Pe de o parte, CCR a dezavuat dorinţa USL de a organiza un referendum nu numai fără cvorum de aprobare (aflat în vigoare atunci când demiterea preşedintelui se aprobă dacă pentru ea votează majoritatea alegătorilor înscrişi pe liste), dar şi fără cvorum de prezenţă (aflat în vigoare atunci când referendumul se validează dacă 50%+1 din alegătorii înscrişi pe liste vin la vot). Pe de altă parte, CCR a dezavuat dorinţa PDL de a organiza referendum de demitere nu numai cu cvorum de prezenţă (statuat în legea referendumului din 2000), dar şi cu cvorum de aprobare (statuat în legea referendumului din 2000, înlăturat de PSD în 2007, reinstaurat de PDL în aprilie 2012 şi desfiinţat din nou de USL prin legea aprobată în iunie de Parlament şi prin OUG 41/2012).
Soluţia de acum a CCR, care spune că e necesar cvorumul de prezenţă, dar nu şi cel de aprobare, confirmă atât legea USL din iunie, contestată fără succes de PDL, cât şi OUG 41/2012 a guvernului Ponta, care afirmă exact acelaşi lucru – desfiinţează cvorumul de aprobare. Probleme apar doar în cazul ordonanţei, care prevede, în mod ilogic, că desfiinţarea cvorumului de aprobare ar presupune în mod necesar o “derogare” de la cvorumul de prezenţă din legea referendumului.
Dar are această “derogare” importanţa pe care i-o atribuie unii lideri ai USL care susţin că referendumul din 29 iulie trebuie neapărat să se facă după OUG 41/2012, pentru a-i asigura validarea indiferent de prezenţa la vot?
CVORUMUL DE PREZENŢĂ
Legea referendumului (3/2000) prevede astfel în privinţa cvorumului de prezenţă: “Art. 5 (2). Referendumul este valabil dacă la acesta participă cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale”. Textul acestui articol, sub incidenţa căruia intră toate tipurile de referendum, nu a fost niciodată modificat direct de nicio lege ulterioară.
CVORUMUL DE APROBARE
În privinţa cvorumului de aprobare, Legea 3/2000 prevede pentru referendumurile privind probleme de interes naţional şi local că este nevoie de “majoritatea voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară / la nivelul unităţii administrativ-teritoriale”, în timp ce pentru referendumurile privind demiterea preşedintelui prevede: “Art. 10. Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale.” Acest articol este cel care de-a lungul anilor a făcut obiectul propunerilor de modificare, atât din partea partidelor din actuala USL, cât şi din partea PDL.
@ Prima modificare a făcut-o PSD în 2007, prin Legea 129/2007, astfel: “Art. 10. – Prin derogare de la art. 5 alin. (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum.” Legea respectivă a fost declarată constituţională de CCR, cu motivaţia că rămâne la latitudinea legiuitorului să decidă ce fel de cvorum de aprobare preferă. Despre modificarea cvorumului de prezenţă, CCR a constatat, fără comentarii, că “valabilitatea referendumului nu mai este condiţionată de participarea majorităţii persoanelor înscrise pe listele electorale”. Intr-o opinie concurentă (nu contrară) faţă de decizia CCR, judecătorul Kozsokar Gabor a comentat însă, restabilind logica elementară, că precizarea privind derogarea “este inutilă şi ineficientă, întrucât, în realitate, noul text de lege nu conţine nici o derogare, art.5 alin.(2) şi art.10 reglementând chestiuni diferite”.
Pe baza legii 129/2007 s-a desfăşurat referendumul din 19 mai 2007 de demitere a preşedintelui Traian Băsescu. Atunci, participarea la vot a fost de 44,45% din totalul alegătorilor, iar ponderea celor prezenţi la vot care au aprobat demiterea a fost de 24,75%. La finele lui mai 2007, CCR constata în decizia sa de validare, care examina atât participarea la vot, cât şi rezultatul votului, că “nu s-a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”.
@ Acest regim legal a rămas în vigoare până în aprilie 2012, când Legea 62/2012, promulgată de preşedinte, reinstituie formularea iniţială a art.10 din legea referendumului, îngreunând aşadar demiterea preşedintelui.
@ În mai 2012, USL revine, propunând prin parlamentarii Georgică Severin şi Cornel Pieptea un proiect de lege cu un articol unic – modificarea cvorumului de aprobare din legea referendumului – care prevede: “Art. 10. Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate, la nivelul ţării, ale cetăţenilor care au participat la referendum”. La sfârşitul lui iunie, legea Severin-Pieptea a fost aprobată de Senat şi de Camera Deputaţilor.
La 27 iunie, PDL a contestat la CCR constituţionalitatea legii Severin-Pieptea pe motiv de cvorum de aprobare, intenţionând să obţină astfel reinstaurarea Legii 62/2012, cu argumentul că majoritatea de voturi cu care poate fi demis preşedintele României ca urmare a unui referendum nu poate fi mai mică decât majoritatea de voturi cu care acesta este ales. CCR a respins la 10 iulie contestaţia. “Niciun text constituţional nu condiţionează dreptul legiuitorului de a opta pentru fixarea unei anumite majorităţi care să se pronunţe pentru demiterea prin referendum a Preşedintelui României. Demiterea Preşedintelui României prin referendum reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave, motiv pentru care Curtea reţine că este justificat ca aceasta să fie aprobată de cetăţeni cu majoritatea voturilor valabil exprimate”, arată CCR.
@ Între timp, guvernul Ponta a emis OUG 41/2012, publicată în MO din 5 iulie, care modifică legea referendumului în mod identic cu textul din Legea 129/2007: “Art. 10. Prin derogare de la art. 5 (2), demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor valabil exprimate ale cetăţenilor care au participat la referendum.”
CE URMEAZĂ?
În decizia din 10 iulie privind constituţionalitatea legii Severin-Pieptea, CCR a amintit şi de existenţa OUG 41/2012 cu acelaşi obiect, precizând că ea instituie o derogare de la regula cvorumului de prezenţă. In acest context, CCR a simţit nevoia să afirme în privinţa regulii cvorumului de prezenţă că “întrunirea majorităţii absolute care constă în jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente (…) reprezintă o condiţie esenţială pentru ca referendumul să poată exprima în mod real şi efectiv voinţa cetăţenilor, constituind premisa unei manifestări autentic democratice a suveranităţii prin intermediul poporului, în conformitate cu principiul statuat în art.2 alin.(1) din Legea fundamentală.” Această precizare nu vine să conteste legea Severin-Pieptea, ci doar să confirme raportul firesc de coroborare între art.10 şi art. 5(2), raport pe care legea respectivă nu îl contrazice cu nimic.
Insistenţa CCR asupra cvorumului de prezenţă este în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia, instituţia de referinţă a Consiliului Europei în materie de drept constituţional. În general, după cum reiese din mai multe documente ale Comisiei, instituţia nu recomandă instituirea unui cvorum de prezenţă (care stimulează strategiile bazate pe absenteism ca mijloc de invalidare a referendumurilor) şi nici a unui cvorum de aprobare (care riscă să ducă la situaţii când proiectul supus referendumului este aprobat cu majoritatea celor prezenţi la vot, dar nu şi cu majoritatea alegătorilor de pe listele electorale). Totuşi, Comisia precizează că sunt situaţii când un cvorum de prezenţă este necesar pentru a da autoritate rezultatului votului, iar atunci când legea generală a referendumului dintr-o ţară prevede cvorumuri, este recomandabil ca acestea să se aplice unitar pentru toate tipurile de referendum şi să se asigure stabilitatea legislativă (lucru amintit şi de CCR în decizia sa).
În acest context, este riscantă insistenţa unor fruntaşi ai USL de a susţine în continuare OUG 41/2012 în dauna legii Severin-Pieptea, mizând pe presupunerea că precizarea din ordonanţă privind “derogarea” ar duce la validarea referendumului chiar şi în condiţii de prezenţă sub 50%+1 a alegătorilor înscrişi pe liste. În deciziile din 2007 ale CCR privind legea 129/2007 şi validarea rezultatelor referendumului de demitere de atunci – invocate de USL acum ca argumente – nu apărea nici ideea că numai asigurarea unui cvorum de prezenţă corespunde prevederilor art.2 din Constituţie, nici ideea că toate tipurile de referendum trebuie să aibă reglementări unitare în materie de cvorumuri. Aceste idei sunt esenţiale pentru înţelegerea deciziei de acum a CCR şi deci pentru determinarea sensului în care guvernul Ponta ar urma să-şi respecte propriile promisiuni, făcute inclusiv oficialilor de la Bruxelles, de a pune de acord cu deciziile CCR toate textele de lege privind referendumul.
“În legătură cu referendumul, vreau să vă informez, stimaţi colegi, membri ai Cabinetului, eu am adresat astăzi o scrisoare preşedinţilor celor două camere, rugându-i, pentru că nu am dreptul constituţional să convoc eu, dar rugându-i să convoace cât mai rapid în sesiune extraordinară camerele Parlamentului, pentru a pune în acord toate textele de lege cu deciziile Curţii. Asta este opinia mea şi opinia noastră, a Guvernului, eu cred că toate deciziile Curţii Constituţionale sunt bune şi trebuie respectate şi am procedat în consecinţă”, a declarat Victor Ponta în şedinţa de guvern din 11 iulie. Singurul text în vigoare care nu este în acord cu decizia CCR este OUG 41/2012.
Preşedintele Crin Antonescu, care a primit decizia CCR privind legea Severin-Pieptea, are acum două variante: să promulge legea în termen de 10 zile de la data primirii deciziei sau s-o retrimită spre reexaminare Parlamentului, dar nu pentru a o pune de acord cu decizia CCR (din moment ce legea este deja în acord cu decizia CCR), ci în virtutea unor eventuale obiecţii proprii. În acest din urmă caz, preşedintele trebuie să promulge legea în 10 zile de la primirea legii reexaminate de Parlament.
Există şi varianta ca preşedintele să promulge legea imediat, iar în sesiunea parlamentară extraordinară convocată pentru 17-18 iulie să fie dezbătută OUG 41/2012, pentru transformarea ei în lege, care va rămâne ultimul act normativ adoptat înainte de referendum. În acest caz, legea rezultată va fi inevitabil atacată de PDL la CCR. Va fi interesant dacă CCR şi-ar menţine atunci insistenţa asupra păstrării cvorumului de prezenţă sau dacă, la fel ca în 2007, va lua act fără comentarii de faimoasa “derogare” lipsită de logică.