Tag: delegati

  • Când îşi bagă coada masonii

    Stănişoară, fost prim-vicepreşedinte al PDL, a plecat la PNL, unde i s-a oferit un post de vicepreşedinte, justificând că “este singurul partid care poate susţine şi implementa cu succes politici de dreapta în România”. Gestul a stârnit furia pedeliştilor, până acolo încât Radu Berceanu a explicat toată povestea prin faptul că şi-a băgat coada masoneria, care ar fi reprezentată în conducerea mai multor partide, iar în PNL de fostul pedelist traseist Sorin Frunzăverde, amic al lui Stănişoară. Alţi fruntaşi ai PDL, cum ar fi deputatul de Vrancea Florin Secară, au prins ocazia spre a-l acuza pe Vasile Blaga, actualul şef al PDL, că nu mai e în stare să ţină în frâu partidul şi că e nepermis ca un şef de partid să afle din presă că îi pleacă “omul de încredere”, recte Mihai Stănişoară, pe care acelaşi Blaga l-a promovat în vară ca prim-vicepreşedinte.

    Elena Udrea, în schimb, susţinută de Monica Macovei, l-a acuzat pe Vasile Blaga că vrea să măsluiască alegerile din partid, dosind listele cu delegaţii şi trimiţând la întâlnirile electorale cu rivalii lui Blaga membri ai PDL care nici nu vor fi delegaţi la Convenţie. Elena Udrea, principala contracandidată a lui Vasile Blaga pentru şefia partidului, se declar= în continuare încrezătoare că va câştiga alegerile din 23 martie, însă acuzaţiile la adresa lui Blaga sunt importante nu doar ca ilustrare a rivalităţilor dintre taberele partidului, ci şi prin prisma comentariilor preşedintelui Traian Băsescu, care a declarat, înainte ca Udrea să-şi anunţe candidatura pentru preşedinţia PDL, că nu o sfătuieşte să candideze dacă va constata că alegerile nu vor fi organizate corect.

  • Udrea propune organizarea Convenţiei Naţionale a PDL cu 10.000 de delegaţi. Blaga: Nu există sală în Bucureşti pentru atâtea persoane

    “Prima propunere pe care o am pentru Colegiul Director legat de organizarea Convenţiei Naţionale este ca la această Convenţie să voteze toţi aleşii locali, oamenii care au cele mai multe voturi, cea mai mare credibilitate, care au în spate susţinerea electoratului, ei sunt cei care ar trebui să aleagă destinul PDL de la această Convenţie Naţională pe mai departe. (…) 10.000 de delegaţi, aceasta este practic propunerea”, a precizat Elena Udrea.

    Ea a spus că propunerea ei este să se organizeze “o Convenţie cum nu a mai fost organizată până acum” şi că s-a gândit ca aceasta să aibă loc la sala mare a Romexpo.

    “Noi ne-am gândit la sala mare a Romexpo, este o propunere pe care o vom discuta şi vom vedea şi ce argumente are Vasile Blaga”, a spus Udrea, la întrebarea potrivit căreia Vasile Blaga a afirmat că nu există o asemenea sală în care să aibă loc 10.000 de delegaţi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un razboi care se duce pe deasupra lui Boc

    Daca sustinerea presedintelui pentru Emil Boc nu mai e de ani
    buni un secret, rivalitatea sa cu Vasile Blaga – tradusa in sicane
    prezidentiale pe care secretarul general PDL le-a parat pana acum
    fara sa riposteze – nu pare un semn chiar bun pentru candidatura
    actualului presedinte al democrat-liberalilor. Astfel, Emil Boc
    apare inca o data ca un personaj secundar intr-un razboi purtat de
    mentorul sau politic, ceea ce ar putea sa nu-l avantajeze intr-o
    cursa uninominala precum cea de la sefia PDL.

    Pana acum, Emil Boc nu a facut nicio declaratie care sa-l vizeze
    pe vreunul dintre contracandidatii sai, Vasile Blaga sau Toader
    Paleologu. La adresa acestuia din urma, Elena Udrea a lansat o
    intepatura deloc voalata, scriind pe Facebook: “Nu pot sa nu remarc
    atacul sincronizat al trusturilor lui Vantu si Voiculescu la adresa
    celor care il sustin pe Emil Boc la sefia PDL. (…) Daca nu as sti
    ca PDL nu este PSD pentru ca noi nu ne atacam reciproc folosindu-ne
    de adversari, mai ca as fi crezut ca Vantu, Voiculescu, Ponta,
    Antonescu sunt interesaţi in alegerea unui anume presedinte in
    fruntea partidului nostru. Probabil Paleologu. Voi ce credeti?”

    Prima consecinta a discursului lui Basescu a fost revenirea la
    sistemul clasic de numire a delegatilor, dupa ce cu o saptamana
    inainte fusese aproape stabilita triplarea numarului de votanti la
    congers, in aparentul beneficiu al lui Vasile Blaga. In consecinta,
    cei trei candidati la functia suprema in partid – Boc, Blaga si
    Paleologu – va trebui sa obtina voturile majoritatii celor 1.400 de
    delegati, la fel ca si la congresele precedente.