Tag: defrisari

  • Hoia-Baciu, una dintre cele mai faimoase păduri din România, a căzut pradă tăierilor de copaci. Poiana Rotundă, cunoscută pentru „fenomene paranormale”, ar putea deveni legendă | FOTO

    Câteva mii de turişti străini, veniţi din toate colţurile lumii, au vizitat în ultimii ani Pădurea Hoia-Baciu şi Poiana Rotundă de aici, pe motiv că este un centru al paranormalului. Unii au mers mai departe cu teoriile şi au speculat că aici ar fi existat şi viaţă extraterestră.

    Alex Surducan, ghid şi fondator al Aosciaţiei “Romania – Your Lifetime Experience” (RYLEx), este omul care i-a plimbat pe turişti şi a petrecut zeci de ore, pe timp de zi şi de noapte, în pădure. Este şi cel care a semnalat, în ultimele zile, tăieri de copaci care continuă să afecteze zona şi să pună în adevărat pericol obiectivul turistic.

    “Poiana Rotundă este cea mai căutată din pădure, acolo vin turiştii tot timpul. Este destul de distrusă acum, o parte din zidul de vegetaţie e distrus, arată oribil. Sper să se refacă până la primăvară, când începe sezonul turistic, dar nu ştiu cât. Am văzut că a apărut un drum forestier nou, s-au rupt copacii, vegetaţia care înconjura Poiana Rotundă. Au trecut cu remorcile şi tractoarele. Arată urât, chiar eram cu un turist în zonă când am văzut, arăta ca după război. Am văzut acum şi copacii tăiaţi la un metru şi jumătate distanţă de pământ, cei pe care i-am postat pe Facebook recent”, a declarat pentru MEDIAFAX Alex Surducan.

    Foto: Facebook/Documentar „The Hoia-Baciu Forest – Truth or Legend?”

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Celebra cascadă Bigăr ar putea fi în pericol din cauza defrişărilor masive

    Organizaţiile de mediu Agent Green şi EuroNatur au făcut publică o investigaţie care arată că peste 60% din suprafaţa parcului naţional aflat în judeţul Caraş-Severin ar fi afectată de tăierile de păduri.

    Agent Green şi EuroNatur publică o nouă investigaţie în cadrul campaniei internaţionale “Un dezastru national / Out of control”. Al treilea episod al campaniei are ca subiect distrugerea Parcului Naţional Cheile-Nerei Beuşniţa. Realitatea din teren dovedeşte faptul că pădurile seculare sunt tăiate fără milă la comanda Romsilva, Regia Naţională fiind interesată numai de profitul obţinut din exploatarea masei lemnoase.

    Peste 60% din suprafaţa parcului este afectată de tăieri, o adevărată crimă împotriva biodiversităţii. Pădurile din parc sunt tratate ca nişte păduri ordinare de producţie.

    Agent Green şi EuroNatur fac un nou apel către Ministerul Mediului să intervină ferm pentru a pune capăt exploatărilor comerciale şi degradării pădurilor din parcurile naţionale. Contractele de administrare semnate cu Romsilva trebuie reziliate de urgenţă.

    Agent Green a descoperit zone care au fost degradate prin tăieri agresive, păduri seculare rase şi situri de importanţă comunitară distruse. Toate acestea au fost posibile din cauza incompetenţei şi a ignoranţei de care au dat dovada angajaţii Parcului Naţional Cheile Nerei Beuşniţa şi cei ai Romsilva. De asemenea, investigatorii Agent Green, au obţinut în exclusivitate imagini din timpul unei partide de vânătoare ilegală în inima parcului, şi unde poliţiştii au prins la braconat oficiali ai AJVPS Caraş Severin şi Oraviţa.

    Cititi mai multe pe www.agentgreen.ro

  • DEFRIŞĂRI ŞI BRACONAJ în parcuri naţionale cu păduri seculare. Organizaţiile de mediu DEZVĂLUIE CORUPŢIA din Romsilva

    Cele două ONG-uri susţin că peste 60% din suprafaţa parcului national este afectată de defrişări. Activiştii de mediu au obţinut şi imagini cu o partidă ILEGALĂ de vânătoare în inima parcului, la care ar fi participat oficiali ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Caraş Severin şi Oraviţa.

    “Peste 60% din suprafaţa parcului este afectată de tăieri, o adevărată crimă împotriva biodiversităţii. Pădurile din parc sunt tratate ca nişte păduri ordinare de producţie. Agent Green şi EuroNatur fac un nou apel către Ministerul Mediului să intervină ferm pentru a pune capăt exploatărilor comerciale şi degradării pădurilor din parcurile naţionale.

    Contractele de administrare semnate cu Romsilva trebuie reziliate de urgenţă. Agent Green a descoperit zone care au fost degradate prin tăieri agresive, păduri seculare rase şi situri de importanţă comunitară distruse. Toate acestea au fost posibile din cauza incompetenţei şi a ignoranţei de care au dat dovada angajaţii Parcului Naţional Cheile Nerei – Beuşniţa şi cei ai Romsilva. De asemenea, investigatorii Agent Green, au obţinut în exclusivitate imagini din timpul unei partide de vânătoare ilegală în inima parcului şi unde poliţiştii au prins la braconat oficiali ai AJVPS Caraş Severin şi Oraviţa”, arată Agent Green.

    Un angajat al Parcului Naţional Cheile Nerei a povestit pentru investigatorul Agent Green că vânătorii au încercat să scape, susţinând că nu ştiau că s-ar afla în inima parcului, iar oficialii agenţiei judeţene de vânătoare i-au ameninţat pe poliţişti şi pe angajaţii parcului.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac, în timp ce guvernul declară război companiilor care taie ilegal pădurile

    Guvernul norvegian a făcut primul pas în această direcţie – nu va mai cumpăra produse care sunt asociate cu defrişările pădurilor tropicale. Mai exact, Parlamentul nu va mai încheia contracte guvernamentale cu nicio companie care taie şi distruge pădurile, conform Bright Side.

    Fără îndoială, lemnul reprezintă un material important, utilizat în mii de produse, fără de care nu ne-am putea desfăşura la fel de uşor activităţile zilnice. Din păcate, mare parte dintre acestea, indiferent dacă vorbim de mobilier din lemn sau produse de patiserie cu ulei de palmier, reprezintă rezultatul defrişării pădurilor tropicale la scară largă. Cele mai afectate sunt pădurile din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Indonezia, Malaezia şi Papua Noua Guinee. Aceste păduri extinse, ce au fost odată habitatele a sute de specii vii, sunt istorie astăzi.

    În cele din urmă, Norvegia a devenit prima ţară din lume care s-a angajat la o politică de zero defrişare. De acum înainte, toate produsele care sunt achiziţionate de către ţară vor trebui să îndeplinească cerinţe stricte. De asemenea, norvegienii au solicitat şi altor alte naţiuni să adopte această legislaţie, în special Marii Britanii şi Germaniei.

    În cele din urmă, milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri şi protejarea „plămânilor Pământului” este responsabilitatea tuturor naţiunilor. Norvegia a făcut primul pas în direcţia bună, însă şi alte state ar trebui să îi urmeze modelul, mai arată Bright Side. 

  • În sfârşit se pune piciorul în prag: Guvernul vrea să pună PUNCT defrişărilor

    ”S-a dovedit că aceste suprafeţe, fiind nepăzite, sunt ţintele preferate ale hoţilor şi surse predilecte pentru tăierile ilegale. Ca parlamentar, anul acesta am modificat Codul Silvic şi am introdus noi prevederi importante, printre care şi aceasta. Odată cu intrarea în vigoare a legii, ca ministru, am şansa să o pun în aplicare. Şi vă garantez că vom mobiliza toate resursele din teritoriu, astfel încât niciun metru pătrat de pădure din România să nu mai rămână nepăzit”, precizează Doina Pană, ministrul Apelor şi Pădurilor, într-un comunicat transmis MEDIAFAX.

    Măsura este prevăzută în noul Cod Silvic, Legea 175/2017, care intră de la această dată în vigoare. Suprafaţa totală de pădure care va beneficia de pază este de aproape o jumătate de milion de hectare.

    ”Motivele pentru care această suprafaţă a fost nepăzită până acum sunt multiple: litigii sau necunoaşterea proprietarului, iar atunci ocolul silvic nu a avut cu cine să încheie contractul de servicii, dimensiunea redusă a suprafeţelor, care nu generează profit şi astfel proprietarii nu şi-au permis plata serviciilor de pază. Pentru pădurile cu o suprafaţă mai mică de 30 de hectare, costurile pentru pază sunt suportate de la bugetul de stat şi vor fi plătite direct ocolului silvic care prestează serviciile. Această prevedere se regăsea şi în vechea formă a Codului Silvic, însă era aplicabilă doar pentru pădurile cu proprietar cunoscut. Noua formă a Codului permite asigurarea serviciilor de pază şi pentru pădurile cu proprietar necunoscut sau pentru care nu s-a stabilit încă succesiunea”, se explică în comunicatul transmis de Ministerul Apelor şi Pădurilor.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac, în timp ce guvernul declară război companiilor care taie ilegal pădurile

    Guvernul norvegian a făcut primul pas în această direcţie – nu va mai cumpăra produse care sunt asociate cu defrişările pădurilor tropicale. Mai exact, Parlamentul nu va mai încheia contracte guvernamentale cu nicio companie care taie şi distruge pădurile, conform Bright Side.

    Fără îndoială, lemnul reprezintă un material important, utilizat în mii de produse, fără de care nu ne-am putea desfăşura la fel de uşor activităţile zilnice. Din păcate, mare parte dintre acestea, indiferent dacă vorbim de mobilier din lemn sau produse de patiserie cu ulei de palmier, reprezintă rezultatul defrişării pădurilor tropicale la scară largă. Cele mai afectate sunt pădurile din Argentina, Bolivia, Brazilia, Paraguay, Indonezia, Malaezia şi Papua Noua Guinee. Aceste păduri extinse, ce au fost odată habitatele a sute de specii vii, sunt istorie astăzi.

    În cele din urmă, Norvegia a devenit prima ţară din lume care s-a angajat la o politică de zero defrişare. De acum înainte, toate produsele care sunt achiziţionate de către ţară vor trebui să îndeplinească cerinţe stricte. De asemenea, norvegienii au solicitat şi altor alte naţiuni să adopte această legislaţie, în special Marii Britanii şi Germaniei.

    În cele din urmă, milioane de oameni din întreaga lume depind de păduri şi protejarea „plămânilor Pământului” este responsabilitatea tuturor naţiunilor. Norvegia a făcut primul pas în direcţia bună, însă şi alte state ar trebui să îi urmeze modelul, mai arată Bright Side. 

  • Ţara care nu mai acceptă tăierea nici măcăr a unui copac

  • Scrisoarea pe care Maroon 5 i-a trimis-o lui Iohannis

    Membrii trupei Maroon 5 au trimis o scrisoare preşedintelui Klaus Iohannis, în care îşi oferă sprijinul pentru lupta împotriva uneia dintre cele mai grave probleme din România. Scrisoarea le este adresată, de asemenea, şi premierului Dacian Cioloş şi ministrului mediului, Cristiana Paşca Palmer.

    „Suntem onoraţi să avem ocazia de a vizita frumoasa dumneavoastră ţară şi să cântăm în impresionanta Piaţă a Constituţiei, în inima Bucureştiului. România este o ţară bogată şi diversă, cu atât de multe de oferit. Amintim aici frumoşii ei munţi şi preţiosele păduri vechi, o bogăţie naturală unică pe continent”, şi-au început membrii Maroon 5 scrisoarea.

    Află aici ce scrie în scrisoarea transmisă de Maroon 5 preşedintelui Iohannis şi problema gravă pe care o semnalează

  • In timp ce România pierde 62.000 hectarte de pădure într-un an, altii interzic defrişările timp de 10 ani

    Parlamentul albanez a adoptat ieri o lege prin care interzice tăierea copacilor în scop industrial, pentru o perioadă de 10 ani, scrie green-report.ro care citează AFP.

    În ultimii 25 de ani, suprafaţa împădurită a Albaniei s-a înjumătăţit: în 1990, pădurile acopereau 51% din suprafaţa ţării, iar acum au mai rămas doar pe 25% din aceasta. Se estimează că, în ultima perioadă tăierile ilegale erau de 10 ori mai multe decât cele legale.
    În timp ce România a pierdut peste 62.000 de hectare de pădure într-un an.

    Potrivit unui raport al directorului general al Romsilva, anul trecut suprafaţa fondului forestier a scăzut cu 62.356 de hectare, până la 3.1 milioane de hectare. Iar din toate astea, Regia Naţională a Pădurilor Romsilva a strâns o sumă de 1.5 miliarde de lei, cu un profit brut de 220 de milioane de lei.

    La jumătatea lunii trecute, directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu, şi-a anunţat demisia (Sursa: hotnews.ro), invocând motive personale. Anterior, el fusese revocat din Consiliul de Administraţie de către noul ministru al Mediului, Cristiana Pasca Palmer.
     
  • Proteste în Capitală şi în mai multe oraşe din ţară: “Uniţi salvăm pădurile!” – FOTO

    Protestul a început la ora 17.00 şi s-a încheiat după circa două ore.

    Persoanele prezente la manifest au venit cu pancarte pe care au scris: “Stop exportului de lemn”, “Nu corporaţia face legislaţia”, “Codul muncii, Codul silvic”, “Colonia România, raiul corporaţiilor prăduitoare”, “Dacă nu mă ajuţi, eu nu mai pot apăra pădurea dacilor”, “Dacii iubeau pădurea. Tu?”, “Cetăţeni în stradă, ultima baricadă”, “Păduri sau scursuri”, “Stopăm scursurile, salvăm pădurile”, “Stop defrişărilor, stop legislaţiei permisive”.

    De asemenea, protestatarii au venit cu bannere mari, de culoare galbenă, pe care le-au pus pe asfalt. Ei au scris pe aceste bannere “Uniţi salvăm pădurile”, “Toate partidele ne taie pădurile”, “Pădurea noastră nu e marfa voastră”.

    Multe dintre sloganurile scandate de protestatari se regăseau şi pe pancartele cu care au venit la proteste. Ei au strigat, de exemplu: “Pădurea noastră nu e marfa voastră”, “Uniţi, salvăm pădurile”, “Vrem acţiuni, nu vrem minciuni”, “Pădurea noastră nu e marfa voastră”.

    Protestatarii au semnalat că este nevoie de o legislaţie mai puţin permisivă în domeniul silvic, dar şi de sancţiuni mai drastice pentru cei care defrişează pădurile.

    După aproximativ o oră de la începerea protestului, mai mulţi jandarmi au început să îi legitimeze pe cei prezenţi la miting, spunându-le că prezenţa lor în Piaţa Universităţii nu este autorizată şi că riscă să fie amendaţi.

    Acest lucru i-a supărat pe protestatari, care au început să strige: “Jandarmeria apără hoţia”, “Ruşine, ruşine, nu intimidaţi, nu intimidaţi”.

    Persoanele care aveau portavoce i-au îndemnat pe cei prezenţi, imediat după acest moment, să scrie pe pagina comunităţii “Uniţi, salvăm” dacă le vor fi aplicate amenzi, iar un “avocat se va ocupa de anularea amenzii’.

    În acest context, jandarmii nu au mai încercat să îi legitimeze şi s-au retras, la o distanţă de cinci metri, în grupuri de câte şase.

    Acţiunea s-a încheiat cu îndemnul de a rămane uniţi.

    Proteste similare au fost în mai multe localităţi, printre care Braşov, Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova. De asemenea, iniţiatorii protestului suţin că astfel de acţiuni au avut loc şi la Madrid, Berlin, Londra şi Montreal.

    Persoanele prezente la manifest au spus că vor continua acţiunile de protest până în 5 iunie, atunci când se celebrează Ziua Internaţională a Mediului.

    De altfel, acesta este cel de-al doilea protest împotriva defrişărilor ilegale. La sfârşitul săptămânii trecute, peste 2.000 de oameni au protestat pe străzile din centrul Capitalei, mergând în marş spre sediul Guvernului, Palatul Cotroceni şi Ministerul Mediului.

    Premierul Victor Ponta a anunţat, miercuri, că Guvernul intenţionează să interzică, pe o perioadă limitată, exporturile de orice fel de masă lemnoasă neprelucrată, procedura fiind deja pregătită printr-un proiect de ordonanţă de urgenţă.

    Anunţul lui Ponta a fost făcut după ce, marţi, proiectul de modificare a Codului silvic, iniţiat în vara anului trecut de 125 de parlamentari PSD şi trimis înapoi la Parlament pentru reexaminare de Iohannis, a intrat în dezbatere la comisiile Camerei Deputaţilor.

    Deputaţii din comisiile juridică, de agricultură şi mediu au respins însă cererea de reexaminare a proiectului de modificare a Codului silvic. Camera Deputaţilor este forul decizional privind propunerea legislativă, pe care Senatul a readoptat-o în aceeaşi formă, după ce preşedintele a trimis-o spre reexaminare.