Tag: DN 1

  • Aglomeraţie pe DN 1, pe Valea Prahovei, unde s-au format coloane de maşini

    Potrivit datelor furnizate de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Prahova, în staţiunea Buşteni s-au format coloane de maşini, circulându-se cu viteză redusă, de aproximativ 30 – 40 kilometri la oră, atât pe sensul de urcare către Braşov cât şi pe sensul de coborâre spre Ploieşti, fără să se înregistreze blocaje în trafic.

    Şi pe serpentinele de la Nistoreşti-Comarnic s-au format coloane de maşini pe sensul de urcare către munte.

    Mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere se află în trafic şi dirijează circulaţia.

    Poliţiştii le recomandă şoferilor să circule cu prudenţă, să adapteze viteza la starea drumului şi la vizibilitate, să păstreze distanţa în mers între autovehicule pentru a putea efectua orice manevră în condiţii de siguranţă şi să folosească centurile de siguranţă.

    Trei accidente de circulaţie, între două grave, au avut loc sâmbătă după-amiază pe DN 1, între Bucureşti şi Sinaia.

  • Traficul pe DN 1 Ploieşti-Braşov, îngreunat în zona montană din cauza unei ploi torenţiale

    Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, din cauza ploii torenţiale, circulaţia rutieră pe DN 1 Ploieşti-Braşov se desfăşoară cu dificultate în zona montană, între Azuga şi şoseaua de centură a staţiunii Sinaia, pe ambele sensuri.

    De asemenea, în zona gării Sinaia s-a adunat o cantitate mare de apă pe carosabil, iar la ieşirea din Azuga către Predeal, pe sensul de urcare sunt aluviuni aduse de pe versanţi.

  • Aglomeraţie pe DN 1, pe Valea Prahovei. Ce RUTĂ ALTERNATIVĂ recomandă poliţiştii

    Circulaţia pe Drumul Naţional 1 este îngreunată, sâmbătă, în zona oraşului Comarnic, unde pe sensul de urcare către staţiunile montane s-a format o coloană de maşini între kilometrul 104 şi kilometrul 106.

    Pe acest tronson, se circulă cu viteză de aproximativ 30-40 de kilometri pe oră, însă nu se înregistrează blocaje, au declarat reprezentanţi ai Poliţiei Judeţene Prahova.

    Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că traficul este intens şi între staţiunile Sinaia şi Buşteni şi că este posibil ca DN 1 să se aglomereze şi la intrarea în staţiunea Predeal dinspre Azuga, la kilometrul 140+640 de metri, unde se lucrează la un pasaj şi unde şi vineri s-a circulat cu dificultate, formându-se coloane de maşini pe ambele sensuri de mers.

    Pentru evitarea aglomeraţiei, poliţiştii le recomandă şoferilor care se îndreaptă spre Braşov să folosească ruta alternativă DN 1A Ploieşti – Cheia – Săcele. În zona Bran-Moeciu se poate ajunge pe traseul DN 7 Bucureşti – Bâldana, DN 71 Bâldana – Târgovişte, DN 72A Târgovişte – Valea Mare – Pravăţ, DN 73 Valea Mare – Pravăţ – Braşov. Poate fi urmată, de asemenea, ruta A1 Bucureşti – Piteşti, DN 73 Piteşti – Braşov, cu menţiunea că segmentul Câmpulung – Piteşti (DN 73) este în lucru, precizează Centrul Infotrafic.

     

  • Stroe, despre aglomeraţia de pe DN 1: Poate găsim o soluţie – SENS UNIC într-o direcţie

    “Poate exista o soluţie, n-am discutat-o. Poate reuşim să stabilim un drum cu sens unic într-o direcţie şi altul în altă direcţie. Nu ştiu, să vedem. Măcar s-ar mai putea fluidiza cât ar fi necesar, şase luni, un an”, a spus Stroe, răspunzând unei întrebări legate de problemele în trafic de pe ruta Braşov-Bucureşti.

    În acelaşi context, ministrul Afacerilor Externe a subliniat că aglomeraţia în trafic pe Valea Prahovei – o constantă atât în perioada sărbătorilor, cât şi în weekend-uri – este cauzată şi de “situaţia infrastructurii” şi că, în lipsa unei soluţii, “ne vom chinui” din acest punct de vedere până la finalizarea autostrăzii Bucureşti-Braşov.

    “Din cauza situaţiei infrastructurii, din cauza perioadei la care ne referim – Crăciun, Anul Nou…nu vedeţi că weekend de weekend există o problemă, dar când, în ziua dinaintea Crăciunului, în zona Predealului ai 52.000 de maşini, câtă Poliţie să pui? De la Predeal până la Comarnic, spre Nistoreşti, n-ai cum să treci. Nu se poate”, a mai spus Radu Stroe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Coloane de masini pe DN 1, intre Sinaia si Busteni

    Reprezentantii Dispeceratului de Monitorizare a Traficului
    Rutier de la Sinaia au declarat pentru MEDIAFAX ca pe DN 1, pe
    sensul de mers Bucuresti – Brasov, coloana de masini se formeaza la
    kilometrul 126 al DN 1 si se intinde pana la kilometrul 134,
    respectiv in statiunile Sinaia si Busteni.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro