Tag: Direct Debit

  • RBS Romania iese cu o noua promotie pentru posesorii de card

    Daca acestia sunt abonati la mai multe servicii de telefonie,
    vor primi contravaloarea primei facturi platite prin Direct Debit
    pentru fiecare furnizor in parte (maximum 100 lei/factura).
    Abonatii Vodafone primesc cadou si 50 de minute in retea/luna timp
    de 6 luni, daca activeaza serviciul Direct Debit pana la 30 iunie.
    Pentru debitarea directa, RBS nu percepe comision, iar tranzactia
    se inregistreza ca o plata la comercianti.

    “RBS Romania este un promotor al serviciilor electronice la
    distanta si de aceea incurajam clientii prin aceasta campanie
    promotionala sa isi activeze serviciul Direct Debit pentru contul
    cardului de credit. Clientii nostri sunt persoane tinere, dinamice
    si ocupate, asadar plata facturilor de telefonie poate fi o grija
    in plus in fiecare luna”, a comentat Marijana Vasilescu, director
    de comunicare si marketing al RBS Romania.

    Este a doua promotie intr-o singura luna cu care RBS spera sa
    impulsioneze folosirea cardurilor bancii, dupa cea prin care le
    ofera posesorilor de carduri de credit RBS MasterCard Royal Gold si
    Royal Black vizionari de film gratuite, timp de trei luni, la orice
    cinematograf din tara, in limita a 50 de lei, respectiv 100 de lei
    pe luna.

    RBS Romania s-a reorientat pe parcursul anului trecut de la
    sectorul de clienti companii, unde avea concentrata majoritatea
    activelor, spre retail, sector unde are o expunere de circa 506 de
    milioane de euro, reprezentand peste 40% din valoarea expunerii
    bancii pe piata romaneasca.

  • Bank Leumi are Direct Debit pentru plata facturilor Orange

    La initiativa clientului (prin activarea optiunii de pe Leumi
    Online, serviciul de internet banking, sau prin semnarea unui
    contract de mandat), Bank Leumi va efectua automat plata catre
    Orange Romania, debitand contul clientului in ziua stabilita. Se
    pot evita in acest mod intarzierile la plata si penalitatile
    aferente.

    Comisioanele pentru clientii persoane fizice sunt fixe, iar cele
    pentru persoane juridice variaza in functie de suma debitata.
    Aceste comisioane sunt mai mici decat cele percepute in cazul
    efectuarii platii la ghiseu sau prin internet banking.

    “Am hotarat sa oferim gratuit clientilor nostri un serviciu
    deosebit de util, Direct Debit Alerts. Prin acest serviciu sunt
    transmise clientului, prin SMS, doua alerte. Una anunta clientul
    care este suma programata la plata, cu cateva zile inainte de
    debitarea contului, iar cea de-a doua confirma achitarea sumei in
    ziua efectuarii platii.”, a declarat Manfred Rauchwerger, senior
    vicepresedinte executiv Bank Leumi Romania.