Tag: dig

  • Oraşul fantomă care a fost înghiţit de ape şi a reapărut după 30 de ani – GALERIE FOTO

    Epecuen, cunoscut drept “oraşul fantomă al Argentinei”, era o staţiune populară, atrăgând anual mii de vizitatori; în urmă cu 30 de ani, o inundaţie a acoperit de apă tot oraşul.

    Localitatea a rămas sub ape timp de 28 de ani, iar Pablo Novak este singura persoană care a refuzat să plece. “Au întărit digurile, dar pe 10 noiembrie apa a distrus structura de protecţie şi a inundat tot”, povesteşte Pablo Novak. “Digul a cedat în două locuri, acolo unde era cel mai slab. Cei din administraţie au venit cu pompe hidraulice, dar ne-au spus că nu se poate face nimic. “

    Mirta Noemi, o fostă rezidentă, povesteşte la rândul ei cum era viaţa în Epecuen înainte de inundaţie: “Am avut aici un hotel dar acum, după 25 de ani, am rămas doar cu un morman de gunoaie. A fost extrem de dificil, pentru că aici ne cunoşteam unii cu alţii, eram prieteni, iar copiii noştri mergeau la şcoală împreună. Totul s-a pierdut. Oamenii nu şi-au pierdut doar proprietăţile, şi-au pierdut întreaga viaţă.”

  • Atracţie unică în România. Un lac de poveste din judeţul Bihor

    Zona barajului de pe Valea Vida este celebră pentru pâlnia din mijlocul lacului, un deversor unic în lume, iar imaginea lacului a devenit foarte populară pe internet.

    “Este un caz unic cu astfel de construcţie cu pâlnie. Are efectul de a micşora presiunea apei în situaţie de ploi abundente asupra digului”, explică un localnic pentru digi24.ro.

    „Culoarea exotică, turcoaz, a apei contribuie la farmecul aparte al zonei. La aceasta se adaugă stâncile impresionante din împrejurimi şi cele aproximativ 300 de peşteri nemarcate, dar numai bune pentru drumeţiile turiştilor curioşi.”, se arată pe site-ul ghiduri-turistice.info

    Câţiva tineri din localitate s-au gândit că frumuseţea locul trebuie văzută de cât mai multă lume şi s-au gândit să promoveze Lacul Vida pe internet.

    “Avem o pagină pe un site de socializare prin care promovăm zona, punem filmuleţe, fotografii, ca să atragem câţi mai mulţi turişti”, spune Gabriela Popuş, promotor zonă turistică, pentru digi24.ro

    “Pe viitor vrem să facem şi noi un proiect pentru o pensiune a primăriei. Ne trebuie foarte multe fonduri pentru investiţii, n-o să primim bani în plus la buget, ci din contră, ni se reduc”, susţine Florin Copos, viceprimarul comunei Dobreşti.

  • Oraşul fantomă care a fost înghiţit de ape şi a reapărut după 30 de ani – GALERIE FOTO

    Epecuen, cunoscut drept “oraşul fantomă al Argentinei”, era o staţiune populară, atrăgând anual mii de vizitatori; în urmă cu 30 de ani, o inundaţie a acoperit de apă tot oraşul.

    Localitatea a rămas sub ape timp de 28 de ani, iar Pablo Novak este singura persoană care a refuzat să plece. “Au întărit digurile, dar pe 10 noiembrie apa a distrus structura de protecţie şi a inundat tot”, povesteşte Pablo Novak. “Digul a cedat în două locuri, acolo unde era cel mai slab. Cei din administraţie au venit cu pompe hidraulice, dar ne-au spus că nu se poate face nimic. “

    Mirta Noemi, o fostă rezidentă, povesteşte la rândul ei cum era viaţa în Epecuen înainte de inundaţie: “Am avut aici un hotel dar acum, după 25 de ani, am rămas doar cu un morman de gunoaie. A fost extrem de dificil, pentru că aici ne cunoşteam unii cu alţii, eram prieteni, iar copiii noştri mergeau la şcoală împreună. Totul s-a pierdut. Oamenii nu şi-au pierdut doar proprietăţile, şi-au pierdut întreaga viaţă.”

  • Inundaţii în Bosnia şi Serbia: 30 de oameni au murit, 15.000 au fost evacuaţi – FOTO, VIDEO

    “Peste 20 de morţi au fost deja transportaţi la morga din Doboj”, a declarat sâmbătă Obren Petrovic, primarul acestui oraş din nordul Bosniei, pentru postul public de televiziune FTV.

    Un bilanţ precedent anunţa cel puţin 11 persoane decedate în Bosnia şi Serbia, dintre care şase la Doboj.

    Bosnia, la fel ca Serbia, nu s-a confruntat cu ploi atât de abundente de 120 de ani.

    De joi, peste 15.000 de persoane au fost evacuate din circa zece oraşe sinistrate din Serbia.

    În această ţară, această “catastrofă naturală oribilă”, potrivit declaraţiilor premierului Aleksandar Vucici, a provocat moartea a trei persoane până joi. Dar noi victime au fost semnalate sâmbătă de echipele de salvare.

    Ruperea unui dig lângă Bijeljina, Bosnia:

    Mai mult pe www.mediafax.ro.

  • Guvernul va aloca bani pentru un dig în Teleorman. Oficialii promit că va fi construit până în august

     Premierul Victor Ponta a ajuns în statul Beiu din judeţul Teleorman, unde, împreună cu vicepremierul Liviu Dragnea, s-a urcat într-o barcă pneumatică pentru a vizita mai multe zone inundate.

    Într-o discuţie cu locuitorii ale căror case au fost inundate, Ponta a spus că va aproba alocarea banilor, dar că vrea să se asigure că fondurile vor fi folosite efectiv la construirea digului.

    “Dacă nu facem digul, aşa o să fie mereu, nu ? Autorităţile mi-au spus că digul e gata în august dacă le dăm banii acum. Banii îi dau, dar vreau să văd pe ce. Soluţia e doar cu digul”, a spus Ponta oamenilor.

    Sinistraţii din satul Beiu i-au spus că o inundaţie similară a fost consemnată în 2005, tot din cauza lipsei digului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Olandezii primesc 140.000 de euro pe metru de dig nou la Constanţa

    Compania olandeză Van Oord Dredging and Marine Contractors a semnat contractul pentru finalizarea lucrărilor de construcţie la digul de larg din Portul Constanţa, valoarea estimată a proiectului fiind de 642 milioane de lei, a anunţat vineri Ministerul Transporturilor. Proiectul are ca scop extinderea cu 1.050 de metri a digului existent, care va duce la îmbunătăţirea condiţiilor de exploatare prin diminuarea agitaţiei valurilor, sporirea siguranţei navelor şi reducerea efectelor distructive ale valurilor asupra amenajărilor din incinta portuară. Aceasta înseamnă că fiecare metru de dig nou costă 642.000 de lei (140.000 de euro). Valoarea totală estimată a proiectului este de 642 milioane de lei, care include execuţia lucrărilor, consultanţa specializată şi alte cheltuieli conform devizului general. Finanţarea este asigurată prin Programul Operaţional Sectorial în Transport 2007-2013, din fonduri structurale ale Uniunii Europene.

    Mai multe pe zf.ro