Tag: delhaize

  • Ahold şi Delhaize, proprietarul Mega Image, confirmă negocierile pentru fuziune

    “Discuţiile sunt în fază preliminară şi ar putea să nu ducă la o tranzacţie”, au anunţat Ahold şi Delhaize în comunicate separate, relatează Bloomberg.

    Acţiunile Ahold şi Delhaize au crescut luni cu 5,5%, respectiv cu 15%, iar capitalizările lor bursiere au atins 16,3 miliarde de euro şi 8,6 miliarde de euro.

    Fuziunea ar duce la formarea celui de-al cincilea mare retailer de alimente din Statele Unite, cu vânzări de peste 54 de miliarde de euro şi o cotă de piaţă de peste 4%, potrivit analiştilor băncii Natixis.

    În Europa, noul grup ar deveni al patrulea mare retailer de alimente.

    “Considerăm că şansele de materializare a acordului sunt de 50%”, a declarat James Grzinic, analist la Jefferies în Londra.

    Fuziunea ar genera economii de până la 600 de milioane de euro, potrivit analiştilor companiei Jefferies, contribuind la atenuarea impactului concurenţei intense din SUA.

    O ofertă de preluare a Delhaize ar fi cea mai mare achiziţie din istoria Ahold, capitalizarea de piaţă a retailerului belgian fiind dublă faţă de cele 3,4 miliarde de dolari plătite de grupul olandez pentru U.S. Foodservice în anul 2000. Acea preluare a dus Ahold în pragul falimentului trei ani mai târziu, din cauza unei fraude contabile la U.S. Foodservice.

    Delhaize este prezent pe şapte pieţe la nivel mondial, Belgia, Luxemburg, România, Serbia, Grecia, SUA şi Indonezia. Grupul belgian are peste 3.400 de magazine, anul trecut înregistrând venituri de peste 21 miliarde de euro.

    Pe piaţa din România Delhaize este prezent cu retailerul Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde în prezent 414 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (201), Shop&Go (210), AB COOL FOOD (1), Gusturi Româneşti (1) şi Mega Drive (1).

    La sfârşitul anului trecut, directorul general Mega Image, Xavier Piesvaux, a declarat că retailerul va continua extinderea reţelei. În 2014, reţeaua Mega Image s-a extins cu 104 magazine noi.

  • Delhaize, proprietarul Mega Image, negociază o fuziune cu grupul olandez Ahold

    Acţiunile Delhaize au urcat cu până la 19%, la 86,08 euro pe unitate, înregistrând cea mai mare creştere din ultimii 12 ani, în timp ce titlurile Ahold au avansat cu până la 10%, la 18,97 euro pe unitate. Capitalizarea de piaţă a Delhaize a atins în acest fel 8,9 miliarde de euro, iar cea a grupul Ahold la 17 miliarde de euro, relatează Bloomberg.

    Ambele companii realizează circa 60% din vânzări în Statele Unite, unde concurenţa între retaileri s-a intensificat. Împreună, cei doi retaileri ar controla circa 4% din piaţa americană a magazinelor alimentare, potrivit analiştilor băncii franceze Natixis, şi vor fi prezenţi pe întreaga coastă de est.

    În Europa, compania rezultată în urma fuziunii ar deveni al patrulea mare retailer de alimente, estimează Natixis.

    “Ambele grupuri ar beneficia de acest acord, prin îmbunătăţirea structurii, din acest motiv considerăm că fuziunea este foarte probabilă”, a declarat James Grzinic, analist la Jefferies, în Londra.

    Publicaţiile belgiene De Tijd şi L’Echo au relatat în acest weekend, citând persoane apropiate situaţiei, că discuţiile dintre cele două părţi sunt în fază preliminară şi nu au ajuns la preţ sau structură.

    Reprezentanţii Ahold şi Delhaize au refuzat să comenteze.

    Fuziunea ar genera economii de până la 600 de milioane de euro, potrivit analiştilor companiei Jefferies, contribuind la atenuarea impactului concurenţei intense din SUA.

    O ofertă de preluare a Delhaize ar fi cea mai mare achiziţie din istoria Ahold, capitalizarea de piaţă a retailerului belgian fiind dublă faţă de cele 3,4 miliarde de dolari plătite de grupul olandez pentru U.S. Foodservice în anul 2000. Acea preluare a dus Ahold în pragul falimentului trei ani mai târziu, din cauza unei fraude contabile la U.S. Foodservice.

    Grupul Delhaize este prezent pe şapte pieţe la nivel mondial, Belgia, Luxemburg, România, Serbia, Grecia, SUA şi Indonezia. Grupul belgian are peste 3.400 de magazine, anul trecut înregistrând venituri de peste 21 miliarde de euro.

    Pe piaţa din România Delhaize este prezent cu retailerul Mega Image, cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea care cuprinde în prezent 414 magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Piteşti, Braşov, Târgovişte şi alte oraşe din ţară, sub mărcile Mega Image (201), Shop&Go (210), AB COOL FOOD (1), Gusturi Româneşti (1) şi Mega Drive (1).

    La sfârşitul anului trecut, directorul general Mega Image, Xavier Piesvaux, a declarat că retailerul va continua extinderea reţelei. În 2014, reţeaua Mega Image s-a extins cu 104 magazine noi.

  • Mega Image deschide al patrulea magazin din acest an şi ajunge la 109 spaţii

    Noul magazin are o suprafaţă de vânzare de 215 mp, iar compania plănuieşte ca până la finalul lunii să mai deschidă încă un spaţiu.

    Fondat în 1995, Mega Image este cel mai mare lanţ de supermarketuri din România, cu o reţea ce cuprinde 109 de magazine în Bucureşti, Constanţa, Ploieşti, Braşov şi alte oraşe, sub mărcile Mega Image (100) şi Shop&Go (9).

    Parte din Delhaize Group, reţeaua se află într-o perioadă de expansiune accelerată, anul trecut deschizând nu mai puţin de 35 de magazine.

    Pe segmentul supermarketurilor, în România mai sunt reţele precum Carrefour Market, Billa şi Angst.

  • Doua saptamani cu mancaruri si vinuri frantuzesti la Cora

    Magazinele au pus in evidenta pe aleile centrale produse
    gastronomice frantuzesti pe care publicul le poate degusta.
    Vinurile vor fi amplasate in jurul unui cub care reprezinta harta
    renumitelor podgorii frantuzesti. Pe plasmele din magazin va putea
    fi urmarit un film despre vinuri, iar muzica ambientala este si ea
    tot frantuzeasca.

    Nu numai produsele gastronomice vor fi scose in evidenta, ci si
    restul produselor care tin de cultura si stilul de viata frantuzesc
    – carti, DVD-uri, CD-uri.

    Evenimentul este organizat cu sprijinul Misiunii Economice Franceze
    in Romania.

    Cora Romania, parte a Grupului Louis Delhaize, are acum sase
    hipermarketuri. Al saptelea magazin din retea, Cora City Park
    Constanta, va fi inaugurat la 28 iulie, pe un spatiu de 7.700 de mp
    in centrul comercial City Park din Constanta. Noul magazin va
    angaja aproximativ 280 de persoane.

    Precedenta inaugurare a avut loc in martie, cu magazinul din
    Drobeta Turnu-Severin. Reteaua are in plan sa cheltuiasca pe
    expansiune in 2011 mai mult decat dublul sumei de anul trecut, cand
    a investit 40 de milioane de euro.

  • Cora iese la atac: vrea 15 noi magazine in urmatorii ani

    Pentru un vizitator obisnuit in sediul de birouri al Cora
    Romania ar fi o veritabila provocare sa-l identifice pe “seful cel
    mare”. Nu e de niciun folos sa caute din priviri un manager
    imbracat in costum de trei piese; dimpotriva, directorul general ar
    putea trece drept un angajat oarecare, printre cei cativa zeci de
    la etajul al patrulea al cladirii de birouri.



    Philippe Lejeune este director general al retelei Cora in
    Romania de zece ani, de cand a pus bazele afacerii locale si era
    singurul angajat.

    Are 55 de ani, este absolvent de studii comerciale si are o
    experienta de 30 de ani in comert, dintre care 15 pe piata
    ungureasca, de unde s-a ocupat si de coordonarea activitatilor din
    Romania in ultimii zece ani. Este scump la vorba – raspunde scurt
    si la obiect, fara detalii. Scump la vorba si pentru ca in cei zece
    ani de cand a venit in Romania, n-a mai acordat niciun interviu.
    “Nu-mi place sa vorbesc”, spune el franc – si nici sa pozeze nu-i
    place deloc; cedeaza insa elegant in urma insistentelor. O sedinta
    foto esentiala, mai cu seama ca poze cu el nu erau de gasit in
    arhivele foto. Motivul este evident: de-a lungul anilor, Lejeune nu
    s-a lasat deloc pozat.


    Cel care tine de la bun inceput fraiele afacerii Cora in Romania
    a acceptat sa dezvaluie, in premiera, pentru BUSINESS Magazin,
    planurile pe care le are in vedere pentru viitorul retelei. Dupa ce
    a adoptat ani in sir o politica foarte precauta, deschizand in opt
    ani doar trei magazine (desi a fost a doua retea intrata pe piata
    romaneasca in segmentul hipermarket), Cora iese acum la atac. 2010
    este anul in care a schimbat radical tactica: de la inceputul
    anului a deschis doua magazine – unul in Sun Plaza (Bucuresti) si
    altul la Baia Mare, din prima zi a lui noiembrie. Pana la sfarsitul
    anului, si in Constanta va fi un Cora, in spatiul pe care l-a
    ocupat pana nu demult Spar. Asa ca la sfarsitul anului, reteaua va
    numara sase spatii, adica dublu fata de 2009.


    Care e ratiunea pentru care reteaua franceza a ales sa dea acum
    startul unei astfel de extinderi? “Acum au scazut suficient
    preturile la terenuri pentru a avea sens sa investim”, spune
    francezul. Concret, terenurile costa acum cu 40% mai putin decat in
    urma cu circa doi ani. Recent (in iulie), Cora a cumparat un teren
    in Brasov, unde urmeaza sa construiasca un magazin. In plus,
    momentul este propice expansiunii si pentru ca preturile la
    constructii sunt “mult mai mici”, spune Lejeune. El nu face nicio
    referire concreta la reducerea acestor costuri, dar, conform
    informatiilor din piata, o constructie poate fi ridicata in prezent
    cu un buget cu circa 15% mai mic decat in 2008. Chiar daca pretul
    cimentului s-a redus la jumatate, alte costuri fie au ramas
    constante, fie au scazut cu numai cateva procente – cum e cazul
    fortei de munca, al serviciilor proiectantilor sau al unora dintre
    costurile cu utilitatile.


    Dincolo de momentul propice pentru dezvoltare, o alta motivatie
    tine de ceea ce poate oferi Romania pentru reteaua franceza. Fata
    de Carrefour, care detine la nivel mondial al doilea loc dupa
    Wal-Mart, Cora are prezenta in doar patru tari in afara Frantei
    (Belgia, Luxemburg, Ungaria si Romania), iar dintre toate acestea,
    Romania este singura care le-ar putea aduce rate de crestere,
    direct proportional cu distanta pana la saturarea pietei. In
    Ungaria, o piata de consum mai dezvoltata decat Romania si unde
    comertul modern a inceput sa se dezvolte deja din deceniul trecut,
    Cora are sapte hipermarketuri.


    In Franta, o piata foarte stabila unde Cora are 55 dintre cele
    circa 80 de magazine pe care le detine in total, procentele in plus
    de crestere se pot numara pe degetele unei singure maini. Reteaua
    este detinuta de grupul francez Louis Delhaize si a fost dezvoltata
    initial in Belgia ca o afacere de familie, in urma cu un secol, de
    trei frati mostenitori ai negustorului belgian de vinuri Jacques
    Delhaize.

  • Romania si Indonezia, motorul de crestere al afacerilor Delhaize

    Afacerile grupului belgian s-au ridicat la 233 milioane euro
    anul trecut in Romania si Indonezia, cu 15,5% mai mari decat in
    2008. Rezultatul pe aceste piete a fost influentat de deprecierea
    monedei nationale, care a redus ritmul de crestere de la 27,3%.

    In ultimul trimestru vanzarile pe aceste doua piete au crescut
    cu 18,7% la rate de schimb constante, pe fondul deschiderilor de
    magazine si achizitionarii a patru magazine Prodas din Bucuresti,
    in iulie 2009.

    Vanzarile organice din Indonezia au avut un ritm puternic de
    crestere, in timp ce in Romania si-au mai redus ritmul, din cauza
    conditiilor economice slabe.

    Delhaize detine 51 de supermarketuri in Romania, cu patru mai
    mult decat anul trecut, datorita achizitiei retelei Prodas. Pentru
    2010 compania urmareste deschiderea a 25-35 de magazine noi in
    Romania si Indonezia.

    Pentru 2010, retailerul vizeaza mentinerea ritmului de crestere
    prin reducerea preturilor si oferirea unor noi sortimente de
    produse, dar si prin deschideri si remodelari.

    Grupul Delhaize este prezent in sase tari si detine 2.732 de
    magazine. In 2009 a inregistrat o cifra de afaceri de 19,9 miliarde
    euro, cu 4,8% mai mult decat anul anterior.

  • Vanzarea retelei Profi, un deal de 50 mil. euro, pe finis

    Vanzarea Profi ar putea fi tranzactia anului in retail, reteaua
    de 60 de magazine putand fi evaluata la 40-60 mil. euro pe baza
    unui multiplu de 10-15 al EBITDA (profitul inainte de dobanzi,
    taxe, depreciere si amortizare).

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Delhaize va plati 425 milioane dolari pentru un retailer american

    BI-LO se afla momentan sub protectia legii falimentului. Lantul
    de magazine BI-LO cuprinde 214 de unitati, care au realizat in 2008
    vanzari de peste 2 miliarde dolari (1,4 miliarde euro).

    Delhaize mai este prezent in SUA prin lanturile de supermarketuri
    Food Lion, Hannaford si Sweet Bay, care au adus companiei venituri
    de 19,2 miliarde dolari (13 miliarde euro) anul trecut.

    In urma achizitiei, Delhaize doreste inegrarea activelor BI-LO in
    lantul Food Lion, pentru a spori competitivitatea retelei si a face
    fata concurentei cu Wal-Mart.

    Delhaize a inregistrat in primele 6 luni ale anului un profit
    operational de 491 milioane euro, in crestere cu 30% fata de
    perioada similara a anului trecut si venituri totale de 10 miliarde
    euro, cu 14% mai mari fata de perioada de referinta.

  • Cea mai mare retea de supermarketuri din capitala ataca provincia

    Retailerul belgian Delhaize are 41 de unitati in Bucuresti si este cea mai mare retea din Capitala.

    Mega Image continua strategia de extindere si in 2009, dupa ce in 2008 a inaugurat 4 noi magazine si a preluat retailerul La Fourmi, care detinea 14 magazine. Grupul Delhaize a majorat capitalul social al Mega Image cu 17 milioane euro la inceputul lui 2009 pentru a sustine planurile de expansiune la nivel national. Mega Image a achizitionat anul acesta 4 supermarketuri de la Produs pentru 5 milioane euro si a mutat un magazin la o alta adresa in Constanta.

    Desi vanzarile din al doilea trimestru au inregistrat o crestere de 30% datorita expansiunii retelei, Delhaize a raportat o pierdere a afacerilor din Romania si Indonezia de 1 milion de euro, atribuita Romaniei.

    Vanzarile Mega Image s-au ridicat la 130 milioane euro in 2008, dintre care 20 de milioane euro au fost vanzarile celor 14 magazine La Fourmi preluate anul trecut.

     

  • Delhaize pierde 1 milion euro in T2 in Romania

    Pierderea de 1 milion de euro inregistrata de grup in perioada aprilie-iunie din operatiunile din Romania si Indonezia este atribuita Romaniei, potrivit reprezentantilor Delhaize. Principalii factori care au dus la aceasta pierdere au fost costurile ridicate cu personalul, cresterea costurilor cu deprecierea activelor si amortizarea ca urmare a investitiilor in magazinele La Fourmi, pierderi datorate cursului de schimb si rezultatelor fostelor magazine La Fourmi.

    Veniturile cumulate pentru afacerile din Romania si Indonezia au fost de 56 milioane euro in al doilea trimestru si s-au majorat cu 30,3% datorita expansiunii retelei de magazine in ambele tari si majorarii preturilor.
    La 7 iulie 2009, retailerul a finalizat achizitia a 4 supermarkete Prodas din Bucuresti si spera ca acestea vor contribui la consolidarea pozitiei pe piata din Romania.
    In primul semestru, incasarile in Romania si Indonezia au crescut cu 33,3% fata de perioada similara a anului trecut (19,3%, incluzand fluctuatiile de curs valutar).

    La nivel global, grupul a raportat venituri de 10,2 miliarde euro, in crestere cu 3,6% fata de aceeasi perioada a anului trecut, datorita aprecierii cursului dolarului fata de euro. Profitul net s-a ridicat la suma de 252 milioane euro, cu 15,4% mai mare decat cel inregistrat in primul semestru din 2008.