Tag: dezamagire

  • Acţiunile Zoom se prăbuşesc cu 15%, deşi compania a raportat peste aşteptări în T3/2021. CEO-ul cere sfaturi de creştere din partea analiştilor

    Acţiunile companiei Zoom Video Communications (simbol bursier ZM) au început prima jumătate de oră a şedinţei de tranzacţionare de marţi cu un declin de 14,81%, în contextul în care, ieri, firma americană a raportat creşteri şi a majorat estimările pentru perioada următoare.

    De la începutul anului, acţiunile ZM s-au depreciat cu aproape 33%, în timp ce S&P 500 a înregistrat o creştere de 25%. Declinul ZM depăşeşte 50% în ultimele 12 luni.

    Motivul, conform publicaţiei Bloomberg, ar fi că analiştii monitorizează un indicator special al Zoom – creşterea numărului de clienţi care au 10 sau mai mulţi angajaţi. În acest sens, compania ridică mari semne de întrebare în rândurile analiştilor.

    Peter Cohan, contribuitor la Forbes, nu crede că Zoom reprezintă un chilipir în momentul de faţă, cu 242 dolari per acţiune, întrucât alte companii cresc în procente de trei cifre şi obţin capitalul investitorilor atraşi de randamente ridicate.

    În T3/2021, care s-a încheiat în octombrie în cazul Zoom, compania a raportat – prin comparaţie cu aceeaşi perioadă de anul trecut – o creştere a veniturilor de 35% până la 1,05 miliarde de dolari, cu 30 de milioane mai mult decât prognozaseră analiştii Refinitiv. Venitul net a înregistrat o creştere de 71% la 340 de milioane de dolari.

    Totuşi, Zoom a dezamăgit investitorii în ceea ce priveşte numărului de mari clienţi înregistraţi în cel mai recent trimestru, care a fost cu 36% sub nivelul prognozat. Mai mult, rezultatul a dezamăgit în contextul în care creşterea puternică de anul trecut şi-a pierdut treptat din ritm.

    Potrivit CNBC, CEO-ul Eric Yuan le-a transmis în glumă analiştilor să „mă caute dacă ştiu vreo companie grozavă care ne poate ajuta pe partea de investiţii”. Declaraţia vine după ce Zoom a încercat să cumpere în septembrie furnizorul de servicii software în bază de cloud Five9, în schimbul sumei de 15 miliarde de dolari.

    Totodată, Zoom se confruntă cu o competiţie extrem de puternică prin Microsoft şi Alphabet (Google). Aplicaţia Microsoft Teams, care combină videoconferinţele cu alte funcţii de colaborare, a ajuns în vară la 250 de milioane de utilizatori activi, iar gigantul american vrea să accelereze eforturile de dezvoltare a platformei.

     

  • Netflix „sângerează” în Statele Unite şi Canada, principalele două pieţe ale gigantului de streaming. Şansele ca recuperarea să aibă loc în T3 devin tot mai mici

    Netflix a pierdut 430.000 de abonaţi în SUA şi Canada în al doilea trimestru şi a lansat estimări slabe pentru restul anului, reaprinzând dubiile investitorilor cu privire la modul în care se va comporta platforma de streaming după redeschiderea economiei, potrivit Financial Times.

    Firma cu sediul în California prezice că va obţine 3,5 milioane de abonaţi în al treilea trimestru, dezamăgind astfel investitorii care se aşteptau la o revenire puternică în a doua jumătate a anului. În medie, analiştii se aşteptau că Netflix va adăuga 5,9 milioane de abonaţi în perioada iulie-septembrie.

    În ultimul an şi jumătate, Disney, Apple, WarnerMedia şi Comcast au lansat fiecare câte un serviciu de streaming, Netflix întrecându-se deja cu HBO, Amazon Prime Video şi Hulu, printre altele.

    Companiile tradiţionale de media şi-au petrecut ultimii ani încercând să concureze cu Netflix. Recent, Discovery a încheiat un acord de fuziune cu WarnerMedia pentru crearea unui nou gigant al streamingului.

    Netflix a dezvăluit săptămâna trecută că l-a angajat pe Mike Verdu, un veteran cu o experienţă de 30 de ani în industria de gaming, în contextul în care compania plănuieşte să se concentreze mai mult asupra jocurilor pentru smartphone-uri şi să le ofere abonaţilor posibilitatea de a se juca în cadrul platformei de streaming, fără a emite însă o serie suplimentară de costuri.

    Războiul serviciilor de streaming se intensifică: Netflix, Disney şi Amazon cheltuie miliarde de dolari pentru a crea conţinut pe plan internaţional, în condiţiile în care piaţa din SUA devine suprasaturată

    Executivii Netflix au pus numerele slabe ale abonaţilor în spatele unei oferte mai mici de show-uri şi filme, promiţând că ritmul de creştere va fi alimentat în a doua jumătate a anului de reîntoarcerea unor titluri precum The Witcher şi Sex Education.

    Totuşi, Netflix rămâne lider indiscutabil al industriei de streaming, cu 209 milioane de abonaţi vs. 104 milioane pentru Disney+, cel mai apropiat competitor al firmei. Veniturile din T2 au crescut cu 19% faţă de aceeaşi perioadă din 2020 la 7,3 miliarde de dolari. Veniturile nete au ajuns la 1,4 miliarde de dolari de la 720 de milioane anul trecut.

     

  • Pinterest s-a prăbuşit cu 20% pe bursa din New York

    Platforma Pinterest nu a reuşit să genereze venituri de la utilizatorii din SUA la nivelul aşteptat de investitori în T3 2019, în contextul în care a raportat venituri totale sub estimările anunţate, ceea ce a dus la o scădere de 20% la nivelul acţiunilor listate încă din luna aprilie pe bursa din New York.

    Veniturile platformei de conţinut, care a debutat pe bursă în luna aprilie, au crescut cu 47% în trimestrul al treilea, la 279,7 milioane dolari, ratând estimările de 281 milioane dolari, în timp ce a înregistrat o încetinire a ritmului de creştere a numărului de utilizatori noi, de la un ritm de 62% în T2, potrivit FT.

    În timp ce numărul de utilizatori activi a crescut cu 28% de la an la an, la peste 322 milioane de oameni, analiştii notează că ritmul de creştere al vânzărilor în SUA, corelat cu veniturile din advertising obţinute de la acei utilizatori, a dezamăgit.

    „A fost o încetinire peste aşteptări în evoluţia veniturilor din SUA şi a veniturilor per utilizatori noi, spune Ali Mogharabi, analist în cadrul Morningstar, care notează că aceste evoluţii sunt un factor de îngrijorare pentru că advertisingul este cel mai important indicator pe piaţa domestică a Pinterest.

    Veniturile din SUA au crescut cu 29% la 251 milioane dolari, iar venitul mediu per utilizator a crescut cu 26% la 2,93 dolari.

    Prin comparaţie, veniturile Pinterest în afara SUA au crescut cu 212% la 28 milioane dolari – dar venitul mediu per utilizator este doar la 13 cenţi în acest trimestru. Compania şi-a extins businessul de advertising la 28 de ţări în T3, faţă de 19 ţări la finalul T2.

    Acţiunile companiei au scăzut cu aproape 20% înaintea şedinţei de tranzacţionare de vineri, la 20,22 dolari, după ce au închis şedinţa de joi pe o scădere de 3%, la 25,1 dolari per acţiune şi o capitalizare de peste 13 miliarde dolari.

    Pinterest a fost una dintre listările cele mai aşteptate în SUA anul acesta, alăturându-se unor „unicorni„ din Silicon Valley precum Uber şi Lyft. Însă nici acestea din urmă nu au reprezentat un succes total de la listare, investitorii punând chiar la îndoială dacă modelul de business al aplicaţiilor de ridesharing poate fi profitabil.

    Executivii Pinterest au anunţat odată cu rezultatele trimestriale că au trecut printr-o perioadă greu de comparat cu T2, când creşterea companiei a fost alimentată de lansarea unor noi produse precum reclamele în format video.

     

  • Jurnalul unei învăţătoare dezamăgite de noua generaţie de elevi: „Nu mai există bun-simţ, respect, decenţă, bună-cuviinţă“

    „Întotdeauna mi-am dorit să fac performanţă cu elevii mei. Lucrez în învăţământ de peste 40 de ani şi mi-am respectat meseria şi copiii mai mult decât orice pe lume. Însă sunt ani buni de când calitatea umană a copiilor aduşi la şcoală a scăzut dramatic.

    Nu mai există bun-simţ, respect, decenţă, bună-cuviinţă.

    Pentru că acasă părinţii nu au timp să se mai ocupe de copii sau pentru că îi lasă mult mai liberi decât este necesar dezvoltării acestora, s-a ajuns în situaţia în care educaţia şcolară poate fi făcută cu foarte mare greutate.

    Din păcate, părinţii nu înţeleg că şcoala are datoria morală şi profesională de a le oferi copiilor cultură. Educaţia însă se face încă din primii ani de viaţă ai copilului. Atunci învaţă acesta să spună mulţumesc, atunci învaţă regulile de bună purtare, respectul faţă de o persoană, un animal sau un obiect. Din păcate, copiii din ziua de azi nu mai învaţă aceste lucruri.

    Părinţii nu mai cred în adevăratele valori ale educaţiei şcolare, care constau în dezvoltarea memoriei, a imaginaţiei prin predarea unor materii ce ar trebui să constituie baza de informaţii de care are nevoie copilul pentru a se putea dezvolta ulterior. 

    Cititi mai multe pe www.csid.ro

  • Timmermans, scrisoare către Dăncilă: E o dezamăgire că problema ordonanţelor nu a fost ridicată | DOCUMENT

    “Dragă prim-ministru, vă scriu pentru clarificări despre cele două ordonanţe guvernamentale de urgenţă privind procedurile în cazul desemnării de către ţări a procurorilor Biroului procurorului european şi privind legile justiţiei în general şi în special pentru Mecanismul de Cooperare şi Verificare. Când ne-am întâlnit pe 7 februarie, am subliniat că dialogul deschis este calea pentru a progresa referitor la problemele privind statul de drept în general şi MCV, în particular. Prin urmare, este o surpriză şi oarecum o dezamăgire că nu a fost ridicată problema noilor ordonanţe guvernamentale de urgenţă”, se arată în scrisoarea transmisă de Frans Timmermans premierului Viorica Dăncilă, intrată în posesia MEDIAFAX.
     
    Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene susţine că aceste probleme au o relevanţă directă în contextul preocupărilor care durează de mult timp, evidenţiate în raportul Mecanismului de Cooperare şi Verificare. Timmermans reaminteşte că în raport au fost expirmate preocupări referitor la Secţia pentru investigare a infracţiunilor din justiţie.
     
    “Prima recomandare, în raportul din ianuarie 2017, a fost «să fie creat un sistem solid şi independent de numire a procurorilor de rang înalt, pe baza unor criterii clare şi transparente, în conformitate cu asistenţa oferită de Comisia de la Veneţia». De asemenea, Comisia a recomandat revizuirea Legilor justiţiei în conformitate cu recomandările formulate prin Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi de către Comisia de la Veneţia şi de Grupul de State împotriva Corupţiei (GRECO). În plus, raportul a evidenţiat preocupări legate de Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie, din punctul de vedere al independenţei justiţiei. Prin urmare, ordonanţele par să intre direct în contradicţie cu substanţa raportului Mecanismului de Cooperare şi Verificare, precum şi din punctul de vedere al lipsei consultărilor şi al modului rapid de adoptare”, potrivit sursei citate.
     
  • Referendum. Reacţie Mircea Badea. „Buahahaha. Poporul roman este genial

    Mircea Badea este dezamăgit de participarea slabă a românilor la Referendumul făcut de PSD. A spus, din nou, că o va lăsa din nou mai moale cu politica.
     
    Mircea Badea , sâmbătă: „Buahahaha. Poporul roman este genial! Sapte la suta?!?! Buahahaha! Ma simt din ce in ce mai bine pentru ca scap si de ultimele reflexe de a mai trece batranicile strada(metaforic vorbind). E un fel de izbavire pentru mine.

    Mircea Badea, duminică: „?))) ora 13.00. Ma simt din ce in ce mai revigorat. Parca am lasat un sac cu caramizi din spate. Sa ma mai ocup si cu mine, zic”.

    “;}

  • China este “profund dezamăgită” de actul privind bugetul apărării SUA pentru 2019

    Afirmaţiile Ministerului de Externe din China au fost făcute pe fondul tensionării relaţiilor între cele două state în urma izbucnirii unei dispute comerciale între Washington şi Beijing.

    Legea promulgată luni descrie “competiţia strategică pe termen lung” cu China drept o prioritate de top pentru Statele Unite, care vor să ajute la îmbunătăţirea capabilităţilor de apărare ale Taiwanului. De asemenea, aceasta autorizează cheltuielile militare şi atenuarea controalelor privind contractele guvernului SUA cu firmele chineze ZTE Corp şi Huawei Technologies Co Ltd .

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bitcoin scade iar la 7.600 de dolari, oferind investitorilor dezamăgiţi de Facebook şi Twiter ocazia de a cumpăra mai ieftin monede digitale

    Bitcoin, cea mai mare criptomonedă din punct de vedere al capitalizării de piaţă, a scăzut cu 5,3% în ultimele 24 de ore, tranzacţionându-se miercuri la ora 13.00 la 7.630 de dolari per monedă, la o capitalizare de piaţă de 131,17 miliarde de dolari, potrivit platformei coinmarketcap.com.

    City AM scrie că bitcoin ar fi putut să scadă din cauza neîncrederii generate de FAANG (Facebook, Apple, Amazon, Netflix şi Google), care au livrat rezultate în jurul aşteptărilor sau sub acestea şi au generat un val de neîncredere din partea investitorilor asupra zonei hi-tech.

    În mod sigur, scăderea de astăzi a dezamăgit investitorii care aşteaptă o revenire a pieţei înspre nivelul de 17.000 de dolari per bitcoin, înregistrat în decembrie 2017. După ce a crescut modest săptămâna trecută şi a depăşit pragul de 8.000 de dolari, bitcoin şi celelalte criptomonede alunecă acum înapoi pe o pantă descendentă.

    Astfel, ethereum a scăzut cu 4,7%, tranzacţionându-se la 426 dolari per monedă, la o capitalizare de piaţă de 43 miliarde dolari.

    Cea mai mare scădere a fost înregistrată de moneda digitală POLY, a 87-a din punct de vedere al capitalizării de piaţă, care se tranzacţiona miercuri la 0,36 dolari per monedă, în scădere cu 25,4% în ultimele 24 de ore, la o capitalizare de piaţă de 99,8 milioane de dolari.

     

  • Arta dintr-un cub de gheaţă

    Aşa au apărut Disco Cubes, numite astfel deoarece Kirchhoff activează şi ca DJ din când în când, cuburi de gheaţă pentru băuturi în care sunt prinse bucăţele de fructe, legume, sigle de firmă sau flori. Clienţii pot comanda modele separate de cuburi ori seturi şi chiar mici bucăţele de gheaţă cu diverse ingrediente în alte forme.

  • Recrutorii sunt în pericol? Robotul Vera poate intervieva sute de candidaţi în acelaşi timp şi reduce costurile de angajare cu o treime

    Robotul Vera poate reduce timpul şi costul unei recrutări tradiţionale cu o treime, susţin creatorii robotului. Acum o învaţă pe Vera să detecteze cum arată furia, fericirea, dar şi dezamăgirea, scrie Bloomberg Businessweek

    Vera îmbunătăţeşte timpul de verificare şi aprobare al candidaţiilor pentru poziţii blue collar (muncitori pe şantier, chelneri etc) şi reduce şi costul de recrutare cu cel puţin o treime. Robotul poate intervieva sute de candidaţi în acelaşi timp prin video sau apel voce, reducând numărul candidaţilor pentru a găsi cei mai potriviţi 10% dintre aceştia pentru rolul respectiv.

    Creatorii lui Vera sunt Vladimir Sveshnikov (28 de ani) şi Alexander Uraksin (30 de ani), co-fondatori ai Stafory, un startup din Sant Petersburg cu 50 de angajaţi.

    Cei doi au avut experienţă în resurse umane şi în urmă cu doi ani de zile trebuiau să dea sute de telefoane pentru a suna candidaţii care şi-au pierdut interesul pentru slujbă sau care nu puteau fi localizaţi. “Chiar noi ne simţeam ca nişte roboţi şi am găsit o cale de a automatiza acest proces”, spune Uraksin.

    Vera, numit aşa după mama lui Sveshnikov, foloseşte tehnologii de recunoaştere a vorbirii de la Google, Amazon, Microsoft, dar şi Yandex, companie locală. Programatorii au “hrănit” robotul cu 13 miliarde de propoziţii şi expresii preluate de la TV, Wikipedia, anunţuri de joburi pentru a extinde vocabularul lui Vera şi a o ajuta să vorbească mai natural şi să-şi înţeleagă interlocutorul.

    Proiecte pilot au fost implementate în Rusia şi în orientul mijlociu din decembrie 2016, iar acum compania are clienţi şi în SUA şi Europa. Fondatorii susţin că anul acesta vor ajunge la venituri de 1 milion de dolari.

    În acest moment, recrutorii umani încă verifică persoanele aprobate de Vera, iar acest robot nu ar trebui văzut ca un înlocuitor al oamenilor, este de părere Mikhail Chernomordikov, strateg la Microsoft Corp. în Dubai. “Deciziile finale pentru angajare sunt rezervate oamenilor”.