Tag: Doi in aceeasi priza

  • Doi in aceeasi priza

    E batut in cuie: Flamingo va inghiti Flanco. Iar in acest caz, dincolo de „impactul emotional“ al cifrelor, mai interesant decat valoarea in sine a tranzactiei este modul in care aceasta se va realiza din punct de vedere tehnic.

    Primele discutii privind un posibil „mariaj“ Flamingo-Flanco au avut loc in vara acestui an, „semnificativ dupa oferta publica initiala“, explica Dragos Simion, vicepresedinte Flamingo International, responsabil cu fuziunile si achizitiile in cadrul grupului. IPO-ul (oferta publica initiala) Flamingo s-a derulat intre 15 si 22 iunie 2005, iar din 18 iulie actiunile companiei au fost listate pe Bursa de Valori Bucuresti (BVB). In afara de primele trei litere din numele celor doua companii, Flamingo si Flanco au mai multe in comun. Marius Ghenea este cea mai vizibila veriga.

    Dupa ce a fondat Flamingo in 1994, impreuna cu Varol Islam si Dragos Cinca (actualul actionar majoritar), el a iesit din afacere la sfarsitul lui 2001. La scurt timp dupa ce si-a vandut actiunile, a devenit CEO al Flanco, pozitie de pe care plecase de la Flamingo. Relativ recent, in octombrie anul acesta, Ghenea a plecat si de la Flanco pentru a se ocupa de investitiile proprii. Totusi, el a pastrat optiuni in companie care urmeaza sa se transforme in actiuni. Pe scurt, Ghenea este omul care cunostea foarte bine ambele companii, atat din postura managerului, cat si a actionarului. Acum, el povesteste ca, in vara, a luat legatura cu Dragos Cinca, fostul sau asociat de la Flamingo, si i-a propus o fuziune. „Totul a fost la nivel de scenariu“, marturiseste Ghenea.

    Pana la sfarsitul lui 2005, discutiile au evoluat si sunt aproape de a se transforma in realitate. Actionarii si managerii Flamingo si Flanco au anuntat la sfarsitul saptamanii trecute ca tranzactia se va finaliza cel mai probabil in martie 2006. Este vorba de finalizarea din punct de vedere tehnic si legal, pentru ca greul de-abia de atunci va incepe.

    Ce urmeaza sa se intample? Flamingo International va urma sa faca o noua emisiune de actiuni (a doua dupa cea din iunie 2005) care va fi subscrisa integral de actionarii Flanco. Dupa noua emisiune, actionarii Flanco vor avea aproximativ 30% din actiunile noii companii. Pe langa transferul de actiuni, proprietarii Flanco vor primi si bani. „Componenta de cash va reprezenta pana la o treime din valoarea totala a tranzactiei estimata la 35-40 de milioane de euro“, declara Dragos Simion, vicepresedintele Flamingo. O treime din aceasta suma inseamna cam 12,5 milioane de euro, adica exact banii pe care Flamingo i-a obtinut in urma ofertei publice primare din iunie 2005. Inca din acel moment, managerii companiei au afirmat ca banii vor fi folositi pentru extindere, inclusiv pentru fuziuni si achizitii. Ce vor da actionarii Flanco in schimbul actiunilor noului Flamingo si a celor aproximativ 12 milioane de euro? Ei vor ceda 100% din actiunile Flanco, aceasta urmand sa intre in holdingul Flamingo International ca filiala detinuta integral. Pe scurt, Flamingo cumpara Flanco prin schimb de actiuni si componenta cash.

    Pana in momentul fuziunii propriu-zise, actionariatul celor doua companii este acelasi ca si pana acum. Flanco este detinut de compania de investitii Oresa Ventures (65%), fondul de investitii DBG Eastern Europe (20%) si fondatorul Florin Andronescu (15%), cel care a si dat numele companiei. Marius Ghenea are un pachet confidential (de optiuni transformabile in actiuni) care dilueaza proportional pachetele celorlalti actionari. Cat despre Flamingo, pachetul majoritar se afla in posesia lui Dragos Cinca (61,5%), restul actiunilor fiind detinute de management si investitori de pe piata de capital. Capitalizarea bursiera a Flamingo este de 67 milioane de euro, la un pret de 4.700 de lei vechi pe actiune. Dupa finalizarea tranzactiei, ponderile actualilor actionari Flamingo se vor diminua proportional, ei urmand sa detina impreuna 70% din noua entitate.

    Cele 35-40 de milioane de euro la cat este evaluata tranzactia (cash plus schimb de actiuni) reprezinta, de fapt, valoarea Flanco. Este mult, este putin? Parerile ar putea fi impartite. Cert este ca Oresa Ventures, actionarul majoritar al companiei vandute, isi dorea de mai demult un exit. Compania de investitii a intrat in afacere si se afla in cautarea unui cumparator. Investitorii strategici au intarziat sa vina pe piata romaneasca, iar vanzarea catre un alt investitor financiar era practic exclusa. Una peste alta, vanzarile Flanco au scazut in 2004 fata de 2003, compania ajungand pe locul trei pe piata retail-ului de electronice si electrocasnice, dupa ce a fost lider in 2003.

    La randul lor, actionarii Flamingo au avut o logica in momentul in care s-au decis sa cumpere Flanco. Pana acum compania a crescut organic, insa fara miscari semnificative de strategie acest lucru nu ar fi putut continua la in acelasi ritm.

    Activitatile Flamingo si Flanco sunt complementare. Flamingo vinde echipamente IT unui public in general specializat, in vreme ce Flanco comercializeaza in special electronice si electrocasnice. Punerea impreuna a celor doua concepte de business li s-a parut rentabila actionarilor ambelor companii. Cornel Marian, directorul general al Flanco, (el l-a inlocuit pe Marius Ghenea in octombrie) spune ca noua companie care va avea vanzari de aproape 200 de milioane de euro va putea realiza sinergii pe mai multe capitole: dezvoltare, real estate, credit de consum si largirea gamei de produse vandute. Deloc de neglijat este cresterea puterii de negociere cu furnizorii. Eirk Hallgren, directorul Oresa Ventures, estimeaza o reducere a costurilor de achizitie cu minim 3% in 2006.

    Fuziunea nu presupune disparitia nici unuia dintre branduri, ci, dimpotriva, dezvoltarea unora noi. Noul Flamingo va continua sa vanda produse in magazinele Flamingo si Flanco deja existente. Pe langa acestea, va dezvolta conceptul Flanco World – un magazin cu suprafata mare (de 3.000 mp). Un prim magazin a fost deschis deja la Brasov, in noiembrie 2005. Urmeaza deschiderea a inca doua magazine in Bucuresti. Acest concept de magazin pe suprafete mari a fost experimentat pana acum doar de Dan Ostahie, cu formatul Media Galaxy. Cornel Marian vede totusi o diferenta intre modelul Altex si cel al viitorului Flamingo. El crede ca Flanco World va fi mai mult orientat pe ambient si atmosfera decat pe ideea de produse cu discount. Marian spune ca modelul magazinelor Flanco este lantul Darty din Franta, in vreme ce Media Galaxy se apropie ca si concept de Media Markt. Future Shop este un alt tip de magazin al noului grup care va pune accent pe produse de ultima ora.

    „Daca noua companie ne va concura pe conceptul de magazin cu suprafete mari, asa cum este Media Galaxy, nu pot decat sa fiu mandru. Inseamna ca acest model de vanzare este unul de success“, a declarat pentru BUSINESS Magazin Dan Ostahie, directorul general si presedintele grupului de firme Altex.

    De altfel, modul in care urmeaza sa se desfasoare tranzactia i-a starnit admiratia lui Ostahie, care va regasi in noua entitate un concurent puternic. „Tranzactia dintre Flanco si Flamingo mi se pare un deal foarte bun pentru Oresa Ventures care a reusit un exit interesant, in conditiile in care avea de mai demult intentia de a vinde“, a spus Ostahie.

    Legat de exit-ul Oresa, acesta nu este, deocamdata, decat partial, intrucat pe langa bani fondul va primi si actiuni din Flamingo. Totusi, Flamingo este o companie listata, deci transformarea actiunilor in cash este oricand posibila. Totusi, Erik Hallgren, managing director la Oresa Ventures, spune ca, pentru inca trei-cinci ani, compania sa va ramane in business. Cine va coordona noua companie, dupa tranzactie? Dragos Cinca va fi noul CEO al companiei, cel putin in 2006. Chiar daca totul se va desfasura conform planurilor, contopirea celor doua companii va fi un proces dificil. Cea mai mare provocare este nu atat cresterea veniturilor, cat reducerea costurilor, deci imbunatatirea profitului. Numai ca reducerea de costuri inseamna si reducerea personalului. Iar aceasta ar putea fi una dintre metodele prin care unu plus unu ar putea sa faca trei, asa cum le place sa spuna artizanilor acestei tranzactii.