Tag: diavol

  • Povestea geniului răsfăţat de familia Ceauşescu care a consumat alcool până a murit. ”A făcut şi el un pact cu diavolul”

    A fost laureat al Premiului Herder, iar în 1980 a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatură: “O viziune a sentimentelor”, “Necuvintele”, “Epica magna” (n. 31 martie 1933).
     
    Spre deosebire de majoritatea scriitorilor, care nu au fost prea bogaţi, Nichita Stănescu era răsplătit regeşte pentru contribuţiile lui literare şi naţionale. Era unul dintre favoriţii regimului ceauşist, dar sumele enorme pe care le primea erau mereu cheltuite pentru prieteni, erau investite în petreceri inundate de alcool.
     
    Nichita Stănescu cheltuia în jur de 10.000 de lei, într-o vreme în care salariul mediu era de 1.000 de lei. Pentru un post onorific la “România literară”, Nichita câştiga circa 5.000 de lei. Restul banilor veneau din drepturile de autor. Deşi cheltuitor peste măsură, Nichita Stănescu îşi contabiliza atât chefurile cât şi împrumuturile pe care le făcea altor scriitori. Avea un carneţel în care trecea toate cheltuielile, inclusiv “datornicii”.
     
    Alcool-ul l-a transformat cu trecerea anilor pe Nichita Stănescu, i-au căzut inclusiv dinţii. Acest lucru nu s-a reflectat şi asupra relaţiei cu femeile, cealaltă pasiune a sa. A avut trei soţii şi nenumărate iubite.
     
    Unul dintre locurile pe care le frecventa era o cârciumă aflată în apropiere de Palatul Elisabeta, acolo unde cânta şi Johnny Raducanu. Într-o seară, în acel loc, a cunoscut o tânără blondă, pe care a reuşit să o convingă să se întâlnească cu el, lângă Piaţa Amzei, unde locuia poetul. Nichita a ieşit pe stradă să o întâmpine. Dând cu ochii de nişte militeni, fără ca aceştia să-i ceară, Nichita s-a legitimat. Fata a văzut scena de departe şi a plecat. O altă iubire a lui Nichita a fost Ionica, o văduvă cu un copil. Ionica l-a părăsit şi-a plecat în Franţa.
     
  • Povestea bărbatului cu origini româneşti care a şocat lumea dezvăluind secretele băncilor elveţiene

    A decis să dezvăluie ceea ce ştia autorităţilor, sperând că asta îi va aduce imunitate şi va ajuta la dispariţia aşa-numitului „secret bancar elveţian”; nu a fost însă aşa, pentru că Birkenfeld a ajuns să fie singurul trimis la puşcărie la capătul unui proces care viza fraude de miliarde de dolari. Şi pentru că povestea sa pare ruptă din filme, Bradley Birkenfeld – care lansează zilele acestea cartea „Bancherul diavolului – Cum am distrus secretul bancar elveţian” – vrea ca următorul lui proiect să aducă istoria sa pe marile ecrane.

    „Bunicul meu s-a născut în România, motiv pentru care am călătorit aici des în ultimii 20 de ani”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Este şi motivul pentru care vreau să fac ceva pentru a îmbunătăţi viaţa oamenilor şi pentru a le da speranţă pentru viitor. E nevoie să existe legi pentru denunţători, iar cetăţenii şi politicienii deopotrivă trebuie să susţină această schimbare.” Bancherul american, ajuns în lumina reflectoarelor după ce a denunţat practici ilegale din interiorul băncii elveţiene UBS, este prezent în România pentru lansarea cărţii sale, „Bancherul diavolului: Cum am distrus secretul bancar elveţian”.

    Crede că denunţarea lui a fost esenţială în terminarea secretomaniei generate de băncile elveţiene, spunând că fără declaraţiile sale acest sistem greşit ar exista şi astăzi. „Ca un rezultat direct al acţiunilor mele, numeroşi denunţători din lumea întreagă m-au contactat şi am lucrat alături de ei, ajutându-i să aleagă direcţia corectă în ceea ce priveşte sfaturi juridice, declaraţii în presă şi o planificare generală a întregului proces.”

    Cum a fost pus la pământ secretul bancar elveţian

    Birkenfeld are o diplomă de licenţă în ştiinţe economice de la Norwich University şi un master internaţional în administrarea afacerilor la American Graduate School of Business din Elveţia. El şi-a început cariera de bancher la State Street Global Advisors în Boston, Massachusetts, făcând mai întâi practică şi angajându-se ulterior cu normă întreagă în anul 1988. State Street Global Advisors era o instituţie bancară specializată în servicii pentru fonduri de investiţii, fonduri de pensii, companii de asigurări şi organizaţii neguvernamentale. „Am fost martor la activităţi ilegale desfăşurate de directori ai instituţiei, iar asta mi s-a părut în totală contradicţie cu etica mea profesională, ca să nu mai vorbesc de responsabilitatea faţă de clienţi şi colegi”, spune Birkenfeld.

    A părăsit instituţia şi a fost repede angajat de către Credit Suisse şi apoi de către Barclay’s, unele dintre cele mai puternice instituţii financiare ale lumii. Povestea sa a luat însă o turnură neaşteptată în anul 2001, atunci când a preluat o poziţie de bancher privat la UBS, cea mai mare bancă elveţiană care operează la nivel internaţional. În Elveţia, instituţia activează pe segmentele retail, corporate, instituţional, managementul averilor, gestionarea activelor şi investiţii. UBS Elveţia deţine o poziţie de lider în toate cele cinci segmente de business, are o reţea cu circa 300 de sucursale şi 4.700 de angajaţi, iar la serviciile sale apelează una din trei persoane din Elveţia cu o situaţie financiară de nivel înalt şi aproximativ jumătate dintre toate companiile elveţiene.

    În calitate de director al UBS, având clienţi cheie cu sume nete de peste 25 milioane de dolari, o parte din munca lui Birkenfeld presupunea deplasarea în Statele Unite pentru a găsi noi oportunităţi de afaceri. Acest lucru nu era ceva neapărat corect din punct de vedere etic, pentru că în mod normal clienţii sunt cei care trebuie să caute serviciile băncii, şi nu invers. Birkenfeld povesteşte că UBS a făcut acelaşi lucru în Germania, Asia, Scandinavia, Orientul Mijlociu, America de Sud şi Canada. Pentru a-şi înlesni procesul de prospectare a pieţei în diverse ţări, banca a sponsorizat evenimente din întreaga lume: festivaluri de muzică, spectacole de artă sau expoziţii de maşini clasice. „Am respectat întotdeauna legile elveţiene şi în special secretul bancar elveţian, dar atunci când lucrezi suficient de mult timp la aceste instituţii uriaşe, începi să înţelegi că principalul obiectiv este realizarea unui profit cât mai mare”, povesteşte Bradley Birkenfeld. „Au fost foarte multe exemple de comportament nepotrivit sau acte ilegale comise de directorii cu vechime.”

    Misiunea bancherilor era cât se poate de clară: ei trebuia să folosească evenimentele în cauză pentru a aduce noi clienţi, lucru considerat de Birkenfeld ca o „stârnire” a evaziunii fiscale. El spune că existau şi alte semne că ceva nu era chiar în regulă, aşa cum ar fi documente care îi învăţau cum să folosească laptopuri criptate. El nu a dat însă prea multă importanţă acestor lucruri până în aprilie 2005, după aproape patru ani de când lucra la UBS. 

    Semnalul de alarmă a fost dat de un coleg care i-a adus un document UBS de trei pagini ce contrazicea tot ceea ce făcuse până atunci, notând în mod explicit că nu ar trebui să caute şi să facă oferte unor potenţiali clienţi din alte ţări. Practic, documentul îl transforma pe Birkenfeld şi alţi colegi ai săi în ţapi ispăşitori pentru practicile de la UBS.

    Cu alte cuvinte, dacă autorităţile i-ar fi prins ofertând un client străin sau făcând ceva ilegal în acest sens, UBS se putea scuza pur şi simplu spunând că regulamentul interzice o astfel de abordare.

  • Cel mai mare secret al Bisericii. Ce înseamnă în realitatea temutul 666

    În unele ediţii ale Noului Testament, ”Numărul Fiarei” apare ca fiind 616.

    Cu toţii cunoaştem semnificaţiile atribuite de-a lungul timpului numărului 666. În Noul Testament, se face referire la el ca fiind ,,Cifra Diavolului”, iar din epoca modernă a început să fie cunoscut drept ,,Numărul Antichristului”. Totuşi, ce îi face pe oameni să creadă că această cifră ar putea fi malefică? Când şi unde a apărut această concepţie? Răspunsurile ni le dau specialiştii.

    Vezi aici cel mai mare secret al Bisericii. Ce înseamnă în realitatea temutul 666

  • ,,Podul diavolului”, spectaculoasa structură care pare construită de forţe malefice

    Realizat în 1860, de cavalerii oraşul din apropiere, arcul subţire se întinde de-a lungul lacului Rakotzsee, fiind construit din diferite tipuri de pietre locale.

    În folclor, structura este poreclită ,,podul diavolului”. Fiind foarte arcuit şi subţire, localnicii au atribuit creaţia Satanei. Deşi acest un pod, precum altele, a fost creat de mâinile oamenilor, utilitatea acestuia este mai mult estetică decât practică.
     
    Deşi acest un pod, precum altele, a fost creat de mâinile oamenilor, utilitatea acestuia este mai mult estetică decât practică. Ambele părţi ale Rakotzbrucke sunt decorate cu pietre spiralate care par a fi create natural. Atunci când apa nu se mişcă şi lumina este potrivită, podul şi apa crează iluzia unui cerc perfect din piatră.

    Astăzi, podul poate fi vizitat, dar traversarea lui este interzisă.

  • Misterul dispariţiilor din Triunghiul Bermudelor, rezolvat printr-o descoperire stranie. ”Este uriaşă”

    Triunghiul Bermudelor şi-a câştigat o tristă faimă de-a lungul timpului, din cauza unui număr relativ mare de avioane şi vapoare care ar fi dispărut în această zonă în circumstanţe misterioase, neelucidate complet nici la ora actuală. În mod oficial, Triunghiul Bermudelor nu este recunoscut de către Marina Militară a SUA şi nici de către Comisia SUA pentru Denumiri Geografice.

    Prima delimitare a zonei a fost făcută în anul 1964 de cercetătorul Vincent Gaddis.

    O nouă teorie stranie pare să elucideze misterul.

    Vezi aici decoperirea stranie care elucidează misterul dispariţiilor din Triunghiul Bermudelor. ”Este uriaşă”

    ADEVĂRUL din spatele RCS&RDS. O agenţie americană a dezvăluit totul 

  • Cinci poveşti înfiorătoare din timpul războaielor. Frumoasa Irma, psihopata care a provocat teroare

    Războiul forţează oamenii să depăşească limitele umanităţii. Ideile create în timpul războiului l-ar face şi pe diavol gelos. Lista de mai jos cuprinde cele mai înfiorătoare poveşti din timpul celor două războaie mondiale.

    1. Fabrica de copii a naziştilor

    Fascinaţia lui Hitler pentru ochii albaştri şi părul blond este foarte bine cunoscută şi documentată în cărţile de istorie. Această obsesie s-a manifestat în diferite forme.

    Vezi aici cele cinci poveşti înfiorătoare din timpul războaielor. Frumoasa Irma, psihopata care a provocat teroare