Anunţul a fost făcut de liderul deputaţilor PDL Mircea Toader, luni, după şedinţa Biroului Permanent. El a spus că preşedintele a adresat o scrisoare conducerii Camerei în care a solicitat să se analizeze oportunitatea discutării cazurilor Dobre şi Borbely odată cu sesizarea MJ în cazul Trăşculescu. Traian Băsescu a precizat în scrisoarea trimisă preşedintelui Camerei Deputaţilor că având în vedere faptul că în momentul de faţă la Cameră este posibil să fie luat în discuţie solicitarea de ridicare a imunităţii parlamentare a lui Alin Trăşculescu să se găsească căile legale pentru a relua dezbaterea cu privire la cazurile foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre.
Tag: dobre
-
Camera Deputaţilor a respins cererile de urmărire penală a foştilor miniştri Borbely şi Dobre
Pentru ridicarea imunităţii lui Laszlo Borbely s-au înregistrat 53 de voturi “pentru” şi 181 de voturi “împotrivă”. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, luni, solicitarea de aprobare a începerii urmăririi penale împotriva foştilor miniştri Laszlo Borbely şi Victor Paul Dobre. Decizia a fost anunţată de către vicepreşedintele Comisiei juridice Florin Iordache (PSD). Conform acestuia, decizia a fost luată cu 15 voturi “împotrivă” şi 2 voturi “pentru”. El a adăugat că votul din comisie a fost unul secret şi că la şedinţă au participat şi cei doi foşti miniştri Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely. “Cei doi foşti miniştri au avut, practic, un punct de vedere în ceea ce priveşte dosarul, şi unul şi celălalt au spus că, din punctul lor de vedere, nu se justifică aceste cereri de începere a urmăririi penale”, a mai spus Iordache.
-
Ioan Rus, către Dobre: Eu chiar nu vreau să-mi petrec bătrâneţile în puşcărie!
Ioan Rus îi spunea lui Victor Paul Dobre că li se cere să se demonstreze faptul că referendumul este valid şi că ei trebuie să facă “cvorumul ăla”. “Păi, de unde…să-l facem?”, îi spunea Rus lui Dobre într-o discuţie telefonică din seara zilei de 4 august, potrivit referatului prin care procurorii cer avizul de urmărire penală pentru fostul ministru al Administraţiei Victor Paul Dobre.
-
Cristian David, vehiculat pentru ministru de Interne, iar Chelaru, la Administraţie – surse
Conform acestui scenariu, David ar prelua postul de ministru de Interne care a revenit până în prezent PSD, iar Ioan Chelaru (PSD) ar ocupa postul de ministru delegat pentru Administraţie, în locul liberalului Victor Paul Dobre. Anterior, surse social-democrate declarau pentru MEDIAFAX că vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru ar putea fi propunerea PSD pentru funcţia de ministru al Internelor. Ioan Chelaru este la al doilea mandat de senator. El este vicepreşedinte al Senatului şi membru al Comisiei juridice a acestui for legislativ. Guvenul a anunţat că premierul Victor Ponta va merge la Palatul Cotroceni, la ora 12.00, pentru a-i prezenta preşedintelui interimar, Crin Antonescu, propunerile privind posturile de ministru de Interne şi ministru delegat al Administraţiei.
-
Ioan Rus: Nu pot accepta ca MAI să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă respectarea legii
“Nu pot accepta ca Ministerul Administraţiei şi Internelor să fie părtaş la ceva ce nu înseamnă lege, respectarea legii în România. Limitele demnităţii mele mi le stabilesc singur”, a spus ministrul demisionar Ioan Rus. El a mulţumit profesioniştilor din MAI care şi-au făcut datoria. “Totodată, vreau să mulţumesc echipei de profesionişti din MAI care şi-a făcut datoria şi îmi exprim speranţa că profesioniştii vor lucra cu neutralitate politică şi bună-credinţă”, a mai spus ministrul demisionar. Ioan Rus a anunţat, luni, că şi-a înaintat demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor, pentru că este un politician onest, corect, iar în ultimele zile asupra lui au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu, lucru inacceptabil.
-
Ioan Rus şi Victor Paul Dobre au demisionat. Rus: Au fost făcute presiuni începând de la Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu
“Asupra mea şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor s-au exercitat nenumărate presiuni, nenumărate aprecieri, nenumătate discuţii de către politicieni români, începând cu Traian Băsescu şi continuând cu Crin Antonescu. Din punctul nostru de vedere, este inaccceptabil. Astăzi mi-am dat demisia de onoare”, a spus Ioan Rus. El a adăugat că, în opinia lui, referendumul a fost organizat suficient de bine, chiar bine” şi că el este un politician “onest, corect”.