Tag: disparuti

  • Rămăşiţe ale unuia dintre cei 43 de elevi mexicani daţi dispăruţi, identificate prin teste ADN

    “Una dintre rămăşiţe corespunde unuia dintre elevii care studiau la Şcoala Normală”, a declarat pentru AFP această sursă oficială, care a cerut protecţia anonimatului.

    Felipe de la Cruz, un purtător de cuvânt al părinţilor elevilor daţi dispăruţi, a confirmat informaţia. Însă el a reafirmat hotărârea familiilor. “Dacă ei cred că noi vom începe să plângem pentru că ADN-ul unuia dintre băieţii noştri a fost găsit, se înşală. Îi vom găsi pe ceilalţi 42 care lipsesc”, a declarat el în faţa a mii de pesoane, la o manifestaţie în capitala mexicană.

    Părinţii elevilor, care nu acceptă versiunea autorităţilor, potrivit căreia copiii au fost ucişi în noaptea în care au dispărut, cer ca statul federal să continue cercetările.

    “Sămânţa a fost semănată, iar poporul din Guerrero se află pe picior de război până când vinovaţii nu vor fi pedepsiţi”, a adăugat el.

    Surse apropiate familiilor au declarat pentru AFP că rămăşiţele identificate sunt ale lui Alexander Mora.

    Ministerul Public nu a comentat, dar a convocat o conferinţă de presă pentru duminică la prânz.

    Este vorba despre prima confirmare a morţii unuia dintre cei 43 de elevi daţi dispăruţi pe 26 septembrie la Iguala, în statul Guerrero, după ce au fost atacaţi de către poliţişti locali afiliaţi cartelului de narcotraficanţi Guerreros Unidos, probabil la instigarea primarului oraşului.

    Potrivit Ministerului Public, unele dintre cele 70 de persoane reţinute în acest caz au afirmat că elevii au fost livraţi de către poliţişti unor asasini ai cartelului, executaţi, cadavrele le-au fost arse timp de 15 ore pe un rug uriaş, iar rămăşiţele le-au fost aruncate într-un râu.

    Anchetatorii au găsit rămăşiţe umane într-un depozit de deşeuri şi pe marginea unui râu şi le-au trimis la laboratorul Universităţii din Innsbruck (Austria) să fie identificate.

    Ministrul Justiţiei Jesus Murillo Karam a declarat că va fi foarte dificilă identificarea acestor rămăşiţe – carbonizate -, precizând că este posibilă efectuarea unor teste ADN doar pe două fragmente de os.

    Evenimentele de la Iguala au marcat un moment de cotitură pentru preşedinţia lui Enrique Peña Nieto (2012-2018), care se confruntă cu cea mai gravă criză, şi au scos la iveală din nou infiltrarea profundă a traficului de droguri în poliţia mexicană.

    Practic, în fiecare zi de la anunţarea presupusei masacrări a celor 43 de tineri, Mexicul se confruntă cu manifestaţii şi proteste, adesea prin ocuparea unor clădiri publice, blocarea drumurilor şi uneori violenţe, incendieri sau confruntări cu poliţia.

  • Bilanţul ultimei săptămâni: 80 de infracţiuni economice şi 73 de fugari prinşi de poliţie

    Poliţiştii au constatat 80 de infracţiuni de comiterea cărora sunt bănuite 89 de persoane, dintre care 2 au fost reţinute.

    Astfel, poliţiştii au constatat 36 de fapte de evaziune fiscală, 11 înşelăciuni şi 4 infracţiuni de complicitate la înşelăciune, 3 infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată, 3 infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale, 2 falsuri în declaraţii şi 3 infracţiuni de uz de fals.

    De asemenea, poliţiştii cercetează 5 infracţiuni la Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, 4 la Legea nr. 86/2006 privind Codul Vamal, 4 infracţiuni de abuz în serviciu şi 4 fapte de corupţie, constând în 2 infracţiuni de dare de mită, o infracţiune de luare de mită, o infracţiune de cumpărare de influenţă şi o infracţiune privind obţinerea, pe nedrept, de fonduri europene.

    În acelaşi timp, 152 de persoane pe numele cărora existau mandate emise de instanţele de judecată sau care erau dispărute au fost depistate, în ultima săptămână, de poliţiştii structurilor de investigaţii criminale.

    În urma activităţilor de căutare şi identificare, poliţiştii structurilor de investigaţii criminale din întreaga ţară au găsit 79 de persoane semnalate ca fiind dispărute, dintre care 51 de minori. Minorii găsiţi au fost încredinţaţi familiilor sau internaţi în centre pentru minori şi nu au fost victime ale vreunei infracţiuni.

    De asemenea, poliţiştii au depistat 73 de persoane urmărite în temeiul legii, dintre care 60 aveau emise pe numele lor mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, 7 aveau mandate de arestare preventivă, pe numele a 5 persoane erau emise mandate europene de arestare, iar pe numele unei persoane fusese emisă o sentinţă penală de internare.

  • Bilantul cutremurului urmat de tsunami in Japonia depaseste 10.000 de morti

    Potrivit ultimelor date statistice publicate vineri la ora 11.00
    (04.00, ora Romaniei), politia a declarat ca 10.035 de morti au
    fost confirmati si ca 17.443 de persoane erau date disparute.
    Numarul ranitilor a ajuns la 2.775, a adaugat politia, insarcinata
    sa compileze statisticile provenind de la diferite prefecturi
    afectate si sa identifice cadavrele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bilantul oficial provizoriu al seismului din Japonia: Peste 5.100 de morti si 8.600 de disparuti

    Numarul ranitilor a fost stabilit la 2.285, potrivit acestui
    bilant. Peste 88.000 de case si cladiri au fost complet sau partial
    distruse.Aceste bilant, publicat in cea de-a sasea zi dupa cel mai
    puternic seism inregistrat vreodata in Japonia, risca sa creasca in
    continuare.

    Miercuri, primarul orasului Ishinomaki, din provincia Miyagi, a
    declarat ca se teme de disparitia a circa 10.000 de locuitori din
    municipalitatea sa, potrivit informatiilor citate de presa locala.
    Comandantul politiei din Miyagi s-a declarat duminica sigur ca
    numarul mortilor va depasi 10.000 numai in aceasta regiune, unde se
    afla si orasul Sendai.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • 200 de milioane de euro, dati disparuti

    Procurorii germani ancheteaza disparitia a 257 de milioane de dolari (200 mil. euro) din cadrul conturilor Siemens, intr-un caz de frauda care risca sa schimbe imaginea mediului de afaceri din Germania.Sase angajati sunt suspectati ca au colaborat pentru a transfera bani ilegal din conturile companiei germane spre alte conturi, iar ancheta se desfasoara concomitent in Germania, Elvetia, Italia si Ungaria. Procurorii au declarat ca directorul executiv al Siemens, Klaus Kleinfeld, nu este suspectat in aceasta frauda, chiar daca fostul director financiar si actualul director de real estate al companiei, Michael Kutschenreuter, se numara printre retinuti. Si alti membri din conducere sunt anchetati. In Elvetia, autoritatile cauta posibile conturi folosite pentru mita in vederea obtinerii unor contracte importante. Procurorii italieni isi concentreaza atentia asupra unor conturi bancare austrice controlate de un alt oficial al companiei Siemens, Karl von Jagemann, pe care-l suspecteaza de dirijarea directa a activitatilor de dare de mita, incepand cu mijlocul anilor ’90 si pana la sfarsitul anului trecut. Acesta a fost deja arestat, sub suspiciunea de frauda, deturnare de fonduri si spalare de bani.Suma lipsa a crescut treptat de la 20 de milioane de euro la inceputul anchetei la 100, iar apoi la 200 de milioane de euro si numarul persoanelor arestate a ajuns la sase. Siemens este, potrivit Wall Street Journal, compania cu cele mai mari vanzari din Europa, in domeniul tehnologiei, iar conducerea a declarat ca firma va colabora cu autoritatile germane pentru clarificarea situatiei, legand presupusa frauda de “acte individuale” in cadrul diviziei sale de cumunicatii fixe. Companiile din Germania sunt din ce in ce mai des implicate in scandaluri de coruptie si inselatorie, amenintand sa schimbe perceptia de cel mai propice loc pentru afaceri din lume.