Tag: detinuti

  • Liderul deputaţilor PNL propune introducerea obligaţiei de a lucra pentru deţinuţii apţi de muncă

    Liderul deputaţilor PNL Florin Roman a depus la Senat un proiect prin care este introdusă obligaţia persoanelor condamnate şi apte de muncă de a lucra, în raport cu tipul regimului de executare a pedepsei. Iniţiativa prevede şi obligaţia ca aceştia să urmeze cursurile învăţământului general.

    Iniţiativa legislativă propune modificarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.

    Prin urmare, unul dintre articolele propuse a fi modificate arată că „persoanele condamnate au dreptul şi obligaţia de a munci în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora. Administraţia locului de detenţie întreprinde demersurile necesare pentru identificarea posibilităţilor de a asigura folosirea la muncă a unui număr cât mai mare de deţinuţi”.

    În forma în vigoare a legii, deţinuţilor doar le poate fi cerut să muncească, nefiind obligaţi la acest lucru.

    „Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ţinându-se seama de calificarea, deprinderile şi aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranţă, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora”, arată legea 254/2013 în prezent.

    Un alt articol care face referire la dreptul la învăţământ este schimbat, prin proiectul de lege.

    „Persoanele condamnate au dreptul şi obligaţia de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate. Administraţia locului de detenţie întreprinde demersurile necesare pentru organizarea şi desfăşurarea cursurilor învăţământului general obligatoriu”, conform propunerii legislative a lui Florin Roman.

    Varianta în vigoare a legii doar permite deţinuţilor să participe la cursurile de instruire şcolară sau universitare.

    „Persoanele condamnate pot participa, în funcţie de posibilităţile penitenciarului, la cursuri de instruire şcolară sau universitare, în condiţiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educaţiei Naţionale, ţinându-se cont de nevoile prioritare de intervenţie identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare şi de măsurile de siguranţă aplicate”, conform legii mai sus menţionate.

    Liberalul argumentează că deţinuţii nu doar că u dreptul de a munci, ci şi această obligaţie, în cazul în care vor să beneficieze de liberare condiţionată timpurie.

    „În calitate de deputat, am depus o initiaţivă legislativă, prin care persoanele condamnate au dreptul, dar şi obligaţia de a munci în acord cu calificarea lor profesionala, în condiţiile stabilite de
    penitenciarele unde sunt încarcerate. Persoanele condamnate nu au doar dreptul de a munci, ci şi obligaţia de a presta o muncă, pentru cei apţi, dacă doresc să beneficieze de liberare condiţionata mai timpurie”, a anunţat Florin Roman, într-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.

    Liderul deputaţilor PNL mai spune că această obligaţie este deja prevăzută în legislaţia unor ţări europene precum Franţa, Danemarca sau Ungaria.

    „Ţări europene cu tradiţie în respectarea drepturilor deţinuţilor, cum sunt Danemarca, Franţa sau vecinii maghiari, au statuat deja in legislatie obligativitatea muncii pentru deţinuţii apţi de munca. In
    paralel, proiectul legislativ iniţiat prevede dreptul şi obligaţia persoanelor condamnate sa participe la cursurile invatamantului general obligatoriu pentru cei care e cazul, dar şi la cursuri de pregătire profesionala. Din cei peste 20.000 de deţinuţi aflaţi in penitenciare, circa 15.000 sunt apţi de munca”, a conchis Roman.

    Proiectul de lege a fost înregistrat la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

  • Podgorie celebră din România. După deţinuţi, a venit rândul elevilor să culeagă strugurii din recolta 2019

    Directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească, Marian Ion, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că producţia de anul acesta este „foarte proastă” din cauza grindinei şi bolilor.

    „Este un an atipic, de dezastru. Eu nu am întâlnit un asemenea an. A căzut grindină, apoi au fost ploi interminabile. Nu prea avem ce culege. Doar pe unde au scăpat. E compromis totul”, a declarat Marian Ion.

    Potrivit acestuia, anul acesta culegători sunt elevii liceului agricol din Valea Călugărească.

    „Anul trecut au cules deţinuţii. Anul acesta am apelat la elevi, dar nu au ce culege. Au fost la culesul strugurilor albi aproximativ 30 de elevi. Săptămâna aceasta vor veni că culeagă strugurii negri”, a afirmat directorul general al Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură şi Vinificaţie de la Valea Călugărească.

    La institutul din Valea Călugărească, unde podgoria se întinde pe 54 de hectare, în 2018 a fost înregistrată o producţie de 5 tone la strugurii albi şi de 3,5 tone la strugurii negri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi beneficii pentru deţinuţi. Ministerul Justiţiei pune în dezbatere majorarea indemnizaţiei de hrană pentru deţinuţi

    Ministerul Justiţiei, la propunerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, trebuie să actualizeze suma de bani alocată normelor de hrană pentru persoanele private de libertate, în funcţie de modificările preţurilor alimentelor, conform datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Statistică, dacă există diferenţe ce depăşesc 5% faţă de luna în care a fost stabilită ultima valoare.

    Ultima actualizare a valorii financiare a normelor de hrană s-a realizat în 2018.

    ,,Potrivit art. 51 alin. (1) şi alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 26/1994 privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi securitate naţională şi ale persoanelor private de libertate, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 9 aprilie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, valoarea financiară a normelor de hrană ale persoanelor private de libertate se stabileşte şi se actualizează de către Ministerul Justiţiei, la propunerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, în funcţie de indicii preţurilor de consum pentru actualizare la rata inflaţiei a elementelor patrimoniale, capitolul ”Mărfuri alimentare”, publicaţi de Institutul Naţional de Statistică în Buletinul statistic de preţuri. Actualizarea valorii financiare a normelor de hrană ale persoanelor private de libertate se face periodic, pe baza indicilor preţurilor de consum mai sus menţionaţi, dacă rezultă diferenţe de peste 5% faţă de luna în care s-a stabilit ultima valoare.

    Până în prezent nu a mai existat o actualizare a valorilor financiare ale normelor de hrană, subsecventă stabilitii acestora prin ordinul menţionat – Ordinul ministrului justiţiei nr. 3146/C/2018 pentru aprobarea valorilor financiare ale normelor de hrană ale persoanelor private de libertate”, se arată în documentul pus la dispoziţie pe pagina Ministerului Justiţiei.

    Institutul Naţional de Statistică arată că în perioada de timp cuprinsă între septembrie 2018 şi mai 2019, indicele preţurilor de consum pentru produsele alimentare s-a modificat cu peste 5,66%.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sindicat: 20.000 de deţinuţi – criminali, violatori, hoţi – au beneficiat de graţiere mascată

    “Salutăm faptul că Ministerul Justiţiei este foarte atent la respectarea obligaţiilor legale faţă de infractori, după cum rezultă din recentele precizări pe marginea proiectului referitor la actualizarea normei de hrană a deţinuţilor. Evident că Ministerul Justiţiei trebuie să respecte legea. Aşa este uman şi aşa este normal. În acest context reamintim ministrului Justiţiei că şi obligaţiile legale faţă de justiţiabili, victimele infracţiunilor şi personalul din justiţie, probaţiune şi penitenciare trebuie respectate la fel de scrupulos. Din păcate la acest capitol lucrurile nu stau la fel de bine şi trebuie reamintite câteva restanţe. Justiţiabilul, plătitor de impozite şi alegător, are dreptul la o justiţie funcţională, iar în acest sens sunt multe de făcut. Infrastructura instituţională şi legală a justiţieiu este extrem de fragilă şi aici ar fi interesat de văzut ce planuri are ministrul Birchall pentru a schimba situaţia”, arată Federaţia Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

    Sindicaliştii amintesc că plata orelor suplimentare restante şi nerecuperate de către personalul din penitenciare este de asemea o obligaţie legală. “Ministerul Justiţiei ignoră de ani buni solicitarea de a-şi plăti datoria după cum ignoră şi obligaţia asumată de a debloca proceduriler de resurse umane din penitenciare, în acest din urmă caz acţionând chiar împotriva legii. Ministerul Justiţiei a achiesat la soluţia adoptării unui Statut al poliţiştilor de penitenciare care include prevederi declarate neconstituţionale referitoare la organizarea concursurilor de ocupare a funcţiilor vacante şi nu se grăbeşte să intre în legalitate”, potrivit sursei citate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mesajul sindicatului din Penitenciare: Bine ai venit acasă, Liviu! Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi deţinuţii, acum erai singur

    “Bine ai venit acasă, Liviu! Mai jos, câteva învaţături utile pentru carantină şi pentru cei câţiva ani de după Iartă maşina aia mioritică în care te-au adus la noua ta casă, dar alta n-am avut. Bugetul mic, sistemul penitenciar subfinantat şi subminat. Ştii matale! Doar te-ai luptat mai bine de 2 ani să ne dărami cu tot cu justiţie şi puşcării!

    Dacă reuşea Tudorel să libereze toţi detinuţii, acum făceai puşcărie singur. Toată Rahova era, practic, a ta. N-aţi reusit, şi-a fost doar o întamplare că sluga s-a dovedit nevredincă. Greu eşec! Era, întelegem, o măsură în programul de guvernare de rezervă. Am auzit ca te-au şi înjurat nişte cetăţeni la venirea ‘acasă’. Nici măcar ultimul miting nu ţi-a reuşit mustăcilă! Ce soartă! Ce durere! Probabil că tot auzi aşa vorbe de când nu prea-ţi mai ies băile de muţime. Şi, e păcat de fata aia frumoasă să treacă prin toată hărmălaia asta. Şi, singură, acum”, se arată într-un comunicat de presă al preşedintelui Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor (FSANP), Sorin Dumitraşcu.

    Reprezentanţii sindicatelor îi transmit lui Liviu Dragnea că celula în care stă e la fel de ani buni, pentru că nu au fost făcute investiţii în sistemul penitenciar.

    “La partid, vedem la televizor, e minunat. Unii zic că-i bine c-ai plecat, alţii că era bine să nici nu fi fost. Mai rău e că ieri, la primirea în penitenciar, la partea de control al cavităţilor n-au fost în tură pianişti. Dar, de bună seamă, încă mai simţi asta. Camera o găseşti aşa cum ai lăsat-o când ai redus de vreo 3 ori banii de investiţii pentru penitenciare în timp ce plangeai şi te smiorcăiai la televizor de mila miilor de infractori condamnaţi pe nedrept pentru crime, tâlhării, violuri, hoţii şi alte blestemăţii. O să-i cunoşti mai bine şi-o să plângeţi împreună. Ai grijă, insă, nu mai invita pe nimeni la baie, Liviu! În puşcărie, nu e ca la Parlament, iar ziariştii nu ţi-ar face nimic din ce s-ar putea gândi noii tăi colegi. Sper! Mai ales că, apropo, în pofida recursului compensatoriu care-a eliberat mii de infractori, au mai rămas vreo 2.500 de violatori în puşcării”, potrivit sursei citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Preşedintele Iohannis: Încercarea PSD de a se folosi de necazul foştilor deţinuţi politici e jalnică

    “Astăzi am continuat seria de consultări cu partidele politice. Au venit la consultări cei delegaţi de la PSD. Am avut o discuţie pe justiţie, mai exact pe modificările legilor justiţiei, despre abordarea generală.
     
    Cred că nu e o surprinză pentru nimeni că opiniile lor cu ale mele sunt destul de diferite pe aceste chestiuni. După părerea mea justiţia a ajuns în acest punct din cauza PSD. PSD dă un asalt asupra justiţiei. PSD e vinovat că despre justiţie se discută foarte mult în termeni de îngrijorare şi preocupare. PSD e vinovat că România nu s-a dezvoltat mai mult, n us-a dezvoltat mai bine”, a declarat Klaus Iohannis.
     
    Preşedintele a anunţat că va avea loc referendumul pe justiţie în data de 26 mai. Cât priveşte cei doi foşti deţinuţi politici de la Aiud, unde actualul procuror general Augustin Lazăr a fost şef al Comisiei de Eliberări, preşedintele a acuzat PSD că încearcă să îi folosească.
     
  • Ce întrebări i-au propus lui Iohannis, pentru REFERENDUM, cei doi deţinuţi politic

    “După discuţiile tehnice pe tema referendumului, preşedintele a stat de vorbă cu cei doi foşti deţinuţi politici, care au adresat şi o sugestie de întrebare:
     
    Fraţi români, este moral, legal şi constituţional ca la 30 de ani după Revoluţia sângeroasă anticomunistă din decembrie ’89 să se tolereze în funcţii înalte de conducere foşti torţionari?
     
    E normal ca la 30 de ani după căderea regimului opresiv comunist, foştii deţinuţi torţionari să fie promovaţi în funcţii gigantice de conducere?”, au fost sugestiile de întrebări propuse de foştii deţinuţi preşedintelui Klaus Iohannis, după cum a anunţat deputatul PSD Eugen Nicolicea.
     
  • Studiu despre numărul deţinuţilor: România se află pe primul loc în Europa pentru scăderea persoanelor încarcerate

    Această scădere continuă o tendinţă care a început în 2012, când rata de încarcerare, un indicator determinat în principal de durata pedepselor cu închisoarea, a început să scadă, arată statistica SPACE.
     
    Reducerea ratei de încarcerare în 27 de administraţii penitenciare în 2018 a fost însoţită de o scădere a duratei medii a închisorii, care a scăzut de la 8,8 la 8,2 luni (-6,8%) în întreaga Europă.
     
    În schimb, procentul deţinuţilor aflaţi în stare de judecată a crescut de la 17,4% la 22,4% din totalul celor încarceraţi.
     
    Ţările în care rata de încarcerare a scăzut cel mai mult sunt: România (-16%), Bulgaria (-15%), Norvegia (-11,6), Finlanda (-9,9%) şi Macedonia de Nord (-9,7%), 8,7%), Letonia (-8,4%), Luxemburg (-7,1%), Estonia (-5,7%) şi Cipru (-5,5%).
     
  • Ministerul Justiţiei vrea să ştie câţi deţinuţi au fost eliberaţi ca urmare a suspendării pedepselor/ Toader: Tot ce am spus recent cu privire la amnistie, graţiere rămâne valabil

    “Voi cere ANP (Administraţia Naţională a Penitenciarelor -n.r.) să vedem câţi deţinuţi au fost provizoriu eliberaţi ca urmare a suspendării pedepsei, unii pot primi informaţii de la directorul ANP, dar alţii se află în penitenciare din străinătate şi directorul ANP nu are de unde să ţină o asemenea evidenţă, el îmi va comunica într-un termen foarte scurt şi eu vă voi face cunoscut numărul şi categoria de infracţiuni”, a declarat Tudorel Toader, joi dimineaţă, într-o conferinţă de presă.

    Ministrul Justiţiei a reiterat ideea potrivit căreia eliberările au fost decise de către instanţa de judecată pentru că aşa a statuat Curtea Constituţională, care a constatat nelegalitatea completurilor de 5 judecători de la Înalta Curte şi că asta nu înseamnă că dacă cineva a scăpat de executarea pedepsei este şi liber, ci procesul se rejudecă în complet legal constituit.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Locul din Europa unde este ilegal să nu ai casă şi serviciu. În România nu ar putea exista niciodată

    Deşi are aproape 3.000 de locuitori şi o suprafaţă de două ori cât a statului New Jersey, oraşul Longyearbyen din Norvegia este cunoscut pentru rata criminalităţii de sub 1%. Localitatea are doar şase ofiţeri de poliţie şi o singură celulă pentru deţinuţi – aceasta fiind ultima dată ocupată cu mai mult de un an în urmă.

    Una din explicaţiile pentru comunitatea extrem de paşnică din Longyearbyen este aceea că şomajul a fost declarat ilegal. Cei care nu au un loc de muncă constant nu pot locui în oraş. O altă condiţie pentru a fi locuitor este de a deţine o locuinţă. Prin aceste măsuri, guvernatorul Odd Olsen s-a asigurat că fiecare persoană va avea un venit stabil şi familiile vor putea să se întreţină, fără a exista riscul ca cineva să rămână în stradă. Deşi intră în contradicţie cu legislaţia din Norvegia, cunoscut pentu protecţia socială oferită tuturor, indiferent dacă au sau nu serviciu şi casă, oficialii din Longyearbyen spun că acesta este singurul mod în care societatea poate funcţiona.

    Fiind parte din arhipelagul Svalbard, localitatea Longyearbyen a fost selectată de-a lungul timpului pentru diverse proiecte ştiinţifice. Unul dintre acestea a avut loc în anul 2008, când în Longyearbyen s-a construit un depozit de seminţe care va păstra, când va fi la capacitate maximă, aproximativ 100 de milioane de specii de plante de pe glob. În prezent depozitul găzduieşte aproximativ jumătate de milion de specii. Svalbard International Seed Vault (SISV), cunoscut şi ca “seiful pentru sfârşitul lumii”, este conceput pentru a păstra câte un eşantion din toate varietăţile de plante cunoscute de om.

    Longyearbyen a fost ales pentru a găzdui acest depozit în primul rând datorită pentru stabilităţii sale seismice. Fiind săpat în solul îngheţat în permanenţă al teritoriului arctic (permafrost), temperatura simplifică procesul de conservare. Seminţele sunt împachetate în folie de aluminiu şi înconjurate de ziduri de un metru grosime. Seiful are un tunel de 125 metri lungime, săpat în stâncă.