Tag: dezinformare

  • WhatsApp este afectat şi el de pandemia de COVID-19. Ce restricţii impune şi ce vrea să prevină cu ele

    Aplicaţia de mesagerie WhatsApp va introduce restricţii în ceea ce priveşte numărul de persoane spre care un utilizator poate redirecţiona simultan un mesaj, într-o încercare de a combate răspândirea rapidă a dezinformărilor care ajung virale în legătură cu pandemia de COVID-19, potrivit FT.

    Compania deţinută de Facebook a anunţat că noile condiţii vor fi aplicate „mesajelor redirecţionate frecvent” – adică acele mesaje care apar cu săgeată dublă deasupra, ceea ce înseamnă că au mai fost redirecţionate de cel puţin 5 ori înainte.

    Acum, WhatsApp le va permite utilizatorilor să redirecţioneze astfel de mesaje doar către o singură persoană.

    „Am văzut o creştere masivă a numărului de mesaje redirecţionate, fenomen pe care utilizatorii l-au catalogat drept copleşitor şi despre care susţin că poate contribui la răspândirea dezinformării. Credem că este important să încetinim răspândirea acestor mesaje pentru ca WhatsApp să rămână un loc al conversaţiilor personale”, a transmis compania.

    În ultimele două săptămâni, WhatsApp a fost împânzit de teorii şi informaţii neverificate care circulă cu repeziciune de la un utilizator la altul. Guvernul din Marea Britanie le-a cerut explicit companiilor americane de tehnologie să oprească răspândirea acestor conţinuturi.

  • Noul coronavirus din China: Teorii ale conspiraţiei şi informaţii false, propagate în social media

    Teorii ale conspiraţiei şi informaţii false despre originea şi impactul noului tip de coronavirus descoperit în China sunt propagate pe reţelele de socializare online cu aceeaşi repeziciune cu care se răspândeşte virusul la nivel global.

    Dezinformarea porneşte de la informaţii distorsionate despre evenimente reale, în acest caz fiind vorba despre o simulare privind o posibilă pandemie cu coronavirus care a avut loc la Centrul pentru siguranţa sănătăţii Johns Hopkins din SUA, în octombrie 2019.

    De asemenea, pe reţelele de socializare online a fost distribuit un articol apărut pe 24 ianuarie pe site-ul InfoWars în care se susţinea că Fundaţia Bill şi Melinda Gates şi alţii “au prezis decesul a până la 65 de milioane de persoane în timpul unor simulări efectuate în urmă cu trei luni”.

    În luna octombrie 2019, la Centrul pentru siguranţa sănătăţii Johns Hopkins din Baltimore, statul american Maryland, a avut loc un exerciţiu, numit “Evenimentul 201”, care a avut ca subiect măsurile de urgenţă care ar trebui să fie luate în eventualitatea unei “pandemii foarte grave”. Dar simularea nu a avut ca subiect noul tip de coronavirus apărut în China, numit oficial 2019-nCoV, şi nu a avut ca rezultat predicţii privind numărul de decese în viaţa reală provocate de un virus.

    “Pentru a fi foarte clari, Centrul pentru siguranţa sănătăţii şi partenerii nu au făcut predicţii în timpul simulării. În scenariu, am creat o pandemie cu coronavirus fictivă, dar am declarat clar că nu este vorba despre o predicţie”, a transmis centrul într-un comunicat.

    “În schimb, simularea a servit pentru a sublinia provocările legate de pregătire şi reacţie care ar putea apărea în cazul unei pandemii foarte grave. Nu prezicem acum că vor muri 65 de milioane de persoane din cauza nCoV+2019. Simularea a inclus o versiune nouă de coronavirus, iar informaţiile pe care le-am folosit pentru modelarea impactului potenţial al virusului fictiv nu sunt similare “, a mai transmis centrul.

    Scenariul a avut la bază o maladie care debutează la o fermă de porci din Brazilia şi se răspândeşte la nivel global, provocând moartea a 65 de milioane de persoane. Informaţiile şi înregistrările video de la eveniment sunt disponibile online, iar centrul a transmis că a mai găzduit manifestări similare şi în trecut.

    Faptul că simularea a avut ca subiect un nou tip de coronavirus nu este suprinzător, a declarat David Hamer, profesor de sănătate globală şi medicină la Universitatea din Boston, pentru FactCheck.org, o platformă care încearcă să lupte împotriva dezinformării pe plaformele social media. Hamer spune că scopul unor simulări de acest tip – la care participă reprezentanţi din diverse domenii, din cercetare, sănătate publică şi guvern – este de “a prezenta un scenariu necunoscut şi a avea echipe care colaborează pentru a dezvolta măsuri de urgenţă”.

    “Simulările pot fi destul de intense. Creatorii încearcă să le facă suficient de realiste”, a mai spus acesta. “Virusuri ale sistemului respirator, preum coronavirusul, SARS (Sindromul Respirator Acut Sever) şi MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu) sunt exemple potrivite pentru a fi folosite în astfel de simulări, pentru că se răspândesc foarte repede”, a explicat profesorul.

    Este important, a mai spus acesta, să se înţeleagă faptul că 2019-nCoV este doar un virus dintr-o clasă mai mare, o familie relativ comună de agenţi patogeni, care au capacităţi variate de a provoca infecţii.

    O altă informaţie răspândită pe reţelele de social media a fost aceea că Fundaţia Gates “a finanţat un grup care deţinea patentul pentru virus şi acum sprijină financiar cercetările pentru crearea unui vaccin care să stopeze răspândirea acestuia”.

    Însă patentul la care se face referire – nr. 10.130.701 – este pentru o versiune modificată a unui virus al bronşitei infecţioase aviare, un alt tip de coronavirus, care afectează păsările, nu oamenii. Patentul este deţinut de Pirbright Institute – un centru de cercetare din Marea Britanie -, care se ocupă cu prevenirea maladiilor virale la animale de fermă, iar mutaţiile create au rolul de a slăbi virusul pentru a putea fi folosit ca vaccin.

    Matthew Frieman, specialist în coronavirusuri, de la Universitatea din Maryland, SUA, a confirmat pentru platformă că patentul nu are legătură cu noul virus din China.

    La rândul lui, Centrul Pirbright a transmis un comunicat prin care arată că nu se ocupă de coronavirusuri umane, ci animale, în special cele specifice păsărilor. Totodată, deşi centrul britanic este finanţat şi de Fundaţia Gates, munca pentru acel vaccin nu a fost sprijinită financiar de acea organizaţie.

    Fundaţia Gates finanţează în mod curent cercetări în domeniul combaterii bolilor, inclusiv pentru dezvoltarea şi livrarea de vaccinuri. Recent, a anunţat că va oferi suma de 10 milioane de dolari şi suport tehnic pentru sprijinirea eforturilor din China şi Africa de stopare a răspândirii noului coronavirus.

    Numărul deceselor provocate de noul tip de coronavirus descoperit în China a ajuns, sâmbătă, la 304, o creştere cu 45 de cazuri faţă de ziua precedentă, a anunţat televiziunea chineză de stat CCTV, citată de site-ul agenţiei de presă Reuters.

    De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, numărul total de cazuri de infecţie cu acest virus a ajuns la 14.380, după ce sâmbătă au fost confirmate 2.590 de noi cazuri.

    La nivel mondial, peste 20 de ţări au raportat peste 130 de cazuri de infecţie cu acest virus. Cele mai multe dintre aceste persoane călătoriseră recent în provincia Hubei sau erau turişti chinezi.

  • Věra Jourová a discutat cu Klaus Iohannis despre combaterea dezinformării populaţiei

    “În cadrul discuţiilor au fost abordate aspecte legate de Preşedinţia României la Consiliul Uniunii Europene din primul semestru al anului 2019, precum şi de viitoarele alegeri pentru Parlamentul European din luna mai a anului viitor. Totodată, a fost discutat viitorul buget al Uniunii Europene post-2020. Preşedintele României a prezentat principalele dosare şi provocări pe care ţara noastră le va gestiona pe perioada deţinerii mandatului de Preşedinţie a Consiliului Uniunii Europene. Preşedintele Klaus Iohannis a evidenţiat faptul că programul Preşedinţiei României se va concentra cu precădere pe avansarea dosarelor legislative şi nelegislative care pot aduce rezultate concrete pentru cetăţenii europeni”, precizează reprezentanţii Preşedinţiei, într-un comunicat de presă remis, marţi, MEDIAFAX.â

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Războiul de propagandă continuă: Bugetul fermei de „troli” din Rusia s-a dublat în 2018, iar americanii acuză Kremlinul de manipulări grave

    Controversata fermă de „troli” din St. Petersburg a dus războiul de dezinformare la nivelul următor în 2018, potrivit unor reclamaţii făcute de autorităţile americane împotriva organizaţiei.

    Organizaţia pro-Putin şi-a finanţat operaţiunile cu un buget aproape dublu în prima parte a anului 2018 faţă de întreg anul anterior. În perioada ianuarie 2016-iunie 2018, bugetul Agenţiei de Cercetare în Domeniul Internetului a fost de peste 35 de milioane de dolari, potrivit reclamaţiei.

    Departamentul de Justiţie american susţine că în 2016 bugetul organizaţiei care duce un război de dezinformare a fost de circa 12 milioane de dolari, în 2017 de circa 12,2 milioane de dolari, iar în primele luni ale anului 2018 de circa 10 milioane de dolari.

    Trol este un termen utilizat în cultura internetului ce defineşte o persoană care postează excesiv în scopul de răspândi informaţii neadevărate sau de aeroda credibilitatea unei ţări, companii sau persoane publice.

     

     

  • Firea: Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului?

    “În teren, lucrurile sunt mai mult decât neplăcute, am exprimat-o cu toţii, toţi consilierii. Guvernul, prin CNAIR, nu a finalizat nici măcar jumătate din Centura ocolitoare a Bucureştiului, din 74 de kilometri sunt finalizaţi circa 28 de kilometri. Câţi ani ne mai trebuie pentru a extinde la patru benzi Centura ocolitoare a Bucureştiului? Din prima zi de primar general, am tramsmis solicitarea de a se transfera de la ministerul Transporturilor, respectiv CNAIR, către Primăria Capitalei acest obiectiv de investiţii în vederea finalizării şi administrării. Prima dată ni s-a spus nu pentru că s-ar pierde fonduri europene. Guvernul nu a făcut nicio cerere de atragere de fonduri europene la Centura Capitalei . Ea nu poate fi depusă prea curând pentru că Centura nu are cadastru nu este în totalitate”, a declarat Gabriela Firea, în debutul şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicatele din Penitenciare anunţă că au atacat în instanţă ordinul “ilegal” prin care a fost împuternicit a treia oară şeful ANP/ Tudorel Toader, acuzat de “o nouă încercare de dezinformare”

    Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP) reacţionează la ceea ce califică a fi o nouă încercare de dezinformare din partea ministrului Tudorel Toader, precizând că tema duratei mandatului directorilor de penitenciare este una falsă şi ascunde politizarea prin împuterniciri repetate şi, deseori, ilegale a şefilor penitenciarelor.

    Sindicatul susţine că ministrul Justiţiei dezinformează grosolan opinia publică, realitatea fiind că, de când acesta este în funcţie, a blocat concursurile pentru ocuparea posturilor de director de penitenciare după ce le-a anunţat pe site-ul instituţiei, împuternicind, în schimb, “într-un mod lipsit de transparenţă, în funcţii de conducere, ofiţeri pe care să-i poată controla discreţionar la fiecare 6 luni”, arată FSANP într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    “Tudorel Toader l-a împuternicit ilegal pentru cel ce-al 3-lea mandat în funcţia de director general al ANP pe comisarul şef Marian Dobrică, deşi în urmă cu doar câteva luni se pronunţase în sensul încetării unor astfel de practici ca fiind ilegale, iar directorul general anunţase în Consiliul de conducere al ANP măsuri în acelaşi sens, după discutarea în prealabil a aspectelor tehnice şi a alternativelor cu ministrul. FSANP informează că a depus deja acţiune în instanţă pentru suspendarea şi anularea Ordinului ministrului justiţei (OMJ) 1543/2018 care acordă în mod ilegal cea de-a 3-a împutenicire, contrar prevederilor legii şi că a sesizat organele de urmărire penală referitor la comiterea infracţiunii de uzurpare de calităţi oficiale, având în vedere că Marian Dobrică îndeplineşte acte legate de o calitate pe care în drept nu o poate avea (art. 258, alin. 1 Noul Cod Penal)”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raed Arafat, după ce Olivia Steer a spus că rujeola nu există: Dezinformările costă vieţi inocente

    Raed Arafat afirmă că decizia invocată de Olivia Steer nu se referă la existenţa sau nu a virusului, ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că persoana care îi prezintă un singur articol ştiinţific care deţine dovezile asupra existenţei virusului rujeolei primeşte 100.000 euro.

    “Decizia Curţii Supreme Germane nu se referă la existenţa sau nu a virusului ci la un pariu pus de un antivaccinist prin care a promis că cine îi prezintă un singur articol ştiinţific care deţine dovezile asupra existenţei virsului rujeolei, acesta primeşte 100.000 Euro.

    Este cazul Bardens vs. Lanka, prin care Bardens a solicitat acestuia plata sumei întrucât el a înaintat 6 articole ştiinţifice care probează existenţa virusului rujeolei! Prima instanţă a dat dreptate lui Bardens şi a ordonat executarea plăţii sumei de 100.000 euro de către Lanka care a constestat decizia la o curte superioară.

    În cadrul curţii supreme s-a stabilit ca Lanka să nu plătească pentru că este dreptul lui să spună dacă probele înaintate de Bardens sunt satisfăcătoare exigenţelor sale, însă Curtea Supremă Germană nu a zis niciodată că virusul nu există. Mai mult în cadrul procesului s-au folosit şi argumente precum faptul că Bardens a prezentat 6 articole care în mod coroborat conţin probele necesare asupra existenţei virusului rujeolei iar Lanka a explicat că el a cerut un singur articol care să conţină toate dovezile, acesta fiind un joc de cuvinte cu dublu înţeles în limba Germană”, a scris, pe Facebook, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat.

    Secretarul de stat a reiterat ideea potrivit căreia astfel de manipulări şi dezinformări pot “costa vieţi inocente, inducând părinţii în eroare”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dictatorul Kim Jong-un are o opţiune pe maşină pe care nu o are nimeni în lume

    Nu ştim dacă e dezinformare, iar dacă ar fi aşa ceva, nu mirosim scopul. Până la urmă, omul ăsta are pe una dintre limuzinele din flota lui, opţiunea pe care ne-am dori-o toţi. Cum funcţionează, cum e instalată, habar nu avem.
     
    Niemeni nu ştie, dar a transpirat o informaţie pe uşa din dos a unui fost angajat al unui serviciu de apărare din Coreea de Nord. În 2005 a ajuns în Coreea de Sud, motiv pentru care are voie să spună lucruri. Lee Yun-Keol, aşa cum îl cheamă, susţine că preşedintele Coreei de Nord are un WC propriu în maşină. Sau un sistem în care-şi poate face nevoile fără ca ele (nevoile) să ajungă în mâinile agenţilor secreţi, ale spionilor. Pentru că urina şi fecalele conţin informaţii despre posibilele vulnerabilităţi ale corpului liderului suprem.
     
  • Firea îl acuză pe fostul ministru Vlad Voiculescu de dezinformare în cazul unei fetiţe bolnave grav: Ne vom vedea în instanţă

    „Ca să se realizeze o operaţie de transplant, fie că este renal, pulmonar sau de altă natură, trebuie să fie îndeplinte câteva condiţii. În primul rând, să existe organul donat. Am observat că este o campanie negativă dusă în mass-media de un fost ministru al Sănătăţii (n.r. – Vlad Voiculescu), care are bussines în domeniul sănătăţii. Eu nu pot să-i urez succes pentru că îşi face campanie electorală pe sănătatea românilor şi se joacă cu informaţii neadevărate pe care le exprimă în spaţiul public, şi, din nefericire, ele sunt preluate”, a declarat, marţi, primarul general.

    Edilul a mai precizat că îl va chema în instanţă pe Vlad Voiculescu.

    „Noi nu facem decât să investim într-un spital, nu facem rândul organelor la transplant şi nu realizăm noi operaţiile. Nu a existat organul care să fie donat. Fostul ministru al Sănătăţii făcea acuzaţii nefondate şi încă o dată îi transmit că ne vom vedea în instanţă, pentru că nu se poate juca la nesfârşit, de dragul unei cariere politice construite pe minciună”, a mai precizat Gabriela Firea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Barack Obama, într-un interviu cu prinţul Harry. Avertismentul fostului lider de la Casa Albă: Folosirea iresponsabilă a site-urilor de socializare conduce la dezinformare

    Utilizarea excesivă şi iresponsabilă a platformelor de socializare online distorsionează capacitatea de înţelegere a temelor complexe şi alimentează dezinformarea.

    “Noi toţi cei aflaţi în funcţii politice de conducere trebuie să găsim moduri prin care să putem crea din nou un spaţiu comun pe Internet”, a declarat Barack Obama într-un interviu acordat prinţului britanic Harry la postul BBC Radio 4. Prinţul Harry, al cincilea în ordinea accederii pe tronul Marii Britanii, este una dintre personalităţile care contribuie la realizarea unor emisiuni la BBC în perioada Crăciunului.

    Fostul preşedinte al Statelor Unite a exprimat preocupare privind un viitor în care evenimentele sunt filtrate, iar oamenii citesc pe platformele online de socializare doar despre lucruri care le consolidează propriile opinii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro