Tag: Diana Baicu

  • 100 Cele mai puternice femei din business. Diana Baicu, director general, Top Line Europa

    Cifră de afaceri (2023): 17,8 mil. Euro

    Profit: 1,77 mil. Euro

    Număr de angajaţi (2023): 212


    ► În urmă cu două decenii, trecusem deja de primele etape ale călătoriei în industria frumuseţii, in cadrul Top Line. Această călătorie nu a fost doar despre un simplu business, ci despre visul de a pune bazele industriei de frumuseţe profesională în România. Mi-am dorit întotdeauna ca, alături de echipa Top Line, să aduc inovaţie, să promovez excelenţa şi să creez o platformă pentru profesioniştii din domeniul frumuseţii, unde să îşi dezvolte abilităţile şi să-şi exprime creativitatea. Am văzut un mare potenţial în acest domeniu şi am crezut întotdeauna că România poate deveni un hotspot important în reţeaua internaţională a industriei de înfrumuseţare. De-a lungul anilor, am văzut cum visurile mele au influenţat nu doar parcursul meu profesional, ci şi întreaga echipă şi comunitatea din jurul nostru. Ele au fost şi sunt parte integrantă a unei viziuni mai mari pentru o industrie mai puternică, mai vibrantă şi mai inovatoare în România. Vom continua să construim această viziune, deoarece cred cu tărie că frumuseţea este unul dintre cele mai puternice instrumente de transformare pentru oameni, care poate aduce lumină şi încredere în vieţile acestora.

    ► În multe privinţe, realitatea a depăşit cu mult aşteptările mele iniţiale, întrucât mi-a oferit oportunităţi şi experienţe transformatoare, pe care nu le anticipasem. Fireşte, au existat multe provocări, situaţii limită în care ne-am aflat, însă am avut întotdeauna alături o echipă profesionistă cu care le-am gestionat cu succes.

    ► Am o viziune optimistă pentru evoluţia industriei noastre şi a mediului de afaceri din România. Vom asista cu siguranţă la o creştere continuă a cererii pentru produse sustenabile, naturale şi personalizate. Consumatorii devin din ce în ce mai conştienţi de ingredientele pe care le folosesc şi de impactul lor asupra mediului şi sănătăţii. Top Line adoptă soluţii sustenabile de foarte mult timp şi suntem mândri că am fost primii care au susţinut conceptul de Clean Beauty şi le-au oferit consumatorilor alternative de calitate şi prietenoase cu mediul. Cred că tehnologiile emergente, digitalizarea şi conectivitatea în mediul de afaceri românesc, dar şi inteligenţa artificială şi realitatea augmentată, vor juca un rol tot mai important în modul în care interacţionăm cu clienţii şi în felul în care dezvoltăm şi promovăm produsele noastre.

  • 100 Cele mai puternice femei din business: Diana Baicu, Cofondatoare, Top Line

    Cifră de afaceri (2022): 17,2 mil. euro   /   EBITDA: 1,68 mil. euro   /   Număr de angajaţi: 205

    Diana Baicu este cofondatoare a Top Line, compania lider în România în distribuţia de aparatură şi produse de beauty profesionale şi soluţii complete pentru dezvoltarea afacerilor din acest domeniu.
    Top Line este, de 27 de ani, distribuitorul unor branduri precum Moroccanoil, Babor, Guinot, Joico, Academie, Kevin.Murphy sau CND. Prin activitatea sa şi a echipei sale, Diana Baicu a contribuit la formarea unor generaţii întregi de profesionişti în industria de înfrumuseţare. Consideră că frumuseţea acestui domeniu porneşte tocmai din faptul că fiecare dintre noi este diferit şi are nevoi diferite şi tocmai de aici apare provocarea de a a oferi tuturor soluţii personalizate de frumuseţe, care să îi ajute să capete, la rândul lor, o mai mare încredere în forţele proprii.

    „Libertatea înseamnă să poţi lua în orice situaţie deciziile pe care le consideri corecte.”

  • Diana Baicu, Top Line Europa: Dacă nu progresăm în fiecare zi, fie chiar cu paşi mici, nu avem cum să fim mulţumiţi noi de noi

    Cifră de afaceri (2021): 16 mil. euro

    EBITDA (2021): 1,6 mil. euro


    CARTE DE VIZITĂ

    • Diana Baicu a înfiinţat Top Line în urmă cu aproximativ 25 de ani, alături de Panos Kesoudis, un antreprenor grec pasionat de industria de beauty;

    • Compania importă şi distribuie pe plan local produse profesionale, echipamente de înfrumuseţare, dar şi aparatură şi mobilier pentru saloanele de profil, fiind prezentă atât în online, cât şi în offline;

    • Cei doi antreprenori au deschis acest business bazându-se pe faptul că la momentul respectiv nu existau tehnologiile avansate în ceea ce priveşte înfrumuseţarea şi nici produse cosmetice profesionale;

    • În 2015, au început expansiunea internaţională lansând businessul şi în Bulgaria, iar ulterior au ajuns şi în Ungaria şi Republica Moldova.


    Evoluţia este ceva natural şi normal atât în plan profesional, cât şi personal. Dacă nu progresăm în fiecare zi, fie chiar cu paşi mici, nu avem cum să fim mulţumiţi noi de noi. Este vorba de automotivare şi dorinţa de a fi mereu mai bunI. În primul rând trebuie să ne adaptăm la situaţiile mereu în schimbare din jurul nostru, mai ales în vremurile complicate pe care le trăim, să fim flexibili şi să găsim soluţii.

  • Diana Baicu: Oamenii ne spun de ce au nevoie în materie de înfrumuseţare şi noi facem apoi totul pentru a le oferi ceea ce caută

    General Manager TOP LINE EUROPA


    Cifră de afaceri (2020): 14,6 mil. euro EBITDA (2020): 1,2 mil. euro Număr de angajaţi: 195


     

    —   Cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o în pandemie:

    Am învăţat în pandemie că dacă eşti bine tu cu tine poţi face absolut orice pe plan personal şi profesional şi pentru comunitate. Că este mai important decât oricând să investeşti în sănătate şi să îţi placă ceea ce vezi în oglindă. Businessurile trebuie să se gândească de acum înainte mai mult ca niciodată la oameni şi să îi pună pe prim-plan.

    —   Cea mai importantă decizie pe care am luat-o în ultimul an:

    Cea mai importantă decizie a fost de a accelera procesul de extindere a businessului şi digitalizare a acestuia. Nu am îngheţat investiţiile în perioada pandemiei, ci ne-am ţinut de planul de lansări, am investit în optimizări logistice şi digitalizare şi ne-am consolidat activitatea comercială. Am continuat să ne extindem chiar dacă nu a fost deloc simplu în special în perioada de lockdown.

    —   Cum mi-am menţinut colegii motivaţi în ultimul an:

    Am investit mai mult ca niciodată în educaţia echipei noastre. Am organizat o serie de seminarii cu teme foarte actuale care s-au desfăşurat pe parcursul anului trecut şi care continuă şi în acest an şi care ne ajută să ne dezvoltăm abilităţile şi să dobândim altele noi. Am menţinut planul de lansări iniţial chiar dacă ne-am mutat online, în special în perioada de lockdown, apoi am făcut un mix între online şi offline respectând cu stricteţe măsurile de siguranţă şi distanţare. Am finalizat platforma proprie de e-learning şi am adăugat informaţii uşor de accesat şi folosit. Am făcut tot posibilul ca transparenţa, enlightmentul, distracţia şi spiritul de echipă să rămână părţi importante din toate activităţile noastre.

    —   Work from home sau de la birou?

    De la birou pentru că mă simt mai aproape de oameni. Am la dispoziţie toate produsele şi tehnologiile şi pot interacţiona cu consumatorii care ne vizitează magazinul sau showroomul şi cu colegii mei care vin pe rând la birou.

    —   Locul din care îmi iau energia necesară depăşirii unei crize:

    Sunt două locuri de fapt ‒ Silhouette, clinică de proaging şi remodelare corporală, unde cu ajutorul tratamentelor care folosesc ultimele tehnologii mă menţin în formă, precum şi studioul de yoga care s-a mutat online în ultimul an. Pentru mine este foarte important să fiu într-o formă fizică bună ca să pot face faţă provocărilor zilnice. Practic yoga zilnic şi asta mă ajută să rămân flexibilă din toate punctele de vedere şi să mă concentrez pe ceea ce consider că este de extremă importanţă în momentul de faţă.

    —   Persoana care m-a inspirat cel mai mult în această perioadă:

    Nu este vorba despre o persoană, ci despre mai multe. Inspiraţia şi informaţia vin întotdeauna de la consumatorii de beauty. Observ ce caută, ce îşi doresc, ce îi face să se simtă bine, cum folosesc şi integrează produsele şi tehnologiile de înfrumuseţare în viaţa lor zilnică. Învăţ şi mă inspir aşezându-mă pe alte locuri, interacţionând cu oamenii din afara industriei ceea ce îmi oferă mereu o perspectivă fresh şi nouă. Oamenii ne spun de ce au nevoie în materie de înfrumuseţare şi noi facem apoi totul pentru a le oferi ceea ce caută.

    —   Putere vs. feminitate:

    Nu cred că se exclud, ci dimpotrivă, în special în industria de beauty, în care activăm noi, feminitatea şi puterea se potenţează şi armonizează. O femeie puternică va şti întotdeauna să îşi pună în valoare feminitatea.

  • Serviciile de frumuseţe, redefinite de pandemie

    Deşi mulţi au schimbat, odată cu apariţia pandemiei, ţinuta office cu pijamaua sau hainele de casă, serviciile de frumuseţe au rămas o nevoie constantă, pe care românii şi-au satisfăcut-o, cât timp saloanele au fost închise şi nu numai, în online. Cum s-a reflectat această tendinţă în evoluţia businessurilor din domeniu?

    În ciuda lockdownului şi a problemelor excepţionale din 2020, Top Line a închis anul 2020 pe creştere, atât din punctul de vedere al vânzărilor, cât şi din punct de vedere al profitului. Vizăm o creştere double digit, atât în vânzări, cât şi în profit, pentru finalul acestui an”, spune Diana Baicu, cofondatoarea Top Line. Compania importă şi distribuie pe plan local produse profesionale, echipamente de înfrumuseţare, dar şi aparatură şi mobilier pentru saloanele de profil şi a închis anul 2019 cu afaceri de aproape 8 milioane de euro. În Bulgaria, cealaltă piaţă pe care businessul activează, Diana Baicu spune că vânzările au crescut cu aproximativ 30% pe parcursul anului trecut, deoarece pe piaţa bulgărească saloanele de înfrumuseţare nu au fost închise în 2020.

    Potrivit ei, creşterea cifrei de afaceri atât la nivelul pieţei locale, cât şi pe piaţa din Bulgaria, a fost susţinută în principal de vânzările online, dar şi de schimbările în tendinţele de consum ale clienţilor. În momentul în care saloanele şi mallurile au fost închise, vânzările online au fost cele care au susţinut activitatea şi care au contribut la creşterea afacerilor. „E-commerce-ul, atât al nostru, cât şi al partenerilor noştri a reprezentat sursa de venituri principală, alături de produsele care puteau fi vândute şi în farmacii. Contactul constant pe care îl avem cu consumatorul este principalul avantaj pe care îl aduce mediul online. Feedbackul primit ne ajută să înţelegem mai uşor problemele, nevoile şi să găsim rezolvările mai uşor.”

    În 2020, numărul de comenzi înregistrate în mediul online a crescut de trei ori faţă de anul precedent. „Aveam un e-commerce bun, o distribuţie în parteneri de retail şi e-tail, astfel că după momentul de derută din primele două săptămâni ale pandemiei, fiind flexibili şi având toate canalele de vânzare deschise, am reuşit să ne balansăm businessul şi să ne continuăm creşterea faţă de anul precedent.” În continuare, Top Line are în plan comunicarea mai intensă cu consumatorii în mediul online, împreună cu specialişti şi influenceri din industria de beauty, prin clipuri video scurte – cunoscute în industrie sub denumirea de how to-uri.

    În mediul offline, în România compania deţine un magazin propriu de prezentare în Bucureşti şi distribuie produse şi echipamente de înfrumuseţare şi în magazine partenere. „Magazinul este destinat în primul rând profesioniştilor din domeniul înfrumuseţării dar şi consumatorului final care poate să încerce produse profesionale, să înveţe diferite trucuri folosite de profesionişti sau să descopere colecţii. Anul acesta vom transforma magazinul într-un concept store în care iubitorii de frumuseţe vor putea descoperi cele mai inovatoare produse şi concepte din portofoliul nostru.” Pentru anul în curs, Baicu spune că ţinta este o creştere de două cifre.

    În ceea ce priveşte tendinţele clienţilor, şi acestea au înregistrat unele fluctuaţii ca urmare a apariţiei crizei sanitare. „Într-o primă fază, oamenii s-au speriat şi au încercat să rărească serviciile de înfrumuseţare cumpărând preponderent produse de retail pe care le puteau folosi acasă, dar ulterior au revenit către produsele profesionale. Dar am ajutat mulţi consumatori să şi combată efectele negative ale serviciilor de înfrumuseţare făcute greşit acasă, precum păr deteriorat, culoare neuniformă, ten deshidratat şi sensibilizat, unghii exfoliate şi efectele lăsate de purtarea măştii de protecţie şi de folosirea în exces a dezinfectantului de mâini.” Astfel, cele mai vândute produse au fost cele de îngrijire a părului şi tenului, dar şi cele din categoria de healing (vindecare – n. red.) şi haircare – beautycare. „A crescut mult categoria de healing, pe de o parte pentru că purtăm mască multe ore pe zi, dar şi din cauza faptului că mulţi oameni şi-au sensibilizat tenul prin folosirea incorectă şi excesivă a produselor de exfoliere şi a retinoizilor, în special.” În industria de beauty, cele mai afectate categorii au fost cele de fragrance şi cele de makeup, în timp ce produsele de îngrijire a părului şi pielii au înregistrat creşteri, a adăugat Diana Baicu. „Aceste categorii vor continua să crească, atât ca share în cadrul categoriei de beauty, cât şi ca valoare.”

     

    Digitalizarea în industria frumuseţii

    Pe parcursul anului 2020, în ciuda incertitudinii aduse de pandemie în mediul de business, Top Line şi-a continuat şi planurile de expansiune. Spre exemplu, la începutul anului trecut, compania a adus pe piaţa locală, în sistem de franciză, brandul de înfrumuseţare Institute Guinot, în urma unei investiţii de aproximativ 100.000 de euro. „Consolidarea activităţii comerciale şi expansiunea businessului, lansări pe piaţă, extindere, precum şi investiţii în optimizări logistice şi digitalizare le-am avut în plan şi le-am executat în 2020, chiar dacă nu a fost tocmai uşor în perioada de lockdown.” Avantajele digitalizării acestui sector sunt multiple şi pleacă de la apropierea de consumatori şi educarea acestora, notează antreprenoarea. Printre avantajele aduse de digitalizare se numără şi promovarea – care se poate face mai targetat. „Expunerea produselor şi informaţiile despre beneficiile produselor reprezintă, de asemenea, avantaje importante în favoarea mediului online. Folosim mediul online nu doar pentru vânzare, ci şi pentru prezentarea conceptelor pe care le promovăm. Noi făceam şedinţe online de dinainte de pandemie, de aceea nu a fost o mare problemă să continuăm în online. Eram pregătiţi să facem chiar şi evenimente virtuale, astfel încât am fost primii care au făcut o lansare online. Mai mult, avem branduri care se pretează nativ la comunicare online şi social media.”

     

    Aceleaşi produse, pieţe diferite, consumatori diferiţi

    Comparaţia între comportamentul consumatorilor din România şi cei din Bulgaria în urma pandemiei nu e atât de uşor de făcut, având în vedere că în Bulgaria saloanele, care reprezintă principalul driver al companiei Top Line, nu au fost închise. „Sunt consumatori pe care i-am pierdut pentru o perioadă pentru că foloseau, de exemplu, în lockdown, produse de mass market, cum ar fi vopsea de păr pentru acasă şi care au fost mulţumiţi într-o primă fază, dar au revenit către produsele profesionale, atunci când s-au simţit în siguranţă. Avem mulţi consumatori pe care i-am câştigat pentru că au început să folosească acasă produse profesionale cu o frecvenţă mult mai mare”, a explicat Diana Baicu.

    La nivel de produse şi categorii de produse, cofondatoarea Top Line spune că nu sunt mari diferenţe între ce caută românii şi ce caută bulgarii, însă clienţii din România sunt mai deschişi să plătească un preţ mai mare şi se informează mai mult cu privire la produsul pe care urmează să îl achiziţioneze. „Nu vedem diferenţe semnificative în ceea ce priveşte share-ul categoriilor – îngrijirea părului, a pielii, a unghiilor etc., dar am observat că românii caută mai mult decât consumatorii bulgari noutăţile, inovaţia şi sunt mai deschişi să plătească un preţ mai mare pentru aceste lucruri. Pentru noi este foarte important să aflăm ce îl preocupă pe consumator, ce caută şi ce îşi doreşte.”

    Acoperire regională

    Legat de planurile de viitor, antreprenoarea spune că are în vedere extinderea pe noi pieţe. „Vom continua expansiunea regională. Anul acesta deschidem piaţa din Ungaria, astfel încât vom deveni un jucător regional pentru furnizorii noştri, activând în România, Bulgaria, Republica Moldova şi Ungaria, pe toate canalele: saloane şi clinici, retail şi e-commerce. Continuăm să ne consolidăm toate procesele şi operaţiunile: avem deja o facilitate logistică capabilă să livreze în cele trei ţări vecine în timp scurt.”

    Investiţii vor fi făcute şi în segmentul de infrastructură, care reprezintă continuarea modernizării facilităţii logistice, dezvoltarea sistemului de operare, upgrade al platformelor de e-commerce, dar şi integrarea de noi funcţionalităţi. „Vom avea o platformă de e-commerce modernă, care va putea să servească atât nevoilor saloanelor, cât şi consumatorilor finali. Vom integra funcţionalităţi noi, ţinând cont de tot ce am înţeles din pandemie, spre exemplu importanţa consultaţiei online, atât prin telefon, cât şi prin video.”

    Top Line a fost înfiinţată în urmă cu 25 de ani de Panos Kesoudis, un antreprenor grec pasionat de industria de beauty, şi de Diana Baicu, care a împărtăşit aceeaşi pasiune cu partenerul ei de business. „Panos Kesoudis se afla într-o călătorie de afaceri în România când a văzut potenţialul de pe piaţa locală şi în 1996 a început afacerea. Apoi, în 2015, ne-am extins şi în Bulgaria. Am pornit de la faptul că saloanele nu aveau produse profesionale de calitate, dar cu toate acestea aveau clienţi. După ce am studiat piaţa am adus, pe măsura ce piaţa se dezvolta, ceea ce era nevoie în momentul respectiv. Apoi am introdus trendurile internaţionale pe piaţa din România”, povesteşte ea.