Tag: distributie

  • Ciurchea: Peste 100.000 de carduri de sănătate, activate. Probabil din 1 februarie vor fi obligatorii

    “Cardurile de sănătate asigură un control mai bun al banilor. Banii să îi dăm acolo unde trebuie şi când trebuie”, a spus preşedintele CNAS, cu prilejul conferinţei regionale “Medicul de familie – practician şi manager”, organizată de Asociaţia Medicilor de Familie Bucureşti şi Patronatul Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

    Ciurchea a precizat că distribuţia cardurilor s-a făcut în proporţie de 90 la sută, urmând ca medicii de familie să distribuie restul. El a mai spus că sub 10 la sută dintre carduri au fost retrimise Casei de Asigurări de Sănătate Bucureşti pentru că aveau anumite greşeli, care vor fi remediate.

    Şi Casa Asigurărilor de Sănatate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti (CASAOPSNAJ) vor primi cardurile în scurt timp.

    La ei, Rodica Tănăsescu, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), a spus că ar fi necesar ca toată lumea să primească card. “De la naşterea unui copil, îi acorzi servicii medicale”, a explicat ea.

    Vasile Ciurchea a mai spus că, în primele luni, lucrurile vor merge în paralel şi se va folosi atât cardul, cât şi raportările medicilor, pentru a fi evitate sincopele.

    Întrebat despre bugetul pe 2015, Ciurchea a spus că “va fi cel puţin la nivelul acestui an”.

    “Vineri se trimite în Parlament bugetul. Banii alocaţi medicilor de familie vor rămâne aici. Valoarea punctului nu a scăzut, ba din contră a crescut”, a declarat preşedintele CNAS.

    Potrivit lui Ciurchea, pănă la jumătatea lui 2015 se va găsi formula ca medicul de familie să nu mai răspundă pentru declaraţiile pe proprie răspundere ale pacienţilor cu privire la venituri.

    “Sunt în tratative cu ANAF-ul. Se va transfera ANAF-ului tot ce ţine de contribuabil şi veniturile acestuia”, a mai spus preşedintele CNAS.

    El a menţionat şi că, din 2015, medicii de familie ar putea primi “un plus” pentru anumite servicii.

    “Anul viitor intenţionez să primiţi un plus pentru nişte servicii. Luăm de exemplu diabetul. Ne dorim să nu crească bazinul de diabetici. O să gândim împreună un sistem de monitorizare şi să cointeresăm şi pacientul. La fel pentru HIV/ SIDA şi alte boli. Să ne concentrăm pe nişte arii terapeutice Este importantă cointeresarea pacientului. Poate la un moment dat pacientul va plăti o sumă de bani dacă nu respectă regimul dat de medic – medicaţie, stil de viaţă”, a mai spus Ciurchea.

  • Enel vinde activele din România până la sfârşitul anului

    “Procesul avansează într-o manieră ordonată. În această perioadă apar primii potenţiali cumpărători, iar băncile cataloghează diversele oferte. Cred că procesul va putea fi încheiat până la finele anului”, a afirmat Starace într-o conferinţă de presă la Rimini, citat de Reuters.

    Enel a anunţat în luna iulie că a început procesul de vânzare a operaţiunilor de distribuţie şi vânzare a energiei din România şi Slovacia, în cadrul unui program de reducere a datoriilor. În România, Enel vrea să vândă 64,4% din Enel Distribuţie Muntenia şi Enel Energie Muntenia, 51% din Enel Distribuţie Banat, Enel Distribuţie Dobrogea şi Enel Energie, precum şi 100% din compania de servicii Enel România (deţinută prin Enel Investment Holding BV). Aceste companii operează o reţea de electricitate de 91.000 de kilometri şi distribuie circa 14 TWh de electricitate anual, cu o cotă de piaţă de 34%.

  • Viacom: Televiziunea Paramount Channel este disponibilă în aproape 3 milioane de case din România

    Anunţul companiei Viacom International Media Networks (VIMN), care deţine Paramount Channel, vine după ce televiziunea şi-a extins în această săptămână prezenţa pe piaţa audiovizualului din România, intrând în reţelele de cablu ale companiei de telecomunicaţii RCS&RDS.

    “Suntem încântaţi să extindem parteneriatul cu RCS&RDS într-un timp atât de scurt. Acest lucru reprezintă cu adevărat un pas important nu doar pentru Paramount, ci şi pentru celelalte canale din portofoliului nostru disponibil în România”, a declarat Bartosz Witak, General Manager al VIMN pentru Israel şi Europa Centrală şi de Est.

    Paramount Channel este deţinută de compania Viacom International Media Networks (VIMN), o divizie a Viacom Inc., care operează la nivel internaţional şi televiziunile MTV, Nickelodeon, VH1 şi Comedy Central Extra.

    Televiziunea de filme Paramount Channel s-a lansat în reţelele de cablu (analogic sau digital) ale companiei de telecomunicaţii RCS&RDS marţi seară, după cum au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse din piaţa media.

    Televiziunea de filme Paramount Channel a intrat pe piaţa audiovizualului din România în prima parte a acestui an.

    Astfel, pe 28 mai, Paramount Channel a intrat în grila platformei de satelit Digi, deţinută de RCS&RDS. Surse din piaţa media au declarat la momentul respectiv, pentru MEDIAFAX, că, în aceeaşi perioadă, televiziunea Paramount Channel s-a lansat şi în grilele altor doi operatori de cablu mici din România.

    Paramount Channel difuzează o selecţie de filme clasice şi filme premiate din catalogul Paramount, deţinut de compania-mamă a VIMN, Viacom Inc.

    Programul televiziunii include şi alte filme americane de studio sau independente, dar şi filme europene. Paramount Channel difuzează şi selecţii de cascadorii de film şi imagini exclusive din spatele scenei, precum şi interviuri cu actori şi regizori.

    Televiziunea Paramount Channel a fost lansată la nivel internaţional în anul 2012, în Spania. În 2013, Paramount Channel s-a lansat în Franţa, iar, în prima parte a acestui an, televiziunea a început să emită şi în Rusia şi Ungaria, potrivit hollywoodreporter.com.

    RCS&RDS este una dintre cele mai importante companii de pe piaţa serviciilor de televiziune prin cablu şi satelit din România.

    În ultimii ani, RCS&RDS şi-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania deţine televiziunea de ştiri Digi 24 HD (cu staţiile aferente din teritoriu), televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport, dar şi televiziunile de documentare Digi Animal World, Digi Life şi Digi World (cu variantele “secundare” Animal World Channel, Life Channel şi World Channel). De asemenea, RCS&RDS este acţionar la posturile muzicale Music Channel, H!T Music Channel şi UTV.

  • Mai bine de 15% dintre distribuitorii de produse IT s-au închis

    “Contracţia veniturilor şi concurenţa peste medie înregistrată în sectorul distribuţiei de produse IT şi software şi-au lăsat amprenta asupra evoluţiei companiilor pe parcursul anului 2013. Mai exact, 15% dintre companiile analizate şi-au încetat activitatea pe parcursul anului 2013, acestea având o medie de 10 ani de activitate, o cifră de afaceri cumulată de 313 milioane de lei (70,8 milioane de euro – n.r.), în condiţiile în care datoriile totale erau de 336 milioane de lei (76 milioane de euro – n.r.). Ponderea valorică a companiilor care şi-au încetat activitatea pe parcursul anului 2013 este de aproximativ 6% din cifra de afaceri înregistrată la nivel sectorial”, se arată într-o analiză realizată de Coface.

    Compania a analizat 1.266 de companii care activează în sector distribuţiei de produse IT şi software. Numărul şi calibrul companiilor care şi-au încetat activitatea în 2013 este aproape similar cu cel al companiilor nou-înfiinţate în sector pe întreaga perioadă 2009-2012.

  • Gazprom se extinde pe autostradă

    Construcţiile la perechea de benzinării sub sigla Gazprom au început la sfârşitul lunii trecute, acesta fiind încă un pas al extinderii ruşilor în România. Lucrările ar urma să fie gata la sfârşitul lunii iunie. Beneficiarul lucrărilor va fi compania NIS Petrol, firma prin care NIS activează pe piaţa românească.

    Proiectantul general al lucrărilor este firma Remark Visio, care la Ministerul Finanţelor figurează în anul 2011 cu o cifră de afaceri zero, în timp ce constructorul este firma Acomin, cu un business de 44 de milioane de euro în 2011.

    Pe autostrada Bucureşti-Ploieşti sunt prezenţi aproape toţi jucătorii din piaţa petrolieră locală, fiind active benzinării care aparţin reţelelor Lukoil, Petrom, OMV, Agip şi MOL.

  • Pro TV S.A. şi UPC au încheiat un parteneriat pentru distribuţia Voyo

    Cu abonamentul Voyo integrat în serviciul de televiziune digitală/Fiber Power de la UPC, utilizatorii au acces la peste 500 de filme de box-office, seriale, emisiunile Pro TV, precum şi transmisiuni sportive şi concerte. Până la finalul lui 2012, baza de conţinut voyo.ro se va extinde la peste 1.000 de filme. “Datorită parteneriatului cu UPC, consumatorilor de entertainment din România li se facilitează accesul la un serviciu modern şi complet, care oferă conţinut exclusiv şi 100% legal”, a declarat Costi Mocanu, director general Pro TV SA. “Parteneriatul cu Pro TV ne duce cu încă un pas mai aproape de promisiunea noastră, aceea de a deschide lumea digitală pentru toţi românii şi de a le oferi experienţe de neuitat. Casa digitală UPC se îmbogăţeşte astfel cu nou conţinut premium, disponibil pe Voyo.ro. Iar cu internetul de mare viteză Fiber Power de la UPC, clienţii noştri au oportunitatea de a se bucura la maximum de divertisment şi conţinut de calitate şi în mediul online”, spune Severina Pascu, CEO UPC România.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Microsoft mută din Germania distribuţia de software pentru Europa, din cauza proceselor cu Motorola

    Un purtător de cuvânt al Microsoft a declarat luni că transferul operaţiunilor se află deja în desfăşurare. Până în prezent, de distribuţia produselor Microsoft în Europa se ocupa, din Germania, divizia Arvato a grupului media Bertelsmann. Informaţiile privind mutarea vin înaintea unei decizii a justiţiei germane pe 17 aprilie, într-un proces în care Motorola a dat în judecată Microsoft pentru încălcarea de patente ce privesc tehnologia video.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Enel intenţionează să investescă 750 mil. euro până în 2016 în reţeaua de distribuţie din România

    Compania va instala “contoare inteligente” pentru a îmbunătăţi eficienţa reţelei, în perioada 2012-2016, informează Bloomberg.

    Enel investeşte pe pieţele emergente, precum România, Rusia şi America Latină, pentru a compensa performanţele mai slabe din economiile dezvoltate, precum Italia şi Spania.

    Enel este prezent pe piaţa electricităţii din România din 2005 şi are operaţiuni de producţie, distribuţie şi furnizare a energiei electrice. Grupul a finalizat în 2008 preluarea Electrica Muntenia Sud.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Optimism pe toata linia: distribuitorul de medicamente Tamisa Trading estimeaza cresteri cu doua cifre in 2011

    Date fiind incertitudinile din piata, valorile sunt orientative,
    a afirmat Dan Boboescu, administratorul firmei. “Noi credem totusi
    ca pana la sfarsitul anului se va dovedi ca aceste estimari au fost
    mai degraba conservatoare si ele vor fi fost chiar depasite”.

    Oficialul Tamisa Trading a adaugat ca rezultatele primelor luni
    din acest an au fost bune, conforme cu asteptarile managementului.
    Portiunea cea mai consistenta a cresterilor anuale urmeaza totusi
    sa fie inregistrata in a doua jumatate a anului si in special in
    ultimul trimestru.

    Motivul acestei evolutii si principalul motor al cresterii va fi
    diversificarea afacerii intr-un domeniu inrudit, dar nou pentru
    Tamisa Trading si mult mai puternic si nemijlocit orientat catre
    consumatorul final.
    Dan Boboescu spune ca noua linie de business va fi lansata in
    urmatoarele saptamani si ca aceasta va avea o contributie decisiva
    la vanzarile Tamisa Trading din ultimul trimestru, care urmeaza sa
    fie aproximativ duble fata de de cele din perioada corespunzatoare
    a anului 2010.

    Anul 2010 a fost de altfel unul favorabil pentru companie,
    aceasta trecand pe profit si inregistrand o crestere a cifrei de
    afaceri de 18% fata de anul precedent.

    Tamisa Trading are circa 140 de angajati si colaboratori,
    opereaza un numar de patru depozite regionale (Timisoara, Iasi,
    Cluj-Napoca si Oradea) si un depozit central in Bucuresti,
    distribuind catre mai mult de 2.000 de clienti peste 3.500 de
    produse, fabricate in Romania sau importate.