contractului subsecvent ce avea ca obiect furnizarea a 3.000.000 buc.

    – Lotul 2 –

    4 contracte subsecvente astfel:

    contract subsecvent nr 1 pentru cantitatea de 2.400.000. buc. – cu termen de livrare 2 decembrie, precizăm că aceasta deşi a depus garanţia de buna execuţie, termenul de livrare nu a putut fi respectat, conform angajamentelor contractuale. Drept urmare, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a decis rezoluţiunea contractului subsecvent.

    contract subsecvent nr 2 pentru cantitatea de 1.500.000. buc., cantitate ce a fost livrată integral

    contract subsecvent nr 3 pentru cantitatea de 3.000.000. buc. În cazul acestui contract furnizorul nu a constituit garanţia de bună execuţie. Drept urmare, contractual nu a intrat în vigoare. Precizăm că garanţia de bună execuţie a contractului se constituie în scopul asigurării condiţiilor privind cantitatea, calitatatea şi perioada convenită/stipulată pentru livrarea produselor, în contractul de achiziţie publică/contractului subsecvent. În situaţia neîndeplinirii angajamentelor contractuale, autoritatea contractantă asigură continuitatea procedurii de achiziţie cu următorii furnizorii eligibili.

    contract subsecvent nr 4 pentru cantitatea de 1.000.000. buc. al căror termen de livrare este data de 17.12.2021

    – Lotul 3 –

    4 contracte subsecvente astfel:

    contract subsecvent nr 1 pentru cantitatea de 1.000.000. buc. al căror termen de livrare este data de 18.12.2021
    contract subsecvent nr 2 pentru cantitatea de 1.500.000. buc., cantitate ce a fost livrată integral
    contract subsecvent nr 3 pentru cantitatea de 2.000.000. buc. al căror termen de livrare este data de 20.12.2021
    contract subsecvent nr 4 pentru cantitatea de 3.000.000. buc. al căror termen de livrare este data de 21.12.2021”, transmite DSU.

    Astfel, în luna noiembrie, 9 milioane teste de salivă au fost recepţionate, conform contactelor semnate cu primele firme câştigătoare, incluse în stocurile de urgenţă şi repartizate către inspectoratele şcolare.

    Prin scrisoarea adresată şefului DSU, Raed Arafat, Cîmpeanu cerea graficul de aprovizionare eşalonată cu teste de salivă, în condiţiile în care cele primite au fost deja distribuite, dar şi livrarea umătoarelor teste în ambalaj individual sau 2 teste/set.

  • DSU, răspuns pentru PSD în legătură cu prezentarea programului: Nu suntem mandataţi în a da avize

    Mai mulţi primari PSD care au plecat spre Capitală, unde ar fi urmat să participe la prezentarea programului de guvernare au făcut cale întoarsă, miercuri, pentru că acest eveniment nu se putea organiza din cauza COVID-19.

    „Congres cu 5.000 de persoane s-a putut”, au comentat reprezentanţii PSD pe Facebook, făcând referire la evenimentul liberalilor, precizând că la evenimentul PSD urmau să participe 20 de persoane.

    DSU a reacţionat şi a transmis că nu are rol de avizator.

    „Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă nu este mandatat în a da avize privind realizarea sau nu a unor reuniuni/întâlniri/evenimente, ci doar poate răspunde punctual la solicitări primite din partea petenţilor prin care explică măsurile prevăzute în legislaţia aflată în vigoare, de limitare a răspândirii Coronavirusului printre comunităţi. Petentul a fost informat de faptul că la acest moment CNSU a propus o serie de modificări care ar fi permis organizarea unui astfel de eveniment, dar aceste propuneri de modificări nu intră in vigoare până la adoptarea lor printr-o Hotărâre de Guvern”, au transmis reprezentanţii DSU.

  • De câte ori aţi avut nevoie, ambulanţa a venit la timp? STS susţine că peste jumătate din aproape 13 milioane de apeluri la Serviciul 112 în 2018 nu au fost urgenţe

    Potrivit datelor furnizate de Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), în anul 2018, operatorii 112 au preluat 12.735.836 de apeluri, mai puţine cu aproape un milion faţă de anul precedent, însă apelurile de urgenţă reprezintă doar 45,1%, celelalte nefiind de competenţa Serviciului. Dintre apelurile urgente, cele mai multe au fost transferate şi gestionate de Serviciul de Ambulanţă, Poliţie şi ISU-SMURD.

    Directorul Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), Ionel-Sorinel Vasilca, a precizat, duminică, că de la operaţionalizarea Serviciului şi până acum, numărul apelurilor non-urgente a avut o tendinţă desrescătoare, de la valorile de 97,2% din totalul apelurilor în 2005, la 55% în 2018, respectiv la 46% în primul trimestru al acestui an.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro