Tag: Directorat

  • Un român va avea grijă de „aurul negru“ al Petrom

    Petrom, cea mai mare companie locală, va aduce din toamna acestui an un nou român în directorat, pentru prima dată de la privatizarea producătorului de petrol de gaze funcţiile de management fiind controlate preponderent de manageri locali. Astfel, începând cu data de 1 septembrie 2013, Gabriel Selischi, 45 de ani, va prelua funcţia de membru al directoratului Petrom responsabil cu activitatea de explorare şi producţie, cea mai importantă componentă pentru businessul Petrom. Mişcarea vine după ce Johann Pleininger a renunţat la acest mandat în favoarea unei funcţii la nivel de grup, tot pe segmentul de explorare şi producţie. Acesta este sectorul de activitate care are cea mai importantă contribu­ţie la rezultatele Petrom, valoarea totală a producţiei de hidrocarburi realizată de companie anul trecut în Ro­mânia fiind de 5,8 miliarde de dolari, potrivit calculelor ZF bazate pe datele din raportul financiar al firmei. Selischi devine astfel al treilea român din conducerea Petrom, în total directoratul companiei având cinci membri. 

    Toate stirile sunt pe zf.ro

     

     

     

  • Uniqa Asigurari de viata are un nou membru in Directorat

    Din 2003 pana in prezent, Lapusan a (40 de ani) a ocupat pozitia
    de director al sucursalei Cluj a Uniqa Asigurari, compania de
    asigurari generale a grupului Uniqa in Romania, sub conducerea lui
    sucursala inregistrand o crestere importanta a portofoliului de
    clienti si a afacerilor.

    “Grupul Uniqa este foarte interesat de asigurarile de viata din
    Romania, o piata aflata inca la inceput de drum, dar avand
    perspective foarte bune de dezvoltare”, spune Remus Lapusan,
    confirmat recent de Comisia de Supraveghere a Asigurarilor in
    pozitia de membru al Directoratului Uniqa Asigurari de viata.

    Uniqa Group a achizitionat integral in 2008 societatea de asigurari
    generale Unita, care ulterior si-a schimbat numele in Uniqa
    Asigurari. In prezent, compania ocupa locul sapte in piata de
    asigurari generale.