Tag: Dragos Dinu

  • Dragoş Dinu, noul CEO al Domo

    Dragoş Dinu, care a condus anterior A&D Pharma, cel mai mare grup local din industria farmaceutică, preia astfel funcţia de CEO.

    Reprezentanţii Domo nu au oferit informaţii despre acest fond de investiţii, astfel că nu există date clare dacă este vorba de o schimbare de acţionariat sau doar de un transfer de acţiuni al aceluiaşi fond de investiţii de pe o entitate pe alta.

  • EXCLUSIV – Dragoş Dinu, tânărul manager pe care mediul de afaceri încă îl percepe ca pe un concurent

    Dragoş dinu spunea în 2006, în prima ediţie a catalogului 100 tineri manageri de top, că luna cea mai grea din cariera sa a fost cea în care a devenit CEO.Avea atunci 39 de ani şi făcea parte din prima generaţie de tineri pe care o prezentam publicului larg, conducând grupul farmaceutic A&D Pharma, format din distribuitorul de medicamente numărul unu în România, Mediplus, şi cea mai mare reţea de farmacii, Sensiblu. Un business care se apropie azi de un miliard de euro pe an, pe-atunci estimat la circa 400 de milioane.

    Privind înapoi în timp, el spunea atunci că drumul său ar putea fi asemănat cu cel al unui alpinist, care la câţiva ani după ce a cucerit Everestul îşi rememorează etapele. “Un alpinist ar spune că pe la 7.000 de metri îşi aminteşte că bătea vântul, apoi că pe la 8.000 nu putea respira. În final rămâne victoria. Am pus piciorul, am pus steagul, trăiesc.”

    L-am întâlnit pe Dragoş Dinu într-o seară de marţi, în barul aproape gol de la parterul unui hotel bucureştean, înainte de o partidă de tenis cu un bun prieten, om de afaceri şi el. Sportul în viaţa lui Dragoş Dinu nu e atât de vechi pentru că, după cum mărturiseşte managerul, a reuşit să redescopere timpul liber abia de la începutul lui 2009. “O companie care a avut dinamica şi ascensiunea A&D Pharma nu-ţi lăsa timp să te gândeşti la altceva şi asta am constatat de două ori mai mult după ce am plecat de acolo.

    ” A demarat câteva businessuri proprii, unele au reuşit, altele nu. Printre succese se numără un hotel plutitor în Delta Dunării cu o capacitate de zece camere – “o afacere care are limitările turismului românesc legate de infrastructură” – unde au ajuns inclusiv turişti străini, chiar farmacişti pe care i-a cunoscut în vremea vechiului mandat. A urmat proiectul creării unei reţele de săli de fitness, însă ideea a coincis cu debutul crizei şi a rămas în sertar.

    Un business în care Dinu nu mai e astăzi implicat, dar căruia i s-a alăturat după A&D Pharma este compania de consultanţă Link Resource, fondată de avocatul Ion Nestor şi fostul CEO al Novartis, Nicolae Voiculescu. Se mândreşte cu faptul că este unul dintre puţinele portaluri de consultanţă şi analiză, utilizat de marii operatori din industria farma – “un business de circa un milion de euro care asigură venituri constante, dar în care îmi foloseam foarte greu expertiza de bază: retail şi distribuţie”.

    El admite că a trăit cu impresia că majoritatea clienţilor din retail şi distribuţie farma l-au perceput inclusiv după plecare ca pe un concurent, de aceea proiectele cu distribuitorii şi reţelele de farmacii au lipsit, rămânând ca parteneri de afaceri doar producătorii de medicamente. Imaginea lui Dinu e legată de A&D Pharma ca urmare a celor 14 ani petrecuţi acolo, fiind unul dintre primii angajaţi, preşedinte din 2002 şi ulterior chiar acţionar. A trecut printr-o listare tocmai pe bursa de la Londra – “o experienţă cu iz de unicat” -, prin creşterile cu două cifre de la an la an, dar şi prin dificultăţile avute cu directorii non-executivi apăruţi după listare.

    Mizând pe principiile în care crede, a decis să părăsească compania – “sfatul meu pentru oricine face o listare e să se gândească la ce urmează după”. Îşi aminteşte că afacerea pe care a condus-o aproape şapte ani a intrat pregătită în criză prin faptul că anterior jucătorii au fost nevoiţi să îşi reducă toate costurile după ce preţurile la medicamente nu fuseseră actualizate de către Ministerul Sănătăţii, iar rezultatele acelor tăieri se văd în bilanţurile pozitive de astăzi.

  • Dragos Dinu, fost CEO al A&D Pharma, intra in afaceri cu Link Resource si NNDKP

    Link Resource, infiintata la inceputul anului, ofera servicii de consultanta legala, management si executie in industria medicala si farmaceutica si beneficiaza de un parteneriat strategic cu casa de avocatura Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen (NNDKP) in ceea ce priveste domeniul juridic. In prezent, in cadrul Link Resource lucreaza peste 30 de consultanti, care au realizat deja zece proiecte integrate pentru sapte clienti din industria sanatatii.

     

    Colaborarea lui Dinu cu Link Resource va incepe oficial pe data de 5 ianuarie, dupa ce contractul cu A&D Pharma va expira la finalul acestui an. Dragos Dinu a renuntat la conducerea A&D Pharma in august, dupa sase ani in functia de CEO, experienta sa in cadrul companiei totalizand 13 ani. Nicolae Voiculescu a petrecut opt ani la carma filialei romanesti a producatorului farma Novartis inainte de a-si infiinta propria firma – Link Resource.

     

    Cititi aici mai multe detalii despre principalele schimbari manageriale din domeniu in 2007.
     

  • Cel mai puternic executiv din industria farma se pregateste sa plece

    Dragos Dinu, directorul executiv (CEO) al principalului grup din industria farmaceutica A&D Pharma, este pe picior de plecare in urma unor discutii cu actionarii privind rezultatele companiei si evolutia ei, conform unor surse din industrie.

     

    Cititi mai multe pe www.zf.ro
     

  • Dragos Dinu, A&D Pharma: “Listarea la Londra a fost si este o decizie foarte buna”

    Rezultatul a fost explicat de directorul executiv al companiei, Dragos Dinu, prin necorelarea evolutiei cursului valutar leu/euro cu preturile la medicamente, ceea ce a dus la pierderi totale de 8 milioane de euro potrivit declaratiilor sale.

     

    Castigul inainte de plata taxelor, dobanzilor, impozitelor, includerea deprecierii si a amortizarii (EBITDA) a coborat cu 35%, pana la 10,7 milioane de euro, iar EBITDA normalizat (fara includerea diferentelor operationale de schimb valutar, costurile de hedging si a variatiei provizioanelor) a fost de 13,2 milioane de euro.

     

    Desi la jumatatea lunii acesteia s-a inregistrat o scadere puternica a titlurilor companiei tranzactionate sub forma de GDR-uri pe Bursa de la Londra, de la 15,5 euro la inceputul anului, la 3,5 euro, Dinu a declarat, pentru BUSINESS Magazin, ca “listarea la Bursa din Londra a fost si este, in continuare, o decizie foarte buna, in ciuda climatului nefavorabil din acest an”.

     

    In primul semestru, cea mai performanta divizie a grupului a fost cea de distributie Mediplus, care a inregistrat o crestere de 41% a vanzarilor, pana la 159,2 milioane de euro, fiind urmata de cea de retail (farmaciile Sensiblu), ale carei vanzari de 71,3 milioane de euro au avansat cu 27% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

     

    Rezultatele Mediplus au fost influentate de cresterea vanzarilor la produselor eliberate cu prescriptie medicale in urma liberalizarii vanzarii medicamentelor din programele nationale de sanatate (diabet, oncologie, HIV/SIDA si post-transplant) in farmacii, precum si a diversificarii portofoliului de clienti si servicii. In plus, segmentul produselor dermato-cosmetice a raportat cresteri ale vanzarilor cu 65% fata de aceeasi perioada a lui 2007.

     

    In ceea ce priveste lantul de farmacii Sensiblu, seful companiei a precizat ca strategia va presupune nu atat o dezvoltare a retelei agresiva, ci mai ales o orientare catre profitabilitatea fiecarei unitati, printr-un proces de relocari, inchideri, dar si inaugurari, reteaua ajungand, in prezent, la un numar de 218 de locatii care acopera 53 de localitati. De asemenea, formatul farmaciilor urmeaza sa fie reimprospatat prin oferirea de produse si servicii mai personalizate.

     

    Cea de-a treia linie a business-ului A&D Pharma, divizia de sales&marketing, a raportat o majorare de 14%, pana la 48 de milioane de euro, potrivit raportului financiar al companiei. Pentru divizia de sales&marketing, “dezvoltarea in viitor va presupune concentrarea pe obtinerea unei margini de profit superioare prin extinderea si diversificarea portofoliului de produse (cu prioritate pe OTC-uri, cosmetice si dermato-cosmetice pentru a contrabalansa marginile mici din zona medicamentelor) si a consolidarii extinderii regionale incepute”, potrivit raportului mentionat.

     

    Compania vizeaza sa-si dezvolte divizia de sales&marketing cu patru birouri in Europa de Est, pana in 2013, primul pas fiind facut in acest sens prin deschiderea, recent, a biroului din Ungaria, ca “o urmare fireasca a extinderii parteneriatelor cu furnizorii cu care deja lucram”, conform declaratiilor lui Dinu. Pietele vizate sunt Bulgaria, Croatia, Bosnia, Macedonia si Serbia. A&D Pharma este prezenta si in Republica Moldova, sub forma unui joint-venture cu Elantis Farm.

     

    Pentru anul acesta, investitiile companiei se vor centra pe modernizarea logisticii pentru depozite si a sistemului informatic, precum si pe remodelarea farmaciilor Sensiblu, detaliile privind costurile acestor proiecte nefiind comunicate. Dinu a mai subliniat faptul ca prioritatile companiei sunt in zona de non-farma, a produselor nereglementate, precum si in cea a sales&marketing.

     

    Anul trecut, investitiile companiei s-au ridicat la 15 milioane de euro. Cifra de afaceri consolidata a grupului a raportat o crestere anuala compusa de 45% intre 2003 si 2007 si s-a cifrat la 425 de milioane de euro anul trecut. A&D Pharma este o societate de tip holding olandeza, listata, incepand cu 2006 pe piata principala reglementata a Bursei de la Londra, avand ca actionar majoritar compania olandeza Sograno.
     

     

  • Afacerile A&D Pharma au crescut cu 28% in 2007

    A&D Pharma, care reuneste cel mai mare distribuitor de medicamente (Mediplus) si cel mai important lant de farmacii (Sensiblu) din Romania, se asteapta sa raporteze un EBITDA in concordanta cu estimarea pentru anul anterior. Potrivit companiei, profitabilitatea a fost afectata negativ de deprecierea monedei nationale, cresterea costurilor centrale (headquarter costs) si reevaluarea riscurilor corporatiste.

    Pentru 2007, grupul estimeaza o crestere sustinuta a cifrelor de afaceri in ambele sale divizii operationale. Mediplus se asteapta sa raporteze o crestere a cifrei de afaceri anuale de 26% de la 287,6 milioane euro in 2006 la 363 milioane euro in 2007. Sensiblu preconizeaza raportara unei cifre de afaceri anuale de 36% de la 89,8 milioane euro in 2006 la 122 milioane euro in 2007. Aceste cifre de afaceri neconsolidate si neauditate ale diviziilor includ vanzarile inter-companii in valoare de aproximativ 60 milioane euro de la Mediplus catre Sensiblu.

    A&D Pharma a mai anuntat ca, potrivit datelor Cegedim, piata farmaceutica din Romania a crescut anul trecut cu 17,35%, pana la 1,824 milioane de euro.

    In prezent, Mediplus opereaza o retea logistica nationala care cuprinde 12 depozite distribuind un portofoliu de aproximativ 5.000 de produse catre mai mult de 70% din farmaciile din Romania, in timp ce Sensiblu opereaza 221 unitati pe intreg teritoriul Romaniei.

    "Ramanem increzatori in privinta perspectivelor de crestere a pietei farmaceutice in Europa Centrala si de Est si intentionam sa consolidam pozitia A&D Pharma de lider pe piata farmaceutica din Romania. Ne concentram pe extinderea internationala a afacerii atat prin operatiuni dezvoltate de le zero, cat si prin achizitii in regiune, si investim in extinderea structurii noastre corporatiste pentru a facilita dezvoltarea si dimensionarea operatiunilor noastre", a declarat Dragos Dinu, CEO al A&D Pharma.