Tag: Dokker
-
Dacia cheamă peste 13.000 de vehicule pentru înlocuirea airbagului. Ce modele sunt afectate
Dacia recheamă peste 13.000 de vehicule Logan II, Dokker şi Lodgy, pentru înlocuirea airbagului şoferului, la un reparator din reţeaua autorizată Dacia.Compania a identificat că în situaţii excepţionale, în care este necesară declanţarea airbag-ului, există riscul ca acesta să funcţioneze în mod necorespunzător.Durata schimbării este de circa 50 de minute şi sunt afectate 13.303 vehicule. -
Industrial Access investeşte 200.000 de euro într-o nouă flotă cu autovehicule cu motor Euro 6
Investiţia face parte din strategia de dezvoltare sustenabilă a Industrial Access, lider pe piaţa de închirieri utilaje pentru acces şi lucru la înălţime, pentru care compania are alocat în acest an un buget total de 13.630.000 de euro.
Autoturismele echipate cu motoare Euro6 emit cu 55% mai puţine noxe faţă de standardul de emisii Euro 5, fiind cele mai ecologice disponibile pe piaţă la acest moment. Acestui avantaj i se adaugă consumul redus de combustibil.
Întreaga flotă a companiei Industrial Access, formată din peste 3000 de echipamente, are o vechime mai mică de 3 ani, ceea ce presupune motoare cu emisii reduse şi consum scăzut de carburanţi. Numai în ultimii doi ani, investiţiile Industrial Access în soluţii ecologice şi sustenabile au ajuns la un total de 24.000.000 de euro. Din acestea, un pas important a fost făcut la finalul anului 2017, prin achiziţia, în premieră pentru Europa de Est, a JLG 1850 SJ, cea mai înaltă nacelă autopropulsată cu braţ telescopic din lume, al cărei preţ a depăşit suma de 350.000 de euro.
Industrial Access este cea mai mare companie de închirieri utilaje pentru acces şi lucru la înălţime din zona Balcanilor. Cu o istorie de 13 ani de creştere rapidă, de la o mică firmă antreprenorială la cea mai dezvoltată reţea din regiune, Industrial Access, membră a grupului TVH, oferă soluţii de închiriere de echipamente pentru acces şi lucru la înălţime, precum şi alte utilaje de construcţii (generatoare, compresoare, excavatoare, scule portabile etc.). Compania are o echipă locală de peste 100 de angajaţi, care, printr-o reţea de 24 de depozite, operează o flotă de peste 3000 de echipamente moderne, în valoare de peste 43 milioane Euro şi cu o vechime mai mică de 3 ani. Industrial Access a reuşit să ofere siguranţă, eficienţă şi confort pentru mai mult de 12.500 de clienţi unici în ultimii 13 ani.
-
Dacia a vândut 360.000 de maşini anul trecut, cele mai multe în Franţa, Germania şi Algeria
Marca Dacia a vândut anul trecut aproape 360.000 de maşini, asamblate la Mioveni, Casablanca şi Tanger, în creştere cu 4,8% faţă de anul anterior, pe patru continente. În acelaşi timp, 2012 a reprezentat anul extinderii gamei Dacia cu şase modele noi. Aceasta a permis mărcii Dacia să-şi reînnoiască oferta de produse, prin introducerea noilor modele Logan, Sandero şi Sandero Stepway. În plus, au fost abordate noi segmente de piaţă, cum ar fi cel al vehiculelor de familie şi al vehiculelor combi, cu modelele Lodgy, Dokker şi Dokker Van. Odată cu valul de lansări din 2012, Dacia dispune în prezent de cea mai tânără gamă din Europa, cel mai vechi model al gamei fiind Duster, lansat în primul semestru al anului 2010.
-
Avalanşă de clienţi noi la Dacia (FOTO)
În plus, acum Dacia are o gamă care include un nou monovolum, Lodgy, un vehicul recreaţional, Dokker, şi versiunea utilitară a acestuia – Dokker Van, pe lângă noile generaţii ale Logan, Sandero şi Sandero Stepway.
Jean-Christophe Kugler, preşedintele Dacia şi şeful Renault pentru regiunea Euromed, care include Africa de Nord şi Europa de Est, a subliniat că următoarea piaţă unde se va impune marca Dacia este Marea Britanie, unde vor fi comercializate modelele Sandero produse la Mioveni şi Duster asamblate în India. Pe de altă parte, pe piaţa locală, ca şi în Vest, Dacia concurează la preţ cu maşinile la mâna a doua.
“Dacia este o alternativă la maşinile second-hand oriunde în Europa. Românii sunt liberi să achiziţioneze ce maşină îşi doresc”, a spus Thomas Dubruel, directorul comercial al mărcii.

Pe de altă parte, Stephen Norman, senior vicepresident, global marketing al Grupului Renault, declara în cadrul Salonului Auto de la Paris că Dacia are un potenţial foarte ridicat în Marea Britanie în ceea ce priveşte volumele, în condiţiile în care în Regatul Unit vânzări mari au fost înregistrate în trecut atât de Lada, cât şi de Skoda.

Înmatriculările de autoturisme Dacia la nivel european au scăzut cu 3,2% în primele zece luni ale acestui an, la aproape 200.700 de maşini, potrivit statisticilor Asociaţiei Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), scăderea fiind mai mică decât cea de 6,9% a pieţei europene. Astfel, cota de piaţă a Dacia la nivel european a crescut de la 1,8% în primele zece luni ale anului trecut la 1,9% în intervalul ianuarie-octombrie din acest an.
Pe de altă parte, la nivelul lunii octombrie înmatriculările Dacia în Europa au scăzut cu 7,1% la 21.500 de maşini, în condiţiile în care octombrie este ultima lună “de viaţă” la nivel european a modelelor Logan, Sandero şi Sandero Stepway din generaţia anterioară. La nivelul pieţei vest-europene Dacia a înregistrat un declin mai mic, de 1,5% la zece luni, respectiv 3,5% în octombrie, cota de piaţă crescând la 1,7% în acest an, faţă de 1,6% anul trecut.
În ceea ce priveşte piaţa locală, România este pe locul 17 în rândul pieţelor europene ca număr de maşini înmatriculate în primele zece luni ale acestui an, cu 56.000 de autoturisme. Mai mult, piaţa locală este în continuare în top 10 al celor mai mari scăderi la nivel european, clasându-se pe locul şapte cu o scădere de 12% în intervalul ianuarie-octombrie.
-
Dacia a lansat modelele Dokker şi Dokker Van. Ce preţuri au noile maşini
Preţurile sunt cuprinse între 8.700 şi 13.600 euro, TVA inclusă, în funcţie de motorizări şi dotări.
Dacia Dokker este un combi cu 5 locuri destinat unei utilizări mixte atât în scop personal, cât şi profesional, iar Dacia Dokker Van este o furgonetă care vizează în principal micii comercianţi şi întreprinzători.
Dacia Dokker va fi comercializată cu preţuri între 9.000 şi 13.600 de euro, inclusiv TVA.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Două noi modele se alătură gamei Dacia: Dokker şi Dokker Van
Dacia Dokker este un combi cu 5 locuri destinat unei utilizări mixte (atât în scop personal, cât şi în scop profesional), care dispune de un volum al portbagajului şi de o modularitate la cel mai bun nivel din categorie.
Dacia Dokker Van este o furgonetă ale cărei calităţi utilitare se adreseaza în principal mici comercianţi şi întreprinzători. Ele vor fi comercializate începând din iunie 2012 în Maroc şi din toamna anului 2012 în Europa.
Dacia Dokker se adresează unei clientele aflate în căutarea unui vehicul polivalent care asigură în acelaşi timp transportul obiectelor voluminoase şi călătoria cu familia în condiţii de confort. El poate transporta 5 persoane oferind cel mai mare volum de portbagaj din segmentul său. Prin rabatarea banchetei spate se obţine un volum de încărcare de 3 m3, adaptat utilizării în scop profesional. Accesul la zona de încărcare sau la locurile din spate este facilitat de cele două uşi laterale culisante vitrate.

Versiunea utilitară, Dacia Dokker Van, este o furgonetă fiabilă şi robustă. Capacităţile sale de încărcare se situează la cel mai bun nivel din segment datorită modularităţii scaunului din dreapta (Opţiunea Dacia Easy Seat). Încărcarea este facilitată datorită uşii laterale largi, culisante. Pentru a răspunde cât mai bine aşteptărilor utilizatorilor, Dokker Van oferă numeroase posibilităţi de transformare şi o gamă largă de accesorii.
Ca în cazul Dacia Lodgy, interiorul modelelor Dokker şi Dokker Van oferă elemente de confort, moderne şi practice. Ele pot dispune de sistemul multimedia “Media Nav” cu touch screen de 18 cm (7”), sistem de navigaţie, radio, conectivitate şi sistem de telefonie Bluetooth. Opţional sunt disponibile limitatorul de viteză şi asistenţa la parcarea cu spatele.
Dacia Dokker şi Dokker Van sunt propuse, în funcţie de ţară, cu 4 motorizări: noua motorizare pe benzină 1.2 TCe 115 CP, motorizarea pe benzină 1.6 MPI 85 CP, precum şi motoarele diesel 1.5 dCi 75 CP şi 90 CP. Cele două motoare diesel care beneficiază de eticheta Dacia eco2 afişează un consum de numai 4,5 l/100 km* şi generează emisii de CO2 de 118 g/km*.
-
Dacia lansează în acest an Dokker şi Dokker VAN. Cum arată noile modele
“Dokker este un vehicul cu cinci locuri, practic şi polivalent, disponibil cu una sau două uşi laterale culisante. Dispunând de un portbagaj generos şi oferind o modularitate intuitivă, Dacia Dokker este perfect adaptată clienţilor care îşi doresc un vehicul cu posibilităţi multiple de utilizare, care să asigure atât o călătorie în condiţii de confort pentru cinci adulţi, cât şi transportul, la nevoie, a unor obiecte voluminoase”, se arată într-un comunicat al Dacia.
Versiunea utilitară, Dokker VAN, se adresează clienţilor din zona comercială, respectiv întreprinzători şi societăţi comerciale.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro