Sunt acestea genul acela de indulgenţe pe care le cumpărăm periodic, cu speranţa că ne putem înşela condiţia – aceasta este o frază care pare complicată, dar este grozav de simplă.
Înainte de toate, artistul. Se numeşte Andrei Cădere (1934 – 1978) şi mai apare drept “artist francez de origine poloneză”, genul acela de afirmaţie care ne îndepărtează de toţi artiştii care au vrut sau care au fost nevoiţi să plece.
Trebuie să ştiţi că este român, chiar dacă s-a născut la Varşovia (a fost fiu de diplomat) şi s-a prăpădit la Paris, unul dintre cei mai originali şi mai determinaţi artişti de care am auzit. În perioada sa românească a colaborat cu Corneliu Baba şi este unul dintre cei care au lucrat la mozaicurile care decorează magazinul Muzica – n-am mai fost demult acolo şi nu ştiu dacă au scăpat de furia capitalistă.
Cădere este inventatorul “barei rotunde de lemn”, principalul produs al artei sale, repetat în varii dimensiuni, dar musai în trei culori, pictate după un algoritm, dar având, mereu, câte o greşeală. Bara rotundă de lemn îl însoţea pe tânărul artist la manifestările culturale la care, de regulă, nu era invitat, constituindu-se într-un soi de “artă în acţiune” – el era omul cu bara multicoloră în spate care interacţiona cu lumea, dar şi într-un gest plin de ostentaţie.
Lipsite de suportul lui Cădere, barele sale reprezintă abia o treime, poate, din întâmplarea de cultură pe care tânărul o provoca. Având suportul artistului însăşi, bara de lemn prindea viaţă, devenea un element disruptor al scenei artistice occidentale, aflată în anii ’70 într-o zonă de oarecare conformism, artistul parazitând – un termen eufemistic, desigur – expoziţii şi manifestări culturale nu numai din Hexagon, ci şi din ţările de Jos sau din Germania.
Cineva numea, inspirat, bara lui Cădere “băţul din roţile celor ce deţin puterea şi privilegiile mediului artistic”, şi acesta este ideea acestui text. Indiferent de ce şi cum credem, nimeni nu reuşeşte singur şi există o mulţime de inşi cât se poate de inteligenţi şi de harnici care nu reuşesc pentru că s-au născut în partea greşită a lumii; nu pentru că nu muncesc destul, nu pentru că nu au idei.
Societatea şi economia în care s-au născut nu funcţionează bine, sunt corupte, corodate de grupuri de interese şi de jocuri politicianiste. Sigur că mă refer la societatea românească, dar nu numai. Iar actuala criză nu face decât să exhibe toate aceste neajunsuri. De ani de zile încercăm să ne adaptăm societăţii, în loc să acţionăm pentru a schimba societatea şi mă gândesc că o bară rotundă de lemn, pictată în trei culori, pe umăr, în cap sau la gioale poate deveni un argument destul de puternic pentru a determina modificări.